Părintele Serghie e înalt și masiv. Peste reverendă poartă o rasă cu mâneci largi, iar pe piept o cruce aurită. Ținuta lui, care degajă o majestate blajină, amintește de stareții noștri din mânăstirile moldovenești. Dar părintele Filimonov nu este călugăr, ci preot de mir. Și, în mod ciudat, este și un chirurg reputat, medic-militar în marina Rusiei, profesor universitar la Facultatea de Medicină din Sankt-Petersburg și, mai presus de toate, medic homeopat. În această calitate a făcut o călătorie în România, unde avea programate câteva conferințe menite să lămurească adevărul despre această ramură medicală practicată în toată lumea, dar pusă la îndoială printre slujitorii bisericii, care fără să îi cunoască virtuțile vindecătoare, o învinuiesc de ocultism și erezie.
Textul care urmează se înscrie în programul revistei "Formula AS" de a-și informa cititorii despre terapiile medicale de mare eficiență. Homeopatia face parte dintre ele, fiind o medicină a viitorului.
Când rugăciunea vindecă boala
Stăm cu părintele Serghie într-o rezervă a spitalului Sfânta Irina din Voluntari, patronat de doctorul Pavel Chirilă. Ce loc mai nimerit pentru un interviu cu un preot-medic decât un loc de vindecare patronat de o sfântă? În încăperea care sclipește de curățenie, părintele Serghie se simte ca acasă. În fond, așa a început totul. Cu dragostea pentru medicină și pentru pacienți.
"Când eram la începutul carierei mele medicale, totul părea foarte clar: trebuia să acționez potrivit instrucțiunilor din manualele învățate în facultate și totul ar fi mers ca la carte. Dar, practicându-mi profesia, am observat că, totuși, nu toate se petrec ca în tratatele de medicină și că, de multe ori, apar la pacienți fenomene care depășeau granița a ceea ce poate explica manualul. De multe ori, rugăciunea le schimba, realmente, evoluția bolii! Cu vremea, am ajuns să-mi pun întrebări - cum să mă raportez la aceste fenomene? Ce ideologie trebuie să am, ce poziție față de lume, ca să le pot înțelege mai bine? Și m-am decis să analizez riguros ceea ce se petrecea cu pacienții mei. Un lucru devenea pe zi ce trece tot mai cert: rugăciunea avea o însemnătate foarte mare în vindecare! Așa că, fiind eu însumi un om credincios, nu intram în operație cu niciun pacient fără să mă rog pentru el. Am văzut cum bolnavi incurabili se ridicau din patul de moarte, mulțumită rugăciunilor bolnavului însuși, împreunate cu rugăciunile rudelor și cu cele ale preoților. Vindecarea era evidentă mai ales când pentru un bolnav se rugau și apropiații, familia, și slujitorii bisericii. Am asistat la adevărate miracole: un pacient a ieșit din comă fără să-mi pot explica de ce, o naștere critică s-a terminat cu bine, un diagnostic căruia nu i se dădea de capăt era pus, dintr-odată, precis. Mi-am dat atunci seama că e o prostie să vezi în toate acestea o simplă întâmplare, pentru că aceste fapte se petreceau doar în momentul în care se săvârșea rugăciunea. Am înțeles, în cele din urmă, că pentru om nu este suficient tratamentul obișnuit. Sunt situații în care poate să ajute doar Domnul, prin biserică și tainele ei. Așa că am început să îmi trimit pacienții la biserică și la preoți și am văzut că în starea lor clinică se petreceau schimbări minunate. Mi-am pus atunci problema: de ce mă ocup eu doar de tratamentul trupului? Ar însemna că sunt medic doar pe jumătate, un medic nedesăvârșit, care are în grijă doar corpul bolnavilor, neglijând totalmente sufletul lor. Era limpede că trebuia mai întâi să-i ajut pe pacienții mei să se elibereze de ceea ce-i apăsa, să scape de păcat, să se pocăiască și, pe fondul acestei purificări, să merg mai departe cu lucrarea de vindecare. Dar un medic obișnuit nu are dreptul să spovedească un pacient. Așa că am făcut pasul următor, am început să studiez teologia, am absolvit seminarul, apoi academia teologică și am fost hirotonit preot. Și acum aplic terapia sufletului, împreună cu cea a trupului, pentru că omul este un întreg."
