Cu ani în urmă, un părinte mi-a povestit de un miracol la care asistase personal. Fiind preot călugăr, era trimis periodic de părintele stareţ să slujească Liturghia în diferite cătune care nu aveau preot. Aşa a ajuns, într-o duminică din miezul iernii, într-o biserică în care nu făcuse nimeni focul de mult timp. Era un ger de crăpau pietrele, iar în sfântul lăcaş îngheţai, de-a dreptul. Cum orice preot are nevoie şi de puţină apă pentru slujba Liturghiei, au căutat în altar, dar au găsit doar o sticlă în care apa era îngheţată bocnă. Căutând prin biserică, au dat de o găleată plină cu aghiasmă, care nu îngheţase deloc, în pofida gerului. A fost ca şi cum un înger din cer o străjuise, păzind-o de frigul năpraznic. De atunci, am început să privesc altfel aghiasma. Nu numai ca pe o apă sfinţită, care nu se strică dacă o păstrezi ani în şir, ci şi ca pe un mediu prin care Dumnezeu îşi poate arăta puterea.
Poate că asta caută şi creştinii care, în fiecare an, şi parcă din ce în ce mai mulţi, vin de Bobotează la bisericile din oraşe sau mânăstiri. Mulţi dintre ei nici nu stau la slujbă. Sunt gata să rabde în frig, doar pentru a veni acasă cu o sticlă de Aghiasmă Mare. Uneori, sunt în stare să se calce în picioare pentru această apă, care se sfinţeşte doar de Bobotează şi e diferită de Aghiasma Mică, pe care preoţii o pot sfinţi în orice zi a anului. Imaginile intrigă uneori. Oare în lupta şi nerăbdarea oamenilor e un foc al credinţei, sau e vorba doar despre o modă şi despre lipsa de disciplină, aşa de răspândită peste tot în Balcani? Am încercat să aflu răspunsuri la această întrebare de la un preot, Constantin Necula, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, de la Iulian Capsali, publicist şi regizor de filme documentare şi de la Ciprian Voicilă, antropolog.
IULIAN CAPSALI
"Am aghiasmă şi de acum 15 ani!"
- Aşa cum se întâmplă de la o vreme şi la celebrările marilor sfinţi, când milioane de credincioşi pornesc în pelerinaj, tradiţia Bobotezei atrage, şi ea, mulţimi uriaşe de oameni. Ce credeţi că-i motivează să aştepte pe ger, adeseori ore în şir, sticla cu aghiasmă?
- În primul rând, cred că îi atrage chiar Aghiasma - apa sfinţită. Categoric, ea are nişte proprietăţi indubitabile, dovedite chiar şi ştiinţific. În primul rând, e o apă care nu se strică timp îndelungat. Eu am aghiasmă cred că şi de acum 15 ani, ţinută în sticle de plastic, în care de obicei nu rezistă apa. Unii spun că preoţii îi aplică un tratament special, purificând-o cu vase sau cruci de argint, ca să reziste ani în şir, fără să se strice. Nici vorbă! De multe ori, apa e sfinţită în vase de plastic, iar preoţii, uneori cu mâna goală, alteori cu o cruce de lemn, binecuvintează apa în timpul slujbei. Deci, nu există un tratament chimic sau fizic al acestei ape. Sigur că lumea aşteaptă să se dea o explicaţie ştiinţifică, ca pentru orice miracol. Doar că aici e vorba de o lucrare a Duhului Sfânt, care depăşeşte limitele explicaţiei ştiinţifice. Dar e un fenomen la care toată lumea poate să aibă acces, toată lumea poate să meargă la biserică, să ia o sticlă de aghiasmă şi să constate lucrul acesta. Sunt cazuri şi în istoria ţării, cum a fost acel miracol cu Mihai Viteazul la Alba Iulia, în care el chiar a dovedit puterea harului în biserica ortodoxă, prin faptul că apa sfinţită de preoţii de atunci nu s-a stricat.
