Părintele SERGHIE FILIMONOV, medicul care tratează şi sufletul

TEOLOGIE ŞI MEDICINĂ

Părintele Serghie e înalt şi masiv. Peste re­verendă poartă o rasă cu mâneci largi, iar pe piept o cruce aurită. Ţinuta lui, care degajă o majestate blajină, aminteşte de stareţii noştri din mânăstirile moldoveneşti. Dar părintele Filimonov nu este călugăr, ci preot de mir. Şi, în mod ciudat, este şi un chirurg reputat, me­dic-militar în marina Rusiei, profesor univer­sitar la Facul­tatea de Me­dicină din Sankt-Pe­tersburg şi, mai presus de toate, medic homeo­pat. În această calitate a făcut o că­lătorie în Ro­mânia, unde avea pro­gra­mate câteva confe­rinţe menite să lămu­reas­că ade­vărul despre această ramură medica­lă practicată în toată lu­mea, dar pusă la îndo­ială printre sluji­torii bisericii, ca­re fără să îi cu­noască virtuţile vindecătoare, o învinuiesc de o­cultism şi erezie.
Textul care ur­­mează se în­scrie în progra­mul re­vistei "For­mula AS" de a-şi in­for­ma cititorii des­pre terapiile me­dicale de ma­re eficienţă. Ho­meopatia face parte dintre ele, fiind o medicină a viitorului.

Când rugăciunea vindecă boala

Stăm cu părintele Serghie într-o rezervă a spita­lului Sfânta Irina din Voluntari, patronat de doctorul Pavel Chirilă. Ce loc mai nimerit pentru un interviu cu un preot-medic decât un loc de vindecare patronat de o sfântă? În încăperea care sclipeşte de curăţenie, părintele Serghie se simte ca acasă. În fond, aşa a început totul. Cu dragostea pentru medicină şi pentru pacienţi.
"Când eram la începutul carierei mele medicale, totul părea foarte clar: trebuia să acţionez potrivit instrucţiunilor din manualele învăţate în facultate şi totul ar fi mers ca la carte. Dar, practicându-mi profe­sia, am observat că, totuşi, nu toate se petrec ca în tra­tatele de medicină şi că, de multe ori, apar la pacienţi fenomene care depăşeau graniţa a ceea ce poate ex­plica manualul. De multe ori, rugăciunea le schimba, realmente, evoluţia bolii! Cu vremea, am ajuns să-mi pun întrebări - cum să mă raportez la aceste feno­mene? Ce ideologie trebuie să am, ce poziţie faţă de lume, ca să le pot înţelege mai bine? Şi m-am decis să analizez riguros ceea ce se petrecea cu pacienţii mei. Un lucru devenea pe zi ce trece tot mai cert: rugăciu­nea avea o însemnătate foarte mare în vindecare! Aşa că, fiind eu însumi un om credincios, nu intram în operaţie cu niciun pacient fără să mă rog pentru el.Am văzut cum bolnavi incurabili se ridicau din patul de moarte, mulţumită rugăciunilor bolnavu­lui însuşi, împreunate cu rugăciunile rudelor şi cu cele ale preo­ţilor. Vindecarea era evidentă mai ales când pentru un bolnav se rugau şi apropiaţii, familia, şi slujitorii bisericii. Am asistat la adevărate miracole: un pacient a ieşit din comă fără să-mi pot explica de ce, o naştere critică s-a terminat cu bine, un diagnostic căruia nu i se dădea de capăt era pus, dintr-odată, precis. Mi-am dat atunci seama că e o prostie să vezi în toate acestea o simplă întâmplare, pentru că aceste fapte se petre­ceau doar în momentul în care se săvârşea rugăciunea. Am înţeles, în cele din urmă, că pentru om nu este suficient tratamentul obişnuit. Sunt situaţii în care poate să ajute doar Domnul, prin biserică şi tainele ei. Aşa că am început să îmi trimit pacienţii la biserică şi la preoţi şi am văzut că în starea lor clinică se pe­treceau schimbări minu­na­te. Mi-am pus atunci problema: de ce mă ocup eu doar de tratamentul trupului? Ar însemna că sunt medic doar pe jumă­tate, un medic nedesă­vâr­şit, care are în grijă doar corpul bolnavilor, neglijând totalmente su­fletul lor. Era limpede că trebuia mai întâi să-i ajut pe pacienţii mei să se eli­bereze de ceea ce-i apă­sa, să scape de pă­cat, să se pocă­ias­că şi, pe fondul acestei purificări, să merg mai de­parte cu lucrarea de vindecare. Dar un medic obişnuit nu are dreptul să spovedească un pacient. Aşa că am făcut pasul ur­mător, am înce­put să studiez teo­logia, am ab­solvit seminarul, apoi academia teo­logică şi am fost hirotonit preot. Şi acum aplic tera­pia sufletului, împreună cu cea a trupului, pentru că omul este un întreg."