- Formația dvs., de om de știință, poate confirma, în mod obiectiv, puterea de vindecare a rugăciunii?
- Da, bineînțeles. Sunt evenimente care au fost înregistrate clinic, există documente medicale în acest sens, cu analize de laborator care mărturisesc în ce stare se găsea pacientul înainte și în ce stare ajunge după, cum era înainte de a se ruga și ce s-a întâmplat după ce s-a rugat. Asemenea mărturii există și în mânăstiri, dar medicina trebuie să dovedească totul științific. Dacă nu avem argumente obiective, putem semăna îndoiala în mintea unui om care este departe de credință. Însă pentru un om care crede cu adevărat, aceste dovezi sunt inutile.
Homeopatia și Sfânta Rusie
În anul 1790, Samuel Hahnemann, un erudit medic german în vârstă de 35 de ani, traducea din limba engleză lucrarea "Materia Medica", a doctorului scoțian William Cullen. Când a ajuns la secțiunea dedicată chininei, care pe atunci se folosea intens în tratarea malariei, Hahnemann a observat un fapt pe care mulți alți medici nu-l băgaseră în seamă - simptomele intoxicației cu chinină erau similare cu semnele malariei - o febră de 3-4 zile, urmată de slăbirea simțurilor, de articulații paralizate și de sete. Atunci i-a încolțit în minte un gând genial: oare substanța care provoacă într-un organism sănătos reacții similare bolii nu poate fi folosită la tratarea acelei boli? Similarul rezolvă similarul. Exprimat popular: cui pe cui se scoate...
Că intuiția lui a fost revoluționară, o dovedește succesul homeopatiei în vremea noastră. Pe drept cuvânt, Hahnemann este socotit întemeietorul homeopatiei, deși înainte de el, Hipocrate, în antichitate, și apoi Paracelsus, în evul mediu, au tratat bolnavii folosind, practic, principiul "similia". Gloria lui Hahnemann a venit în timpul epidemiei de holeră care a bântuit în Europa începând cu anul 1831, când mulți bolnavi, tratați cu preparatele sale, au scăpat de la o moarte sigură. Părintele Serghie Filimonov consideră că acesta a fost momentul în care homeopatia s-a impus decisiv nu doar în Europa occidentală, ci și în medicina practicată în Rusia.
"Astăzi, există secții de terapie intensivă, perfuzii, dar atunci, majoritatea bolnavilor de holeră (aproximativ 50-80% dintre ei) mureau, deci mortalitatea era foarte ridicată. În timpul acelei epidemii, remediile lui Hahnemann au ajuns și în Rusia, unde au fost aplicate pe un grup de 1273 de holerici. Din ei au murit doar 108. Asta înseamnă că rata mortalității a fost de doar 8,48%. Astăzi pare mult, dar pentru acele timpuri era ceva fantastic. Ca să faceți o comparație, aceeași epidemie, în Moldova, unde bolnavii nu au fost tratați homeopat, a ucis 5182 de oameni din 8445, câți fuseseră contaminați. Deci, folosirea homeopatiei în Rusia a fost determinată de niște evenimente tragice. Dar ele i-au deschis multe perspective. După stingerea epidemiei, în anul 1833, Consiliul de Stat al Imperiului Rus a aprobat o decizie prin care medicilor homeopați li se acorda permisiunea să-și desfășoare deschis activitatea. Acest lucru a fost posibil datorită țarului Nicolae Pavlovici, care a avut o atitudine binevoitoare față de homeopatie, după ce se înregistraseră acele succese în timpul epidemiei de holeră. A urmat apoi deschiderea primei farmacii homeopate, în 1834, iar în anul următor, s-a tradus în rusă Organonul lui Hahnemann. A apărut și o revistă, iar în 1868 a fost înființată Societatea medicilor homeopați, care au putut profesa începând din anul 1870 chiar într-o clinică a lor, deschisă în Sankt Petersburg.
