O dimineaţă cu TATIANA MARINESCU - "Cel mai bine mă simt în mişcare"

- Zâmbetul ei molipsitor şi picioarele lungi i-au făcut pe fotografi să ofteze şi pe producători să-i ofere rol după rol. Îndrăgostiţi de naturaleţea ei, turcii au adoptat-o fără să stea pe gânduri. De mai bine de şapte ani, Tatiana Marinescu locuieşte şi lucrează la Istanbul, unde e celebră - nu doar pentru apariţiile din show-urile de modă, ci şi pentru serialele de televiziune în care joacă constant. De vorbă cu una dintre frumoasele României, care duc faima ţării peste hotare -

- Bună dimineaţa, Tatiana! Unde eşti?

- Bună dimineaţa, sunt chiar în România, acasă la ai mei, în satul Hulubeşti, o zonă de deal foarte aproape de Târgovişte.

- Ai planuri pentru dimineaţa asta ?

- Aştept să se usuce roua de pe merele din livadă, ca să ne apucăm de cules. M-am întors în ţară, fiindcă e vremea recoltei. E un prilej să ne strângem cu toţii, în fiecare toamnă.

- Hulubeşti e şi locul în care ai copilărit?

- Da, e locul copilăriei mele. Aici, fiecare centi­metru pătrat are o amintire. E locul în care am mers la şcoală. Şi e şi locul în care s-a născut şi a murit tatăl meu, pe care l-am iubit foarte mult şi pen­tru care am plecat din sat. Voiam să reuşesc la oraş, ca el să fie mândru de mine. Tata n-a mai apucat să vadă nimic din tot ce-am realizat, dar mama mă aş­teaptă cu drag, de fiecare dată.

- Ea, cel puţin, e mândră de tine?

- Mama nu m-a lăudat niciodată şi poate e mai bine aşa. Am rămas fata ei, nu o persoană celebră, iar relaţiile noastre sunt cât se poate de normale. Ba, dacă fac vreo boroboaţă, o şi aud cum spune: "Ee, Tatiana, Tatiana, unde e minte e şi pros­tie!" (râde). Dar, deşi nu e curioasă nicio­dată prea tare despre ce lucrez prin alte ţări, şi-a umplut camera cu fotografii de-ale mele. Când se uită la ele, văd cum i se umplu ochii de bucurie. Nu zice, dar cred că e tare mândră de mine. Cu ea se­măn cel mai mult, şi la caracter, şi la zâmbet, şi la felul în care găseşte resurse să treacă peste orice necaz sau problemă, indiferent de cât de greu i-ar fi.

- Ce auzi şi ce simţi în jurul tău, Tatiana?

- Acum sunt chiar în livada din curte. Simt frig şi răcoare, îmi place să le inspir până-n adâncul plămâ­nilor. Se simte mirosul de mere. Îmi place atât de mult, că-mi culeg în fiecare zi câteva şi mi le duc în camera în care dorm. E mirosul care-mi aminteşte cel mai mult de copi­lă­rie, de serile de iarnă petrecute cu ai mei, când tata îmi curăţa şi tăia în sferturi câte-un măr, iar mama punea coaja pe margi­nea sobei, să miroasă frumos. Se mai aud nişte păsăruici speriate, care-şi scutură aripile şi se pregătesc pentru o nouă zi. Ieri, fiindcă a fost cald, am dormit câteva ore în livada cu meri, învârtită într-o pătură. Am ascultat greierii. A fost foarte bine.

- Şi de văzut ce vezi?

- Văd merii noştri care sunt de o vârstă cu mine. Aşa îi şi simt, ca pe fraţii şi su­ro­rile mele. În curând vor fi goi, fără fructe şi fără frunze, doar cu câteva mere lăsate pe crengi pentru păsările iernii. În spatele casei văd amestecul de roşu şi galben al pă­durii. E tare frumoasă toamna aici! E vreme pentru visare, pentru plutire, pentru plimbat prin frunze. O jumătate de oră de plimbare, în fiecare dimineaţă, înainte să mă întorc să-mi beau cafeaua cu mama, şi parcă sunt alt om.

- Românii te văd doar în reclame şi videoclipuri. Doar turcii se pot bucura de filmele în care joci. Acum, de pildă, în ce proiecte eşti implicată?

