BERBEC
Iubiri senine
Vă simţiţi eliberaţi de incertitudinile ultimelor şapte luni şi vă regăsiţi curajul şi forţa decizională. Vă puteţi întelege mai bine şi propriile motivaţii. Mulţi dintre dvs. pot deveni interesaţi de ideea de a concepe un copil, iar cei care sunt deja părinţi pot deveni mult mai interesaţi să petreacă mai mult timp împreună cu ei. August este o lună deosebit de potrivită pentru a creea amintiri frumoase, atât pentru dvs. cât şi pentru urmaşii dvs.
BANI: Sunteţi foarte hotărâţi să vă folosiţi cu maximă eficienţă resursele şi, sub influenţa redutabilei lor energii reunite ale lui Marte şi Saturn, succesul este ca şi asigurat. Este de preferat să vă propuneţi obiective pe termen lung.
CARIERĂ: Mijlocul lunii este cel mai potrivit pentru a vă duce la şefi cu propunerile dvs., care pot fi primite chiar mai bine decât vă aşteptaţi. În ultimele zile ale lunii, însă, puteţi avea tendinţa de a fi încăpăţânaţi în idei sau prea insistenţi.
DRAGOSTE:Cuplurile stabile au scăpat de tensiunile ce persistau de la sfârşitul anului trecut, dar atmosfera devine cu atât mai bună, cu cât vă revendicaţi mai puţine drepturi. Berbecii singuri pot fi de-a dreptul asaltaţi de persoane dornice să înceapă o relaţie cu ei.
SĂNĂTATE: Energia vă revine, în prima parte a lunii, la fel şi rezistenţa la efort. O cură de purificare a sângelui ar fi oportună.
TAUR
Petreceri şi bucurie
În relaţiile dvs. de tot felul se poate face simţită o schimbare, în sensul că aveţi de-a face tot mai mult cu persoane hotărâte sau chiar radicale. Nu aşa stau lucrurile şi în familie, unde pe 12, Venus se alătură marelui Jupiter, motiv pentru petreceri şi bucurie. Nu uitaţi nici de rudele prin alianţă. Acestea vă pot surprinde cu cadouri sau vă pot ajuta în chestiuni legate de casă ori familie. Încercaţi să vă faceţi timp pentru copii, în cea de-a doua parte a lunii, când ceea ce întreprindeţi împreună va fi nu doar plăcut, ci va putea da naştere unor amintiri frumoase, care vor dăinui multă vreme. Ziua cea mai promiţătoare în acest sens este cea de 22.
BANI: Dacă cineva dintre rudele dvs. cu care vă înţelegeţi bine vă propune o afacere, ar fi bine să o luaţi în considerare, mai ales dacă asta se întâmplă după data de 12. Casa sau o bucată de pământ vă pot aduce de asemenea venituri. O altă posibilitate e ca familia să vă ajute cu bani pentru a cumpăra o casă sau a o reamenaja pe cea pe care o aveţi.
CARIERĂ: Cei de la serviciu, pe care-i consideraţi prieteni, s-ar putea să se dovedească nesinceri. Pentru a preveni bârfe pe seama dvs., n-ar strica să fiţi mai distanţi.
DRAGOSTE: Partenerul de cuplu vrea să fie şeful, să ia el decizii, ceea ce poate să ducă la certuri, în special în zilele de 23, 25 şi 27. Noi poveşti de amor pot debuta începând din 16.
SĂNĂTATE: În a doua parte a lunii sunt posibile insomnii, iar circulaţia venoasă în gambe poate lăsa de dorit.
GEMENI
Nu vă risipiţi
Ritmul vieţii devine de-a dreptul trepidant în luna august, când cei din anturajul dvs. vă invită peste tot şi puteţi cunoaşte multă lume. Puteţi deveni foarte interesaţi de o sumedenie de subiecte, despre care aţi dori să ştiţi mai multe. Dar chibzuiţi-vă cu grijă efortul şi timpul, pentru că, dacă vă risipiţi în prea multe direcţii, nu veţi ajunge nici să consolidaţi prieteniile cu persoanele care apar acum în viaţa dvs., nici nu vă veţi alege cu vreo diplomă care să ateste că aţi aprofundat domeniile care au început să vă intereseze. Iar dacă vă apucaţi să citiţi, nu începeţi mai multe cărţi deodată. În cea de-a doua parte a lunii, e indicat să vă ocupaţi de ce mai e de făcut prin casă, reparaţii sau lucrări de întreţinere.
