- Dacă nu vă număraţi printre fanii muzicii de azi, iar nume ca Meghan Trainor, Taylor Swift, Lady GaGa sau Miley Cyrus nu vă spun mare lucru, ei bine, este aproape imposibil să nu fi auzit măcar o dată de Sandra şi să nu-i fi ascultat o melodie. Starul german al anilor '80 - '90 revine pe scena muzicală românească, pentru a susţine un nou concert, pe 2 decembrie, la Sala Palatului, unde a mai cântat şi în 2009 -
Au trecut ani buni de când lumea vuia şi exploda în ropote de aplauze, imediat ce-o zărea apărând pe scenă, repezindu-se apoi în primul magazin de discuri ca să-i cumpere muzica. La finele anilor '80, Sandra era comparată cu Madonna şi vindea, în unele ţări, chiar mai multe albume decât ABBA sau The Beatles. Ceea ce nu înseamnă că acum, în 2014, o să vă reîntâlniţi cu fata ce vă privea altădată triumfător de pe afişele care îi anunţau concertele. Sandra are astăzi 52 de ani şi nu a scăpat, nici ea, neatinsă de trecerea timpului, deşi pentru ea, vârsta nu pare să ridice probleme. "Dacă e să fiu sinceră, mă simt mult mai bine în pielea mea acum, decât în adolescenţă... Nu am recurs la chirurgia plastică şi sunt mândră de asta. Nu am folosit nici măcar botoxul. Mă îngrozeşte ideea unui ac uriaş care ţi se înfige între ochi... De câte ori văd un rid nou mă autoîncurajez: «E în regulă, nu mai eşti tânără. Ei, şi ce?!»", afirma ea într-un interviu acordat în urmă cu aproape cinci ani. Cântăreaţa care s-a impus pe piaţa muzicală internaţională cu melodii precum "Maria Magdalena" (1985), "In the Heat of the Night" (1985), "Everlasting Love" (1987), "Secret Land" (1988) sau "Hiroshima" (1990), obţinând nu mai puţin de cinci premii "Bravo Otto" la rând, s-a maturizat. Ridurile nu sunt singurele semne care marchează această transformare. Deşi ochii ei sclipitori şi gropiţele ce au făcut-o celebră au rămas neschimbate, artista pare să fi pierdut, în ultimii 7 ani, bătălia cu kilogramele în plus. Iar dacă acest lucru ar scăpa neobservat unui om de rând, un star de valoarea ei nu poate trece uşor de critici şi speculaţii: "Am auzit nişte zvonuri conform cărora aş avea probleme cu alcoolul şi de aceea m-am îngrăşat. Nu este adevărat. Nimeni nu ştie de ce m-am îngrăşat, aşa că toţi îşi dau cu părerea. Ei bine, o să vă dezvălui eu motivul: am făcut injecţii cu cortizon pentru bursită. Este o boală urâtă şi dureroasă, care mi-a afectat şoldul drept", mărturisea artista într-un interviu acordat revistei "Der Spiegel".
Afectate de trecerea nemiloasă a timpului au fost şi ultimele ei trei discuri: "The Art of Love" (2007), "Back to Life" (2009) şi "Stay in Touch" (2012), care nu au reuşit să scape de critica acidă şi nici să egaleze, măcar de departe, vânzările şi succesul de odinioară. Dar Sandra încearcă să îşi păstreze optimismul. Are fanii ei înfocaţi, în special în fostul bloc comunist, ce iubesc muzica anilor ei de glorie şi care sunt dornici s-o mai asculte. Chiar dacă şi ei sunt destul de reticenţi la noile melodii, preferându-le pe cele deja consacrate, se înghesuie în continuare să cumpere bilete la concertele Sandrei şi să retrăiască alături de ea, timp de câteva ore, gloria anilor '80. "Noile mele melodii sunt tot pop, dar ceva mai calme, adaptate vârstei actuale... Şi da, fac parţial playback", admitea diva într-un interviu din 2012. În apărare îi sărea atunci chiar actualul ei soţ, Olaf Menges, care îi era şi producător. "Toată lumea ar trebui să înţeleagă că odată cu trecerea anilor, vocea nu mai sună la fel, şi că nu va mai suna niciodată identic. Dar Sandra îşi cântă live noile melodii...". Dar dacă est-europenii au închis ochii la toate aceste mici schimbări şi sunt mult mai îngăduitori, nu se poate spune acelaşi lucru despre compatrioţii divei, care au cam pierdut legătura cu ea, de când s-a mutat la Ibiza, în 1988, alături de soţul ei de atunci, artistul de origine română Michael Creţu. Ultimele succese pe care le-a înregistrat în ţara natală s-au datorat tot lui Michael, compozitorul, mentorul şi producătorul ei în anii de glorie. Să nu uităm că tot el este cel care a implicat-o în celebrul lui proiect "Enigma", care a durat din 1990 până în 2003. Dar ultimii lauri ca artist solo i-a cules în 1990, la Monte Carlo, unde a primit premiul "World Music", pentru "Cel mai bine vândut artist german". În ce-i priveşte pe nemţi, deşi îşi amintesc cu nostalgie de ea şi citesc pe nerăsuflate toate bârfele ce o privesc, nu prea mai sunt dispuşi să-i acorde o nouă şansă pe piaţa muzicală. Nici măcar duetul din 2009 cu Thomas Anders (ex Modern Talking), pentru melodia "The Night is Still Young", nu i-a mai emoţionat ca altădată...
