În anul 2011, an în care urma să mă pensionez, m-am programat la o ecografie abdominală, deoarece mă simțeam mai tot timpul obosită, mi se părea că ceva este în neregulă cu corpul meu. Ecografia a ieșit bine, dar mi se recomanda o colonoscopie de control. În urma colonoscopiei s-a descoperit o formațiune de 3-4 cm pe colon. Cuvintele doctorului "nu e grav, dar nu stați", au făcut ca totul să se prăbușească în jurul meu. Chiar dacă nu mă lamentam, nu mă manifestam nicicum, în mine era furtună.
În 8 februarie m-am internat la Spitalul Colțea, pentru stabilirea exactă a diagnosticului și o operație, la d-l dr. chirurg Dan Cristian. Operația s-a efectuat pe 10 februarie, de ziua Sfântului Haralambie, al cărui ajutor l-am simțit din plin. M-am recuperat repede și bine, motiv pentru care am ajuns repede acasă. Examenul histopatologic efectuat în urma operației a fost clar: tumoră de sigmoid. Mi s-a recomandat chimioterapie, pentru a evita o eventuală recidivă.
Prima serie de citostatice am făcut-o la București, dar, pentru că eram din provincie, am preferat să le continui acasă. În acest fel, puteam merge și la serviciu. Munca, susținerea familiei, a celor apropiați, a părinților, a elevilor (sunt profesoară), a tututor celor care m-au încurajat tot timpul, care s-au rugat pentru mine, m-au ajutat foarte mult. Mai greu era când rămâneam singură cu gândurile mele. Suferința psihică mă dobora. Când gândurile negre mă copleșeau, când speranța mă părăsea, cădeam în rugăciune. Citeam acatistele sfinților Nectarie, Ioan Rusul, Haralambie, Pantelimon, sfinți tămăduitori, al Maicii Domnului Pantanassa, ale Acoperământului Maicii Domnului, Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul Domnului Iisus Hristos și al altor sfinți. De fiecare dată când mă ridicam de la rugăciune eram alt om, speranța îmi revenea și credeam iarăși că mă voi însănătoși. Apoi, îmi ziceam în fiecare dimineață "Voi fi bine, voi fi sănătoasă, pentru că Dumnezeu mă ajută!", iar seara "pastila mea de somn" era rugăciunea inimii: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătoasa!".
La sfârșitul tratamentului, am făcut toate analizele recomandate, tomografii și pentru că rezultatele au fost foarte bune, nu mi s-a mai dat niciun tratament cu citostatice. Am luat din proprie inițiativă antioxidante, imunostimulatoare și am ales un mod de viață sănătos. Am repetat analizele cam la 6 luni.
Acum, la 3 ani de la operație, susțin cu tărie că medicii operează, tratează, dar Dumnezeu vindecă, ceea ce înseamnă că Dumnezeu lucrează prin mâinile și mințile lor. Și dacă lui Dumnezeu îi mulțumesc în fiecare zi pe care mi-o dăruiește, vin acum, prin intermediul revistei dumneavoastră, să aduc mulțumiri, din adâncul sufletului meu, d-lui dr. Dan Cristian, medic chirurg gastroenterolog, întregului colectiv medical și administrativ de la Spitalul Colțea, pentru profesionalismul, dăruirea și umanismul pe care le manifestă față de fiecare pacient, indiferent de starea sau statutul lui social.
Dumnezeu să le răsplătească însutit strădania!
Dragi cititori ai revistei "Formula AS", când vă aflați în suferință sau în necaz, nu disperați, rugați-vă lui Dumnezeu, Maicii Domnului și tuturor sfinților. Participați la Sfântul Maslu și veți primi neîntârziat ajutorul. Iar dumneavoastră, stimată redacție, vă mulțumesc că existați!
Cu admirație și recunoștință pentru minunata revistă pe care ne-o dăruiți săptămânal, a voastră cititoare fidelă,
MARIA GAVRILĂ
Mărturie despre Sfântul Nectarie și bunătatea lui Dumnezeu
Iată, minunată și binecuvântată de Dumnezeu "Formula AS", una dintre mărturiile privind minunile pe care Sfânta Treime le face asupra noastră, prin sfinții săi, dacă ne rugăm cu credință și nădejde.
În ianuarie 2011 eram la copiii mei, la Viena. Într-o zi, mi-a telefonat sora mea, care locuiește în Italia, spunându-mi îngrozită că soțul ei are cancer de colon (tocmai ajunseseră acasă, după efectuarea colonoscopiei). Vestea a căzut ca un trăsnet asupra mea, deoarece îl consider pe cumnatul meu ca pe un frate, este un adevărat om, de o bunătate, integritate și noblețe sufletească unice. Mi-am zis: "Doamne, dar am citit zeci de mărturii în «Formula AS», despre vindecări ale sfinților lui Dumnezeu. De ce nu m-aș ruga și eu lor?". Chiar din acea noapte am început să citesc acatistul Sfântului Nectarie, să mă rog fierbinte să ne ajute. La fel și sora mea. Spre sfârșitul lui ianuarie, am plecat la ei, în Italia, completând rugăciunile cu acatistele sfinților fiecărei zile a săptămânii, plus acatistul și Paraclisele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Pe ziua de 11 februarie, cumnatul meu a fost operat (este ziua în care Sfânta Fecioară a apărut la Lourdes). Era într-o vineri, eu eram acasă și mă rugam, acatistul zilei fiind cel al Domnului nostru Iisus Hristos. Când a ieșit din sala operatorie, profesorul care făcuse intervenția i-a spus surorii mele că trebuie să rămână sub supraveghere cel puțin 36 de ore, fiindcă sunt riscuri de hemoragie internă. I-a arătat și tumora extirpată (20 cm, 700-800 g) cu porțiunea de intestin. Era cât pe ce să leșine când a văzut. Acasă, eu continuam rugăciunile.