BANI: Puteţi miza pe prezenţa lui Venus, cea cu magnet la bani, până pe 12, să vă atragă surse noi de venit, dar tot ea e responsabilă de atracţia spre lucruri costisitoare.
CARIERĂ: Puneţi mare preţ pe eficienţă în relaţia cu colaboratorii dvs., numai că pe 23, 25 şi 27 s-ar putea să vă pierdeţi uşor răbdarea cu cei care nu corespund exigenţelor dvs. şi chiar să încetaţi să mai lucraţi cu ei. Dacă nu aveţi subordonaţi, fiţi atenţi la relaţiile cu colegii.
DRAGOSTE: Veţi avea numeroase ocazii de a flirta foarte plăcut cu persoane nou apărute în anturajul dvs., dar nu există garanţia că se poate dezvolta ceva de durată.
SĂNĂTATE: Sistemul osos, mai ales genunchii, dar şi capul, şi ochii, ar trebui menajaţi cu precădere în zilele de 3, 23, 25 şi 27.
RAC
Zornăit de bani
În august va trebui să-i spuneţi rămas bun planetei Venus, care vă părăseşte zodia pe 12, însă până atunci, aveţi suficient timp să vă bucuraţi de starea plăcută pe care ea v-o conferă, mai ales că în primele zile ale lunii, desenează un trigon regal, din care fac parte Saturn şi asteroidul Chiron. Această combinaţie energetică vă poate ajuta să depăşiţi cicatrici emoţionale din trecut şi să mergeţi înainte, despovăraţi. Şi mai puteţi rezolva un lucru, respectiv - să luaţi cu înţelepciune o decizie, nu tocmai uşoară, care devine tot mai greu de evitat. Ieşirile cu prietenii sau rudele se îndesesc în cea de-a doua parte a lunii, iar conversaţiile purtate pot deveni cu adevărat interesante. Şi excursiile se anunţă reuşite, în această perioadă.
BANI: Nu mai puţin de patru planete se agită să vă umple buzunarele sau conturile. Soarele cel creativ, până pe 23, iscusitul negociator Mercur, care ajută şi la semnarea contractelor până pe 15, şi cele două planete ale prosperităţii, Jupiter (aflat deja în zodia dvs.), şi Venus, din 13. Zilele mai puţin favorabile sunt 4, 25 şi 27.
CARIERĂ: O chestiune profesională care implică o decizie pe termen lung poate fi rezolvată cu succes în primele zile ale lunii.
DRAGOSTE: Pe cât de mult aţi tergiversat nişte decizii legate de iubire, pe atât de grăbiţi puteţi deveni în august să puneţi lucrurile la punct. Pe 24, nimeni nu vă poate întoarce din drum.
SĂNĂTATE: Parametrii sănătaţii dvs. rămân, în mare, aceiaşi.
LEU
Energie şi strălucire
Este imposibil să treceţi neobservaţi în august, deoarece aveţi parte de patru impresari, unul mai priceput ca celălalt. Deja de luna trecută, marele benefic Jupiter s-a instalat în Leu, la fel şi Soarele, care vă guvernează şi vă subliniază strălucirea până pe 23. Comunicativul Mercur vă înflăcărează cuvintele până pe 15 iar din 13 (de data asta norocosul), micul benefic Venus adaugă o notă în plus de rafinament. În familie şi/sau în casă sunt multe lucruri importante de rezolvat şi, în fine, aveţi energia şi voinţa de a vă apuca de ele. Marte şi Saturn vă asigură energia necesară să faceţi faţă şi unor eforturi fizice mari, mai ales în jurul datei de 24.
BANI: Din 16 încolo, Mercur facilitează semnarea în bune condiţii a contractelor de muncă, pe când Soarele vă inspiră, din 24, să găsiţi noi resurse financiare.
