În anul 2011, an în care urma să mă pensionez, m-am programat la o ecografie abdominală, deoarece mă simţeam mai tot timpul obosită, mi se părea că ceva este în neregulă cu corpul meu. Ecografia a ieşit bine, dar mi se recomanda o colonoscopie de control. În urma colonoscopiei s-a descoperit o formaţiune de 3-4 cm pe colon. Cuvintele doctorului "nu e grav, dar nu staţi", au făcut ca totul să se prăbuşească în jurul meu. Chiar dacă nu mă lamentam, nu mă manifestam nicicum, în mine era furtună.
În 8 februarie m-am internat la Spitalul Colţea, pentru stabilirea exactă a diagnosticului şi o operaţie, la d-l dr. chirurg Dan Cristian. Operaţia s-a efectuat pe 10 februarie, de ziua Sfântului Haralambie, al cărui ajutor l-am simţit din plin. M-am recuperat repede şi bine, motiv pentru care am ajuns repede acasă. Examenul histopatologic efectuat în urma operaţiei a fost clar: tumoră de sigmoid. Mi s-a recomandat chimioterapie, pentru a evita o eventuală recidivă.
Prima serie de citostatice am făcut-o la Bucureşti, dar, pentru că eram din provincie, am preferat să le continui acasă. În acest fel, puteam merge şi la serviciu. Munca, susţinerea familiei, a celor apropiaţi, a părinţilor, a elevilor (sunt profesoară), a tututor celor care m-au încurajat tot timpul, care s-au rugat pentru mine, m-au ajutat foarte mult. Mai greu era când rămâneam singură cu gândurile mele. Suferinţa psihică mă dobora. Când gândurile negre mă copleşeau, când speranţa mă părăsea, cădeam în rugăciune. Citeam acatistele sfinţilor Nectarie, Ioan Rusul, Haralambie, Pantelimon, sfinţi tămăduitori, al Maicii Domnului Pantanassa, ale Acoperământului Maicii Domnului, Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul Domnului Iisus Hristos şi al altor sfinţi. De fiecare dată când mă ridicam de la rugăciune eram alt om, speranţa îmi revenea şi credeam iarăşi că mă voi însănătoşi. Apoi, îmi ziceam în fiecare dimineaţă "Voi fi bine, voi fi sănătoasă, pentru că Dumnezeu mă ajută!", iar seara "pastila mea de somn" era rugăciunea inimii: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa!".
La sfârşitul tratamentului, am făcut toate analizele recomandate, tomografii şi pentru că rezultatele au fost foarte bune, nu mi s-a mai dat niciun tratament cu citostatice. Am luat din proprie iniţiativă antioxidante, imunostimulatoare şi am ales un mod de viaţă sănătos. Am repetat analizele cam la 6 luni.
Acum, la 3 ani de la operaţie, susţin cu tărie că medicii operează, tratează, dar Dumnezeu vindecă, ceea ce înseamnă că Dumnezeu lucrează prin mâinile şi minţile lor. Şi dacă lui Dumnezeu îi mulţumesc în fiecare zi pe care mi-o dăruieşte, vin acum, prin intermediul revistei dumneavoastră, să aduc mulţumiri, din adâncul sufletului meu, d-lui dr. Dan Cristian, medic chirurg gastroenterolog, întregului colectiv medical şi administrativ de la Spitalul Colţea, pentru profesionalismul, dăruirea şi umanismul pe care le manifestă faţă de fiecare pacient, indiferent de starea sau statutul lui social.
Dumnezeu să le răsplătească însutit strădania!
Dragi cititori ai revistei "Formula AS", când vă aflaţi în suferinţă sau în necaz, nu disperaţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor. Participaţi la Sfântul Maslu şi veţi primi neîntârziat ajutorul. Iar dumneavoastră, stimată redacţie, vă mulţumesc că existaţi!
Cu admiraţie şi recunoştinţă pentru minunata revistă pe care ne-o dăruiţi săptămânal, a voastră cititoare fidelă,
MARIA GAVRILĂ
Mărturie despre Sfântul Nectarie şi bunătatea lui Dumnezeu
Iată, minunată şi binecuvântată de Dumnezeu "Formula AS", una dintre mărturiile privind minunile pe care Sfânta Treime le face asupra noastră, prin sfinţii săi, dacă ne rugăm cu credinţă şi nădejde.
În ianuarie 2011 eram la copiii mei, la Viena. Într-o zi, mi-a telefonat sora mea, care locuieşte în Italia, spunându-mi îngrozită că soţul ei are cancer de colon (tocmai ajunseseră acasă, după efectuarea colonoscopiei). Vestea a căzut ca un trăsnet asupra mea, deoarece îl consider pe cumnatul meu ca pe un frate, este un adevărat om, de o bunătate, integritate şi nobleţe sufletească unice. Mi-am zis: "Doamne, dar am citit zeci de mărturii în «Formula AS», despre vindecări ale sfinţilor lui Dumnezeu. De ce nu m-aş ruga şi eu lor?". Chiar din acea noapte am început să citesc acatistul Sfântului Nectarie, să mă rog fierbinte să ne ajute. La fel şi sora mea. Spre sfârşitul lui ianuarie, am plecat la ei, în Italia, completând rugăciunile cu acatistele sfinţilor fiecărei zile a săptămânii, plus acatistul şi Paraclisele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Pe ziua de 11 februarie, cumnatul meu a fost operat (este ziua în care Sfânta Fecioară a apărut la Lourdes). Era într-o vineri, eu eram acasă şi mă rugam, acatistul zilei fiind cel al Domnului nostru Iisus Hristos. Când a ieşit din sala operatorie, profesorul care făcuse intervenţia i-a spus surorii mele că trebuie să rămână sub supraveghere cel puţin 36 de ore, fiindcă sunt riscuri de hemoragie internă. I-a arătat şi tumora extirpată (20 cm, 700-800 g) cu porţiunea de intestin. Era cât pe ce să leşine când a văzut. Acasă, eu continuam rugăciunile.
