"Chişinău şi Bucureşti, două inimi româneşti!"

- Marş impresionant al tinerilor unionişti basarabeni în Capitală -

În urmă cu o săptămână, se strânseseră 30.000 de oameni în inima Chişinăului, într-unul din­tre cele mai impresionante mitinguri organi­zate după faimoasele mişcări de redeşteptare naţio­nală din 1990. O mie dintre ei au luat-o apoi la drum, pe jos, într-un marş până la Bu­cureşti, pentru a duce me­sa­jul lor de unitate naţio­na­lă. "România n-a avut gra­ni­ţă la Prut!", au strigat ei pe bu­levardele Capitalei, în vre­me ce politicienii noştri şi-au văzut, ca de obicei, de ale lor...

"Nu mai avem ce să oferim, decât pe noi înşine"

"Copiii înstrăinaţi ai nea­mului românesc, care îşi cau­tă drumul spre revenirea aca­să", s-au declarat cei o mie de tineri basarabeni, por­niţi de la Chişinău către Bucu­reşti, pe un traseu de sute de kilometri, pentru a duce în­flă­căratul mesaj de reîntre­gi­re a României, do­rinţa de uni­tate pe ambele maluri ale Prutului. "Copiii înstrăinaţi ai neamului ro­mâ­nesc, care îşi caută dru­mul spre reveni­rea acasă", au semnat şi scri­soarea des­chisă trimisă, de pe drum, preşedintelui Klaus Io­hannis, după patru zile de mers prin arşiţa Basarabiei. "Suntem în toiul unei ac­ţiuni grele, prin care am vrut să arătăm Ţării cât de mult înseamnă ea pentru noi, şi că setea noastră de reîn­tregire nu a fost oprită nici de sutele de mii de de­por­tări şi crime din perioada sovietică, darămite acum, când avem dreptul la libera exprimare. Am mers spre Ţară 20-30 de kilometri pe zi. Am mers în caniculă, pe temperaturi de 40 de grade, iar acum, când vă scriem această scrisoare, tocmai continuăm mar­şul pe furtună. Nu ne va împiedica nimic să ajun­gem la Bucureşti.Ştim că sunteţi un om foarte ocupat, care are griji foarte mari pe cap, dar duminică ajun­gem la Bucureşti pentru a vă transmite Dumnea­voas­tră, ca re­prezentant al poporului român, dorinţa de Unire a românilor basarabeni, exprimată în Apelul Ma­rii A­du­nări Naţionale din 5 iulie de la Chişinău, şi me­sajele venite de la oamenii simpli din satele şi ora­­şele Re­pu­blicii Mol­­dova, cu care ne-am întâl­nit în marşul nos­tru. Dru­mul nostru lung ne-a făcut feri­ciţi. Nu ne aşteptaţi ca pe niş­te oaspeţi, noi nu mai avem ce să ofe­rim, de­cât pe noi în­şine, Maicii Ro­mânii. Ştim că rigo­rile di­plo­ma­ti­ce nu vă per­mit mai multe, dar vă rugăm, dom­nu­le pre­şe­dinte, să ne primiţi măcar cu o strângere de mâ­nă şi un cuvânt bun, cum aţi făcut-o când ne-am văzut la Chişinău".
Finalul apelului e deja cunoscut: venirea la Bucu­reşti a celor o mie de temerari basarabeni l-a prins, iarăşi, cu un "pas" în urmă pe preşedintele Iohannis, ocupat cu treburi mai importante (unde, dacă nu la Sibiu?), în pregătirea unei vizite oficiale în Spania. Un gest ratat, pe care exprimările diplomatice din răs­punsul trimis manifestanţilor, primirea lor de către funcţionarii preşedinţiei sau deschiderea porţilor pala­tului pentru tinerii basarabeni nu l-au putut repara...

Pâine şi sare, lacrimi şi flori

În locul preşedintelui şi al politicienilor de vârf din România, tinerii au fost aşteptaţi în Piaţa Universităţii de populaţia Bucureştiului, oameni simpli care i-au întâmpinat cu cântece, cu pâine şi sare, cu icoane şi cu îmbrăţişări. O manifestare plină de bucurie şi de speranţă, o recapitulare pe viu a frăţiei puse la po­prire atâta timp. "Aici mă simt acasă", răsună la micro­fon gla­sul pu­ternic şi tâ­năr al unei fete. "Mă bucur că aud vorbin­du-se în jurul meu româ­neş­te, limba stră­mo­şilor mei". Pe fa­ta care vor­beş­te o chea­mă Olga Mus­teaţă şi este absol­ven­tă de Filologie la Chi­şinău. Dezinvoltă şi înflăcărată, li se adre­sea­ză cu patimă, de pe o sce­nă improvizată în faţa Teatrului Naţional, miilor de oameni aflaţi în marea de steaguri tricolore. Aştept să coboare de la tribună, pentru un scurt in­ter­viu.
"Cel mai emoţionant mo­ment a fost sâmbătă, când am ajuns cu marşul la Ungheni şi am refăcut «Podul de flori». Credeţi-mă că am vărsat lacrimi când am văzut că de cealaltă parte a Prutului, dincolo de gard, ne aşteptau fraţii noştri, dornici să ne strângă în braţe. Am plâns cu toţii! Abia am aşteptat această zi şi mă bucur că am ajuns la Bucureşti. Aici mă simt acasă! În Basarabia auzi foarte des limba rusă, iar aici nu auzi un cuvânt rusesc, auzi doar limba ma­ternă, iar asta îţi dă un sentiment pe care nu îl pot descrie în cuvinte".

