Puterea apei sfințite de Bobotează

- În fiecare an, de Bobotează, mulțimi uriașe de români iau cu asalt bisericile, pentru a lua acasă Aghiasma Mare, convinși că apa sfințită are proprietăți miraculoase. Un eveniment important, a cărui cucernicie e călcată, din păcate, în picioare, de zelul participanților. Se poate schimba ceva? -

Cu ani în urmă, un părinte mi-a povestit de un miracol la care asistase personal. Fiind preot călugăr, era trimis periodic de părin­tele stareț să slujească Liturghia în diferite cătune care nu aveau preot. Așa a ajuns, într-o duminică din mie­zul iernii, într-o biserică în care nu făcuse nimeni fo­cul de mult timp. Era un ger de crăpau pietrele, iar în sfântul lăcaș înghețai, de-a dreptul. Cum orice preot are nevoie și de puțină apă pentru slujba Liturghiei, au căutat în altar, dar au găsit doar o sticlă în care apa era înghețată bocnă. Căutând prin biserică, au dat de o găleată plină cu aghiasmă, care nu înghețase deloc, în pofida gerului. A fost ca și cum un înger din cer o străjuise, păzind-o de frigul năpraznic. De atunci, am început să privesc altfel aghiasma. Nu numai ca pe o apă sfințită, care nu se strică dacă o păstrezi ani în șir, ci și ca pe un mediu prin care Dumnezeu își poate arăta puterea.
Poate că asta caută și creștinii care, în fiecare an, și parcă din ce în ce mai mulți, vin de Bobotează la bise­ricile din orașe sau mânăstiri. Mulți dintre ei nici nu stau la slujbă. Sunt gata să rabde în frig, doar pentru a veni acasă cu o sticlă de Aghiasmă Mare. Une­ori, sunt în stare să se calce în picioare pentru această apă, care se sfințește doar de Bobotează și e diferită de Aghiasma Mică, pe care preoții o pot sfinți în orice zi a anului. Imaginile intrigă uneori. Oare în lupta și nerăbdarea oamenilor e un foc al credinței, sau e vorba doar despre o modă și despre lipsa de dis­ciplină, așa de răspândită peste tot în Balcani? Am încercat să aflu răspunsuri la această întrebare de la un preot, Constantin Necula, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, de la Iulian Capsali, publicist și regizor de filme documentare și de la Ciprian Voicilă, antropolog.

IULIAN CAPSALI

"Am aghiasmă și de acum 15 ani!"

- Așa cum se întâmplă de la o vreme și la celebrările marilor sfinți, când milioane de credincioși pornesc în pelerinaj, tradiția Bo­botezei atrage, și ea, mulțimi uriașe de oa­meni. Ce credeți că-i motivează să aștepte pe ger, adeseori ore în șir, sticla cu aghiasmă?

- În primul rând, cred că îi atrage chiar Aghiasma - apa sfințită. Categoric, ea are niște proprietăți indubitabile, dovedite chiar și știin­țific. În primul rând, e o apă care nu se strică timp îndelungat. Eu am aghiasmă cred că și de acum 15 ani, ținută în sticle de plastic, în care de obicei nu rezistă apa. Unii spun că preoții îi aplică un tratament special, purificând-o cu vase sau cruci de argint, ca să reziste ani în șir, fără să se strice. Nici vorbă! De multe ori, apa e sfințită în vase de plastic, iar preoții, uneori cu mâna goală, alteori cu o cruce de lemn, binecuvintează apa în timpul slujbei. Deci, nu există un tratament chimic sau fizic al acestei ape. Sigur că lumea așteaptă să se dea o expli­cație științifică, ca pentru orice miracol. Doar că aici e vorba de o lucrare a Duhului Sfânt, care depășește limitele explicației științifice. Dar e un fenomen la care toată lumea poate să aibă acces, toată lumea poate să meargă la bi­se­rică, să ia o sticlă de aghiasmă și să constate lucrul acesta. Sunt cazuri și în istoria țării, cum a fost acel miracol cu Mihai Viteazul la Alba Iulia, în care el chiar a dovedit puterea harului în biserica ortodoxă, prin faptul că apa sfințită de preoții de atunci nu s-a stricat.
Sigur că poți să iei aghiasma acasă și din­tr-un fel de superstiție, doar ca pe un elixir de viață lungă, fără să te mai gândești prea mult la rugăciune, când bei din ea, sau la poruncile iubirii date de Hristos. Dar oamenii, de obicei, iau aghiasma ca să-și sfințească gospodăria. De aceea la țară iau mai multă, pentru că își stropesc casele, curțile, unii dintre ei chiar și grădinile, grajdurile și animalele. Deci, este o ierurgie, se sfințește natura toa­tă în acel moment. Sigur, sunt oameni care o iau, pur și simplu, pentru că așteaptă un mic sau un mai mare miracol de la ea. Și chiar se întâmplă miracole cu aghiasma, dar nu nea­părat atunci când te aștepți la ele.

