Asemeni unei mame iubitoare care oferă tot ce este mai bun pruncului său, tot astfel şi sămânţa dăruieşte firicelului său verde, plăpând, ce se naşte din pântecele ei cele mai valoroase şi mai nutritive elemente. Seminţele germinate, adăugate în alimentaţia zilnică, oferă un maximum de energie. Consumul lor regulat stimulează procesele metabolice, consolidează imunitatea, normalizează echilibrul de vitamine şi minerale, curăţă organismul de toxine, încetineşte procesul de îmbătrânire. Administrarea lor este recomandată în special copiilor, vârstnicilor, femeilor însărcinate sau celor care alăptează, dar şi persoanelor care depun eforturi intense fizice sau intelectuale.
Metoda de germinare
Pentru germinare, se poate folosi o varietate de seminţe: grâu, secară, ovăz, orz, mei, hrişcă, dar şi leguminoase, cum ar fi fasole, mazăre, linte, soia. Seminţele sau boabele ce urmează a fi puse mai întâi la înmuiat şi apoi la încolţit trebuie să fie proaspete, să nu prezinte pete, să nu fie sfărâmate sau - mai ales - putrezite. La o tranşă, este suficient a se folosi circa 50-100 de grame. Înainte de înmuiere, cerealele sau leguminoasele trebuie să fie bine spălate, într-o strecurătoare, sub jet de apă rece.
Moduri de preparare
Metoda 1 - cereale şi leguminoase
Într-un vas, de preferat din ceramică sau de sticlă, peste seminţele sau boabele alese, se toarnă apă rece, cât să le acopere cu câteva degete. Pentru încolţit se vor folosi doar acele seminţe ce s-au scufundat pe fundul vasului, iar cele ce plutesc la suprafaţa apei se vor arunca. Procesul de înmuiere durează 8-12 ore, timp în care în apă sunt eliminate toate substanţele nocive. Atunci când lichidul a căpătat un gust amărui, o culoare gălbui-închisă şi un miros uşor neplăcut, se poate trece la procedura de germinare propriu-zisă.
Într-un recipient cu fundul plat, se aşează seminţele într-un strat de maximum doi centimetri, pentru a permite germinarea lor uniformă, apoi se toarnă apă fiartă şi răcită, astfel încât să nu băltească, ci seminţele să fie doar acoperite cu puţină apă. Deasupra se întinde un tifon şi se lasă peste noapte într-un loc întunecos şi călduros. În acest răstimp, seminţele încep să germineze. Dimineaţa, tifonul se umezeşte cu puţină apă. După circa două zile, când se zăreşte un firicel subţire, verde, de aproximativ 1-3 milimetri, germenii pot fi consumaţi, dar nu înainte de a fi spălaţi în jet de apă caldă apoi rece, întrucât pe seminţe se pot dezvolta microorganisme fungice. Unele boabe germinate conţin toxine care se pot distruge prin fierbere. Astfel, boabele încolţite de soia sau mazăre trebuie fierte timp de trei-patru minute, înainte de a fi consumate. Celelalte boabe de leguminoase se pot consuma crude, fără a le supune procesului de fierbere.
Metoda 2 - doar cereale
Într-o strecurătoare pusă pe un pahar plin cu apă se toarnă o lingură de seminţe în prealabil spălate. Seminţele trebuie abia să atingă apa, nu să fie scufundate. Apa trebuie schimbată de trei ori pe zi, astfel: se ridică sita, se aruncă apa veche şi se înlocuieşte cu una proaspătă. După două-trei zile, când cerealele s-au umflat şi muguraşii verzi au apărut, germenii pot fi consumaţi.
Se pot conserva la frigider, dar nu mai mult de două-trei zile.
