Dragă "Formula AS",
Cum aş fi putut să-mi încep altfel scrisoarea, decât la modul cel mai firesc cu putinţă? Aşadar, mulţumesc că exişti, "Formula AS"! Sunt o cititoare fidelă, printre miile de alţi cititori la fel de fideli ca şi mine. Sunt un om credincios, din păcate, mai puţin practicant. Cred în puterea rugăciunii sincere, venite din suflet, în momentele noastre de deznădejde. Trecând prin situaţii aproape limită, am înţeles din propria-mi experienţă că Hristos este absolut ultima speranţă, atunci când suntem disperaţi.
Martoră la suferinţa nepoatei mele, am înţeles cât de mic şi neputincios este omul în faţa greutăţilor vieţii. Dintr-o eroare medicală (care sunt tot mai frecvente!) o fetiţă de numai 5 anişori putea să-şi piardă viaţa. Nedepistându-i-se în timp util o congestie pulmonară, a ajuns la spital într-o stare atât de gravă, încât asistentele se priveau speriate, iar mie mi s-a oferit un scaun şi un calmant. Stăteam în picioare lângă patul ei şi priveam neputincioasă cum trupuşorul acela mic făcea, probabil, eforturi să supravieţuiască. Legată la perfuzii şi cu masca de oxigen pe faţă, inima ei se zbătea nefiresc, şi asta se observa la coşul pieptului. Trupul aproape mi se înţepenise de frică, iar disperarea îmi tăia respiraţia. Fără să-mi pese de cei din jurul meu, m-am aşezat în genunchi lângă patul ei, încercând să mă rog. Eram atât de confuză şi incoerentă, încât nu reuşeam să-mi amintesc textul rugăciunilor binecunoscute de fiecare zi. Am abandonat ideea şi am început să mă rog cu cuvintele mele. Îi imploram pe Dumnezeu-Tatăl, pe Dumnezeu-Fiul, pe Maica Domnului şi pe Sf. Nectarie să facă o minune şi să salveze viaţa acelei mici făpturi, care era nepoţica mea. Plângeam şi mă rugam, plângeam şi cerşeam îndurare. Medicii şi asistentele au părăsit în linişte salonul de la terapie intensivă, lăsându-mă singură cu fetiţa, singură cu rugăciunile mele. Nu ştiu când s-a făcut dimineaţă (o internasem pe la ora 23.00), dar ştiu că odată cu lumina, şi mie mi-a revenit speranţa. Fetiţa respira mai uşor, şi în obraji îi apăruse din nou culoarea.
Atunci am simţit că ea va trăi, pentru că Dumnezeu se îndurase de mine. Respectându-mi promisiunile făcute în acea noapte de iad, citesc zilnic în semn de mulţumire Paraclisul Maicii Domnului şi Acatistul Sf. Nectarie. Şi tot ca o promisiune, aş dori să le spun tuturor oamenilor că "Ce-i cu neputinţă omului îi este cu putinţă Bunului Dumnezeu". Doar rugându-ne şi în genunchi, suntem vrednici să fim ascultaţi. Dumnezeu să ne ajute!
LUCIA MĂIEREAN - str. Gării nr. 1, Cluj-Napoca
"Sfântul Nectarie a ajuns şi-n Canada"
Am fost şi eu încercată de norii negri ai unor veşti proaste de sănătate, şi pentru că nimic nu este întâmplător în viaţă, prin revista dumneavoastră l-am descoperit pe Sfântul Nectarie şi am redescoperit puterea şi minunile rugăciunilor. Tocmai când trebuia (aşteptam rezultatul biopsiilor, fiind suspectă de cancer uterin) aici, în acest colţ de lume canadian, am întâlnit o bunicuţă care mi-a dat să citesc cartea vieţii Sfântului Nectarie (să îi dea Dumnezeu multă sănătate!) şi tot prin dânsa am aflat că şi în Toronto există o biserică ce are moaşte ale Sfântului. Dar eu am beneficiat de sprijinul său înainte să ajung acolo. Sunt convinsă că Sfântul Nectarie mi-a ascultat rugăciunile. L-am simţit tot timpul alături de mine. De altfel, analizele au avut rezultate foarte bune, pe care ştiu că i le datorez. Mulţumesc, Sfinte Nectarie!
Adresa bisericii cu moaştele Sfântului Nectarie şi Ioan Rusul: Holy Trinity Greek Orthodox Church, 54 Clinton ST, Toronto, Ontario M6G 2Y3
MARILENA VEREŞIU
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