În timpul operației, sora mea s-a rugat, și ea, tot timpul la Sfântul Nectarie, de la ora 9 la 15.30.
În săptămâna următoare, pe 17 februarie, cumnatul meu a venit acasă pe picioarele lui. Îi mergea din ce în ce mai bine, iar când l-au chemat la control, la oncologie, ca să înceapă chimioterapia, medicii i-au spus că cei 24 de noduli ai tumorii au fost negativi, deși la colonoscopie scria negru pe alb: tumoră malignă.
E știut faptul că rugăciunile făcute din suflet pentru alte persoane sunt mai primite decât cele pentru noi înșine și, ce e foarte important - Dumnezeu ne știe pe fiecare, știe ce cerem, înainte să ne rugăm. Iar Sfântul Nectarie este "alesul" Său. Dintre toți sfinții făcători de minuni, lui i-a dat Dumnezeu cele mai mari puteri de vindecare a bolilor. Dovadă este și povestea pe care vi-am relatat-o.
În Acatistul sfântului (Icosul 9) este scris: "Bucură-te că de îngrozitorul cancer pe mulți i-am vindecat. Bucură-te că nemăsurată mulțime ți-a mulțumit pentru ajutor". Asta fac și eu, prin intermediul acestei scrisori. Îți mulțumesc din suflet, Sfinte Nectarie, mare făcător de minuni. Acum dragul meu cumnat se bucură de fiica lui, care studiază arhitectura la Politehnica din Milano, și hoinărește cu bicicleta prin parcurile orașului. Îți mulțumesc din suflet și ție, "Formula AS", să ne trăiești întru mulți ani!
VICTORIA
Ziua rea care s-a făcut bună
La sfârșitul lunii ianuarie 2011, în timp ce găteam în bucătărie, mi-a alunecat de pe aragaz o oală mare cu lichid clocotit. Când trebuie să se întâmple ceva rău, se întâmplă! Nu știu cum, dar în loc să fug din fața aragazului, am încercat să prind oala, deși aveam ambele mâini ocupate. Oala nu am prins-o, dar m-am opărit pe ambele coapse și pe abdomen. Am fost internată imediat la Spitalul de Arși și, inițial, mi s-a spus că totul va merge bine și într-o lună voi fi vindecată. Nu pot descrie în cuvinte durerile provocate de arsuri, deși sunt destul de rezistentă la suferințe fizice. Am crezut că-mi pierd mințile. Plângeam și-i spuneam soțului meu să se roage acasă pentru mine cu candela aprinsă, să meargă la Mânăstirea "Radu Vodă", unde sunt moaștele Sfântului Nectarie (mare și grabnic ajutător al celor bolnavi sau aflați în mari nevoi), să ceară îndurare pentru mine. După două săptămâni de spitalizare, coapsa stângă a început să dea semne de vindecare, dar cea dreaptă și abdomenul, nu. Medicul mi-a spus că va fi nevoie de intervenție chirurgicală, dar eu, care de-a lungul vieții mai avusesem intervenții chirurgicale, cu mari probleme la administrarea anesteziei generale, am refuzat din start. Am continuat să citesc în fiecare dimineață și seară paraclisul și acatistul Sfântului Nectarie, și să mă rog cu toată puterea ce-o mai aveam, să mă ajute să mă vindec fără intervenție chirurgicală, să mi se închidă rănile cât mai repede, să nu se ivească complicații. După o lună, coapsa stângă era vindecată, dar restul nu. Refuzând în continuare intervenția chirurgicală (sub semnătură) mi s-a făcut externarea, urmând să continui singură acasă tratamentul și să revin la spital, din două în două săptămâni, pentru control. Nu-mi rămăsese decât rugăciunea. M-am rugat neîncetat Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului și Sfântului Nectarie, să-mi dea putere, să le fie milă și de mine și să mi se închidă rănile cât mai repede. Iar minunea aceasta s-a întâmplat! Trecuseră mai bine de două luni de când eram acasă.
Cuvintele sunt puține și mici pentru a-mi arăta mulțumirea în fața ajutorului divin, dar spun cu certitudine că rugăciunea este rezolvarea supremă a suferințelor noastre, și că ar trebui să ne însoțească în viață tot timpul, chiar și atunci când credem că nu avem pentru ce ne ruga. Puterea ei este uriașă. E singurul fel de a-l avea pe Dumnezeu lângă noi.
Z. MARINELA - București