CARIERĂ: Fiţi cu urechile ciulite la confidenţele făcute de colege, până pe 12, căci informaţiile obţinute vă pot fi de folos.
DRAGOSTE: Sunteţi atât de plini de amabilitate şi căldură faţă de cei din jur, încât vă vine greu să singularizaţi o persoană asupra căreia să vă fixaţi afecţiunea. Toată lumea este atrasă de dvs., pentru că cele patru planete tutelare vă pun în valoare pe toate planurile.
SĂNĂTATE: Îngrijirea corporală are efecte mai bune până pe 12, inclusiv. Odihna activă vă prieşte la fel de mult.
FECIOARĂ
Zece la comunicare
Venus, planeta prieteniei, vă asigură o viaţă socială cât se poate de plăcută, până pe 12. Timpul petrecut până atunci cu prietenii va consolida aceste relaţii. Fiţi cât se poate de precauţi la volan, în primele patru zile ale lunii şi apoi pe 23, 25 şi 27. Stăpânul zodiei dvs., abilul şi agilul Mercur, intră în semnul dvs. pe 16, moment în care puteţi excela în comunicare. Soarele intră în semnul dvs. pe 23, deci se cuvine să vă urăm, anticipat, "La mulţi ani!".
BANI: Chiar dacă aţi făcut nişte investiţii mai impulsive de la începutul anului încoace, nu este o idee bună să reveniţi la fel de impulsiv asupra lor, în perioada aceasta. O decizie chibzuită cu privire la afaceri poate fi luată până pe 10, inclusiv.
CARIERĂ: Urmăriţi mişcările din culise. Înţelegerea acestora se poate dovedi mai importantă decât urmărind ceea ce se petrece la vedere. Pe parcursul discuţiilor purtate în spatele scenei, puteţi face o impresie bună cuiva care poate deveni protectorul dvs. din umbră.
DRAGOSTE: Mijlocul lunii poate fi marcat de o întâlnire, poate întâmplătoare, cu o persoană care a fost foarte importantă pentru dvs., cândva. Întâlnirea se poate solda fie cu o eliberare sufletească, fie cu reluarea acelei relaţii.
SĂNĂTATE: Sub influenţa lui Venus şi a lui Jupiter, pofta dvs. de mâncare ar putea să crească, iar cea de mişcare să scadă.
BALANŢĂ
Noroc la prieteni
Patru planete aflate luna aceasta în casa zodiacală a prieteniei vă cresc popularitatea, iar invitaţiile pot curge lanţ. Evenimentele cele mai plăcute la care puteţi participa în august se anunţă, cu începere din data unui 13 norocos. Destinul vă poate aduce în cale persoane sau situaţii semnificative pe 12, 15 şi 30. Aceste momente vă pot schimba cursul vieţii, dacă vă opriţi să cugetaţi asupra semnificaţiei lor.
BANI: Vă mobilizaţi la maximum pentru a înlătura din viaţa dvs. lipsurile materiale care i-au demoralizat pe mulţi dintre voi, încă din toamna lui 2012. Dar, cumva, situaţiile în care v-aţi găsit nu puteau fi controlate. Însă eforturile reunite ale lui Marte şi Saturn vă pot propulsa dincolo de punctul mort, cel mai probabil pe 25-26.
CARIERĂ: În cea de-a doua jumătate a lunii puteţi fi ţinta bârfelor unor colegi, mari amatori de critică. Disociaţi-vă de respectivul grup.
DRAGOSTE: Scena socială poate fi teatrul unor întâlniri romantice, deci vă puteţi aştepta să cunoaşteţi pe cineva prin intermediul prietenilor dvs. ori să vă simţiţi bine cu persoana iubită, în grupul de prieteni. Cuplurile stabile pot conveni asupra unor reguli care, deşi pot părea la început incomode, vor îmbunătăţi însă, în timp, viaţa în doi.
SĂNĂTATE: În prima parte a lunii, mai ieşiţi din starea uşor letargică indusă de Neptun retrograd. Evitaţi efortul pe 19 şi 30.
