"Mara Fest"
În cazul când nu aţi vizitat încă frumoasa Ţară a Lăpuşului, aflată dincoace de Munţii Gutâi, e momentul s-o faceţi acum, pe ultima sută de metri a lunii august, când între 18 şi 24, în zona lacului Lighet, la Târgu Lăpuş, se desfăşoară prima ediţie "Mara Fest".
Este un festival complex, în cadrul căruia muzica, dansul, filmul, teatrul, fotografia şi activităţile sportive îşi dau întâlnire şi se concurează armonios. Şi pentru că producătorii acestui festival încearcă să surprindă spiritul autentic al locului, au pregătit ateliere în care arta populară poate fi învăţată concret: sculptură în lemn, cusut, mărgelit, pictat, şi, desigur, dans.
Orăşenii poposiţi la festival trebuie să-şi schimbe obiceiul de somn, măcar pentru o zi, căci vineri, 22 august, în zori, la ora 7, are loc o lecţie de... cosit. Cui îi plac "cocăturile" şi "beutul" poate învăţa să facă plăcinte creţe şi să meargă la horincie, ca să asiste, pe văzute şi degustate, la fierberea pălincii în cazan.
Şi dacă tot e sărbătoare, musai e şi a hori. Invitaţi pentru concertele de la finalul festivalului "Mara Fest" sunt: Marinel Petreuş (fiul regretatului Ion Petreuş) şi Gheorghe Pârja; Nicolae Piţiş marele ţâpuritor din Lăpuşul Românesc şi Maria Casandra Hauşi, din Baia Mare; Maria Răducanu din Bucureşti; Nucu Pandrea din Cluj-Napoca (care va susţine un recital la frunză şi muzicuţă cu pahar); grupurile "Cânt şi dor" şi "Dacii liberi" din Libotin; Grupul de Horitoare din Ungureni, dar şi trupele Domino din Sibiu, Blazzaj din Timişoara, Partizan din Bucureşti, Mushroom Story din Cluj-Napoca şi Subcarpaţi din Bucureşti.
Şi pentru că ne aflăm în Ţara Lăpuşului, nu putea să lipsească de la acest prim eveniment "Mara Fest" unul dintre fiii iubiţi şi vestiţi ai zonei: Grigore Leşe. El va hori duminică, pe 24 august, în ultima zi de festival, şi tot atunci îşi va lansa şi cartea "Acum ştiu cine sunt".
Un târg cu produse tradiţionale, ţinut în fiecare zi, le va desfăta gurmanzilor cerul gurii, cu bunătăţi gătite ca-n Maramureş.
(Accesul la "Mara Fest" este gratuit, rămânând ca vizitatorii să-şi achite doar cazarea în camping, dacă nu şi-au rezervat deja un loc la gazdele primitoare din zonă.)
"Plopstock"
Puţin mai la nord-vest, la Satu-Mare, are loc, în perioada 21-23 august, "Plopstock", un festival muzical aflat la cea de-a cincea ediţie.
În centrul oraşului, la "umbra" a doi plopi, în vecinătatea restaurantului "Fântâna cu Bere", tineri voluntari au ridicat o scenă ce va răsuna, timp de trei zile, în ritmuri de rock, reggae, funk sau electro. Iar dacă ediţiile anterioare au fost de mai mică anvergură, anul acesta, organizatorii şi-au propus să pună numele acestui festival pe harta evenimentelor culturale de marcă ale verii. De aceea, şi invitaţii sunt unul şi unul: Viţa de Vie, Subcarpaţi, Basska, Riddim Colony (Ungaria), Rehab Nation, Dirty Shirt şi mulţi alţii.
* Ca să-şi ademenească oaspeţi şi din alte oraşe, sătmărenii au realizat şi Plopstock Village, o zonă ce oferă posibilitatea de campare.
* Pe lângă muzică, în cadrul acestui festival se va strecura şi puţin sport, dar de natură... urbană. Iubitorilor de adrenalină, posesori de biciclete, role sau skateboard, li s-a pregătit un mic skate park unde să se antreneze, să concureze şi să-şi arate talentul. De asemenea, va exista şi un teren de streetball (baschet pe asfalt).
(Intrarea la aceste concerte este liberă. Abonamentul de camping costă 30 de lei şi include accesul la toate cele trei petreceri organizate după concerte, până-n zori de zi.)
Festivalul CUCA
Între 29 şi 31 august, la Cârţişoara, satul celebrului Badea Cârţan, ia naştere un nou festival - CUCA, organizat de Fundaţia Dala şi Centrul Cultural Cârţişoara. Este un eveniment la care sunt invitaţi artişti de tot felul: arhitecţi, peisagişti, restauratori, muzicieni, antropologi, meşteşugari, studenţi, dar şi iubitori de frumos şi simpli privitori.
Aici, la poalele Munţilor Făgăraş, va putea fi ascultată atât muzică de fanfară ţărănească (Fanfara Ciocârlia sau Tulnicăresele din Apuseni), cât şi experimentele sonore psihedelice ale celor de la Nu & Apa Neagră, sau jazz-ul Mariei Răducanu. Dar în afară de muzici şi de cântări, merită să vă desfătaţi şi cu priveliştea Munţilor Făgăraş, cu aerul "unic" care se poate respira doar sub culmile lor, precum şi cu satele făgărăşene, neîntrecute prin mândria şi frumuseţea lor.
(Şi pentru că trăim în epoca internetului, detalii complete despre eveniment puteţi găsi pe Facebook - facebook.com/ FestivalCUCA.)