În săptămâna următoare, pe 17 februarie, cumnatul meu a venit acasă pe picioarele lui. Îi mergea din ce în ce mai bine, iar când l-au chemat la control, la oncologie, ca să înceapă chimioterapia, medicii i-au spus că cei 24 de noduli ai tumorii au fost negativi, deşi la colonoscopie scria negru pe alb: tumoră malignă.
E ştiut faptul că rugăciunile făcute din suflet pentru alte persoane sunt mai primite decât cele pentru noi înşine şi, ce e foarte important - Dumnezeu ne ştie pe fiecare, ştie ce cerem, înainte să ne rugăm. Iar Sfântul Nectarie este "alesul" Său. Dintre toţi sfinţii făcători de minuni, lui i-a dat Dumnezeu cele mai mari puteri de vindecare a bolilor. Dovadă este şi povestea pe care vi-am relatat-o.
În Acatistul sfântului (Icosul 9) este scris: "Bucură-te că de îngrozitorul cancer pe mulţi i-am vindecat. Bucură-te că nemăsurată mulţime ţi-a mulţumit pentru ajutor". Asta fac şi eu, prin intermediul acestei scrisori. Îţi mulţumesc din suflet, Sfinte Nectarie, mare făcător de minuni. Acum dragul meu cumnat se bucură de fiica lui, care studiază arhitectura la Politehnica din Milano, şi hoinăreşte cu bicicleta prin parcurile oraşului. Îţi mulţumesc din suflet şi ţie, "Formula AS", să ne trăieşti întru mulţi ani!
VICTORIA
Ziua rea care s-a făcut bună
La sfârşitul lunii ianuarie 2011, în timp ce găteam în bucătărie, mi-a alunecat de pe aragaz o oală mare cu lichid clocotit. Când trebuie să se întâmple ceva rău, se întâmplă! Nu ştiu cum, dar în loc să fug din faţa aragazului, am încercat să prind oala, deşi aveam ambele mâini ocupate. Oala nu am prins-o, dar m-am opărit pe ambele coapse şi pe abdomen. Am fost internată imediat la Spitalul de Arşi şi, iniţial, mi s-a spus că totul va merge bine şi într-o lună voi fi vindecată. Nu pot descrie în cuvinte durerile provocate de arsuri, deşi sunt destul de rezistentă la suferinţe fizice. Am crezut că-mi pierd minţile. Plângeam şi-i spuneam soţului meu să se roage acasă pentru mine cu candela aprinsă, să meargă la Mânăstirea "Radu Vodă", unde sunt moaştele Sfântului Nectarie (mare şi grabnic ajutător al celor bolnavi sau aflaţi în mari nevoi), să ceară îndurare pentru mine. După două săptămâni de spitalizare, coapsa stângă a început să dea semne de vindecare, dar cea dreaptă şi abdomenul, nu. Medicul mi-a spus că va fi nevoie de intervenţie chirurgicală, dar eu, care de-a lungul vieţii mai avusesem intervenţii chirurgicale, cu mari probleme la administrarea anesteziei generale, am refuzat din start. Am continuat să citesc în fiecare dimineaţă şi seară paraclisul şi acatistul Sfântului Nectarie, şi să mă rog cu toată puterea ce-o mai aveam, să mă ajute să mă vindec fără intervenţie chirurgicală, să mi se închidă rănile cât mai repede, să nu se ivească complicaţii. După o lună, coapsa stângă era vindecată, dar restul nu. Refuzând în continuare intervenţia chirurgicală (sub semnătură) mi s-a făcut externarea, urmând să continui singură acasă tratamentul şi să revin la spital, din două în două săptămâni, pentru control. Nu-mi rămăsese decât rugăciunea. M-am rugat neîncetat Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului şi Sfântului Nectarie, să-mi dea putere, să le fie milă şi de mine şi să mi se închidă rănile cât mai repede. Iar minunea aceasta s-a întâmplat! Trecuseră mai bine de două luni de când eram acasă.
Cuvintele sunt puţine şi mici pentru a-mi arăta mulţumirea în faţa ajutorului divin, dar spun cu certitudine că rugăciunea este rezolvarea supremă a suferinţelor noastre, şi că ar trebui să ne însoţească în viaţă tot timpul, chiar şi atunci când credem că nu avem pentru ce ne ruga. Puterea ei este uriaşă. E singurul fel de a-l avea pe Dumnezeu lângă noi.
Z. MARINELA - Bucureşti
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