"Ce înseamnă să îţi iubeşti ţara"

O întreb pe Olga ce a reuşit să ţină viu focul ro­mâ­nismului în Basarabia. "Familia mea este genera­ţia care a fost educată sub ruşi, dar noi la şcoală am fost educaţi româneşte, am cântat cântece patriotice, am citit cărţi, poezii. Întâi de toate, unirea se face prin cultură, şi de-asta, în sufletul nostru, s-a păstrat acest grăunte al românismului pe care îl promovăm".
Pe nea Petrică Panduru (85 de ani) l-au adus în Piaţa Universităţii amintiri vechi, de peste şapte dece­nii. "Aveam 11 ani, în 1941, când învăţătorul meu a venit la noi, şcolarii, ne-a pus mâna pe cap la fiecare, şi a plecat pe front, de unde nu s-a mai întors nicio­dată. Nu pot să uit nici azi... Pentru memoria învăţă­torului meu am venit azi aici, pentru toţi cei care au lup­tat pentru România Mare şi pentru tinerii ăştia mi­nunaţi din Basarabia, care au venit atâta drum pe jos, ca să ne înveţe, pe noi cei de aici, ce înseamnă să îţi iubeşti ţara", îmi spune nea Petrică, apoi fuge, într-un suflet, să fie în primul rând când sosesc basarabenii de la gară.
În faţa crucii de piatră de la Universitate, îl găsesc apoi pe Andrei. Poartă mândru un tricou pe care scrie, mare, "UNIRE", peste conturul "României dodo­loaţe". Andrei lucrează în Suedia şi arată exact ca miile de tineri occidentalizaţi ai Bucureştiului, care sunt prea prinşi cu ale lor, duminică la ora două după-amiaza, ca să le pese de unire, de Basarabia şi de alte lu­cruri de genul acesta, care nu sunt "trendy". "Vin din Suedia, o ţară în care trecutul şi valorile s-au pierdut, o ţară de cetăţeni europeni care şi-au uitat tra­diţiile. Asta se va întâmpla şi cu noi, dacă nu ne trezim! Am fost şi la Chişinău, săptă­mâ­na trecută, la Marea Adunare a celor 30.000 de unionişti, alături de un prieten, a cărui iubită e basarabeancă. Am fost real­mente impresionat de cum simt oamenii aco­lo. Eu cred că oricine îşi ştie istoria ar trebui să fie aici, alături de cei o mie de basarabeni şi alături de idealul României Mari".

"Bine aţi venit acasă!"

Rumoare! Tinerii basarabeni intră în Pia­ţa Universităţii. Bucureştenii îi aplaudă şi scandează "Unire!", "România!", "Chi­şi­­nău şi Bucureşti / două inimi româneşti!", "Bine aţi venit acasă!", "Trăiască, trăiască, tră­ias­că­ şi-nflorească / Moldova, Ardealul şi Ţara Românească". Manifestanţii bucu­reş­teni fac un pod din flori, pe sub care trec ti­ne­rii basarabeni. Se cântă imnul "Deşteap­tă-te, române!", apoi manifestanţii se prind în mici hore ale Unirii. Urmează un marş pe traseul Calea Victoriei - Palatul Parlamen­tu­lui - Palatul Cotroceni. Kilometri întregi de steaguri româneşti se întind prin centrul Bucureş­tiului, iar cântecele manifestanţilor umplu de viaţă oraşul.
Din mijlocul coloanei, Laura şi Daniel atrag ca un magnet focusul aparatului de fotografiat. Sunt tineri, se iubesc, iar când îşi zâmbesc, tricolorul vopsit pe obraji li se întinde ca un curcubeu peste pielea arsă în zilele de marş prin canicula Basarabiei. "A fost greu, dar suntem atât de fericiţi! Am mers pe jos, am dormit pe jos, pe unde am putut, dar am ajuns acasă!". Ca ei sunt zeci şi zeci de cu­pluri. Tineri frumoşi, luminoşi, care vorbesc fericiţi des­pre acasă, despre Ro­mânia şi despre vi­sul generaţiei lor de-a nu mai fi "copiii în­străi­naţi ai neamului ro­mânesc".
"Basarabia se în­toar­­ce acasă." "Inima Ro­mâ­­niei se reîntre­geş­te." "Fă, Doamne, să fie ade­vă­rat!"

Fotografiile autorului şi imagini de pe pagina de Facebook "Basarabia pământ românesc"