Adevărată legendă a punk-rock-ului mondial, britanicul stabilit în America şi-a creat, în cele peste trei decenii de activitate, o nişă muzicală proprie şi un fan club aparte. A reuşit să introducă cu succes aroganţa punk în lumea rock-ului şi a devenit un star mondial, cu ajutorul postului MTV. "Rebel Yell”, "White Wedding”, "Dancing With Myself”, "Flesh For Fantasy”, "Hot In the City”, "Eyes Without A Face”, sau "Cradle of Love” sunt doar câteva dintre melodiile lui arhicunoscute.
Dacă vă gândiţi la Billy Idol, prima imagine ce vă vine în minte este aceea a unui tânăr blond cu părul ţepos, pantaloni de piele şi cercei. Ei bine, aflaţi că la începuturile lui muzicale a încercat, ca mai toţi din generaţia lui, imaginea de rocker pletos, spre disperarea tatălui său. "Când a auzit că vreau să cânt într-o formaţie de rock'n'roll, tata a sărit în aer. Apoi, doi ani nu a mai vorbit cu mine doar pentru că aveam plete. Asta se întâmpla pe la finalul anilor '60, începutul anilor '70”, relata artistul într-un interviu. "Am ales să-l ignor şi să-mi urmez drumul, iar la aniversarea lui de 60 de ani, i-am făcut cadou un disc de platină. Bam! «Uite, tată, un milion de americani mi-au cumpărat discul, pe lângă alte câteva sute de mii în Australia. Şi tu mi-ai zis că sunt un prost să aleg muzica asta drept carieră». M-am simţit bine în postura asta de: «Vezi că eu am avut dreptate şi nu tu?!»”, continua el.
Sex, droguri şi rock'n'roll
William Michael Albert Broad (cunoscut drept Billy Idol) s-a născut pe 30 noiembrie 1955, în Stanmore, o suburbie a Londrei. Pe când avea doi ani, s-a mutat cu familia pentru o scurtă perioadă la New York. Reîntors în ţara natală, a urmat şcoala de băieţi Ravensbourne şi mai apoi liceul de băieţi Worthing din West Sussex, ba chiar un an a mers şi la Universitatea din Sussex, la secţia de Limba Engleză. Pasionat mai mult de muzică decât de carte, visând să devină superstar şi nu profesor, nu s-a numărat printre fruntaşi. Ideea pseudonimului actual i-a dat-o chiar una dintre profesoarele lui, care l-a catalogat adesea drept "leneş” sau "nefolositor” - "Idle” în limba engleză, iar "Billy” şi-a spus în onoarea lui Billy Fury, unul din cântăreţii de rock'n'roll britanici la modă în anii '50-'60.
În 1976, bătea ţara în lung şi-n lat cu un grup de fani "Sex Pistols”, care îşi urmăreau peste tot idolii. Este anul în care se apucă serios de muzică, cântând în două trupe mai mici, până ce îşi formează propriul grup (Generation X) alături de basistul Tony James.
Generation X este una din primele trupe de muzică punk care au apărut la postul de televiziune BBC, în cadrul programului "Top of the Pops”. Au cucerit repede fani în rândul tinerilor, şi până în 1980 aveau deja trei albume. Dar tocmai când succesul părea să le bată la uşă, membrii trupei au descoperit că managerul lor îi escroca. Au urmat doi ani de procese legate de contractul pe care-l semnaseră. "Până să scăpăm de el, am descoperit că nu mai suntem împreună. Toată nebunia aia ne-a despărţit”, povestea Billy.
Disperat, dar nu înfrânt, s-a mutat în America. "A fost o perioadă grea. A trebuit s-o iau de la capăt. Dormeam pe podea, în apartamentul unor prieteni. Dar nu am renunţat şi am folosit tot ce învăţasem în anii de Generation X, inclusiv din greşelile legate de finanţe şi acte. Am fost mult mai atent la ce am semnat şi cu ce oameni m-am angajat să lucrez”. A bătut palma cu Bill Aucoin, managerul trupei Kiss, şi cu chitaristul Steve Stevens şi a început înregistrările. Dar primul lui single, "Mony Mony”, nu a fost difuzat de nici un post de radio american, din cauza pozei artistului ce însoţea melodia. Respectând imaginea punk pe care şi-o dezvoltase în Anglia, Billy s-a pozat cu o grimasă şi părul făcut ţepi, dar puritanii din noua lui ţară nu au fost încântaţi deloc de imagine şi de atitudinea pe care le-o inspira. "Aşa că am trimis următoarea melodie, «Hot in the City», fără nicio poză. Toate posturile de radio care îmi refuzaseră prima melodie au început imediat să mă difuzeze. Am ajuns peste noapte pe locul 24”, îşi amintea zâmbind artistul.
În 1983, datorită MTV şi videoclipului melodiei "White Wedding”, Billy cucerea America, iar mai apoi, întreaga lume. Peste noapte, tinerii i-au îmbrăţişat muzica, ce crea o punte între pop-ul englezesc şi heavy rock. De aici, toate uşile îi sunt deschise, iar Billy Idol îmbrăţişează cu ardoare noul lui statut de idol. "Sex, droguri şi rock'n'roll”, aşa poate fi rezumată viaţa lui de acum înainte. Succesele se ţin lanţ, iar drogurile îi susţin frenezia.
În 1988, se mută la Los Angeles, cu iubita lui oficială, Perri Lister, care i-a şi născut un fiu în acelaşi an. Dar Billy nu-i este fidel, aşa că, un an mai târziu, o altă tânără, Linda Mathis, în vârstă de doar 19 ani, o aducea pe lume pe fiica artistului, Bonnie Blue Broad. Nici naşterea celor doi copii ai lui, şi nici accidentul de motocicletă în care a fost la un pas să-şi piardă piciorul nu l-au făcut să-şi schimbe atitudinea faţă de viaţă. Abia în 1994, după ce îşi pierde cunoştinţa într-un club de noapte din Los Angeles, în urma unei supradoze de GHB (anestezic folosit şi ca drog), artistul se trezeşte puţin la realitate. "Cincisprezece ani de zile am abuzat de droguri dintre cele mai dure. Incidentul ăla a fost semnalul de alarmă. Trebuia să trăiesc, dacă nu pentru mine, măcar pentru copiii mei. Fiul meu locuia atunci cu mine. Fata nu, dar pentru băiat eram direct responsabil. A fost palma necesară pentru a mă trezi la realitate. După aceea am făcut un pic de ordine în viaţa mea personală şi chiar profesională”, mărturisea el. Urmează o perioadă de inactivitate muzicală. Abia în 2005 revine cu un album nou, "Devil's Playground”, care nu-l mai urcă însă în topuri la fel ca altădată...
În octombrie a.c., Billy Idol îşi va lansa autobiografia "Dancing with myself”, precum şi primul său album de studio din 2005 încoace, "Kings & Queens of the Underground”.
(Biletele pentru cele două concerte pot fi găsite în reţeaua Eventim şi au preţuri cuprinse între 161 şi 214 lei, pentru concertul de la Bucureşti, şi între 95 şi 300 lei, pentru cel de la Cluj.)