- Formaţia dvs., de om de ştiinţă, poate confirma, în mod obiectiv, puterea de vindecare a rugăciunii?

- Da, bineînţeles. Sunt evenimente care au fost înregistrate clinic, există documente medicale în acest sens, cu analize de la­borator care măr­tu­risesc în ce stare se găsea pacientul îna­in­te şi în ce stare ajunge după, cum era înainte de a se ruga şi ce s-a întâmplat după ce s-a rugat. Aseme­nea mărturii există şi în mânăstiri, dar me­dicina trebuie să do­ve­dească to­tul ştiin­ţific. Dacă nu avem argu­men­te obiective, putem semăna îndo­iala în mintea unui om care este departe de credinţă. Însă pen­tru un om care crede cu adevărat, aceste dovezi sunt inutile.

Homeopatia şi Sfânta Rusie

În anul 1790, Samuel Hahnemann, un erudit medic german în vârstă de 35 de ani, traducea din limba en­gleză lucrarea "Materia Medica", a doctorului scoţian William Cullen. Când a ajuns la secţiunea dedicată chininei, care pe atunci se folosea intens în tratarea malariei, Hahnemann a observat un fapt pe care mulţi alţi medici nu-l băgaseră în seamă - simptomele into­xi­caţiei cu chinină erau similare cu semnele malariei - o febră de 3-4 zile, urmată de slăbirea simţurilor, de articulaţii paralizate şi de sete. Atunci i-a încolţit în minte un gând genial: oare substanţa care provoacă într-un organism sănătos reacţii similare bolii nu poate fi folosită la tratarea acelei boli? Similarul rezolvă similarul. Exprimat popular: cui pe cui se scoate...
Că intuiţia lui a fost revoluţionară, o dovedeşte suc­cesul homeopatiei în vremea noastră. Pe drept cuvânt, Hahnemann este socotit întemeietorul homeo­patiei, deşi înainte de el, Hipocrate, în antichitate, şi apoi Paracelsus, în evul mediu, au tratat bolnavii folo­sind, practic, principiul "similia". Gloria lui Hahne­mann a venit în timpul epidemiei de holeră care a bântuit în Europa începând cu anul 1831, când mulţi bolnavi, trataţi cu preparatele sale, au scăpat de la o moarte sigură. Părintele Serghie Filimonov consideră că acesta a fost momentul în care homeopatia s-a im­pus decisiv nu doar în Europa occidentală, ci şi în me­dicina practicată în Rusia.
"Astăzi, există secţii de terapie intensivă, perfuzii, dar atunci, majoritatea bolnavilor de holeră (aproxi­mativ 50-80% dintre ei) mureau, deci mortalitatea era foarte ridicată. În timpul acelei epidemii, remediile lui Hahnemann au ajuns şi în Rusia, unde au fost aplicate pe un grup de 1273 de holerici. Din ei au murit doar 108. Asta înseamnă că rata mortalităţii a fost de doar 8,48%. Astăzi pare mult, dar pentru acele timpuri era ceva fantastic. Ca să faceţi o comparaţie, aceeaşi epi­demie, în Moldova, unde bolnavii nu au fost trataţi homeopat, a ucis 5182 de oameni din 8445, câţi fuse­seră contaminaţi. Deci, folosirea homeopatiei în Rusia a fost determinată de nişte evenimente tragice. Dar ele i-au deschis multe perspective. După stingerea epide­miei, în anul 1833, Consiliul de Stat al Imperiului Rus a aprobat o decizie prin care medicilor homeopaţi li se acorda permisiunea să-şi desfăşoare deschis activi­tatea. Acest lucru a fost posibil datorită ţarului Nicolae Pavlovici, care a avut o atitudine binevoitoare faţă de homeopatie, după ce se înregistraseră acele succese în timpul epidemiei de holeră. A urmat apoi deschiderea primei farmacii homeopate, în 1834, iar în anul urmă­tor, s-a tradus în rusă Organonul lui Hahnemann. A apărut şi o revistă, iar în 1868 a fost înfiinţată Socie­tatea medicilor homeopaţi, care au putut profesa înce­pând din anul 1870 chiar într-o clinică a lor, deschisă în Sankt Petersburg.
Noua disciplină medicală a trezit şi interesul mul­tor oameni ai bisericii, care au folosit cu succes trata­mentele homeopate şi s-au poziţionat, teologic, în fa­voa­rea lor. În anii '80 ai secolului XIX, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a venit cu propunerea ca în toate seminariile teologice să fie introdusă materia numită Bazele Medicinei, în care să existe un capitol dedicat medicinei homeopate. În favoarea homeo­patiei s-au pronunţat atunci şi sfinţi precum Ioan de Kronstadt, Teofan Zăvorâtul, Ignatie Briancianinov sau Serafim al Leningradului. Ei nu numai că au folo­sit remedii homeopate, dar au şi recomandat credin­cioşilor să se trateze astfel. Sfântul Ioan de Kronstadt a sfinţit, chiar, în 1892, farmacia homeopată din Sankt Petersburg, afirmând, cu mare îndrăzneală, că în per­soana Dumnezeului-Om avem un exemplu de tratare a similarului prin similar."

