- Sfântul Nectarie a mai împlinit un miracol: o tânără de 21 de ani a învins cancerul -
Stimată doamnă Sânziana Pop,
Știu acum mai mult ca niciodată că datorită revistei pe care dumneavoastră o conduceți și pe care o citesc cu bucurie la fiecare apariție, l-am descoperit pe bunul Dumnezeu, într-un moment dramatic al vieții mele, când unicul meu copil a fost salvat în ultima clipă de la o moarte cumplită și sigură. Am citit în revista "Formula AS" despre puterea rugăciunii și despre miracolele făcute de moaștele sfinților. Așa l-am descoperit pe Sfântul Nectarie, izbăvitorul celor bolnavi de cancer, iar bunul Dumnezeu m-a ajutat chiar să ajung la moaștele lui, la Mânăstirea Radu Vodă din București (eu sunt din Constanța).
Povestea mea începe în primăvara anului 2009, când fata mea, studentă în anul I, de nici 20 de ani (îi împlinea pe 25 aprilie), a fost operată în ziua de Bunavestire, pe 25 martie, de chist ovarian. Doamna doctor care a operat-o mi-a spus să nu-mi fac niciun fel de griji, că dânsa operase zeci de fete tinere cu chisturi ovariene. Într-adevăr, operația a decurs bine și fără probleme, dar din cauza mărimii respectivului chist, unul dintre ovare a fost înlăturat, trimițându-se probe la laboratorul de histopatologie. Rezultatul avea să îngrozească pe toți cei din jur: cancer ovarian! Primeam această veste la trei luni de la decesul mamei mele, în decembrie 2008. Ce a fost în sufletul meu la aflarea îngrozitorului diagnostic? Durere, revoltă, deznădejde, descurajare, multe, multe lacrimi. Când doamna doctor de la histopatologie mi-a dat rezultatul, mi-a spus următoarele: "Mergeți în prima biserică, aprindeți o lumânare și mulțumiți bunului Dumnezeu că fata a ajuns pe masa de operație la timp". Acela a fost momentul în care, brusc, mi-am adus aminte de articolele citite în "Formula AS", unde oamenii mulțumeau Sfântului Nectarie pentru minunile săvârșite de acesta, în urma rugăciunilor. Am făcut rost imediat de Acatistul Sfântului Nectarie și am început rugăciunea (aproape neîncetat - zi și noapte). Odată cu rugăciunea (pe care o spuneam, indiferent unde mă aflam: la serviciu, pe stradă, în autobuz sau acasă, unde era mai intensă și cu multe lacrimi curgând fără încetare) am mers la un duhovnic și am făcut prima spovedanie curată și am început să țin toate posturile. Icoana Sfântului Nectarie, pe care nu am găsit-o în orașul meu, am achiziționat-o mai târziu, de la Mânăstirea Radu Vodă din București. După operație, fata mea a trebuit să fie luată în evidență la secția de oncologie și, implicit, să înceapă chimioterapia (toate astea se-ntâmplau în Săptămâna Mare), dar se pare că Dumnezeu a avut alte planuri cu noi. Ca să fim siguri că acesta era diagnosticul corect, am luat lamelele de la laboratorul din Constanța, pentru a fi lucrate și la Institutul Oncologic din Cluj Napoca, ulterior ducându-le și la alte trei spitale din București: Polizu, "Victor Babeș" și Fundeni. Specialiștii din Cluj, în urma rezultatului, au spus că este necesară o a doua intervenție chirurgicală. Pentru că nu cunoșteam pe nimeni în Cluj, ne-am hotărât s-o operăm în București, la Fundeni. Copilul meu a rămas în spital, iar eu a trebuit să mă reîntorc la serviciu. Nu după mult timp, bunul Dumnezeu a făcut să pot ajunge și eu lângă ea, căci până atunci îi fusese aproape doar tatăl ei. Pentru că bunul Dumnezeu ne-a adus una lângă cealaltă, în momentele cumplite prin care treceam, nu am stat pe gânduri, și pașii ni s-au îndreptat spre Mânăstirea Radu Vodă, unde se găsesc moaștele Sfântului Nectarie. Ajunse la mânăstire, nu ne venea să credem ceea ce vedeam - o mare de oameni care se rugau transfigurați, în liniște, în genunchi sau în picioare, având în mâini Acatistul Sfântului Nectarie. O coadă ordonată trecea prin fața raclei cu moaște, la capătul căreia un călugăr ungea cu mirul de la candela ce ardea acolo neîncetat - mâinile, fruntea și fața celor care se închinau. Îmi era teamă să respir, îmi era teamă să vorbesc, îmi era teamă să nu întinez cu ceva atmosfera aceea cutremurătoare.