SCORPION
Vechile suferinţe se vindecă
Prezenţa celor doi malefici, Marte şi Saturn, în semnul dvs., vă avantajează, oricât de ciudat ar suna. Asta, pentru că Saturn a terminat de analizat trecutul şi se găseşte în procesul de a pune la punct noi structuri şi modele în viaţa dvs. personală. Capacitatea de a lua decizii corect şi fără ezitare v-a revenit, de când Marte a intrat în semnul dvs. Cele două planete vor fi în conjuncţie în cea de-a doua parte a lunii, înzestrându-vă cu o energie şi o determinare demne de invidiat.
BANI: Nici la capitolul venituri directe şi nici în privinţa afacerilor, august nu aduce schimbări semnificative.
CARIERĂ: În schimb, şefii vă privesc cu ochi buni şi este posibil ca mulţi dintre dvs. să fie promovaţi. Această posibilitate devine şi mai vizibilă după data de 12, când cele două planete conlucrează în privinţa carierei dvs. Evident, promovarea se va solda şi cu o mărire de salariu, dar abia de luna viitoare.
DRAGOSTE: Procesul de vindecare a unor suferinţe emoţionale continuă. Dacă rănile mai noi s-au cicatrizat, ocupaţi-vă de cele mai vechi, pentru că e un interval potrivit pentru înţelegerea nevoilor şi motivaţiilor dvs. în dragoste.
SĂNĂTATE: Frământările provocate de nevoia de a lua o decizie personală mai complicată se pot solda cu insomnii, mai cu seamă în primele 10 zile ale lunii.
SĂGETĂTOR
Magnetism
Poate că nu vă înghesuiţi de fiecare dată să fiţi în centrul atenţiei, dar, când vi se oferă ocazia, ştiţi cum să captaţi şi să menţineţi atenţia publicului. Soarele, Mercur, micul benefic Venus şi marele benefic Jupiter, şef peste zodia dvs. vă ajută să puteţi monopoliza atenţia oricui doriţi. Puteţi impresiona anturajul pe parcursul călătoriilor pe care le întreprindeţi, prin intermediul erudiţiei şi umorului dvs. sau puteţi să vă impresionaţi profesorii ori mentorii, prin înţelegerea unor chestiuni mai complexe.
BANI: În primele 12 zile ale lunii puteţi reveni cu folos asupra unor investiţii sau a unor termeni contractuali, în aşa fel încât veniturile dvs. directe să crească. Dar tot până atunci sunteţi tentaţi să faceţi cheltuieli nu neapăreat necesare.
CARIERĂ: În a doua parte a lunii veţi avea oportunitatea să discutaţi cu superiorii dvs. despre perspectivele de a creşte pe plan profesional. Zilele în care ar trebui să evitaţi discuţii pe această temă sunt 19, 25, 26 şi 30.
DRAGOSTE: În august, mulţi dintre dvs. veţi trece prin momente în care vă daţi seama că „s-a modificat schimbarea". Aceeaşi persoană vă atrage intens, pentru ca apoi să vă daţi seama că de fapt nu vă place. Sau se poate ca persoana pe care o iubiţi să fie şocant de inconsecventă faţă de dvs.
SĂNĂTATE: Aceia dintre dvs. care şi-au neglijat afecţiunile cronice se pot aştepta la faze acute ale bolilor, mai ales la început de lună.
CAPRICORN
Senin profesional
La început de lună puteţi afla tot felul de secrete care vă ajută să vă orientaţi mai bine în viaţa socială, cum ar fi motivele pentru care unele persoane s-au apropiat de dvs. Unele dintre acestea s-ar putea să vă surprindă în mod plăcut. În spatele comportamentului dvs. realist, de persoană cu picioarele pe pământ, se ascund adesea preocupări nebănuite, pentru că simbolul ezoteric al zodiei dvs. este magul. Cei care sunt aproape de acest arhetip pot începe să manifeste calităţi care până de curând erau în stare latentă. Alţii pot prinde abia acum gustul de-a explora marile mistere ale vieţii.
BANI: Oricât de tentante ar fi ocaziile de afaceri ori investiţii care se ivesc în primele zile ale lunii, nu vă grăbiţi să le daţi curs, dacă vin din partea unor prieteni. Dacă vin din altă zonă, puteţi semna înţelegerile, de preferinţă după data de 4. Zilele ideale pentru a întocmi documente sunt 13-15. Dar şi în restul lunii, vă merge între bine şi excelent.