Noua disciplină medicală a trezit și interesul multor oameni ai bisericii, care au folosit cu succes tratamentele homeopate și s-au poziționat, teologic, în favoarea lor. În anii '80 ai secolului XIX, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a venit cu propunerea ca în toate seminariile teologice să fie introdusă materia numită Bazele Medicinei, în care să existe un capitol dedicat medicinei homeopate. În favoarea homeopatiei s-au pronunțat atunci și sfinți precum Ioan de Kronstadt, Teofan Zăvorâtul, Ignatie Briancianinov sau Serafim al Leningradului. Ei nu numai că au folosit remedii homeopate, dar au și recomandat credincioșilor să se trateze astfel. Sfântul Ioan de Kronstadt a sfințit, chiar, în 1892, farmacia homeopată din Sankt Petersburg, afirmând, cu mare îndrăzneală, că în persoana Dumnezeului-Om avem un exemplu de tratare a similarului prin similar."
Medicina viitorului
- Părinte, cum ați ajuns dumneavoastră, dintr-un chirurg reputat, un pasionat de homeopatie?
- Eu și acum sunt medic alopat, specializat în chirurgie ORL. Dar în prezent, în Rusia nu se obișnuiește ca un medic să fie numai alopat, adică să ofere numai o metodă de tratament. Trebuie să înțeleagă și conceptele fitoterapiei, să știe și de homeopatie și de alte terapii alternative. Există homeopați care se ocupă numai de homeopatie, dar sunt mulți medici ca mine, care utilizează remediile homeopate ca pe o terapie alternativă, mai bine zis o terapie combinată. De exemplu, dacă la mine vine un pacient cu o sinuzită purulentă, după ce i se face o puncție pentru drenarea puroiului, îi administrez niște picături care îngustează vasele, și apoi pot utiliza un medicament produs din plante, Sinupretul, și o terapie homeopată, care împreună au un efect foarte bun. Deci, medicul se uită care remedii sunt mai bune pentru bolnav, în cazul respectiv.
- Deși homeopatia este practicată intens în lumea medicală din Occident, există și specialiști care refuză să o aplice, afirmând că nu este așezată pe niște premise științifice.
- Când spui că nu există dovezi științifice ale eficacității homeopatiei faci o afirmație neprofesională. Există dovezi științifice din anii '60-'70 ai secolului trecut și s-au făcut cercetări serioase în ultimul deceniu. Noi am avut o dezbatere în acest sens în Sankt Petersburg, o dezbatere la care au participat și medici homeopați, dar și oameni de știință de la Institutul de Microbiologie "Louis Pasteur", un institut cu multă autoritate, care studiază și imunitatea umană. Ei au derulat un experiment în care au folosit un vaccin homeopat, care le-a fost injectat animalelor infectate în prealabil cu Escherichia coli, o bacterie foarte agresivă. Și au constatat că animalele tratate astfel s-au vindecat sau au făcut doar o formă foarte ușoară a bolii. Vă dați seama că la animale nu putem vorbi de efectul placebo! Deci, experimentul a dovedit că medicamentele homeopate au efect. Dar acesta nu este singurul caz. În Rusia, s-au efectuat observații pe mulți pacienți tratați homeopat, pacienți care s-au vindecat. Ne lovim însă mereu de maximalismul oamenilor, care ar dori ca orice tratament să fie încununat de succes. Dar aceasta nu e o abordare științifică. Știm că există întotdeauna particularități ale procesului patologic, care fac ca un tratament să funcționeze acolo unde altul dă greș. Chiar și la tratamentele alopate, la picăturile pentru nas, de exemplu, unii reacționează pozitiv, în vreme ce alții constată un efect contrar. Există o toleranță și o sensibilitate individuală a fiecărui pacient.
- Neîncrederea în medicamentele homeopate vine, probabil, și din "fabricația" lor, diluții în apă de ordinul milioanelor, care fac ca în final preparatul să mai conțină doar câteva molecule din substanța activă inițială, restul fiind compus din 99,99% apă. Ce putere de vindecare poate să aibă un asemenea medicament bazat, cum se spune în popor, pe apă chioară?