Sigur că poţi să iei aghiasma acasă şi dintr-un fel de superstiţie, doar ca pe un elixir de viaţă lungă, fără să te mai gândeşti prea mult la rugăciune, când bei din ea, sau la poruncile iubirii date de Hristos. Dar oamenii, de obicei, iau aghiasma ca să-şi sfinţească gospodăria. De aceea la ţară iau mai multă, pentru că îşi stropesc casele, curţile, unii dintre ei chiar şi grădinile, grajdurile şi animalele. Deci, este o ierurgie, se sfinţeşte natura toată în acel moment. Sigur, sunt oameni care o iau, pur şi simplu, pentru că aşteaptă un mic sau un mai mare miracol de la ea. Şi chiar se întâmplă miracole cu aghiasma, dar nu neapărat atunci când te aştepţi la ele.
"Românii vor să aibă sfinţenia cu ei, alături de familie"
În curtea Mitropoliei din Bucureşti
Butoaiele de plastic cu icoane lipite pe ele
- Poate că uneori este o combinaţie de superstiţie şi de lipsă de civilizaţie. În general, eu nu mă duc la biserică, de Bobotează, în locuri cu foarte mare aglomeraţie. Îmi aleg mai degrabă o biserică unde nu se buluceşte foarte multă lume. Se întâmplă uneori lucrul ăsta şi nu îmi face nicio plăcere, ca la slujba de Bobotează să vină enorm de mulţi oameni, cam ca la Paşte, iar unii dintre ei doar atunci vin la biserică, doar ca să îşi ia aghiasma sfântă şi de aceea nu prea cunosc rânduiala şi ies tot felul de tensiuni. Mi s-a întâmplat chiar să văd oameni care luau apă acasă înainte de a fi sfinţită de preot. Când i-am spus unui bătrân că nu e aghiasmă, pentru că nu a început slujba, mi-a replicat simplu: "Ştiu, tată, dar nu mai pot să aştept!" De la un timp, însă, am observat că s-a făcut un pic de ordine în bisericile bucureştene, la apelul preoţilor şi al credincioşilor care merg de obicei şi la slujbe. Mai apare câte o mică îmbulzeală, însă şi asta poate fi rezolvată, luându-se nişte mici măsuri de precauţie. Aţi văzut, probabil, că la Constanţa, Înaltpreasfinţitul Teodosie are sticluţele gata pregătite, oamenii vin doar să le ia după slujbă. E vorba, deci, şi de o bună organizare.
Eu am fost de Bobotează şi la Sfântul Munte Athos, am participat la ea şi în Grecia. La Sfântul Munte, nu se poate pune problema îmbulzelii, însă şi în Grecia era foarte multă ordine şi disciplină, deşi sunt şi ei balcanici; era ordine şi se putea asculta slujba, iar apoi creştinii luau o sticluţă de aghiasmă. Spre deosebire de noi, ei sfinţesc puţină apă. La noi evlavia e atât de mare, încât se vine la biserică şi cu căldări; am văzut oameni care aduc căldări cu apă, ca să le fie sfinţită. Dar evlavia aceasta este şi un semn de sănătate spirituală. Când nu o să mai fie coadă şi când nu o să mai stea nimeni la această slujbă de Bobotează - lucru care deja se întâmplă în Occident, unde deja sunt biserici care sunt transformate în magazine sau în locuri de joacă pentru copii -, atunci starea neamului nostru va fi, într-adevăr, dramatică. Adică, un popor, un neam care îşi pierde dorinţa de a merge spre sfinţenie cred că e pierdut! Pentru că asta e în fond dorinţa românilor care vin la Bobotează: vor să închidă acea sfinţenie într-o sticluţă şi să o ia acasă, vor să aibă sfinţenia cu ei, alături de familie, să se bucure de ea. Sfinţenie la purtător! E bine, când nu o să se mai întâmple asta, va fi tragic.
- Televiziunea şi presa relatează preponderent de la Bobotează, scene de îmbulzeli şi de ceartă, mai puţin imagini legate de sărbătoare. Unii văd în asta tot felul de conspiraţii împotriva bisericii.