Şi pentru că un rău nu vine niciodată singur, pe lângă reculul muzical, Sandra pare să fie în aţipire şi în viaţa ei personală. În 2007, după aproape 20 de ani de căsnicie şi de succese răsunătoare în muzică, Sandra se despărţea de soţul ei, Michael Creţu. Povestea lor de dragoste şi prietenia muzicală care-i lega era chiar mai lungă de-atât. S-au cunoscut în 1979, într-un studio de înregistrări, şi au devenit parteneri de viaţă şi afaceri în 1985. Cei doi artişti au creat împreună două mituri: Sandra şi Enigma, deşi - se pare - meritul i-ar aparţine într-o proporţie mai mare lui Michael Creţu... Dar venirea pe lume a gemenilor Sebastian şi Nikita, în 1995, a schimbat puţin dinamica cuplului. "Îmi doream copii încă de la 20 de ani. Dar mi-au trebuit 13 ani până ce am reuşit să-mi împlinesc acest vis. După ce am născut, din 1995 până în 2000 n-am mai urcat deloc pe scenă. Am vrut să-mi cresc gemenii, şi-atâta tot. Cel mai mult îmi doream să fiu o mamă grozavă. Eu nu mă pot împărţi în două. Când fac ceva - mă dăruiesc cu totul", spune artista. Dar absenţa ei atât de îndelungată de pe scena muzicală a avut consecinţe. Lumea, care o adora până atunci, a cam început s-o uite. Anii 2000 au adus pe scenă nume noi: Adele, Beyoncé, Amy Winehouse, Lana Del Rey, Alicia Keys etc., iar stilul muzicii s-a schimbat şi el. Aşa că revenirea Sandrei, în 2002, a trecut aproape neobservată. Când copiii i-au plecat la pension în Anglia, artista s-a trezit cu o groază de timp liber şi atunci s-a născut în ea dorinţa de-a reveni în lumina scenei. Din păcate, nici căsnicia nu-i mai mergea ca pe vremuri, aşa că mariajul cu Michael Creţu s-a destrămat. Apoi Sandra s-a aruncat în proiecte noi şi astfel l-a cunoscut pe Olaf Menges (azi în vârstă de 46 de ani), care i-a devenit soţ, în 2010, dar şi manager. El i-a fost sprijin moral în ultimii şapte ani şi părea că această relaţie o să dureze o veşnicie. Însă luna de miere a cam luat sfârşit. În septembrie a.c., televiziunea germană RTL anunţa că Sandra şi Olaf s-au separat, că ea ar fi rămas la Ibiza, în timp ce el s-ar fi mutat în Mallorca. Apoi, pe pagina de Facebook a artistei a apărut ştirea că Olaf nu mai este managerul Sandrei, în timp ce acesta se confesa tabloidului "Bild" cum că relaţia lor a luat sfârşit, fără certuri şi scandaluri, pe cale amiabilă. Acum, principalul motiv de bucurie al Sandrei sunt cei doi fii, Sebastian şi Nikita, care au 19 ani şi sunt studenţi în Amsterdam. Şi, desigur, cariera sa muzicală, de care are nevoie şi pentru echilibrul ei sufletesc.
În concertul de la Bucureşti, Sandra va interpreta melodiile care au făcut-o celebră, precum şi altele noi. Biletele sunt disponibile în reţeaua Eventim şi au preţuri cuprinse între 100 şi 500 de lei.