"Românii vor să aibă sfințenia cu ei, alături de familie"

- Dacă aghiasma e atât de sfântă și de pură, de ce credincioșii se îmbulzesc pentru a o lua? E greu să crezi că se bat pentru sfințenie...

- Poate că uneori este o combinație de superstiție și de lipsă de civilizație. În general, eu nu mă duc la biserică, de Bobotează, în locuri cu foarte mare aglo­merație. Îmi aleg mai degrabă o biserică unde nu se bulucește foarte multă lume. Se întâmplă uneori lucrul ăsta și nu îmi face nicio plăcere, ca la slujba de Bo­botează să vină enorm de mulți oameni, cam ca la Paște, iar unii dintre ei doar atunci vin la biserică, doar ca să își ia aghiasma sfântă și de aceea nu prea cunosc rânduiala și ies tot felul de tensiuni. Mi s-a întâmplat chiar să văd oameni care luau apă acasă înainte de a fi sfințită de preot. Când i-am spus unui bătrân că nu e aghiasmă, pentru că nu a început slujba, mi-a replicat simplu: "Știu, tată, dar nu mai pot să aștept!" De la un timp, însă, am observat că s-a făcut un pic de ordine în bisericile bucureștene, la apelul preoților și al credincioșilor care merg de obicei și la slujbe. Mai apare câte o mică îmbulzeală, însă și asta poate fi rezolvată, luându-se niște mici măsuri de precauție. Ați văzut, probabil, că la Constanța, Înaltpreasfințitul Teodosie are sticluțele gata pregătite, oamenii vin doar să le ia după slujbă. E vorba, deci, și de o bună orga­nizare.
Eu am fost de Bobotează și la Sfântul Munte Athos, am participat la ea și în Grecia. La Sfântul Munte, nu se poate pune problema îmbulzelii, însă și în Grecia era foarte multă ordine și disciplină, deși sunt și ei balcanici; era ordine și se putea asculta slujba, iar apoi creștinii luau o sticluță de aghiasmă. Spre deo­sebire de noi, ei sfințesc puțină apă. La noi evlavia e atât de mare, încât se vine la biserică și cu căldări; am văzut oameni care aduc căldări cu apă, ca să le fie sfințită. Dar evlavia aceas­ta este și un semn de să­nătate spirituală. Când nu o să mai fie coadă și când nu o să mai stea nimeni la această sluj­bă de Bobotează - lucru care deja se întâmplă în Occident, unde deja sunt biserici care sunt transformate în magazine sau în locuri de joacă pentru copii -, atunci starea neamului nostru va fi, într-adevăr, dramatică. Adică, un popor, un neam care își pierde dorința de a merge spre sfințenie cred că e pierdut! Pentru că asta e în fond dorința românilor care vin la Bobotează: vor să închidă acea sfințenie într-o sticluță și să o ia acasă, vor să aibă sfințenia cu ei, alături de familie, să se bucure de ea. Sfințenie la purtător! E bine, când nu o să se mai întâmple asta, va fi tragic.

- Televiziunea și presa relatează preponderent de la Bobotează, scene de îmbulzeli și de ceartă, mai puțin imagini legate de sărbătoare. Unii văd în asta tot felul de conspirații împotriva bisericii.

- Nu cred că e o conspirație, însă, categoric, sunt jurnaliști care nu suportă biserica și se com­portă ca atare, adică o denigrează cât pot, pe unde pot și găsesc numai rele... Spunea un sfânt că au privirea aceea de muscă, adică văd numai mizeria, nu sunt ca o albină, care vede florile, partea frumoasă, lucrurile minunate care se întâmplă în biserică. De câțiva ani încoace este, în mod cu totul evident, un asalt mediatic negativ asupra bisericii. Eu am lucrat în presă o perioadă, chiar am făcut o emisiune la B1Tv, și pot să spun că publicul primește ceea ce îi dai. Aveam rating bun, cum se spune, și pe subiecte care nu aveau niciun fel de legă­tură cu scandalul. De obicei, atingeam subiecte religioase, făcând legătura între cul­tură și cult. Am fost uimit să constat că erau oameni ne­credincioși care se uitau la emisiune cu plă­cere, mi-au declarat lucrul acesta.