- Nu cred că e o conspiraţie, însă, categoric, sunt jurnalişti care nu suportă biserica şi se comportă ca atare, adică o denigrează cât pot, pe unde pot şi găsesc numai rele... Spunea un sfânt că au privirea aceea de muscă, adică văd numai mizeria, nu sunt ca o albină, care vede florile, partea frumoasă, lucrurile minunate care se întâmplă în biserică. De câţiva ani încoace este, în mod cu totul evident, un asalt mediatic negativ asupra bisericii. Eu am lucrat în presă o perioadă, chiar am făcut o emisiune la B1Tv, şi pot să spun că publicul primeşte ceea ce îi dai. Aveam rating bun, cum se spune, şi pe subiecte care nu aveau niciun fel de legătură cu scandalul. De obicei, atingeam subiecte religioase, făcând legătura între cultură şi cult. Am fost uimit să constat că erau oameni necredincioşi care se uitau la emisiune cu plăcere, mi-au declarat lucrul acesta.
Preot profesor CONSTANTIN NECULA
"Apa sfinţită este unul dintre mijloacele prin care oamenii se pot împărtăşi de energiile necreate ale lui Dumnezeu"
- Este apă sfinţită, adică unul dintre mijloacele prin care oamenii se pot împărtăşi de energiile necreate ale lui Dumnezeu. Important este să înţelegem că ea reprezintă un dar creştin pentru poporul român. La noi, prea mult s-a mers pe cutumă religioasă şi pe obiceiuri, uitându-se de fundamentul creştin. Or, Boboteaza este o readucere aminte a momentului în care Mântuitorul Iisus Hristos intră în apele Iordanului şi primeşte botezul lui Ioan, prin aceasta împlinindu-se încă o parte din proorocirile mari, care îl vizează pe Mesia. Mesia nu putea fi Mesia decât aşa, identificat ca Mielul lui Dumnezeu, certificat, dacă vreţi, de glasul Tatălui care s-a auzit deasupra apelor Iordanului. E vorba de evenimentul intrării lui Dumnezeu în istorie, un eveniment prin care El mântuieşte istoria - şi asta e foarte greu de priceput, inclusiv de către teologi.
Or, din acest realism istoric, am transformat totul într-un basm de adormit minţile şi cugetele oamenilor, uitând că Aghiasma Mare este un mijloc sacramental pus de Biserică la dispoziţie, pentru curăţire şi pentru apropierea de Dumnezeul cel Viu. Am transformat totul într-un fel de spectacol... mediatic. De exemplu, m-am uitat cu disperare, ce supărată e presa câteodată, când nu se îmbulzeşte lumea la Aghiasma Mare! Dar a fi laolaltă este sensul Aghiasmei Mari! Avea Părintele Teofil o vorbă care mie mi-a plăcut tare mult: "Noi nu mâncăm decât ca să spunem o dată în plus Tatăl Nostru!" Adică, noi facem Aghiasma Mare şi ca să ne vedem unii pe alţii, şi să re-racordăm comunitatea bisericii la Evanghelie.
"De Bobotează ar trebui să ne sunăm naşii de botez şi să-i îmbrăţişăm; ar trebui să ne retrăim acum propriul botez, ca pe o stare de aducere-aminte"
Oare ce-i mână în luptă?
- Părinte, pentru oamenii care nu ştiu foarte multă teologie: de ce e diferită Aghiasma Mare de Aghiasma Mică?