- Am încheiat vara asta filmările pentru un serial TV, o comedie, care se numeşte "Boynu Bukukler". S-a filmat într-un liceu, fiindcă e o poveste despre via­ţa de zi cu zi a adolescenţilor, iar eu am jucat ro­lul unei doctoriţe. Acum mă pregătesc pentru o altă co­medie, care se va difuza la TV. Dar până ce vor fi puse cap la cap toate detaliile rolului, o să mă con­centrez pe un proiect de teatru. E o piesă scrisă de o actriţă turcoaică, un spectacol în doi oameni, eu şi ea, despre crize existenţiale şi despre condiţia femeii. Pare un dialog între două actriţe, dar de fapt sunt două monologuri, fiecare îşi spune povestea, spune versiu­nea ei despre ce în­seamnă să fii femeie. O să-i dăm drumul curând, sun­tem în repetiţii de câteva luni.

- Joci, în cea mai mare parte a timpului, în seriale TV. Cum ţi se par telespec­tatorii din Turcia, faţă de cei din România?

- E un public mult mai conservator, n-o să vezi ni­ciodată la ei show-uri de divertisment ieftin. Turcii ţin mult la propria istorie, sunt foarte naţionalişti, îşi iubesc ţara şi cultura, se mândresc cu originea lor, şi asta se reflectă şi în grila TV: au multe filme istorice, multă muzică şi multe emi­­siuni de gătit. Au simţul umorului, le place mult co­­me­dia. Şi se plictisesc repede de un format TV, schim­­bă des emisiunile. Ce-am observat lucrând cu ei e că sunt actori foarte buni din naştere, mulţi actori mari de-ai lor nici nu au studii, s-au născut, pur şi simplu, artişti.

- Tu cum te-ai acomodat printre ei? Cum te-au primit?

-Mă simt foarte bine printre ei, fiindcă sunt... spe­cială! (râde) Acum, serios vorbind, mă simt bine, fiind­că m-au primit bine. Faptul că vin din altă parte, dar că încerc să le vorbesc limba şi să le învăţ obi­ceiu­rile i-a cucerit. Sunt mândri de ţara lor şi efortul meu de a mă integra îi flatează. Sunt prietenoşi, cu­rioşi, vor mereu să afle despre ţara mea şi despre famil­ia mea. Asta, şi pentru că turcii ţin enorm la familie.

- În ce limbă joci?

- Joc în turcă şi a fost foarte greu la început. Şi pentru că nu era limba mea, şi pentru că veneam din cu totul altă meserie, dinspre modeling. Dar m-am ambiţionat şi am lucrat mult. Mi-am pus foarte multe ore de actorie particulare şi am şi o pro­fesoară de lim­ba turcă. Vorbesc turca destul de fluent, n-o vorbesc încă bine, dar mă descurc. În ultimul serial, jucam chiar o doctoriţă turcoaică, am avut mult de lucrat la par­tea de limbă, de accent, dar a ieşit bine. Mai greu e până înţeleg şi simt rolul, după aceea devine parte din mine.

- Îţi împarţi timpul între două ora­şe: Bucureşti şi Istanbul. Simţi dife­renţe mari între ele?

- Nu sunt atât de mari, în ce priveşte modernitatea. Şi Bucureştiul, şi Istan­bulul, s-au ridicat foarte mult în ultima vreme. Amândouă sunt locuri cu oameni frumoşi, în care se întâmplă lucruri fru­moa­se. Sigur, Istanbulul e un oraş în ca­re istoria se simte la fiecare pas. Îmi pla­ce enorm partea lui veche, e plin de ves­tigii, are foarte multe poveşti ascunse şi o energie specială. E a doua mea casă. Bucureştiul e oraşul cu amintiri din li­ceu şi oraşul prietenilor pe care îi revăd de fiecare dată. Dar dacă mă puneţi să aleg, nu pot, nu mă văd locuind definitiv în niciunul din ele. Cum nu mă văd locuind nici la Paris, la Londra sau la New York. Cred că cel mai bine mă simt în mişcare. Aş pleca undeva chiar mai departe, spre China, India sau Nepal. Mi se pare că e multă viaţă de descoperit în Orientul înde­părtat.

- Cândva erai nelipsită de pe po­diu­murile de modă. Ai abandonat definitiv cariera în modeling?

- Nu am abandonat-o, dar pe podium nu mai apar decât foarte, foarte rar. Fac însă multe reclame, am şedinţe foto şi lucrez în continuare. În ultimul an, au revenit în tendinţele publicitare mo­de­lele în jur de 30 de ani. Sunt căutate fe­meile cu forme, femeile femei. Şi asta mi-a venit mănuşă. Se pare că m-am născut la timp.

(Fotografiile autoarei)

"Formula AS" mulţumeşte:
Irenei van der Geest (www.torturi-de-flori.ro) pentru aranjamentul floral, atelierului Manuri (www.manuri.ro) pentru vestimentaţia pusă la dispoziţie şi Gabrielei Godeanu, pentru machiaj.