O dimineață cu TATIANA MARINESCU - "Cel mai bine mă simt în mișcare"

- Zâmbetul ei molipsitor și picioarele lungi i-au făcut pe fotografi să ofteze și pe producători să-i ofere rol după rol. Îndrăgostiți de naturalețea ei, turcii au adoptat-o fără să stea pe gânduri. De mai bine de șapte ani, Tatiana Marinescu locuiește și lucrează la Istanbul, unde e celebră - nu doar pentru aparițiile din show-urile de modă, ci și pentru serialele de televiziune în care joacă constant. De vorbă cu una dintre frumoasele României, care duc faima țării peste hotare -

- Bună dimineața, Tatiana! Unde ești?

- Bună dimineața, sunt chiar în România, acasă la ai mei, în satul Hulubești, o zonă de deal foarte aproape de Târgoviște.

- Ai planuri pentru dimineața asta ?

- Aștept să se usuce roua de pe merele din livadă, ca să ne apucăm de cules. M-am întors în țară, fiindcă e vremea recoltei. E un prilej să ne strângem cu toții, în fiecare toamnă.

- Hulubești e și locul în care ai copilărit?

- Da, e locul copilăriei mele. Aici, fiecare centi­metru pătrat are o amintire. E locul în care am mers la școală. Și e și locul în care s-a născut și a murit tatăl meu, pe care l-am iubit foarte mult și pen­tru care am plecat din sat. Voiam să reușesc la oraș, ca el să fie mândru de mine. Tata n-a mai apucat să vadă nimic din tot ce-am realizat, dar mama mă aș­teaptă cu drag, de fiecare dată.

- Ea, cel puțin, e mândră de tine?

- Mama nu m-a lăudat niciodată și poate e mai bine așa. Am rămas fata ei, nu o persoană celebră, iar relațiile noastre sunt cât se poate de normale. Ba, dacă fac vreo boroboață, o și aud cum spune: "Ee, Tatiana, Tatiana, unde e minte e și pros­tie!" (râde). Dar, deși nu e curioasă nicio­dată prea tare despre ce lucrez prin alte țări, și-a umplut camera cu fotografii de-ale mele. Când se uită la ele, văd cum i se umplu ochii de bucurie. Nu zice, dar cred că e tare mândră de mine. Cu ea se­măn cel mai mult, și la caracter, și la zâmbet, și la felul în care găsește resurse să treacă peste orice necaz sau problemă, indiferent de cât de greu i-ar fi.

- Ce auzi și ce simți în jurul tău, Tatiana?

- Acum sunt chiar în livada din curte. Simt frig și răcoare, îmi place să le inspir până-n adâncul plămâ­nilor. Se simte mirosul de mere. Îmi place atât de mult, că-mi culeg în fiecare zi câteva și mi le duc în camera în care dorm. E mirosul care-mi amintește cel mai mult de copi­lă­rie, de serile de iarnă petrecute cu ai mei, când tata îmi curăța și tăia în sferturi câte-un măr, iar mama punea coaja pe margi­nea sobei, să miroasă frumos. Se mai aud niște păsăruici speriate, care-și scutură aripile și se pregătesc pentru o nouă zi. Ieri, fiindcă a fost cald, am dormit câteva ore în livada cu meri, învârtită într-o pătură. Am ascultat greierii. A fost foarte bine.

- Și de văzut ce vezi?

- Văd merii noștri care sunt de o vârstă cu mine. Așa îi și simt, ca pe frații și su­ro­rile mele. În curând vor fi goi, fără fructe și fără frunze, doar cu câteva mere lăsate pe crengi pentru păsările iernii. În spatele casei văd amestecul de roșu și galben al pă­durii. E tare frumoasă toamna aici! E vreme pentru visare, pentru plutire, pentru plimbat prin frunze. O jumătate de oră de plimbare, în fiecare dimineață, înainte să mă întorc să-mi beau cafeaua cu mama, și parcă sunt alt om.

- Românii te văd doar în reclame și videoclipuri. Doar turcii se pot bucura de filmele în care joci. Acum, de pildă, în ce proiecte ești implicată?

