Semnele cardinale
Berbecii care vor fi chemaţi în weekend să rezolve niscaiva probleme profesionale rămase în coadă de peşte ar putea fi atât de revoltaţi, încât să se certe aprig cu şefii. Nu-i nimic, ieşiţi undeva cu prietenii şi aceştia vă vor schimba rapid dispoziţia.
Racilor le vine greu să îşi liniştească şi partenerul, şi familia, la sfârşit de săptămână. În loc să-i calmaţi pe ei, puteţi să vă enervaţi şi dvs. Vă puteţi găsi pacea interioară dacă vă decideţi să întreprindeţi acţiuni caritabile sau să vă confesaţi prietenilor apropiaţi.
Balanţele trec printr-un amestec de sentimentalism şi iritabilitate, sâmbătă şi duminică, pe care au tendinţa de a-l pune pe seama relaţiilor familiale. Cel mai bun remediu pentru a ieşi din această stare ar fi o excursie, dacă nu chiar o călătorie.
Capricornii care s-au străduit să ţină în ei resentimente cu privire la membrii familiei lor ar putea sări în sus, sâmbătă, simţindu-se ofensaţi din nou. Veţi fi în formă maximă în urma unor programe de îngrijire corporale.
Semnele fixe
Taurii pot să se confrunte cu un anumit aspect al relaţiei de cuplu ori de asociere, pe care nu l-au băgat în seamă până atunci. Luni şi marţi reacţiile emoţionale ale partenerului sunt intense. Mercur şi Venus vă ajută să câştigaţi lesne mai mulţi bani.
Leii simt că se apropie momentul lor să strălucească şi să iasă în faţă, dar mai trebuie să aibă puţintică răbdare. Până atunci, nervii vă pot fi puşi la încercare atât de amici, cât şi de colaboratorii de la serviciu. Prietenii apropiaţi vă sunt însă alături 100%.
Scorpionii n-ar trebui să plece nicăieri în weekend, deoarece există pericol de accident. Reexaminaţi-vă în schimb raporturile de prietenie. Perioada bună pentru introspecţie este de luni până miercuri, cât timp Luna vă traversează zodia.
Vărsătorilor nu le merge deloc bine la drum, de vineri şi până duminică, inclusiv. În dragoste, în schimb, vi se pot deschide mai multe posibilităţi, unele mai tentante ca altele. Drumurile se redeschid, la fel şi ocazia de a vă pune în valoare cunoştinţele.
Semnele mutabile
Gemenii au toate motivele să se bucure de prezenţa lui Mercur şi a micului benefic Venus în semnul lor, cu atât mai mult cu cât aceste planete primesc şi alte aspecte pozitive. Doar în privinţa deciziilor băneşti ar trebui să fiţi prudenţi la finele săptămânii.
Fecioarele riscă să treacă prin momente dificile, dacă nu chiar penibile, sâmbătă, fie în legătură cu o poveste de amor, fie din cauza copiilor lor. Reuşitele profesionale care se profilează vă fac însă să treceţi curând peste aceste stânjeneli.
Săgetătorii au nevoie de multă prudenţă în privinţa administrării veniturilor. Nu amestecaţi prietenia cu afacerile. Momentele plăcute se desfăşoară în cuplu, unde comunicarea şi afecţiunea există din abundenţă.
Peştii au nevoie de toată fineţea lor pentru a ocoli conflictele cu prietenii, ce pot izbucni la sfârşitul săptămânii. Liniştirea intervine de luni încolo, iar locul în care vă simţiţi cel mai bine este în familie. În carieră, vă mobilizaţi începând de miercuri.