- Sfântul Nectarie a mai împlinit un miracol: o tânără de 21 de ani a învins cancerul -
Stimată doamnă Sânziana Pop,
Ştiu acum mai mult ca niciodată că datorită revistei pe care dumneavoastră o conduceţi şi pe care o citesc cu bucurie la fiecare apariţie, l-am descoperit pe bunul Dumnezeu, într-un moment dramatic al vieţii mele, când unicul meu copil a fost salvat în ultima clipă de la o moarte cumplită şi sigură. Am citit în revista "Formula AS" despre puterea rugăciunii şi despre miracolele făcute de moaştele sfinţilor. Aşa l-am descoperit pe Sfântul Nectarie, izbăvitorul celor bolnavi de cancer, iar bunul Dumnezeu m-a ajutat chiar să ajung la moaştele lui, la Mânăstirea Radu Vodă din Bucureşti (eu sunt din Constanţa).
Povestea mea începe în primăvara anului 2009, când fata mea, studentă în anul I, de nici 20 de ani (îi împlinea pe 25 aprilie), a fost operată în ziua de Bunavestire, pe 25 martie, de chist ovarian. Doamna doctor care a operat-o mi-a spus să nu-mi fac niciun fel de griji, că dânsa operase zeci de fete tinere cu chisturi ovariene. Într-adevăr, operaţia a decurs bine şi fără probleme, dar din cauza mărimii respectivului chist, unul dintre ovare a fost înlăturat, trimiţându-se probe la laboratorul de histopatologie. Rezultatul avea să îngrozească pe toţi cei din jur: cancer ovarian! Primeam această veste la trei luni de la decesul mamei mele, în decembrie 2008. Ce a fost în sufletul meu la aflarea îngrozitorului diagnostic? Durere, revoltă, deznădejde, descurajare, multe, multe lacrimi. Când doamna doctor de la histopatologie mi-a dat rezultatul, mi-a spus următoarele: "Mergeţi în prima biserică, aprindeţi o lumânare şi mulţumiţi bunului Dumnezeu că fata a ajuns pe masa de operaţie la timp". Acela a fost momentul în care, brusc, mi-am adus aminte de articolele citite în "Formula AS", unde oamenii mulţumeau Sfântului Nectarie pentru minunile săvârşite de acesta, în urma rugăciunilor. Am făcut rost imediat de Acatistul Sfântului Nectarie şi am început rugăciunea (aproape neîncetat - zi şi noapte). Odată cu rugăciunea (pe care o spuneam, indiferent unde mă aflam: la serviciu, pe stradă, în autobuz sau acasă, unde era mai intensă şi cu multe lacrimi curgând fără încetare) am mers la un duhovnic şi am făcut prima spovedanie curată şi am început să ţin toate posturile. Icoana Sfântului Nectarie, pe care nu am găsit-o în oraşul meu, am achiziţionat-o mai târziu, de la Mânăstirea Radu Vodă din Bucureşti. După operaţie, fata mea a trebuit să fie luată în evidenţă la secţia de oncologie şi, implicit, să înceapă chimioterapia (toate astea se-ntâmplau în Săptămâna Mare), dar se pare că Dumnezeu a avut alte planuri cu noi. Ca să fim siguri că acesta era diagnosticul corect, am luat lamelele de la laboratorul din Constanţa, pentru a fi lucrate şi la Institutul Oncologic din Cluj Napoca, ulterior ducându-le şi la alte trei spitale din Bucureşti: Polizu, "Victor Babeş" şi Fundeni. Specialiştii din Cluj, în urma rezultatului, au spus că este necesară o a doua intervenţie chirurgicală. Pentru că nu cunoşteam pe nimeni în Cluj, ne-am hotărât s-o operăm în Bucureşti, la Fundeni. Copilul meu a rămas în spital, iar eu a trebuit să mă reîntorc la serviciu. Nu după mult timp, bunul Dumnezeu a făcut să pot ajunge şi eu lângă ea, căci până atunci îi fusese aproape doar tatăl ei. Pentru că bunul Dumnezeu ne-a adus una lângă cealaltă, în momentele cumplite prin care treceam, nu am stat pe gânduri, şi paşii ni s-au îndreptat spre Mânăstirea Radu Vodă, unde se găsesc moaştele Sfântului Nectarie. Ajunse la mânăstire, nu ne venea să credem ceea ce vedeam - o mare de oameni care se rugau transfiguraţi, în linişte, în genunchi sau în picioare, având în mâini Acatistul Sfântului Nectarie. O coadă ordonată trecea prin faţa raclei cu moaşte, la capătul căreia un călugăr ungea cu mirul de la candela ce ardea acolo neîncetat - mâinile, fruntea şi faţa celor care se închinau. Îmi era teamă să respir, îmi era teamă să vorbesc, îmi era teamă să nu întinez cu ceva atmosfera aceea cutremurătoare.