Mod de administrare
Seminţele sau boabele încolţite trebuie introduse treptat în alimentaţia de zi cu zi. În primele 4-5 zile, se administrează câte o linguriţă, cu 15-20 de minute înainte de masa de dimineaţă şi de după-amiază. Apoi se face o pauză de 2-3 zile, întrucât acest aliment are o concentraţie energetică foarte mare şi organismul are nevoie de timp să se adapteze. Se continuă astfel dieta, timp de patru săptămâni. În cea de-a cincea săptămână, doza zilnică poate fi mărită până la 50 de grame, dar nu mai mult (copiilor li se administrează jumătate din această doză). Este recomandat ca seminţele şi boabele germinate să se consume dimineaţa, la micul dejun.
Grâul încolţit - vitaminele vii
Grâul încolţit conţine proteine, fosfor, potasiu, magneziu, calciu, zinc, fier, vitaminele B1, B2, B3, B5, B6, B9, E, F. Germenii de grâu contribuie la funcţionarea normală a creierului şi a inimii, sunt benefici pentru stările de epuizare nervoasă, crescând performanţa şi rezistenţa organismului. Consumul lor zilnic normalizează funcţiile tractului gastro-intestinal, îmbunătăţeşte funcţionarea sistemului cardiovascular şi a celui respirator. Grâul are proprietăţi antiinflamatorii şi emoliente, este recomandat în afecţiunile urologice, curăţă vezica urinară şi excesul de săruri din rinichi.
Uz intern
Băuturi din germeni de grâu
Infuziile şi decocturile din seminţe încolţite de grâu reprezintă o băutură benefică atât pentru persoanele ce suferă de diverse afecţiuni, cât şi pentru oamenii complet sănătoşi. Apa în care au fiert seminţele se poate utiliza pentru pregătirea supelor, ciorbelor sau se poate consuma ca atare.
Infuzie: peste o lingură de seminţe încolţite se toarnă un pahar de apă clocotită. Se lasă la infuzat timp de două ore, apoi se strecoară. Se bea pe îndelete, pe parcursul întregii zile.
Decoct: la 100 de grame de seminţe germinate se pune un litru de apă. Vasul se pune pe foc şi de când apa începe să clocotească, se mai lasă timp de cinci minute. Se trage de pe foc, se toarnă într-un borcan, se acoperă ermetic şi se lasă timp de 24 de ore într-un loc călduros. După acest răstimp, se strecoară şi se administrează câte o jumătate de cană, de două ori pe zi, după masă. Această băutură are acţiune coleretică, stimulând secreţia biliară a ficatului şi ajutând la regenerarea celulelor hepatice.
Rejuvelacul este o băutură sănătoasă, obţinută din germeni de seminţe, cele mai eficiente fiind cele de grâu.
Reţetă: peste o jumătate de pahar de seminţe încolţite se toarnă 1,5 l de apă naturală (de izvor, de fântână sau obţinută din topirea gheţii). Vasul se acoperă cu un tifon sau cu capac şi se lasă timp de trei zile într-un loc întunecos, la temperatura camerei. Rejuvelacul bun de consumat are o culoare albicioasă, uşor tulbure, un miros plăcut şi un gust acrişor, distinctiv (ca braga). La suprafaţa apei se formează o peliculă albicioasă, ca un caimac, care trebuie înlăturată. Băutura se poate conserva la frigider, nu înainte de a fi transferată într-un recipient de sticlă curat. Grâul încolţit rămas pe fundul sticlei se poate folosi încă o dată, pentru a obţine băutura uşor fermentată.
Se administrează călduţ, câte două pahare pe zi, înainte de masă, împotriva constipaţiei, pentru eliminarea toxinelor din organism, pentru curăţarea tractului gastro-intestinal.
Băutură regeneratoare pentru perioadele post-operatorii
Ingrediente: o cană de germeni de grâu, o jumătate de cană de stafide aurii, patru căni de apă naturală.
Mod de preparare: peste germenii de grâu şi stafide, se toarnă apa şi totul se amestecă cu mixerul. Se strecoară şi se păstrează la frigider cel mult 4-5 zile, într-un recipient închis ermetic.