- Știți că în fizica clasică, apa, o substanță fundamentală folosită preponderent în homeopatie, are trei stări de agregare - solidă, lichidă și gazoasă. Ei bine, ultimele cercetări în fizică arată că apa are, în realitate, aproape o mie de stări de agregare. Este o substanță unică în univers, capabilă, în anumite stări de agregare, să păstreze informația substanței care a fost dizolvată în ea. Noi, medicii homeopați, presupunem că această informație, pe care apa o poate păstra chiar și după diluții succesive, poate să acționeze la nivel celular, unde să declanșeze vindecarea. Vorbim acum de terapie informațională, deci, de medicina viitorului. Există mulți specialiști care atrag atenția asupra faptului că în anii 2020-2025 ne vom apropia de sfârșitul erei antibioticelor, pentru că microorganismele au dezvoltat deja rezistență la ele. Și atunci va trebui să folosim homeopatia, împreună cu celelalte terapii alternative și cu medicina alopată care dezvoltă acum tratamente de vârf. De pildă, de curând a fost inventat un tratament care folosește microorganisme care sunt puse la luptă contra microbilor. E un medicament experimental, RS 19, care conține 19 tipuri de microorganisme cu mare efect.
Aceasta este medicina viitorului, în care terapia homeopată își are culoarul său. Vă mărturisesc un lucru din poziția unui medic practicant - când am un bolnav cronic, care nu răspunde la tratamentul alopat, voi încerca întotdeauna fitoterapia și homeopatia.
SFINȚII RUȘI DESPRE HOMEOPATIE
Sfântul Teofan Zăvorâtul (1815-1891)
"Ar trebui să i se înalțe un monument"
"Magnetismul este considerat la voi o lucrare a celui rău. Și pentru că magnetismul este o parte componentă a homeopatiei, este așezată și homeopatia în aceeași categorie. Este o greșeală să gândim așa. Magnetismul nu participă la producerea preparatelor homeopatice. Aici totul se face deschis și simplu și toți pot vedea cum decurg lucrurile. Nu trebuie să bănuim deloc că ar exista o putere ascunsă. Este treaba voastră dacă vreți sau nu vreți să vi se administreze tratament homeopat, dar nimeni nu trebuie să gândească astfel. În cazurile în care timp de cinci săptămâni tratamentul alopat nu schimba cu nimic situația pacientului, homeopatia acționa simțitor, într-o jumătate de zi. Cred că totuși ar trebui să i se înalțe un monument!"
Sfântul Serafim al Leningradului (1856-1937)
"Nimeni nu a îndrăznit să vorbească despre sistemul lui Hahnemann ca despre o nouă metodă eficientă de tratament"
"Acum o sută de ani (aceste rânduri sunt scrise în 1891 - n.red.) a apărut un nou sistem de tratare a bolilor numit homepatie, dar în ciuda acestui interval de timp, nici reprezentanții științelor medicale, nici intelectualitatea nu au cercetat această metodă de tratament, pentru a avea o înțelegere corectă a ceea ce este homeopatia. Datorită prejudecăților, oamenii de știință n-au mai încercat să citească cărți despre homeopatie, ci au atacat-o cu o înverșunare suspectă. În societatea noastră, prin homeopatie s-a obișnuit să se înțeleagă acea doză mică de preparate care se oferă pacientului sub forma unor fire de zahăr. Nimeni nu a îndrăznit să vorbească despre sistemul lui Hahnemann ca despre o nouă metodă eficientă de tratament, ca despre o știință întemeiată pe un principiu cunoscut, pe lege. De fapt, nu există un alt principiu de ghidare a efectului medicamentelor în afară de legea homeopată a similitudinii. Unele sisteme de tratament, cum este medicina alopată, îl folosesc inconștient, instinctiv, nedorind să cerceteze prea mult pricina efectelor acesteia și explicând această atitudine doar printr-o experiență pozitivă."
Sfântul Ioan de Kronstadt (1829-1908)
"În Însăși persoana Dumnezeului-Om avem un exemplu de tratare a similarului prin similar"
"Metoda dumneavoastră (homeopată - n.red.) este cea mai rațională și cea mai corectă. Însăși înțelepciunea lui Dumnezeu nu a găsit o metodă mai potrivită de tratare a umanității îmbolnăvite de păcat și de numeroasele boli care au cuprins-o, decât cea a similarului prin similar. Înainte de Cruce, de moartea și Învierea Sa, pentru toate veacurile, Hristos a stabilit ca cel mai eficient tratament destinat omenirii păcătoase să fie Taina Împărtășirii cu Trupul răstignit și cu Sângele Său, unite cu Dumnezeirea. Înseamnă că în Însăși persoana Dumnezeului-Om avem un exemplu de tratare a similarului prin similar."
Mulțumim "Librăriei Bizantine" pentru sprijinul oferit la realizarea acestui articol.