În mulţimea de oameni, la un moment dat, m-am pierdut de fata mea, dar ducându-mă spre altar, am văzut-o. Îngenuncheată în faţa Sfântului Altar, în faţa unei icoane, se ruga plângând. Instantaneu, şi ochii mei s-au umplut de lacrimi şi, fără a o deranja, m-am retras. Când şi-a terminat rugăciunea, m-a căutat şi am stat împreună la sfânta slujbă ce se oficia chiar atunci, după care am dat spre citire un acatist de 40 de zile, pentru sănătatea ei. Eu am revenit acasă, iar ea a rămas în Bucureşti, pentru că urma să fie supusă unei noi operaţii.
Pe 5 iunie 2009, copilul meu este operat a doua oară. Cu inima strânsă şi cu lacrimi ce nu mai încetau să curgă, am aşteptat rezultatul biopsiei. Şi minunea s-a produs! Biopsiile arătau ţesut curat, dar trebuia să mai aşteptăm încă o săptămână până la rezultatele finale. O săptămână de chin, dar şi de rugăciune continuă la Sfântul Nectarie. Îmi devenise aşa de apropiat, că îl simţeam lângă mine când mă rugam. Eu nu cred că între sfinţii degrabă ajutători să fie cineva aşa de prezent, aşa de hotărât să potolească durerea şi suferinţa. A venit şi data de 12 iunie 2009: biopsii bune, ţesuturi curate. Cu toate acestea, copilul meu a trebuit să facă chimioterapie, pentru că respectivul chist ovarian mărit şi extirpat odată cu ovarul pe care se fixase fusese atins de cancer, în proporţie de 3%.
Nu vreţi să ştiţi ce a însemnat perioada de tratament ce s-a întins pe durata a şase luni, atât pentru mine, dar mai ales pentru fiica mea, care s-a trezit cu acest coşmar la o vârstă atât de tânără şi pe care, cu siguranţă, nu-l va putea uita niciodată.
Un lucru e sigur - mă rugam clipă de clipă, ceas de ceas, în special la miezul nopţii ca bunul Dumnezeu şi Maica Domnului să aibă grijă de acest suflet nevinovat, s-o ajute să treacă cu bine de această traumă şi să-şi poată continua studiile care, odată cu apariţia bolii, fuseseră abandonate (reuşise să susţină doar examenele din sesiunea de iarnă).
Eram ca un robot atunci: serviciu - casă - rugăciune, fără poftă de mâncare, fără somn (câteva ore pe noapte), fără puterea de a nu mă mai gândi la ceea ce s-a-ntâmplat, dar totuşi, cu un licăr de speranţă că acolo, sus, există cineva care ne iubeşte necondiţionat. Nu mai exista atunci pentru mine nimic, nici TV, nici radio, nici calculator, ci doar rugăciunea, telefonul şi apariţia săptămânală a revistei mele de suflet, "Formula AS". (Simt dorinţa, în momentul acesta, să vă mulţumesc încă o dată pentru munca depusă, pentru sprijinul pe care ni-l acordaţi tuturor celor care vă citim. Pentru unii dintre noi aţi fost - şi sunteţi - îngerul păzitor ce a fost trimis la timp pentru a ne readuce la viaţă. Să fiţi răsplătiţi veşnic de Dumnezeu.)
Acum, fata mea este bine, a terminat facultatea, merge din trei în trei luni la control în Bucureşti, iar eu nu am destulă putere să îi mulţumesc bunului Dumnezeu cât aş vrea, că mi-a salvat copilul de la moarte, întorcându-şi faţa spre mine.
Stimaţi cititori ai revistei "Formula AS", nu încetaţi nicio clipă să vă rugaţi (nu numai când aveţi necazuri), căci Dumnezeu ne răspunde tuturor la rugăciuni, chiar dacă noi suntem păcătoşi şi uităm că tot ceea ce avem: viaţă, sănătate, bunăstare materială le avem de la El, Creatorul cerului şi al pământului.
Îţi mulţumesc din toată inima şi ţie, Sfinte Nectarie, că la rugăciunile şi lacrimile mele ai răspuns aşa cum ai ştiut mai bine, iar rezultatul este miraculos - copilul meu este sănătos.
Rugăciunea către Domnul să vă însoţească oriunde şi oricând!
CAMELIA B. - Constanţa
P.S. Dacă cineva este interesat de povestea mea şi ar vrea să mă contacteze, am lăsat adresa şi numărul de telefon la redacţia "Formula AS".
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