Administrare: seminţele şi fructele strecurate se consumă la micul dejun, câte o lingură, iar băutura se administrează dimineaţa şi seara, pe stomacul gol, câte 1-2 linguri. Tratamentul se ţine în perioadele de convalescenţă, până ce tranşa s-a epuizat. Pentru o recuperare completă, schema se poate relua încă o dată.
Germeni de grâu împotriva tuberculozei
O mână de seminţe de grâu încolţite se mixează cu blenderul sau se pisează cu pisălogul. Peste pasta obţinută se adaugă câteva stafide sau prune uscate şi miere, după gust. Se administrează câte 50 de grame, de două ori pe zi, pe stomacul gol, timp de două săptămâni.
Uz Extern
Loţiune tonică cu acţiune de albire
Ingrediente: trei linguri de germeni de grâu, două treimi dintr-o cană de ulei (de floarea-soarelui sau măsline).
Preparare: germenii de grâu se trec prin maşina de tocat sau prin blender, se introduc într-un recipient opac, se toarnă uleiul, vasul se închide ermetic şi se lasă timp de o lună într-un loc călduros. După acest răstimp, loţiunea se filtrează.
Aplicare: tenul se şterge cu loţiunea rezultată o dată pe zi, de preferat seara, înainte de culcare. Rezultatul: o piele curată şi albă.
Mască anti-îmbătrânire
Ingrediente: două linguri de germeni de grâu, trei linguriţe de smântână, trei-cinci picături de ulei de lavandă. Germenii se trec prin maşina de tocat şi se amestecă foarte bine cu celelalte ingrediente. O dată pe săptămână, se aplică pe faţă şi se lasă să acţioneze timp de 15-20 de minute. Se clăteşte cu apă călduţă. Tenul va deveni neted şi catifelat.
Ovăzul
Această cereală cu proprietăţi emoliente şi coleretice este benefică împotriva gastritei, ulcerului peptic, a bolilor sistemului nervos, a tulburărilor metabolice. Seminţele încolţite de ovăz conţin aminoacizi esenţiali, vitaminele A, B1, B2, B6, E, saponine, minerale.
Infuzia de seminţe încolţite de ovăz este benefică împotriva constipaţiei, reglează metabolismul.
Mod de preparare şi folosire: peste o sută de grame de seminţe încolţite de ovăz se toarnă un litru de apă rece. Se lasă la macerat timp de o zi, apoi se strecoară. Se bea câte o jumătate de ceaşcă, de trei ori pe zi, înainte de mesele principale. Tratamentul durează timp de zece zile, se face o pauză de două săptămâni, apoi se reia o dată.
Decoctul din germeni de ovăz este un tonic excelent, un remediu pentru bolile inflamatorii intestinale, un analgezic împotriva durerilor articulare.
Mod de preparare şi folosire: peste o cană de seminţe încolţite se toarnă un litru de apă clocotită. Vasul se pune pe foc şi se fierbe până la evaporarea unui sfert din cantitate. Se strecoară şi se administrează câte o jumătate de cană, îndulcit cu miere, de trei-patru ori pe zi, înainte de mesele principale. Remediul se ia timp de 21 de zile.
Împotriva gastritei
Zece linguri de germeni de ovăz şi un litru de apă se pun la fiert, la foc mic, timp de trei ore. Se strecoară şi se bea în patru reprize pe zi, cu 20 de minute înainte de a mânca. Tratamentul durează zece zile.
Împotriva diabetului
După ce seminţele germinate au fost bine spălate, se usucă într-un şervet de bucătărie şi se pisează sau se trec prin maşina de tocat. O mână de germeni de ovăz se mixează cu câteva linguri de apă rece, apoi se adaugă 600 de mililitri de apă fierbinte. Vasul se pune la foc şi se fierbe timp de două minute. Se lasă la infuzat preţ de 20 de minute, apoi se strecoară. Se bea câte o ceaşcă, de trei ori pe zi. Băutura se pregăteşte zilnic şi se poate consuma atât timp cât doriţi.
