Îngerii şi "Sonata lunii"
Beth Hart are o poveste de viaţă numai bună pentru un scenariu de film. S-a născut pe 24 ianuarie 1972, la Los Angeles, şi la numai patru ani, şi-a uimit întreaga familie cu înclinaţiile ei muzicale: "Am văzut o reclamă la piane pe un post TV, şi personajul respectiv cânta «Sonata lunii» a lui Beethoven. Era cel mai frumos lucru pe care-l auzisem vreodată. O muzică creată parcă de îngeri. Melodia aceea m-a vrăjit atât de tare, încât m-am trezit în miez de noapte, m-am aşezat la pianul din sufragerie şi am început s-o cânt. Până atunci, doar zdrăngănisem la pian, iar acum cântam de-adevăratelea «Sonata lunii», după ce o auzisem o singură dată la TV. Pe rând, au dat buzna în sufragerie mama, tata şi fraţii mei. Au rămas cu toţii muţi de uimire. După ce am terminat de cântat, s-au repezit să mă laude şi să mă îmbrăţişeze. Am ştiut pe loc că aia vreau să fac în viaţă, să cânt", mărturisea artista într-un interviu. După această întâmplare, părinţii ei au înscris-o atât la cursuri de pian, cât şi la ore de de violoncel şi de canto. Iar Beth nu i-a dezamăgit. La patru ani şi jumătate, când alte fetiţe se joacă cu păpuşile, ea începuse deja să compună primele melodii. Era un copil-minune extrem de talentat, şi toată lumea îşi pusese mari speranţe în ea. Aşa a ajuns să studieze la Liceul de Muzică şi de Artă Teatrală din Los Angeles. "Am crezut că o să ajung o pianistă sau o violonistă celebră. Că o să cânt muzică clasică şi o să merg la faimoasa şcoală Juilliard", povestea ea. Dar Juilliard-ul s-a dovedit a fi un simplu vis pentru copila-minune, căci foarte devreme şi-a descoperit şi demonii. La 13 ani, Beth ajungea la dezalcoolizare. Suferinţele ei erau reale şi nu se datorau doar stresului sau orelor lungi dedicate muzicii. "Am fost diagnosticată încă din copilărie cu sindrom bipolar (sau psihoză maniaco-depresivă). Dar mama a refuzat din capul locului să accepte diagnosticul şi nu m-a tratat. Probabil de aceea am început, de la o vârstă fragedă, să mă înec în alcool şi droguri", se confesa ea într-un alt interviu.
Dacă în copilărie viitorul ei părtea a fi unul roz, în adolescenţă, Beth începe să-şi vadă visul spulberat. Dar nu renunţă la muzică, care devenise colacul ei de salvare în lupta cu demonii interiori. La 15 ani, îşi face "debutul" pe străzile din Los Angeles, iar mai apoi, ajunge să cânte prin cluburi. Când avea 19 ani, împinsă de la spate de un prieten, se înscrie la un show TV, "Star Search" (În căutarea unui star), pe care îl şi câştigă. "Am ieşit pe primul loc şi am primit o groază de bani - peste 100.000 $. În loc să mă bucur că am câştigat, am intrat în depresie. Îmi era atât de teamă de ce o să zică lumea de acum înainte, de câte pretenţii or să aibă ai mei. Dar am luat banii. Locuiam pe atunci într-un apartament amărât dintr-un subsol, iar pianul meu era casă pentru gândaci. Aşa că m-am mutat într-un apartament mai de Doamne-ajută, iar restul de bani... i-am consumat pe droguri. În şase luni nu mai aveam un sfanţ". Dar strada avea să-i fie salvarea. Auzind-o din întâmplare, producătorul David Wolff, impresionat de talentul şi de vocea lui Beth, o ajută să obţină o audiţie la prestigioasa casă de discuri Atlantic. Succes total! În 1993, Beth îşi lansează primul disc, "Beth Hart and the Ocean of Souls". Albumul este primit cu entuziasm, dar Beth cade iarăşi pradă disperării şi drogurilor, căci în 1994, sora ei mai mare moare în urma unor complicaţii provocate de virusul HIV. Dar Beth îşi revine şi continuă să înregistreze cel mai bine primit album al ei din această perioadă, lansat în 1999 - "Screamin' for My Supper". Este şi anul în care primeşte rolul principal într-un musical inspirat de corespondenţa dintre Janis Joplin şi familia ei. "Jucat e mult spus. Eu am cântat, iar o altă actriţă recita scrisorile. În perioada aia, am început să beau şi mai mult", spune Beth. Cântecul ei, "Screamin' for My Supper," a fost inclus şi pe coloana sonoră a unui episod din serialul "Beverly Hills, 90210". Dar Beth iese iar la lumină, atât pe plan profesional, cât şi sentimental. Realizează că iubirea pe care i-o poartă, de ceva vreme, producătorului ei, Scott Guetzkow, nu este trecătoare, şi în 2000, fuge cu el în Las Vegas, unde se căsătoresc. Dar în loc să-şi savureze succesul profesional şi noua dragoste, artista se scufundă şi mai tare în depresie. Începe să consume şi mai multe droguri şi alcool şi ajunge să fie internată la psihiatrie. "În acel an, am fost internată în nu mai puţin de cinci spitale, asta neincluzând centrele de dezintoxicare. A fost o perioadă oribilă", îşi aminteşte azi. "Mintea mea era vraişte, dar Scott mă iubea cât putea el de mult. Dragostea lui a reuşit să mă aducă la lumină. De dragul lui am hotărât să mă lupt mai mult cu mine şi să fac un efort. Am decis să intru la dezalcoolizare şi la dezintoxicare, dar tot nu am vrut să-mi accept şi diagnosticul de sindrom bipolar. M-am gândit că tot ce trebuie să fac este să renunţ la droguri şi la alcool şi totul va fi bine. Şi o vreme chiar a fost".
A doua şansă
Binele a durat şase ani. A lansat şi un disc nou, bine primit de critică, "Leave the Light On" (2003). Dar într-o seară, pe nepusă masă, vechii ei demoni au ieşit la suprafaţă: "Nu am vrut să-i ascult pe medicii care îmi tot spuneau că nu sunt vindecată. Aveam un album nou, presa mă iubea iar, începusem şi un turneu, biletele se vindeau bine. Eram fericită. Nu mai consumam droguri şi alcool, iar soţul meu mă iubea cu ardoare. Ce putea să se întâmple?! Ei bine, lumea mi s-a prăbuşit iar de sub picioare în numai câteva clipe, spre finalul unui concert. Nu mai puteam să descifrez notele şi depresia mă sugruma... Într-un târziu, a trebuit să-mi accept boala şi tratamentul... Acum pot spune că am dansat cu diavolul şi am fost salvată de îngeri", povestea cântăreaţa într-un interviu acordat anul trecut.
La aproape 10 ani de la acea întâmplare, Beth Hart este din nou pe val. Ultimele ei două albume, "Bang Bang Boom Boom" (2012) şi "Better Than Home", au fost primite cu mare entuziasm, iar presa şi publicul o adoră, pentru că nu cosmetizează niciuna dintre dramele prin care a trecut şi nu îşi neagă excesele. Beth speră că dezvăluirile ei sincere le vor folosi drept învăţătură şi altora.
(Iar dacă v-am făcut curioşi şi doriţi s-o ascultaţi în direct pe această artistă extraordinară, puteţi cumpăra bilete la concertul ei din Capitală, din reţeaua Vreaubilet. Au preţuri cuprinse între 120 şi 270 lei.)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