Medicina viitorului

- Părinte, cum aţi ajuns dumneavoastră, dintr-un chirurg reputat, un pasionat de homeopatie?

- Eu şi acum sunt medic alopat, specializat în chi­rurgie ORL. Dar în prezent, în Rusia nu se obişnuieşte ca un medic să fie numai alopat, adică să ofere numai o metodă de tratament. Trebuie să înţeleagă şi con­ceptele fitoterapiei, să ştie şi de homeopatie şi de alte terapii alternative. Există homeopaţi care se ocupă numai de homeopatie, dar sunt mulţi medici ca mine, care utilizează remediile homeopate ca pe o terapie alter­nativă, mai bine zis o terapie combinată. De exem­plu, dacă la mine vine un pacient cu o sinuzită purulentă, după ce i se face o puncţie pentru drenarea puroiului, îi administrez nişte picături care îngustează vasele, şi apoi pot utiliza un medicament produs din plante, Sinupretul, şi o terapie homeopată, care împre­ună au un efect foarte bun. Deci, medicul se uită care remedii sunt mai bune pentru bolnav, în cazul respec­tiv.

- Deşi homeopatia este practicată intens în lumea medicală din Occident, există şi specialişti care re­fuză să o aplice, afirmând că nu este aşezată pe nişte premise ştiinţifice.

- Când spui că nu există dovezi ştiinţifice ale eficacităţii homeopatiei faci o afirmaţie neprofesio­nală. Există dovezi ştiinţifice din anii '60-'70 ai seco­lului trecut şi s-au făcut cercetări serioase în ultimul deceniu. Noi am avut o dezbatere în acest sens în Sankt Petersburg, o dezbatere la care au participat şi medici homeopaţi, dar şi oameni de ştiinţă de la Insti­tutul de Microbiologie "Louis Pasteur", un institut cu multă autoritate, care studiază şi imu­ni­tatea umană. Ei au derulat un ex­pe­riment în care au folosit un vaccin ho­meopat, care le-a fost injectat ani­male­lor infec­tate în prealabil cu Es­cherichia coli, o bacterie foarte agresivă. Şi au constatat că ani­malele tratate ast­fel s-au vindecat sau au făcut doar o formă foar­te uşoară a bolii. Vă daţi seama că la animale nu putem vorbi de efectul placebo! Deci, experimentul a dovedit că medica­men­tele homeopate au efect. Dar acesta nu este singurul caz. În Rusia, s-au efectuat obser­va­ţii pe mulţi paci­enţi trataţi ho­meopat, pacienţi care s-au vinde­cat. Ne lovim însă mereu de maximalismul oamenilor, care ar dori ca orice tratament să fie încununat de succes. Dar aceasta nu e o abordare ştiinţifică. Ştim că există întotdeauna particularităţi ale procesului patologic, care fac ca un tratament să funcţioneze acolo unde altul dă greş. Chiar şi la tratamentele alo­pate, la picăturile pen­tru nas, de exemplu, unii reac­ţionează pozitiv, în vreme ce alţii constată un efect contrar. Există o toleranţă şi o sensibilitate individuală a fiecă­rui pacient.

- Neîncrederea în medicamen­tele homeopate vine, probabil, şi din "fabricaţia" lor, diluţii în apă de ordinul mili­oa­nelor, care fac ca în final prepa­ratul să mai conţină doar câteva molecule din substanţa activă ini­ţială, restul fiind compus din 99,99% apă. Ce putere de vindecare poate să aibă un asemenea medica­ment bazat, cum se spune în popor, pe apă chioară?