- Am încheiat vara asta filmările pentru un serial TV, o comedie, care se numește "Boynu Bukukler". S-a filmat într-un liceu, fiindcă e o poveste despre via­ța de zi cu zi a adolescenților, iar eu am jucat ro­lul unei doctorițe. Acum mă pregătesc pentru o altă co­medie, care se va difuza la TV. Dar până ce vor fi puse cap la cap toate detaliile rolului, o să mă con­centrez pe un proiect de teatru. E o piesă scrisă de o actriță turcoaică, un spectacol în doi oameni, eu și ea, despre crize existențiale și despre condiția femeii. Pare un dialog între două actrițe, dar de fapt sunt două monologuri, fiecare își spune povestea, spune versiu­nea ei despre ce în­seamnă să fii femeie. O să-i dăm drumul curând, sun­tem în repetiții de câteva luni.

- Joci, în cea mai mare parte a timpului, în seriale TV. Cum ți se par telespec­tatorii din Turcia, față de cei din România?

- E un public mult mai conservator, n-o să vezi ni­ciodată la ei show-uri de divertisment ieftin. Turcii țin mult la propria istorie, sunt foarte naționaliști, își iubesc țara și cultura, se mândresc cu originea lor, și asta se reflectă și în grila TV: au multe filme istorice, multă muzică și multe emi­­siuni de gătit. Au simțul umorului, le place mult co­­me­dia. Și se plictisesc repede de un format TV, schim­­bă des emisiunile. Ce-am observat lucrând cu ei e că sunt actori foarte buni din naștere, mulți actori mari de-ai lor nici nu au studii, s-au născut, pur și simplu, artiști.

- Tu cum te-ai acomodat printre ei? Cum te-au primit?

-Mă simt foarte bine printre ei, fiindcă sunt... spe­cială! (râde) Acum, serios vorbind, mă simt bine, fiind­că m-au primit bine. Faptul că vin din altă parte, dar că încerc să le vorbesc limba și să le învăț obi­ceiu­rile i-a cucerit. Sunt mândri de țara lor și efortul meu de a mă integra îi flatează. Sunt prietenoși, cu­rioși, vor mereu să afle despre țara mea și despre famil­ia mea. Asta, și pentru că turcii țin enorm la familie.

- În ce limbă joci?

- Joc în turcă și a fost foarte greu la început. Și pentru că nu era limba mea, și pentru că veneam din cu totul altă meserie, dinspre modeling. Dar m-am ambiționat și am lucrat mult. Mi-am pus foarte multe ore de actorie particulare și am și o pro­fesoară de lim­ba turcă. Vorbesc turca destul de fluent, n-o vorbesc încă bine, dar mă descurc. În ultimul serial, jucam chiar o doctoriță turcoaică, am avut mult de lucrat la par­tea de limbă, de accent, dar a ieșit bine. Mai greu e până înțeleg și simt rolul, după aceea devine parte din mine.

- Îți împarți timpul între două ora­șe: București și Istanbul. Simți dife­rențe mari între ele?

- Nu sunt atât de mari, în ce privește modernitatea. Și Bucureștiul, și Istan­bulul, s-au ridicat foarte mult în ultima vreme. Amândouă sunt locuri cu oameni frumoși, în care se întâmplă lucruri fru­moa­se. Sigur, Istanbulul e un oraș în ca­re istoria se simte la fiecare pas. Îmi pla­ce enorm partea lui veche, e plin de ves­tigii, are foarte multe povești ascunse și o energie specială. E a doua mea casă. Bucureștiul e orașul cu amintiri din li­ceu și orașul prietenilor pe care îi revăd de fiecare dată. Dar dacă mă puneți să aleg, nu pot, nu mă văd locuind definitiv în niciunul din ele. Cum nu mă văd locuind nici la Paris, la Londra sau la New York. Cred că cel mai bine mă simt în mișcare. Aș pleca undeva chiar mai departe, spre China, India sau Nepal. Mi se pare că e multă viață de descoperit în Orientul înde­părtat.

- Cândva erai nelipsită de pe po­diu­murile de modă. Ai abandonat definitiv cariera în modeling?

- Nu am abandonat-o, dar pe podium nu mai apar decât foarte, foarte rar. Fac însă multe reclame, am ședințe foto și lucrez în continuare. În ultimul an, au revenit în tendințele publicitare mo­de­lele în jur de 30 de ani. Sunt căutate fe­meile cu forme, femeile femei. Și asta mi-a venit mănușă. Se pare că m-am născut la timp.

(Fotografiile autoarei)

"Formula AS" mulțumește:
Irenei van der Geest (www.torturi-de-flori.ro) pentru aranjamentul floral, atelierului Manuri (www.manuri.ro) pentru vestimentația pusă la dispoziție și Gabrielei Godeanu, pentru machiaj.