Adio fără regrete
Actor multi-premiat, posesor a două Globuri de Aur și a două Screen Actors Guild Awards, Hugh Laurie a intrat în Cartea Recordurilor de două ori: drept "Cel mai bine plătit actor într-un serial TV" (cu 250.000 de lire pe episod), dar și pentru serialul "Dr. House", care a fost declarat "Cel mai de succes serial TV din toate timpurile". Iar dacă la început și-a dorit din răsputeri rolul acesta, acum doi ani nu mai știa cum să renunțe la contract. "Trăiam într-o cușcă aurită. Erau zile în care simțeam că nu mai există ieșire. Pentru că am primit o educație presbiteriană severă, sunt un om extrem de conștiincios. Niciodată nu am întârziat la o filmare și nu am lipsit o zi nemotivat, în cei opt ani de serial. Nu am sunat să spun «Azi nu vin la muncă, pentru că nu mă simt bine». Chiar dacă eram obosit și nu aveam chef să mă duc, mă duceam. Dar pe drum, îmi imaginam tot mai des diferite scenarii gen un accident de mașină, în urma căruia obțineam, ca printr-o minune, câteva zile de odihnă. Cât de minunat ar fi fost...", mărturisea actorul într-un interviu. Și spre dezamăgirea fanilor serialului, Dr. House și-a închis cabinetul fără să mai privească înapoi.
"Singin' the Blues"
După ce a cucerit micul ecran, la 56 de ani britanicul și-a propus să ia cu asalt și scena muzicală internațională, cântând blues. "Am ascultat prima dată acest gen muzical pe când aveam 7 ani. M-am îndrăgostit iremediabil. Am simțit ceva de parcă ar fi trecut prin mine un curent electric. Și acum, după atâția ani, am parte de aceleași frisoane când îl ascult și-l cânt", spunea el într-un interviu recent.
Hugh Laurie nu este chiar un începător într-ale muzicii. A studiat pianul de la șase ani, dar mai știe să cânte și la chitară, tobe, muzicuță și saxofon. Și-a dezvăluit parțial talentul muzical în lunga lui carieră actoricească, în special în cadrul seriei de scheciuri comice pentru BBC: "A Bit of Fry & Laurie" (1989-1995), unde a jucat alături de prietenul lui cel mai bun, comicul Stephen Fry, dar și în "Jeeves and Wooster" (1990-1993), o altă serie BBC, ba chiar și în serialul "Dr. House". De ani buni, este vocalist și pianist al trupei caritabile de rock Band From TV din Los Angeles, iar pe 18 aprilie 2011, a lansat primul lui album muzical "Let Them Talk", sub licență Warner Bros Records, pentru realizarea căruia a colaborat cu Tom Jones, Irma Thomas și Dr. John.
Hugh și-a surprins atât fanii, cât și colegii actori cu această schimbare din cariera lui. Deși este conștient că mulți îl ridiculizează pentru că a renunțat la un serial de succes ce-i aducea și o groază de bani în favoarea unei cariere muzicale incerte, el nu se lasă intimidat. "Știu că eu și trupa mea facem un show de calitate. Lucrez cu niște muzicieni minunați și extrem de talentați. Aproape că-mi este rușine cu norocul pe care-l am în viață", declara el luna trecută, înaintea unui concert susținut la Vancouver. Nu regretă nici măcar o clipă decizia pe care a luat-o. "E cea mai mare aventură din viața mea. Sunt extrem de fericit că am îndrăznit să fac pasul acesta. Muzica îmi aduce o bucurie mai presus de cuvinte", spunea Hugh în același interviu.
Această schimbare de carieră l-a adus din nou acasă, în Anglia. Până acum, din 2004 până în 2012, câtă vreme a fost legat de contractul pentru serial, actorul a locuit la Los Angeles, în timp ce soția lui, Jo Green, și cei trei copii ai lor, Charlie, Bill și Rebecca, au rămas la Londra. Căsnicia lui cu Jo (administratoare de teatru) rezistă de 25 de ani, în ciuda celor opt ani de serial, pe durata cărora au fost separați câte nouă luni, iar Hugh a fost pur și simplu vânat de fanele înfocate. "Sunt încântat că m-am întors acasă, la familie. E o adevărată plăcere să-mi plimb iar câinele, să ascult muzică și să citesc în liniște", mărturisea el la un post de radio britanic. "Marele avantaj de-a nu mai fi săptămânal pe micul ecran este acela că oamenii își vor muta curând atenția pe noua vedetă a zilei. Nu se vor mai uita în coșul meu de la supermarket, ca să le povestească revistelor de scandal ce conține. Peste puțin timp, cred că voi putea să-mi schimb geamurile negre de la mașină cu unele fumurii", spunea el în același interviu.
Anul trecut, Hugh și-a lansat cel de-al doilea album muzical, "Didn't it rain", și a pornit în turneu prin America de Sud, Australia și Noua Zeelandă. Chiar dacă nu a reușit încă să ia cu asalt topurile muzicale, faima lui a umplut la maximum sălile de spectacol. Pentru că publicul dorește să-l vadă și să-l asculte, anul acesta a programat concerte și în Europa, Canada și America de Nord. "Urmez, de fapt, o cale bine bătută de muzicienii englezi, cum mă autointitulez și eu acum, și anume, aceea de-a cânta o muzică ce mai că te hipnotizează, aceea a sudului american", spunea el.
Dacă vă numărați printre fanii actorului, nu disperați, căci nu a renunțat de tot la actorie. Anul viitor, îl veți putea vedea pe marile ecrane, în filmul S.F. "Tomorrowland", unde va juca alături de George Clooney și Britt Robertson. Iar dacă până astăzi s-a făcut remarcat ca actor, muzician și chiar scriitor (romanul lui polițist intitulat "The Gun Seller" (Vânzătorul de arme) a fost un best seller), Hugh vrea să se ocupe ceva mai mult și de regie. "Mi-ar plăcea să fac ceva care-mi permite să stau în propria-mi piele și în propriile mele haine, nu ale altcuiva", se confesa el.
Până ce se va apuca însă de alte filme, vă poftim să-l ascultați în postura de cântăreț. Mai puteți găsi bilete pentru spectacolul din București în rețeaua Eventim sau la sală, cu prețuri cuprinse între 125 și 260 lei.