Misterele sacre ale Ceahlăului
Ceahlăul se numără printre cele mai misterioase masive muntoase din România. În primele ore ale dimineţii, la răsăritul soarelui, deasupra masivului apar, în mod inexplicabil, nişte jocuri de lumini. În trecut, se spunea despre acest masiv muntos că ar fi fost casa zeului dac Zalmoxis. În prezent, mulţi susţin că Ceahlăul ar fi străbătut de cea mai puternică axă energetică existentă pe Terra. Sătenii care îşi duc traiul de zi cu zi în aşezările de la poalele muntelui declară că au fost martorii unor apariţii misterioase pe cer, în timp ce, în alte cazuri, găsesc pe păşunile de pe dealuri cercuri perfect rotunde, despre care susţin că ar fi opera unor fiinţe supranaturale sau a unor fiinţe venite de pe alte planete.
Geograful grec Strabon menţiona, şi el, în lucrările sale, muntele sacru numit Kogaion, unde se spunea că sălăşluia Zalmoxis, un înalt preot al dacilor, devenit apoi zeu. O legendă veche povesteşte cum fata lui Decebal, Dochia, s-a refugiat pentru a scăpa de romani undeva în Ceahlău, rugându-se lui Zalmoxis, care a transformat-o în stană de piatră. Stânca Dochiei încă mai există şi poate fi admirată de călători.
Tot în zona Ceahlăului, trecătorii pot admira şi "Altarul lui Ghedeon” numit şi "Piatra lată a lui Ghedeon”. În scrierile sale, istoricul roman Martial menţionează muntele vestit din ţinutul hiperboreenilor, unde zeii din Olimp s-ar fi prezentat în faţa altarului, pentru a încheia jurământul de a lupta împotriva titanilor. Acest fapt este relatat şi într-o legendă locală, care susţine că regiunea ce se întinde la poalele Ceahlăului ar fi fost locuită de demult de uriaşi foarte înalţi şi foarte puternici, dar care, în final, au fost răpuşi de voinţa divină.
Deşi nu se numără printre cele mai înalte vârfuri muntoase din România, Ceahlăul are o amplasare care îi permite să fie văzut de la kilometri depărtare şi, în anumite zile, cu luminozitate şi vizibilitate foarte bună, el poate fi zărit chiar de la malul Mării Negre. De asemenea, în fiecare an, în zona Ceahlăului au loc două fenomene optice care nu au putut fi explicate. La răsăritul soarelui, în prima decadă a lunii august, o hologramă naturală uriaşă, în formă de piramidă perfectă, denumită de localnici "Umbra Piramidei”, este formată timp de o oră şi jumătate de vârfurile Piatra Ciobanului şi Toaca. Tot la răsărit şi în aceeaşi perioadă, timp de câteva minute, are loc fenomenul denumit "Calea Cerului”. Este un fenomen optic care constă în apariţia unui stâlp înalt, format dintr-o lumină foarte intensă şi stranie, mărginit în laturi de două benzi întunecate. Stâlpul luminos lasă impresia că se pierde în înălţimea spaţiului ceresc. Explicaţia - neconfirmată - oferită acestor două fenomene face referire la faptul că Ceahlăul ar fi amplasat exact pe una din axele energetice ale planetei.
Vârful Toaca este, şi el, o enigmă. Acesta are formă de piramidă cu baza pătrată, care se formează foarte rar în condiţii naturale. Lungimea laturilor bazei piramidei reprezintă de două ori lungimea piramidei lui Keops, iar unghiul pantelor are doar 10 grade în plus faţă de cel al piramidei din Egipt. În apropiere de Ceahlău, la aproximativ 30 de kilometri, arheologii au descoperit dovezi ale existenţei culturii Cucuteni, din jurul anului 4.800 î.Hr. Unele obiecte ceramice, scoase la lumină în urma săpăturilor efectuate, cuprind reprezentări de piramide cu baza pătrată.
Alte fenomene inexplicabile din zona Ceahlăului sunt reprezentate de nişte fâşii luminoase, care apar pe cer sau care străbat pădurile ce acoperă masivul. Uneori, în toiul nopţii, pe cer apar şi ploi de lumini mici, albastre, care coboară spre vârful muntos. În localitatea Trifeşti, situată la poalele Ceahlăului, în vara anului 2013, localnicii au descoperit cinci cercuri perfect rotunde, apărute peste noapte pe islaz, ca nişte inele groase, cu un diametru de 20 de metri şi o grosime de 50 de centimetri. Deşi specialişti de la Protecţia Mediului au venit la faţa locului şi au luat mostre din solul ars, fenomenul a rămas în continuare catalogat ca fiind inexplicabil.