Preot profesor CONSTANTIN NECULA

"Apa sfințită este unul dintre mijloacele prin care oamenii se pot împărtăși de energiile necreate ale lui Dumnezeu"

- Părinte profesor, ce este Aghiasma Ma­re, pe care și-o doresc oamenii atât de mult, la Bobotează?

- Este apă sfințită, adică unul dintre mij­loacele prin care oamenii se pot împărtăși de energiile necreate ale lui Dumnezeu. Important este să înțelegem că ea reprezintă un dar creș­tin pentru poporul român. La noi, prea mult s-a mers pe cutumă religioasă și pe obiceiuri, ui­tându-se de fundamentul creștin. Or, Bobo­teaza este o readucere aminte a momentului în care Mântuitorul Iisus Hristos intră în apele Iordanului și pri­mește botezul lui Ioan, prin aceasta împlinin­du-se încă o parte din proorocirile mari, care îl vizează pe Mesia. Me­sia nu putea fi Me­sia decât așa, identi­fi­cat ca Mielul lui Dum­nezeu, certificat, dacă vreți, de glasul Tatălui care s-a auzit dea­su­pra apelor Iorda­nului. E vorba de evenimentul intrării lui Dumnezeu în istorie, un eveniment prin care El mântuiește istoria - și asta e foarte greu de priceput, inclusiv de către teologi.
Or, din acest realism istoric, am transformat totul într-un basm de adormit mințile și cugetele oamenilor, uitând că Aghiasma Mare este un mijloc sacramental pus de Biserică la dispoziție, pentru curățire și pentru apropierea de Dumne­zeul cel Viu. Am transformat totul într-un fel de spectacol... mediatic. De exemplu, m-am uitat cu disperare, ce supărată e presa câteodată, când nu se îmbulzește lumea la Aghiasma Mare! Dar a fi laolaltă este sensul Aghiasmei Mari! Avea Părintele Teofil o vorbă care mie mi-a plăcut tare mult: "Noi nu mâncăm decât ca să spunem o da­tă în plus Tatăl Nostru!" Adică, noi facem A­ghias­ma Mare și ca să ne vedem unii pe alții, și să re-racordăm comunitatea bisericii la Evan­ghelie.

"De Bobotează ar trebui să ne sunăm nașii de botez și să-i îmbrățișăm; ar trebui să ne retrăim acum propriul botez, ca pe o stare de aducere-aminte"

- Părinte, pentru oamenii care nu știu foar­te multă teologie: de ce e diferită Aghiasma Mare de Aghiasma Mică?

- Prin finalitatea ei. În primul rând, trebuie să înțelegem că această Aghiasmă Mare se folo­sește în special în situații foarte stricte, legate de viața liturgică a credincioșilor. S-a mers până într-atât încât, într-o parte a țării, spre Moldova și nu numai, în mânăstiri, de obicei, cel care nu se împărtășește primește Aghiasmă Mare. Trebuie să recunoaștem că Împărtășania nu e egală cu Aghiasma Mare, dar obiceiul acesta arată, o dată în plus, cât de importantă a devenit ea în structura bisericii. Aghiasma Mare este parte integrantă a modului prin care biserica restaurează Cosmosul. Dacă sun­tem atenți la modul în care se face sfinți­rea Aghiasmei Mari și sfințirea apei de la botez, remarcăm o unitate indisolubilă de cuvânt, de materie de jertfă, dar finalitățile diferă: dacă în apa botezului omul moare și învie în Hristos, prin apa Bobotezei, a A­ghias­mei Mari, omul își reface propria istorie a botezului particular. De Bobotează ar trebui să ne sunăm nașii de botez și să-i îmbrățișăm; ar trebui să ne retrăim acum propriul botez ca pe o stare de aducere-aminte. Este ceea ce ni se cere întotdeauna de Biserică: să ne retrăim Tainele în realismul lor imediat. Nu în ulti­mul rând, slujba prin care se sfințește Aghias­ma Mare face tot timpul aducere-aminte de (pun ghilimelele de rigoare) "o lume intrată la apă", ca să iasă curățită la suprafață. E un act, un prag de curățire a lumii întregi.