- Prin finalitatea ei. În primul rând, trebuie să înţelegem că această Aghiasmă Mare se foloseşte în special în situaţii foarte stricte, legate de viaţa liturgică a credincioşilor. S-a mers până într-atât încât, într-o parte a ţării, spre Moldova şi nu numai, în mânăstiri, de obicei, cel care nu se împărtăşeşte primeşte Aghiasmă Mare. Trebuie să recunoaştem că Împărtăşania nu e egală cu Aghiasma Mare, dar obiceiul acesta arată, o dată în plus, cât de importantă a devenit ea în structura bisericii. Aghiasma Mare este parte integrantă a modului prin care biserica restaurează Cosmosul. Dacă suntem atenţi la modul în care se face sfinţirea Aghiasmei Mari şi sfinţirea apei de la botez, remarcăm o unitate indisolubilă de cuvânt, de materie de jertfă, dar finalităţile diferă: dacă în apa botezului omul moare şi învie în Hristos, prin apa Bobotezei, a Aghiasmei Mari, omul îşi reface propria istorie a botezului particular. De Bobotează ar trebui să ne sunăm naşii de botez şi să-i îmbrăţişăm; ar trebui să ne retrăim acum propriul botez ca pe o stare de aducere-aminte. Este ceea ce ni se cere întotdeauna de Biserică: să ne retrăim Tainele în realismul lor imediat. Nu în ultimul rând, slujba prin care se sfinţeşte Aghiasma Mare face tot timpul aducere-aminte de (pun ghilimelele de rigoare) "o lume intrată la apă", ca să iasă curăţită la suprafaţă. E un act, un prag de curăţire a lumii întregi.
"Mă bucur când credincioşii se îmbulzesc să ia Aghiasmă"
- Trebuie să spun că e în firea lucrurilor. Eu mă bucur când credincioşii se îmbulzesc să ia aghiasmă, mă bucur că sunt aşa, mă deranjează doar când se mai bodogăne între ei. Am să vă dau un exemplu minimal: un prieten de la Braşov, plecat prin anii '80 în Germania, s-a angajat acolo într-o măcelărie. Făcuse foame multă în România, foarte multă foame, ca noi toţi. Şi lucrând în măcelărie, la sfârşitul primei luni, când şi-a primit chenzina, a constatat că erau tăiate 35 de mărci din salariu şi a întrebat de ce. Păi noi ştim, i-a spus patronul, câte kilograme are geanta ta când intri la serviciu şi câte kilograme are când ieşi. El, săracul, îşi lua mici bucăţele de carne în servietă, ca să îndese apoi foarte mult frigiderul. Foamea nu-i trecea, era o chestiune de psihic.
Acum, luaţi aminte la un singur lucru: eu îmi aduc aminte de copilăria mea de braşovean. Şi în Şchei, şi în Steagul Roşu, cartierul meu, foarte greu mai găseai Aghiasmă Mare în timpul anului, dacă nu erai la biserică de Bobotează. Astăzi nu mai este aşa, pentru că o conservăm, o punem în sticlă, o putem păstra; avem apoi şi Aghiasmă Mică, care se sfinţeşte repetat în biserică, oricând este nevoie. Biserica e acum mult mai la îndemâna cartierului, mult mai la îndemâna oamenilor, e vecină cu casele noastre. Dar în vremea comunismului, nu era aşa, bisericile erau mult mai puţine, iar în istorie, se poate să fi fost şi mai greu. Aşa că eu cred că s-a păstrat ceva din ancestralul acela al nevoii de rezervare, de a prinde şi tu puţină Aghiasmă Mare. Nu-i nimeni de judecat. Îmi pare rău că se face un spectacol din asta. În fond, acesta este singurul gest prin care românii dovedesc că sunt disponibili doar pentru Dumnezeu: să mai stea la coadă şi astăzi, doar pentru Aghiasmă.
Ciprian Voicilă - antropolog, Muzeul Ţăranului Român
"Televiziunile vânează doar imaginile de neorânduială specifice oraşelor. Nu le-am văzut niciodată să se ducă prin sate şi să-i filmeze pe oameni cum stau, cuminţi, să-şi ia Aghiasma Mare acasă"
- Sfinţirea apei la Bobotează adună în România mulţimi uriaşe, al căror comportament, din păcate, e certat adesea cu civilizaţia. Credinţa şi bâlciul pot coexista?