Împotriva hemoroizilor
Peste două linguri de seminţe încolţite de ovăz se toarnă un litru de apă clocotită. Recipientul se acoperă şi se lasă la infuzat timp de 4-5 ore. Lichidul se strecoară. Se bea de cinci ori pe zi câte o jumătate de ceşcuţă, până la vindecarea completă.
Hrişca
În conţinutul seminţelor încolţite de hrişcă intră carbohidraţi, mult magneziu, fosfor, zinc, mangan, calciu, fier, cupru, vitaminele B1, B2, B3. Consumul de germeni de hrişcă ridică nivelul hemoglobinei, ajută la consolidarea pereţilor vaselor de sânge, are efecte benefice asupra venelor varicoase, este un leac excelent împotriva anemiei şi stresului cronic.
Fiertură din germeni de hrişcă împotriva varicelor
Peste două linguri de seminţe încolţite de hrişcă se toarnă două căni de apă. Recipientul se pune pe baie de aburi, timp de 20 de minute. Se trage de pe foc, se acoperă cu un capac şi se lasă la infuzat, timp de alte 30 de minute. Se bea câte o jumătate de ceaşcă, de două ori pe zi, timp de o lună de zile.
Dietă pentru pierderea în greutate
Pentru o porţie sunt necesare 200 de grame de germeni de hrişcă şi 50 de grame de fructe uscate (la alegere). Se consumă în stare crudă, timp de 14 zile, eliminând din alimentaţie sarea, zahărul, produsele de panificaţie, alcoolul şi nicotina.
Boabele germinate de leguminoase
* Boabele germinate de soia stimulează regenerarea ţesuturilor, reprezintă un remediu pentru tulburările de vedere, îmbunătăţesc memoria şi capacitatea de concentrare, inhibă dezvoltarea tumorilor şi încetinesc progresia leucemiei. În plus, consumul de boabe încolţite de soia ajută la eliminarea excesului de colesterol, previne apariţia bolilor cardiovasculare, normalizează metabolismul, funcţia hepatică, are un efect benefic asupra pancreasului, încetineşte procesul de îmbătrânire.
* Germenii de fasole au un spectru larg de acţiune terapeutică. Datorită conţinutului ridicat de potasiu, boabele încolţite de fasole sunt recomandate în ateroscleroză şi tulburări de ritm cardiac. De asemenea, normalizează procesele metabolice, au acţiune diuretică şi antimicrobiană, sunt benefice împotriva hipertensiunii, gutei, obezităţii.
* Germenii din linte sunt un tonic general, cresc pofta de mâncare, au efecte antimicrobiene, stimulează producţia de hormoni, mărind potenţa şi libidoul, sunt recomandaţi împotriva constipaţiei.
Este indicat ca boabele germinate să se consume în stare proaspătă, în diferite salate, în iaurt, la micul dejun sau simple.
REŢETĂ
Băutură rusească din boabe încolţite
Ingrediente: o lingură de boabe germinate (soia, mazăre sau fasole), în prealabil spălate, o lingură de zahăr, o linguriţă de smântână, trei litri de apă. Se aşează boabele germinate într-un borcan şi se adaugă zahărul, smântâna şi apa bine amestecate. Gura borcanului se acoperă cu un tifon pliat în două-trei straturi şi se leagă cu o sforicică. Se pune recipientul într-un loc întunecos şi călduros, două săptămâni. Cvasul obţinut se poate conserva la frigider, timp de maximum trei săptămâni. Se consumă de trei ori pe zi, înainte de mesele principale, fără restricţie. Este un remediu excelent împotriva aterosclerozei şi a afecţiunilor hepatice.