"Mă bucur când credincioșii se îmbulzesc să ia Aghiasmă"

- Părinte, de ce credeți că se îmbulzește lumea la Aghiasma Mare?

- Trebuie să spun că e în firea lucrurilor. Eu mă bucur când credincioșii se îmbulzesc să ia aghiasmă, mă bucur că sunt așa, mă deranjează doar când se mai bodogăne între ei. Am să vă dau un exemplu minimal: un prieten de la Brașov, plecat prin anii '80 în Germa­nia, s-a angajat acolo într-o măcelărie. Făcuse foame multă în România, foarte multă foame, ca noi toți. Și lucrând în măcelărie, la sfârșitul primei luni, când și-a primit chenzina, a constatat că erau tăiate 35 de mărci din salariu și a întrebat de ce. Păi noi știm, i-a spus patronul, câte kilograme are geanta ta când intri la serviciu și câte kilograme are când ieși. El, săracul, își lua mici bucățele de carne în servietă, ca să îndese apoi foarte mult frigiderul. Foamea nu-i trecea, era o chestiune de psihic.
Acum, luați aminte la un singur lucru: eu îmi aduc aminte de copilăria mea de brașovean. Și în Șchei, și în Steagul Roșu, cartierul meu, foarte greu mai găseai Aghiasmă Mare în timpul anului, dacă nu erai la bise­rică de Bobotează. Astăzi nu mai este așa, pentru că o conservăm, o punem în sticlă, o putem păstra; avem apoi și Aghiasmă Mică, care se sfințește repetat în biserică, oricând este nevoie. Biserica e acum mult mai la îndemâna cartierului, mult mai la îndemâna oamenilor, e vecină cu casele noastre. Dar în vremea comunismului, nu era așa, bisericile erau mult mai puține, iar în istorie, se poate să fi fost și mai greu. Așa că eu cred că s-a păstrat ceva din ancestralul acela al nevoii de rezervare, de a prinde și tu puțină Aghiasmă Mare. Nu-i nimeni de judecat. Îmi pare rău că se face un spectacol din asta. În fond, acesta este singurul gest prin care românii dovedesc că sunt disponibili doar pentru Dumnezeu: să mai stea la coadă și astăzi, doar pentru Aghiasmă.


Ciprian Voicilă - antropolog, Muzeul Țăranului Român

"Televiziunile vânează doar imaginile de neorânduială specifice orașelor. Nu le-am văzut niciodată să se ducă prin sate și să-i filmeze pe oameni cum stau, cuminți, să-și ia Aghiasma Mare acasă"

- Sfințirea apei la Bobotează adună în România mulțimi uriașe, al căror comportament, din păcate, e certat adesea cu civilizația. Credința și bâlciul pot coexista?

- Eu am locuit în copilărie, vreo patru ani, în Mun­ții Buzăului, și nu îmi amintesc ca în satul meu să fi fost chiar așa înghesuială când era vorba să se pri­mească Aghiasmă Mare. Ca să vă dau un alt exemplu - anul acesta, am fost de Bobotează la părintele Macarie, de la Schitu Monteoru, un loc izolat la 1.300 de metri în Munții Vrancei. Totuși, deși acest lăcaș monahal e pierdut în natură, în biserică erau cam 300 de oameni. Era deci multă lume, dar nu am văzut o lipsă de orânduială. Știți că în rândul intelectualilor noștri circulă o teorie nevalidată și nesupusă la teste în realitate, anume că noi, ortodocșii, prin definiție suntem necivilizați și că, dacă am fi fost protestanți, am fi fost egalii nemților, la fel de ordonați ca și aceștia. E o idee pe care o susțin inclusiv istorici ai religiilor, cum e Petru Culianu, de pildă. Eu nu sunt de acord cu ea. Eu cred că fenomenul acesta de ne­orânduială nu e cauzat de etosul ortodox, ci de mediul în care decizi tu să observi dacă oamenii se comportă sau nu civilizat. Și mai cred că în marile orașe, cum e, de pildă, Bucureștiul, este normal să existe această lipsă de rânduială, pentru că este o metropolă, care, ca toate metropolele, este suprapopulată. Una din marile probleme ale metropolelor este că ajung să creeze mediul propice pentru creșterea agresivității - care agresivitate, în limite normale, e benefică. Me­diul suprapopulat al orașului crește însă necon­trolat agresivitatea, pentru că omului îi este încălcat spațiul vital. Adică, omul care a crescut la sat are în jurul lui destul spațiu vital, mult mai extins decât al omului care s-a născut la oraș și care e silit mereu să-și limiteze acest spațiu. E normal de aceea ca la o coadă din capitală, fie ea și la Aghiasmă, să izbucnească o agresivitate tipic urbană.