- Eu am locuit în copilărie, vreo patru ani, în Munţii Buzăului, şi nu îmi amintesc ca în satul meu să fi fost chiar aşa înghesuială când era vorba să se primească Aghiasmă Mare. Ca să vă dau un alt exemplu - anul acesta, am fost de Bobotează la părintele Macarie, de la Schitu Monteoru, un loc izolat la 1.300 de metri în Munţii Vrancei. Totuşi, deşi acest lăcaş monahal e pierdut în natură, în biserică erau cam 300 de oameni. Era deci multă lume, dar nu am văzut o lipsă de orânduială. Ştiţi că în rândul intelectualilor noştri circulă o teorie nevalidată şi nesupusă la teste în realitate, anume că noi, ortodocşii, prin definiţie suntem necivilizaţi şi că, dacă am fi fost protestanţi, am fi fost egalii nemţilor, la fel de ordonaţi ca şi aceştia. E o idee pe care o susţin inclusiv istorici ai religiilor, cum e Petru Culianu, de pildă. Eu nu sunt de acord cu ea. Eu cred că fenomenul acesta de neorânduială nu e cauzat de etosul ortodox, ci de mediul în care decizi tu să observi dacă oamenii se comportă sau nu civilizat. Şi mai cred că în marile oraşe, cum e, de pildă, Bucureştiul, este normal să existe această lipsă de rânduială, pentru că este o metropolă, care, ca toate metropolele, este suprapopulată. Una din marile probleme ale metropolelor este că ajung să creeze mediul propice pentru creşterea agresivităţii - care agresivitate, în limite normale, e benefică. Mediul suprapopulat al oraşului creşte însă necontrolat agresivitatea, pentru că omului îi este încălcat spaţiul vital. Adică, omul care a crescut la sat are în jurul lui destul spaţiu vital, mult mai extins decât al omului care s-a născut la oraş şi care e silit mereu să-şi limiteze acest spaţiu. E normal de aceea ca la o coadă din capitală, fie ea şi la Aghiasmă, să izbucnească o agresivitate tipic urbană.
- Credeţi că prezenţa din ce în ce mai mare a credincioşilor la slujba aceasta de Bobotează sau la pelerinaje e dată de expansiunea credinţei ortodoxe sau e doar o modă, un obicei social, care se răspândeşte datorită mediatizării?
- E greu de dat un răspuns obiectiv. Cred că e şi un eveniment social, un prilej de întâlnire, amplificat de mass-media. Noi trăim în această eră a tehnologiei, şi orice fapt social este amplificat prin faptul că este difuzat masiv la posturile de televiziune. Şi e suficient ca omul să afle că acolo se întâmplă ceva şi să se ducă şi el, dar nu dintr-o credinţă profundă, ci ca la demonstraţie, ca la miting. Cu toate astea, există întotdeauna şi un nucleu dur de credincioşi, care este şi cultivat într-ale bisericii. De pildă, ştie ce e cu Boboteaza sau cunoaşte viaţa sfântului ale cărui moaşte le sărută. Tipul ăsta de oameni, oarecum elitişti în ale credinţei, este însă net minoritar, raportat la numărul celor care vin acolo doar din superstiţie. Acum vreo doi-trei ani, de pildă, am fost şocat de afluxul mare de rromi, veniţi din toată zona Rahovei, la pelerinajul închinat Sfântului Dimitrie Basarabov. Veniseră pe neamuri, pe familii, stăteau la rând, majoritatea erau tineri. Ei nu aveau aproape nimic din comportamentul omului religios, ba chiar îi ironizau pe dreptcredincioşii care încercau, şi ei, să se roage, să citească o rugăciune, să aibă o discuţie cât de cât duhovnicească. Nu. Ei ascultau la telefon Florin Salam, fumau... E clar că veniseră pentru că aveau probleme de rezolvat, dintr-un spirit utilitarist, pentru că pragmatismul a pătruns, din păcate, masiv şi în biserică şi, între noi fie vorba, sunt puţini creştini care se duc la slujbe pentru că au o credinţă adevărată. Majoritatea se duc fie dintr-o nevoie, fie din superstiţie - am văzut de atâtea ori oameni care încercau să îşi sfinţească maşina sau paşaportul.
- Şi tocmai ei sunt căutaţi de ochiul camerei de filmat, în timp ce se înghesuie la Aghiasmă!
Final fericit
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
