Victor Wooten - jazzistul magician
Pe 23 octombrie, la Sala Radio, la Jazz Night Out, vine unul dintre aşii basului, americanul Victor Wooten. El cântă în premieră la Bucureşti, dar nu este chiar străin de meleagurile noastre, căci a mai cântat la festivalul de jazz de la Gărâna, în 2008 şi în 2013. Deţinător a cinci premii Grammy, muzicianul din Idaho a fost comparat adeseori cu baschetbalistul Michael Jordan, pentru că, asemenea marelui sportiv, a câştigat aproape toate distincţiile pe care putea să le câştige în domeniul său. "Îmi place să fiu comparat cu Michael Jordan, dar cu Jordan matur, atunci când el şi-a schimbat jocul şi nu a mai marcat de unul singur, când a început să-i implice mai mult în joc şi pe colegii lui de echipă şi să paseze, nu doar să ţâşnească cu mingea şi să înscrie. Cred că pe undeva carierele noastre se aseamănă", spunea el într-un interviu recent.
Talentul muzical al lui Victor Lemonte Wooten (50 de ani) a izbucnit din pruncie. A început să cânte de la doi ani, graţie celor patru fraţi mai mari, care sunt toţi muzicieni. "M-am născut la momentul potrivit într-o familie minunată. Fraţii mei cântau deja, chiar dacă erau şi ei doar copii, dar le lipsea un basist ca să se întregească trupa. Regi (care avea pe-atunci 9 ani ) a început să mă înveţe să cânt la bas, imediat ce am putut să stau mai bine în picioare. Iar părinţii noştri l-au lăsat ...", mărturiseşte artistul. La numai 5 ani, urca pe scenă pentru primul lui concert, în trupa fraţilor mai mari. Dar acesta era doar începutul unei cariere fantastice. În cei peste 34 de ani de prezenţă în "liga întâi" muzicală, Victor a cucerit topurile Billboard, împreună cu trupa Béla Fleck and the Flecktones, alături de care a lansat nu mai puţin de 14 albume. Ulterior, a mai scos 9 albume solo şi a mai colaborat cu alţi artişti, pentru realizarea a încă 5 discuri. Revista "Rolling Stone" l-a inclus, în anul 2011, pe locul 10 în topul celor mai buni basişti ai tuturor timpurilor.
Muzica lui Victor Wooten este o îmbinare de jazz, jazz fusion, funk, funk rock şi hip hop. Acest amestec destul de neortodox i-a adus uneori critici severe din partea unor colegi de breaslă. "Mulţi artişti din zilele noastre se gândesc doar la ce ar prinde la public. Ce i-ar plăcea acestuia? Sau ce vor zice criticii şi producătorii de discuri? În plus, sunt foarte rigizi şi nu sunt dispuşi să experimenteze nimic nou. Eu am sărit peste întrebările astea, odată cu lansarea primului album solo, «A Show of Hands» (1996). Atunci am decis să fac un disc care să-mi placă mie în totalitate. Fără să mă mai gândesc la alţii. Şi culmea, nu mi-a plăcut doar mie, rezultatul final a plăcut mai ales publicului. Cred că familiei mele îi datorez îndrăzneala de-a experimenta lucruri noi. Fraţii şi părinţii mei m-au învăţat să mă adaptez şi să rămân mereu cu mintea deschisă", declara artistul într-un interviu.
Această deschidere pentru nou, pentru inovaţie, l-a propulsat pe-un tărâm magic al creaţiei, dincolo de limitele imaginaţiei, iar dragostea lui şi a soţiei sale pentru natură i-au făcut să-şi înfiinţeze propria şcoală de muzică pe malul râului Duck, în Tennessee, unde îşi cresc cei patru copii, toţi îndrăgostiţi, şi ei, de muzică. "Avem încă multe de învăţat de la natură. Unul dintre cele mai importante lucruri fiind chiar acela de a fi noi cât mai naturali", spunea el.
Pe scena Sălii Radio, Victor Wooten va cânta împreună cu fratele lui cel mai mare - Elijah "Regi" Wooten (chitară) - şi cu Karlton Taylor (clape), Derico Watson (tobe) şi vocalista Krystal Peterson.
(Biletele pentru eveniment au preţuri cuprinse între 85 şi 145 de lei, în funcţie de categoria dorită, şi pot fi achiziţionate în reţeaua Eventim.)
Avishai Cohen Trio
Tot pe scena Sălii Radio, pe 6 noiembrie a.c., vă dă întâlnire un alt basist şi compozitor de jazz cunoscut - Avishai Cohen. În vârstă de 44 ani, el s-a născut la Ierusalim, unde şi-a început aventura muzicală încă de la 9 ani, când a descoperit pianul. Ca orice tânăr nehotărât, trădează, la 14 ani, această primă iubire, pentru o... chitară bas. După ce a cântat vreo doi ani în trupa armatei israeliene, în 1992 a fost atras, şi el, de mirajul american. Plecat în SUA, a ajuns să folosească lecţiile luate la Liceul de muzică şi artă din Ierusalim, pe străzile din New York, unde cânta pentru câţiva bănuţi. A trebuit chiar să lucreze pe un şantier de construcţii, ca să poată studia la colegiul Mannes. După un an extrem de dificil reuşeşte, totuşi, să atragă atenţia comunităţii muzicale din New York. Astăzi, Avishai este considerat unul dintre cei mai influenţi basişti ai secolului. Unii cred că succesul acesta răsunător se datorează colaborărilor cu nume celebre, precum Bobby McFerrin, Herbie Hancock sau Alicia Keys. Alţii spun că a ajuns pe această poziţie privilegiată datorită unei singure colaborări, cu un singur nume mare - Chick Corea. Celebrul pianist american l-a surprins pe Avishai, în 1996, sunându-l din senin, într-o bună zi, şi propunându-i să devină membru al sextetului Origin. Aşa a ajuns israelianul să treacă de pe scena micilor cluburi newyorkeze, pe marile podiumuri ale lumii. Primele lui patru albume au fost scoase sub egida "Corea's Stretch", companie ce-i aparţine lui Chick Corea. Azi, Avishai şi-a format propriul trio. Cel mai adesea poate fi ascultat cântând alături de Mark Guiliana din New Jersey (tobe) şi Shai Maestro din Israel (pian), ei formând Avishai Cohen Trio. În 2013, a lansat cel mai nou CD al său, "Almah", un album jazz cu evidente influenţe clasice. "Am ascultat acest gen de muzică de când mă ştiu. Chiar dacă vreau sau nu, el face parte din mine. Am crescut cu Brahms, Rachmaninov, Mozart, Bach şi Mendelssohn. Influenţa lor se observă pe discul meu. E jazz combinat cu folclor şi muzică clasică ...", spunea el într-un interviu.
Anul trecut, Avishai Cohen Trio a cântat tot pe Scena Radio, în luna mai, iar biletele la eveniment au fost epuizate.
(Biletele pentru acest concert din luna noiembrie costă între 85 şi 145 de lei, în funcţie de locul ales, şi pot fi achiziţionate prin reţeaua Eventim.)