- Credeți că prezența din ce în ce mai mare a credincioșilor la slujba aceasta de Bo­bo­tea­ză sau la pelerinaje e dată de expansiunea cre­dinței ortodoxe sau e doar o modă, un obi­cei social, care se răspândește datorită media­tizării?

- E greu de dat un răspuns obiectiv. Cred că e și un eveniment social, un prilej de întâlnire, amplificat de mass-media. Noi trăim în această eră a tehnologiei, și orice fapt social este am­plificat prin faptul că este difuzat masiv la pos­tu­rile de televiziune. Și e suficient ca omul să afle că acolo se întâmplă ceva și să se ducă și el, dar nu dintr-o credință profundă, ci ca la de­monstrație, ca la miting. Cu toate astea, există întotdeauna și un nucleu dur de credincioși, care este și cultivat într-ale bisericii. De pildă, știe ce e cu Boboteaza sau cunoaște viața sfân­tului ale cărui moaște le sărută. Tipul ăsta de oameni, oarecum elitiști în ale credinței, este însă net minoritar, raportat la numărul celor care vin acolo doar din superstiție. Acum vreo doi-trei ani, de pildă, am fost șocat de afluxul mare de rromi, veniți din toată zona Rahovei, la pelerinajul închinat Sfântului Dimitrie Basara­bov. Veniseră pe neamuri, pe familii, stăteau la rând, majoritatea erau tineri. Ei nu aveau aproa­pe nimic din comportamentul omului religios, ba chiar îi ironizau pe dreptcredincioșii care încercau, și ei, să se roage, să citească o rugă­ciune, să aibă o discuție cât de cât duhov­nicească. Nu. Ei ascultau la telefon Florin Salam, fumau... E clar că veniseră pentru că aveau probleme de rezolvat, dintr-un spirit utilitarist, pentru că pragmatismul a pătruns, din păcate, masiv și în biserică și, între noi fie vorba, sunt puțini creștini care se duc la slujbe pentru că au o credință adevărată. Majoritatea se duc fie dintr-o nevoie, fie din superstiție - am văzut de atâtea ori oameni care încercau să își sfințească mașina sau pașaportul.

- Și tocmai ei sunt căutați de ochiul camerei de filmat, în timp ce se înghesuie la Aghiasmă!

- Îmi aduc aminte de o remarcă a unui sociolog și filosof francez - marxist de altfel - Pierre Bourdieu, care, prin anii '70, expli­ca un fenomen pe care-l naște televiziunea. E vorba de falsa generalizare. Dacă tu, ca producător de știri, selectezi dintr-un cadru mai larg, doar un fenomen minor, atunci spectatorul, văzând doar acel eveniment, are sentimentul că el este caracteristic pentru o întreagă ca­te­gorie de evenimente. Ceea ce este fals! Să discutăm con­cret: la o slujbă religioasă, de Bobotează, să spunem, una este să filmezi doar înghesu­ia­la - cum de fapt se și întâmplă cu toate televiziunile noastre, ca și cum înghesuiala este defi­nitorie pentru această sărbă­toa­re - și alta este să filmezi și Sfânta Liturghie, și slujba de sfințire, și pe oamenii care aș­teap­tă cuminți, la rând, și - de­sigur - și învălmășeala care se produce de multe ori. Deci, altceva e când te concentrezi pe îmbulzeală și alt­ceva, când prezinți și restul. În primul caz, tele­spec­ta­torii spun: "Domnule, ia uite ce s-a întâmplat, iar s-au împins românii la împărțitul aghiasmei sau la hram la Sfântul Dimi­trie!". Asta este părerea mea sinceră, că televiziunile vânează doar fenomenele astea de neorânduială, dar întotdeauna focalizându-se pe ora­șe. Nu le-am văzut niciodată să se ducă prin sate, ca la mine în Munții Buzăului, să-i filmeze pe oameni cum stau cuminți la slujbă și apoi la rând ca să-și ia Aghiasma Mare acasă.