- Ştiţi că în fizica clasică, apa, o substanţă fundamentală folosită pre­ponderent în homeopatie, are trei stări de agregare - solidă, lichidă şi gazoasă. Ei bine, ultimele cercetări în fizică arată că apa are, în realitate, aproape o mie de stări de agregare. Este o substanţă unică în univers, ca­pabilă, în anumite stări de agregare, să păstreze informaţia substanţei care a fost dizolvată în ea. Noi, me­dicii homeopaţi, presupu­nem că această informaţie, pe care apa o poate păstra chiar şi după diluţii suc­cesive, poate să acţioneze la nivel celular, unde să de­clanşeze vindecarea. Vorbim acum de terapie infor­maţională, deci, de medicina viitorului. Există mulţi specialişti care atrag atenţia asupra faptului că în anii 2020-2025 ne vom apropia de sfârşitul erei antibio­ticelor, pentru că microorga­nismele au dezvoltat deja rezistenţă la ele. Şi atunci va trebui să folosim homeo­patia, împreună cu celelalte terapii alternative şi cu medicina alopată care dezvoltă acum tratamente de vârf. De pildă, de curând a fost inventat un tratament care foloseşte microorga­nisme care sunt puse la luptă contra microbilor. E un medi­cament experimental, RS 19, care conţine 19 tipuri de microorganisme cu mare efect.
Aceasta este medicina viitorului, în care terapia homeopată îşi are cu­loarul său. Vă mărturisesc un lucru din poziţia unui medic practicant - când am un bolnav cronic, care nu răspunde la tratamentul alopat, voi încerca întotdeauna fitoterapia şi homeopatia.

SFINŢII RUŞI DESPRE HOMEOPATIE

Sfântul Teofan Zăvorâtul (1815-1891)

"Ar trebui să i se înalţe un monument"
"Magnetismul este considerat la voi o lucrare a celui rău. Şi pentru că magne­tis­mul este o par­te componentă a homeo­patiei, este aşezată şi homeopatia în aceeaşi cate­go­rie. Este o gre­şeală să gân­dim aşa. Mag­netis­mul nu par­ti­ci­pă la pro­duce­rea pre­­para­te­lor homeo­pa­tice. Aici totul se face deschis şi simplu şi toţi pot vedea cum decurg lucrurile. Nu trebuie să bănuim de­loc că ar exista o putere ascunsă. Este treaba voastră dacă vreţi sau nu vreţi să vi se ad­ministreze tra­tament homeopat, dar nimeni nu tre­buie să gândească astfel. În cazurile în care timp de cinci săptămâni tratamentul alopat nu schimba cu nimic situaţia pa­cien­­tului, homeopatia acţiona simţitor, într-o jumătate de zi. Cred că totuşi ar trebui să i se înalţe un monument!"

Sfântul Serafim al Leningradului (1856-1937)

"Nimeni nu a îndrăznit să vorbească despre sistemul lui Hahnemann ca despre o nouă metodă eficientă de tratament"
"Acum o sută de ani (aceste rânduri sunt scrise în 1891 - n.red.) a apărut un nou sistem de tratare a bolilor numit homepatie, dar în ciuda acestui inter­val de timp, nici reprezentanţii ştiinţelor medicale, nici intelectualitatea nu au cercetat această metodă de tratament, pentru a avea o înţe­le­gere corectă a ceea ce este ho­meopatia. Datorită prejudecăţilor, oamenii de ştiinţă n-au mai încercat să citească cărţi despre homeopatie, ci au atacat-o cu o înverşunare suspectă. În societatea noastră, prin homeopatie s-a obiş­nuit să se înţeleagă acea doză mică de preparate care se oferă pacien­tului sub forma unor fire de zahăr. Nimeni nu a îndrăznit să vor­bească despre sistemul lui Hahnemann ca despre o nouă metodă eficientă de tratament, ca despre o ştiinţă întemeiată pe un principiu cunoscut, pe lege. De fapt, nu există un alt prin­cipiu de ghidare a efectului medicamentelor în afară de legea homeopată a similitudinii. Unele sisteme de tratament, cum este medicina alopată, îl folosesc inconştient, instinctiv, nedo­rind să cerceteze prea mult pricina efectelor acesteia şi expli­când această atitudine doar printr-o experienţă pozitivă."

Sfântul Ioan de Kronstadt (1829-1908)

"În Însăşi persoana Dumnezeului-Om avem un exemplu de tratare a similarului prin similar"
"Metoda dum­neavoastră (homeopa­tă - n.red.) este cea mai raţională şi cea mai co­rec­tă. Însăşi înţe­lep­ciunea lui Dum­nezeu nu a găsit o metodă mai potrivită de tra­tare a uma­nităţii îmbolnăvite de pă­­cat şi de nu­me­roasele boli care au cu­prins-o, de­cât cea a simi­larului prin simi­lar. Înainte de Cruce, de moartea şi Învie­rea Sa, pentru toate veacurile, Hristos a stabilit ca cel mai eficient tra­tament destinat omenirii păcătoase să fie Taina Împărtăşirii cu Trupul răstignit şi cu Sângele Său, unite cu Dumnezeirea. Înseamnă că în Însăşi persoana Dumnezeului-Om avem un exemplu de tratare a similarului prin si­milar."

Mulţumim "Librăriei Bizantine" pentru sprijinul oferit la realizarea acestui articol.