În mulțimea de oameni, la un moment dat, m-am pierdut de fata mea, dar ducându-mă spre altar, am văzut-o. Îngenuncheată în fața Sfântului Altar, în fața unei icoane, se ruga plângând. Instantaneu, și ochii mei s-au umplut de lacrimi și, fără a o deranja, m-am retras. Când și-a terminat rugăciunea, m-a căutat și am stat împreună la sfânta slujbă ce se oficia chiar atunci, după care am dat spre citire un acatist de 40 de zile, pentru sănătatea ei. Eu am revenit acasă, iar ea a rămas în București, pentru că urma să fie supusă unei noi operații.
Pe 5 iunie 2009, copilul meu este operat a doua oară. Cu inima strânsă și cu lacrimi ce nu mai încetau să curgă, am așteptat rezultatul biopsiei. Și minunea s-a produs! Biopsiile arătau țesut curat, dar trebuia să mai așteptăm încă o săptămână până la rezultatele finale. O săptămână de chin, dar și de rugăciune continuă la Sfântul Nectarie. Îmi devenise așa de apropiat, că îl simțeam lângă mine când mă rugam. Eu nu cred că între sfinții degrabă ajutători să fie cineva așa de prezent, așa de hotărât să potolească durerea și suferința. A venit și data de 12 iunie 2009: biopsii bune, țesuturi curate. Cu toate acestea, copilul meu a trebuit să facă chimioterapie, pentru că respectivul chist ovarian mărit și extirpat odată cu ovarul pe care se fixase fusese atins de cancer, în proporție de 3%.
Nu vreți să știți ce a însemnat perioada de tratament ce s-a întins pe durata a șase luni, atât pentru mine, dar mai ales pentru fiica mea, care s-a trezit cu acest coșmar la o vârstă atât de tânără și pe care, cu siguranță, nu-l va putea uita niciodată.
Un lucru e sigur - mă rugam clipă de clipă, ceas de ceas, în special la miezul nopții ca bunul Dumnezeu și Maica Domnului să aibă grijă de acest suflet nevinovat, s-o ajute să treacă cu bine de această traumă și să-și poată continua studiile care, odată cu apariția bolii, fuseseră abandonate (reușise să susțină doar examenele din sesiunea de iarnă).
Eram ca un robot atunci: serviciu - casă - rugăciune, fără poftă de mâncare, fără somn (câteva ore pe noapte), fără puterea de a nu mă mai gândi la ceea ce s-a-ntâmplat, dar totuși, cu un licăr de speranță că acolo, sus, există cineva care ne iubește necondiționat. Nu mai exista atunci pentru mine nimic, nici TV, nici radio, nici calculator, ci doar rugăciunea, telefonul și apariția săptămânală a revistei mele de suflet, "Formula AS". (Simt dorința, în momentul acesta, să vă mulțumesc încă o dată pentru munca depusă, pentru sprijinul pe care ni-l acordați tuturor celor care vă citim. Pentru unii dintre noi ați fost - și sunteți - îngerul păzitor ce a fost trimis la timp pentru a ne readuce la viață. Să fiți răsplătiți veșnic de Dumnezeu.)
Acum, fata mea este bine, a terminat facultatea, merge din trei în trei luni la control în București, iar eu nu am destulă putere să îi mulțumesc bunului Dumnezeu cât aș vrea, că mi-a salvat copilul de la moarte, întorcându-și fața spre mine.
Stimați cititori ai revistei "Formula AS", nu încetați nicio clipă să vă rugați (nu numai când aveți necazuri), căci Dumnezeu ne răspunde tuturor la rugăciuni, chiar dacă noi suntem păcătoși și uităm că tot ceea ce avem: viață, sănătate, bunăstare materială le avem de la El, Creatorul cerului și al pământului.
Îți mulțumesc din toată inima și ție, Sfinte Nectarie, că la rugăciunile și lacrimile mele ai răspuns așa cum ai știut mai bine, iar rezultatul este miraculos - copilul meu este sănătos.
Rugăciunea către Domnul să vă însoțească oriunde și oricând!
CAMELIA B. - Constanța
P.S. Dacă cineva este interesat de povestea mea și ar vrea să mă contacteze, am lăsat adresa și numărul de telefon la redacția "Formula AS".