Adio fără regrete
Actor multi-premiat, posesor a două Globuri de Aur şi a două Screen Actors Guild Awards, Hugh Laurie a intrat în Cartea Recordurilor de două ori: drept "Cel mai bine plătit actor într-un serial TV" (cu 250.000 de lire pe episod), dar şi pentru serialul "Dr. House", care a fost declarat "Cel mai de succes serial TV din toate timpurile". Iar dacă la început şi-a dorit din răsputeri rolul acesta, acum doi ani nu mai ştia cum să renunţe la contract. "Trăiam într-o cuşcă aurită. Erau zile în care simţeam că nu mai există ieşire. Pentru că am primit o educaţie presbiteriană severă, sunt un om extrem de conştiincios. Niciodată nu am întârziat la o filmare şi nu am lipsit o zi nemotivat, în cei opt ani de serial. Nu am sunat să spun «Azi nu vin la muncă, pentru că nu mă simt bine». Chiar dacă eram obosit şi nu aveam chef să mă duc, mă duceam. Dar pe drum, îmi imaginam tot mai des diferite scenarii gen un accident de maşină, în urma căruia obţineam, ca printr-o minune, câteva zile de odihnă. Cât de minunat ar fi fost...", mărturisea actorul într-un interviu. Şi spre dezamăgirea fanilor serialului, Dr. House şi-a închis cabinetul fără să mai privească înapoi.
"Singin' the Blues"
După ce a cucerit micul ecran, la 56 de ani britanicul şi-a propus să ia cu asalt şi scena muzicală internaţională, cântând blues. "Am ascultat prima dată acest gen muzical pe când aveam 7 ani. M-am îndrăgostit iremediabil. Am simţit ceva de parcă ar fi trecut prin mine un curent electric. Şi acum, după atâţia ani, am parte de aceleaşi frisoane când îl ascult şi-l cânt", spunea el într-un interviu recent.
Hugh Laurie nu este chiar un începător într-ale muzicii. A studiat pianul de la şase ani, dar mai ştie să cânte şi la chitară, tobe, muzicuţă şi saxofon. Şi-a dezvăluit parţial talentul muzical în lunga lui carieră actoricească, în special în cadrul seriei de scheciuri comice pentru BBC: "A Bit of Fry & Laurie" (1989-1995), unde a jucat alături de prietenul lui cel mai bun, comicul Stephen Fry, dar şi în "Jeeves and Wooster" (1990-1993), o altă serie BBC, ba chiar şi în serialul "Dr. House". De ani buni, este vocalist şi pianist al trupei caritabile de rock Band From TV din Los Angeles, iar pe 18 aprilie 2011, a lansat primul lui album muzical "Let Them Talk", sub licenţă Warner Bros Records, pentru realizarea căruia a colaborat cu Tom Jones, Irma Thomas şi Dr. John.
Hugh şi-a surprins atât fanii, cât şi colegii actori cu această schimbare din cariera lui. Deşi este conştient că mulţi îl ridiculizează pentru că a renunţat la un serial de succes ce-i aducea şi o groază de bani în favoarea unei cariere muzicale incerte, el nu se lasă intimidat. "Ştiu că eu şi trupa mea facem un show de calitate. Lucrez cu nişte muzicieni minunaţi şi extrem de talentaţi. Aproape că-mi este ruşine cu norocul pe care-l am în viaţă", declara el luna trecută, înaintea unui concert susţinut la Vancouver. Nu regretă nici măcar o clipă decizia pe care a luat-o. "E cea mai mare aventură din viaţa mea. Sunt extrem de fericit că am îndrăznit să fac pasul acesta. Muzica îmi aduce o bucurie mai presus de cuvinte", spunea Hugh în acelaşi interviu.
Această schimbare de carieră l-a adus din nou acasă, în Anglia. Până acum, din 2004 până în 2012, câtă vreme a fost legat de contractul pentru serial, actorul a locuit la Los Angeles, în timp ce soţia lui, Jo Green, şi cei trei copii ai lor, Charlie, Bill şi Rebecca, au rămas la Londra. Căsnicia lui cu Jo (administratoare de teatru) rezistă de 25 de ani, în ciuda celor opt ani de serial, pe durata cărora au fost separaţi câte nouă luni, iar Hugh a fost pur şi simplu vânat de fanele înfocate. "Sunt încântat că m-am întors acasă, la familie. E o adevărată plăcere să-mi plimb iar câinele, să ascult muzică şi să citesc în linişte", mărturisea el la un post de radio britanic. "Marele avantaj de-a nu mai fi săptămânal pe micul ecran este acela că oamenii îşi vor muta curând atenţia pe noua vedetă a zilei. Nu se vor mai uita în coşul meu de la supermarket, ca să le povestească revistelor de scandal ce conţine. Peste puţin timp, cred că voi putea să-mi schimb geamurile negre de la maşină cu unele fumurii", spunea el în acelaşi interviu.
Anul trecut, Hugh şi-a lansat cel de-al doilea album muzical, "Didn't it rain", şi a pornit în turneu prin America de Sud, Australia şi Noua Zeelandă. Chiar dacă nu a reuşit încă să ia cu asalt topurile muzicale, faima lui a umplut la maximum sălile de spectacol. Pentru că publicul doreşte să-l vadă şi să-l asculte, anul acesta a programat concerte şi în Europa, Canada şi America de Nord. "Urmez, de fapt, o cale bine bătută de muzicienii englezi, cum mă autointitulez şi eu acum, şi anume, aceea de-a cânta o muzică ce mai că te hipnotizează, aceea a sudului american", spunea el.
Dacă vă număraţi printre fanii actorului, nu disperaţi, căci nu a renunţat de tot la actorie. Anul viitor, îl veţi putea vedea pe marile ecrane, în filmul S.F. "Tomorrowland", unde va juca alături de George Clooney şi Britt Robertson. Iar dacă până astăzi s-a făcut remarcat ca actor, muzician şi chiar scriitor (romanul lui poliţist intitulat "The Gun Seller" (Vânzătorul de arme) a fost un best seller), Hugh vrea să se ocupe ceva mai mult şi de regie. "Mi-ar plăcea să fac ceva care-mi permite să stau în propria-mi piele şi în propriile mele haine, nu ale altcuiva", se confesa el.
Până ce se va apuca însă de alte filme, vă poftim să-l ascultaţi în postura de cântăreţ. Mai puteţi găsi bilete pentru spectacolul din Bucureşti în reţeaua Eventim sau la sală, cu preţuri cuprinse între 125 şi 260 lei.