Enigma stâncii care noaptea se mişcă singură
În judeţul Neamţ, la câţiva kilometri de Durău - o staţiune montană din Ceahlău - există o stâncă înfiptă pe un platou montan, care a fost numită de localnici "Piatra Dracului”. Localnicii declară că stânca îşi mută poziţia de fiecare dată, noaptea. Semănând cu un turn, ea se află în locul cunoscut sub denumirea de Gura Largului, aflat la confluenţa Bistriţei cu Bistricioara, din comuna Poiana Teiului.
O legendă locală spune că stânca ar fi rezultatul unui pariu între diavol şi Dumnezeu. Dracul s-a fălit că poate fura o stâncă sacră din Ceahlău, până la răsăritul soarelui, devenind astfel stăpânul omenirii. Dumnezeu a acceptat pariul, şi diavolul a plecat, a desprins stânca din munte, a plutit puţin deasupra Masivului Ceahlău, dar răsăritul a venit exact când piatra era dusă spre gura Bistriţei. În acel moment, diavolul a scăpat piatra, care a căzut pe pământ. Oamenii din zonă declară că ar fi văzut stânca mişcându-se singură noaptea, fie spre dreapta, fie spre stânga, pe o distanţă de câţiva centimetri.
Fenomenele inexplicabile de pe Vârful Gugu
La 25 de kilometri distanţă de localitatea balneo-climaterică Poiana Mărului, din Caransebeş, în Munţii Ţarcului, este localizat Vârful Gugu, unul dintre locurile cele mai stranii dintre Munţii Retezat şi Parâng, devenit celebru pentru fenomenele inexplicabile care au loc aici. La anumite ore ale zilei, muntele pur şi simplu dispare, fără a mai putea fi văzut. Conform legendelor locale, zeul Zalmoxis ar fi locuit şi pe acest munte, care a devenit sălaş sacru pentru daci, iar Decebal şi-ar fi ascuns o parte din comoară aici.
Mulţi căutători de comori din zonă încă mai sapă în jurul muntelui, în speranţa de a găsi măcar o mică parte din comoara fabuloasă ascunsă de Decebal. Locuitorii de la poalele muntelui poartă şi denumirea de "gugulani”, şi sunt cunoscuţi pentru longevitatea lor, pe care ei o consideră un rezultat al încărcăturii energetice mari a muntelui în apropierea căruia trăiesc. Uneori, cei care se plimbă prin zonă pot vedea explozii de lumină ieşind chiar din munte. Unii turişti au declarat că nu au putut dormi deloc din cauza unor energii inexplicabile pe care le-au simţit.
Alte fenomene enigmatice, frecvente în regiune, includ lumini plutitoare şi fulgere globulare. Cu ceva timp în urmă, dispariţia unui avion a fost semnalată în zona muntelui, aşa că un grup de cercetători a venit la faţa locului să investigheze. Dar pelicula aparatului nu a înregistrat absolut nimic din cele câteva ore bune de filmare. Cercetătorii au fost martorii exploziilor luminoase petrecute în partea de vârf a masivului, au avut în mod constant senzaţia că ar fi fost urmăriţi, au avut senzaţii de sufocare şi s-au confruntat cu stări inexplicabile de teamă. În cartea sa, "Enigmele miturilor astrale”, Victor Kernbach menţionează Vârful Gugu, considerându-l unul dintre punctele energetice importante ale Terrei.
Grădina cu zmei
În Podişul Someşan, la baza dealului Dumbrava, există o zonă cu un ansamblu de stânci de forme bizare. Aria a fost declarată rezervaţie naturală şi poartă denumirea de "Grădina Zmeilor”. Dintre stâncile cu forme ciudate pot fi amintite Sfinxul, Zmeul, Zmeoaica, Călugării, Moşu', Fata Cătanii, Eva, Degeţelul, Dorobanţul, Căpitanul şi Soldaţii. Formaţiunile geologice par a fi rezultatul acţiunii aerului, supuse transformărilor cauzate de vânt, îngheţ-dezgheţ şi temperatură. La formarea structurilor stâncoase au mai contribuit şi apa, prin şiroire şi spălare, şi procesele gravitaţionale de surpare şi prăbuşire. Zona protejată cuprinde o arie de aproximativ două hectare şi este localizată în bazinul Almaşului, din partea vestică a satului Gâlgăul Almaşului, în estul judeţului Sălaj.
În lume nu există decât trei locuri de acest gen, rezervaţia din România fiind unică în Europa. Conform unor legende locale, demult, prin acele locuri ar fi trăit o fată îndrăgostită de o cătană. Mama fetei a blestemat-o să se transforme în stană de piatră, tânăra devenind astfel una dintre formaţiunile stâncoase stranii. Până în anul 1971, când în zonă au avut loc nişte alunecări de teren, una dintre stâncile din rezervaţie chiar avea, în mod vizibil, forma unei tinere cu părul lung, care părea că poartă în spate o doniţă şi în mână un ulcior.
