Interpretă, compozitoare şi producătoare multi-nominalizată la premiile Grammy, Tori Amos este una din artistele greu de încadrat într-un gen muzical anume: piano-rock, alternative-rock, art-pop, art-rock, electronic, sau chiar clasic şi baroque pop - toate aceste stiluri îi sunt familiare. Interesanta şi complexa ei carieră are la bază o educaţie multi-culturală, rigurozitatea muzicii clasice şi, nu în ultimul rând, un dar ceresc: o voce inconfundabilă de mezzosoprană. În cei peste 33 de ani de carieră, Tori a avut nu mai puţin de 13 turnee internaţionale, peste 1.000 de concerte şi a lansat 14 albume de studio.
Fetiţa, pianul şi muzica rock
Myra Ellen Amos (Tori Amos) s-a născut pe 22 august 1963, în Carolina de Nord. Este mezina unui pastor metodist de origine irlandezo-scoţiană şi a unei casnice cu origini cherokee. Micuţa Tori s-a îndrăgostit de pian încă de la vârsta de doi anişori. "Prima mea amintire este legată de un pian mare, negru, la ale cărui clape abia puteam să ajung. Mama mi-a povestit că aveam doar doi ani şi jumătate când am început să cânt, cocoţată pe o carte groasă, cu numere de telefon", povestea ea într-un interviu. Nu e de mirare că la 5 ani începuse să compună, sau că a fost remarcată şi a primit o bursă la Conservatorul de Muzică Peabody, unde a studiat pianul până la 11 ani. Dar Tori, mult prea îndrăgostită de muzica rock, a pierdut bursa pentru studii clasice. "Nu-mi plăcea deloc să citesc partituri. Preferam să cânt după ureche şi iubeam muzica la modă. Asta nu era după părerea profesorilor mei un lucru bun", mărturiseşte în cartea autobiografică "Piece by Piece", publicată în 2005.
Lacrimi şi muzică
Dar chiar dacă a abandonat studiul muzicii clasice, familia ei a continuat s-o încurajeze, şi la nici 14 ani cânta prin baruri, însoţită de austerul ei tată, care a împins-o de la spate să-şi urmeze visul. Primii paşi spre carieră i-a făcut în 1977, când a câştigat un concurs de tinere talente. În 1986, forma propria trupă, Y Kant Tori Read, alături de toboşarul Matt Sorum, viitor membru Guns N' Roses şi Velvet Revolver, dar grupul s-a destrămat după primul album. Pentru că era presată de casa de discuri să producă un nou material şi nu avea timp să-şi alcătuiască o nouă formaţie, Tori s-a apucat de primul album solo, "Little Earthquakes" (1992). Conceput ca o confesiune, discul cuprindea poveşti biografice despre educaţia religioasă a artistei, despre lupta de a-şi afla identitatea, dar şi experienţa cumplită când la doar 21 de ani a fost violată de un fan.
Tori cucereşte încet, încet, lumea muzicală. Prima nominalizare la premiile Grammy o obţine în anul 1995, mulţumită celui de-al doilea album al ei, "Under the Pink" (1994). De aici înainte va cocheta frecvent cu podiumurile de premiere. Cu toate acestea, neînţelegerile frecvente cu casele producătoare de discuri şi numeroasele tragedii de natură personală îi umbresc puţin cariera. După căsătoria ei cu inginerul de sunet Mark Hawley, în 1998, artista pierde mai multe sarcini, până reuşeşte într-un final să devină mamă. Minunea s-a întâmplat pe 5 septembie 2000, când a născut-o pe Natashya (Tash) Lorien Hawley. Dar şi această bucurie îi va fi umbrită cinci ani mai târziu, prin moartea fratelui ei iubit, Mike, în urma unui accident de maşină.
Perioada de glorie maximă a atins-o pe la jumătatea anilor 2000, însă competiţia acerbă de pe scena muzicii pop-rock, apariţia unui nou tip de dive, care fac mai mult show (gen Rihanna, Beyonce sau Lady Gaga) i-au cam dat de furcă fetei de preot şi pianului ei şi au aruncat-o într-un oarecare con de umbră. "Ceea ce fac ele este pur şi simplu o altă faţadă a scenei muzicale... Dacă aş putea şi eu să dansez ca Rihanna sau Beyonce, nu aş mai scrie o notă. Multe artiste sunt apreciate azi pentru că ştiu să şocheze. Până şi ăla este un talent. Eu una n-aş putea să-mi fac intrarea în scenă alunecând aproape goală pe o limbă uriaşă (ca Miley Cyrus - n.r.)", afirma ea într-un interviu recent.
La finalul lui 2011, a lansat primul ei album de muzică clasică, "Night of Hunters", un tribut adus compozitorilor Bach, Chopin, Debussy, Granados, Satie şi Schubert.
În toamna anului trecut a debutat pe scena Teatrului Naţional Regal din Londra, cu musical-ul "The Light Princess", realizat în colaborare cu scriitorul Samuel Adamson. Spectacolul este extrem de apreciat şi a fost deja nominalizat drept "Cel mai bun musical" în cadrul UK Evening Standard Drama, iar în curând îşi va lua zborul şi pe Broadway. "Când mă gândeam că fac 50 de ani mă apuca groaza. Un bărbat la 50 de ani e considerat în floarea vârstei, matur. O femeie se luptă cu ridurile şi depresia, iar în meseria mea, este semnalul sfârşitului carierei. Totuşi, ajutorul mi-a venit de unde nu mă aşteptam. Fiica mea, de 13 ani, mi-a făcut pur şi simplu morală. «Mamă, dacă nu iei acum taurul de coarne şi renunţi la muzică, ce fel de mesaj îmi transmiţi mie? Trebuie să mai fie şi alte artiste care au depăşit pragul ăsta de vârstă pe scenă», mi-a zis ea. Cealaltă persoană care m-a trezit la realitate a fost mama. Ea are 84 de ani şi a supravieţuit unui cancer de colon. Când m-a văzut că-mi plâng de milă, s-a răţoit la mine: «Ştii ceva, dragă, fiecare zi este un dar de la Dumnezeu. Nu ai 84 de ani, aşa că fii bărbată! Aş vrea eu să mai am 50 de ani... Nu ai nici o scuză. Eşti la jumătatea vieţii»", mărturisea artista. Rezultatele sfaturilor primite s-au concretizat în cel de-al 14-lea album din cariera lui Tori - "Unrepentant Geraldines", care deşi abia a fost lansat, se bucură de aprecieri şi este văzut de critici drept "o revenire spectaculoasă".
(Cât de bun este acest nou album veţi putea aprecia singuri, în concertul românesc al artistei. Biletele se găsesc online, pe www.myticket.ro, în reţeaua Diverta sau la casa de bilete a Sălii Palatului, şi au preţuri cuprinse între 95 şi 245 de lei.)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
