Semnele cardinale:
BERBECII au nevoie de multă stăpânire de sine vineri, atât la volan, cât şi în discuţiile cu apropiaţii, care pot degenera cu uşurinţă în certuri urâte. Somnul vă poate deveni neodihnitor de sâmbătă încolo. De marţi, s-ar impune să vă revedeţi capitalul de afaceri.
RACILOR le merge tot mai bine financiar, cu ambii benefici Venus şi Jupiter, contribuind la sporirea veniturilor directe. În privinţa sănătăţii însă, trebuie să fiţi grijulii în weekend, când încheieturile braţelor şi capul vă pot durea. De marţi, un vechi amor se poate întoarce în viaţa dvs.
BALANŢELE, de regulă diplomate, îşi pot da în petec, în public, vineri. Şi la examene puteţi evolua sub posibilităţi. Sâmbătă puteţi suferi de dezorientare şi de picioare umflate. Chestiunile financiare se cer reorganizate începând de marţi.
CAPRICORNII ar trebui să-şi trateze, vineri, cu mare grijă colaboratorii, dar şi amicii, altfel relaţiile se pot deteriora. Sâmbătă însă dvs. sunteţi mai sensibili la reacţiile amicilor. Prieteni mai vechi sau mai în vârstă pot reapărea în viaţa dvs. de marţi încolo.
Semnele fixe:
TAURII trăiesc o nelinişte legată de bani, vineri, şi ar putea să ia decizii neinspirate pe această temă. Sâmbătă, Luna intră în semnul dvs. şi vă regăsiţi calmul necesar, de marţi încolo, pentru a face faţă unor probleme ce reapar în relaţia de parteneriat.
LEII sunt flancaţi de cei doi benefici, Venus şi Jupiter, şi totuşi, nu pot evita întru totul anumite frecuşuri posibile cu prietenii. Vineri nu e indicat să socializaţi. Anumite responsabilităţi familiale, de care vă credeaţi scăpaţi, vă vin din nou de marţi încolo.
SCORPIONII ar face bine să se abţină de la orice tranzacţii financiare vineri, precum şi de la o ambalare emoţională nerealistă, sâmbătă. Stăpânul karmei, Saturn, se reîntoarce în semnul dvs. marţi şi verifică dacă ce aţi început în urmă cu nouă luni e trainic sau nu.
VĂRSĂTORII aflaţi în relaţii stabile primesc susţinerea de care au nevoie. Cei îndrăgostiţi pot trece însă printr-o dezamăgire, vineri. Persoana iubită se poate dovedi materialistă. Asta vă poate demotiva, de sâmbătă încolo, în demersurile financiare. Şefii devin mai severi.
Semnele mutabile:
GEMENII sunt vineri într-o stare de agitaţie care poate duce inclusiv la accidente. Vă recomandăm să rămâneţi calmi, altfel vor fi afectate şi performanţele dvs. profesionale. Începând de marţi, vă pot reveni nişte responsabilităţi mai neplăcute.
FECIOARELE au de-a face cu şefi care vor ba una, ba alta şi se pot bloca, efectiv, vineri. Mai bine amânaţi ce nu puteţi face ca lumea. Disputele cu amicii pot deveni mult prea serioase începând de marţi, mai ales cu cei mai în vârstă.
SĂGETĂTORII se pot confrunta, vineri, cu un partener de cuplu sau de afaceri aproape isteric. Nu vă lăsaţi atraşi în conflict, amânaţi discuţia sau plecaţi. În felul acesta veţi creşte în ochii celor care sunt martori ai acestor scene.
PEŞTII au o viaţă de familie haotică. În plus, sunt predispuşi la accidente minore, şi vineri, n-ar trebui sub nicio formă să se apuce să bricoleze. Neptun retrograd începând de sâmbătă, vă seacă temporar de energie. Drumurile lungi sau examenele pot fi foarte obositoare de marţi încolo.