Piramidele de la Şona
În apropiere de Făgăraş, pe malul stâng al Oltului, se întinde satul Şona, care este cunoscut în zonă pentru nişte ciudate formaţiuni de pământ aflate la marginea sa, în formă de piramidă. Localnicii au denumit ridicăturile "guruieţi” şi au încercat să le desluşească misterul. N-au izbutit, pentru că ele îşi schimbă întruna înfăţişarea. Oamenii care trăiesc în zonă susţin că apa aşezată la o treime de baza piramidelor dobândeşte proprietăţi vindecătoare, în vreme ce carnea pusă acolo nu putrezeşte. În plus, amplasarea unei lame de ras în acelaşi loc, la o treime de bază, o face să se ascută de la sine. Intrigaţi de misterul "guruieţilor”, localnicii au vrut să sape în movile să vadă ce ar putea fi înăuntru, dar autorităţile le-au interzis.
În satul Şona există în total opt movile. Iniţial, forma acestora era de piramidă, dar trecerea vremii le-a erodat. Movilele se întind pe două linii paralele, la marginea unei terase de un kilometru, şi sunt înalte de 20-30 de metri. Legenda locală spune că uriaşii din trecut, care au coborât de pe Munţii Făgăraş, au trecut Oltul, şi încălţările li s-au umplut de noroi de pe fundul apei. Acolo unde ei s-au scuturat de pământ s-ar fi format movilele care pot fi admirate şi astăzi. O altă legendă susţine că otomanii obişnuiau să care pământ din ţara lor în turbane, pe care l-ar fi lăsat la Şona, formându-se astfel dâmburile. Cercetările arheologice desfăşurate în zonă au scos la iveală ceramică veche de câteva mii de ani, datând din perioada Hallstat şi din era târzie a bronzului.
În apropiere de Şona, la marginea satului Hămelag, există patru piramide similare. Acestea sunt foarte erodate la vârf, nefiind prea bine conturate. Movile asemănătoare mai există şi în apropierea satului Buneşti. Acolo, arheologii au găsit dovezi ale culturii dacice şi există o legendă locală care merge şi mai departe. Ea spune că unind pe o hartă Vârful Omu, sanctuarul de la Racoş şi zona piramidelor, aceasta din urmă formează vârful unui triunghi dreptunghic, care ar putea indica faptul că mormântul lui Decebal se află în zonă.
Zalmoxis şi Peştera Polovragi
Peştera Polovragi se află în judeţul Gorj, pe malul stâng al Olteţului. Caverna se întinde pe mai bine de nouă kilometri şi se numără printre cele mai mari peşteri din România. Ea include simboluri misterioase, coridoare secrete şi locuri speciale de ritualuri şi rugăciune, care ţin de tradiţiile pre-creştine. Denumirea peşterii vine de la termenul "Poleo”, care face referire la acele zone unde se întruneau vracii dacilor. Altă explicaţie etimologică menţionează planta numită "polovragă”, despre care în vechime se credea că ar fi avut proprietăţi miraculoase de vindecare. În trecut, vracii dacilor o foloseau frecvent, dar, în prezent, planta nu se mai găseşte.
Şi peştera Polovragi este legată, în legende, de zeul suprem dac Zalmoxis. Surse locale susţin că peştera i-ar fi oferit adăpost zeului, ba undeva sub ea, în adâncuri, ar exista şi un întreg complex de coridoare secrete, care i-ar fi oferit lui Zalmoxis acces în mai multe zone ale Daciei, inclusiv la cetatea Sarmizegetusa. În peşteră chiar au fost descoperite urme imprimate în sol, despre care analiza ştiinţifică a arătat că erau vechi de peste 2.000 de ani. Una dintre cele mai cunoscute galerii ale peşterii adăposteşte "Scaunul lui Zalmoxis”, unde mereu vizitatorii sunt cuprinşi de o stare de linişte interioară desăvârşită, şi "Izvorul Speranţelor”, caracterizat de faptul că nu îşi modifica niciodată debitul, indiferent de anotimp sau de condiţiile climatice. Fiind vorba despre un adăpost al marelui zeu, există şi legende care susţin că dacii ar fi îngropat undeva, în peşteră, comori fabuloase, care ar fi protejate de spirite străvechi. Mulţi dintre cei plecaţi în căutarea acestor comori nu s-au mai întors niciodată, ca şi cum blestemul şi spiritele păzitoare ale aurului i-ar fi făcut dispăruţi pe vecie. Un alt lucru inexplicabil se petrece şi în apropierea peşterii. Au existat multe cazuri în care animalele din ogradă şi mâncarea oamenilor de pe masă dispăreau în mod enigmatic. Acest lucru a fost pus tot pe seama spiritelor invocate de daci să păzească comorile peşterii, care aveau intenţia de a-i speria pe oameni, ca aceştia să nu se încumete să caute aurul ascuns.