CARIERĂ: Apele s-au liniştit din multe puncte de vedere, iar în privinţa următorului pas în carieră, vă puteţi aştepta la îndrumare din partea prietenilor.
DRAGOSTE: Micul benefic, Venus asigură armonia în cuplurile stabile, în primele 12 zile ale lunii, dar după aceea vine rândul dvs. să-i demonstraţi partenerului devotamentul.
SĂNĂTATE: Ultima lună de vară vine fără surprize pe partea de sănătate. E chiar posibil ca aceia cu probleme mai serioase de sănătate să se simtă mult mai bine.
VĂRSĂTOR
Ascendent emoţional
Luna plină a acestei luni se petrece în seara de 10, în semnul dvs., ceea ce înseamnă că veţi avea de ales între a reacţiona cu spontaneitate sau a da întâietate judecăţii raţionale. Tensiunea între aceste două tendinţe contrare produce multă energie, cu care puteţi întreprinde o mulţime de acţiuni. În cea de-a doua parte a lunii sunteţi mai preocupaţi ca de obicei de sentimentele dvs.: ce anume le declanşează, cum le exteriorizaţi. De regulă, vă interesează mai mult felul în care gândiţi, - dvs. şi cei din jur - acum însă sunteţi atraşi de explorarea emoţiilor dvs. şi sunteţi dispuşi să treceţi dincolo de bariera mentală.
BANI: În ultimele luni, situaţia dvs. financiară a început să se dreagă, dar destul de încet. În august, acest proces se poate accelera, dar sunt şi zile în care e bine să nu luaţi decizii legate de bani, şi anume 16, 19, şi 30.
CARIERĂ: Fiţi prudenţi în primele patru zile ale lunii, pentru a putea profita de deschiderile care se prefigurează în carieră. Ar fi de dorit să nu vă arătaţi ambiţia în faţa şefilor, care se pot simţi întrucâtva ameninţaţi de aplombul dvs.
DRAGOSTE: Viaţa de cuplu poate avea de suferit în primele zile ale lunii din pricina puternicei dvs. implicări în viaţa profesională, dar norii se vor risipi curând şi restul lunii se anunţă plăcut şi interesant.
SĂNĂTATE: În cea de-a doua parte a lunii ar fi bine să faceţi o cură de purificare a sângelui.
PEŞTI
Armonie
La începutul lunii sunteţi în armonie cu dvs. înşivă şi cu lumea, în general, iar această stare e una potrivită pentru a lua hotărâri bune, pe termen lung, în plan personal. Aceste decizii pot fi legate de studiu, pentru aceia care cochetează de o vreme cu ideea de a-şi lărgi orizontul, iar unii dintre dvs. pot opta pentru studii în străinătate. Alţii pot ajunge, dimpotrivă, la concluzia că au adunat suficientă cunoaştere şi experienţă şi caută o modalitate de-a o transmite şi altora. Aceia dintre dvs. care se află într-un litigiu de circa doi ani încoace pot ajunge, în fine, la o rezoluţie. Nu acţionaţi însă pripit în primele zile ale lunii.
BANI: Aveţi nişte scheme financiare de revizuit, pentru a preveni noi oscilaţii neprevăzute ale veniturilor dvs. Partea bună e că nu mai sunt situaţii concrete care să vă zorească, deci le puteţi gândi pe îndelete.
CARIERĂ: Cu ce vă ajută să le arătaţi colaboratorilor dvs. că ştiţi mai bine ce e de făcut decât ştiu ei? Cel puţin în primele patru zile ale lunii, demonstraţiile de virtuozitate sunt mai degrabă o pierdere de timp. Trataţi totul cu umor.
DRAGOSTE: Peştii singuri sunt ajutaţi de romantica Venus să înceapă o idilă, până pe 12. În cuplurile stabile, comunicarea se intensifică în a doua parte a lunii, iar parteneriatul devine dinamic.
SĂNĂTATE: Ţineţi-vă departe de mâncărurile neobişnuite, în primele zile ale lunii. În rest, energie aveţi din ce în ce mai multă, însoţită de o poftă de mâncare pe măsură.