BERBEC
Aventură şi risc
Cu toate că unele evenimente din a doua parte a lui aprilie v-au cam dat peste cap, dorinţa de risc şi de aventură persistă. Evenimentele de acest gen, care se petrec între 4 şi 29, pot fi de dorit, deoarece ele conţin energia micului benefic Venus, care vă traversează zodia. Iar pe 16, când Venus se întâlneşte cu Uranus, puteţi să vă aşteptaţi la evenimente neobişnuite, dar mai degrabă îmbucurătoare. Între 8 şi 29, mintea vă funcţionează de minune, mai puţin însă pe 11, 12 şi 18, când puteţi încurca lucrurile. În aceleaşi zile, v-am sfătui să vă abţineţi de la şofat. Vă detensionaţi după 21, când Marte redevine direct, dar tocmai din acest motiv pot ieşi la suprafaţă multe frustrări adunate. Fiţi atenţi cum le lăsaţi să iasă.
BANI: Exceptând zilele de 3 şi 11, începutul de lună se arată potrivit pentru a vă consolida afacerile. Există inclusiv posibilitatea de-a o scoate la capăt cu o problemă litigioasă, dacă nu deveniţi certăreţi pe 3 şi rebeli pe 11.
CARIERĂ: Relaţiile dvs. cu şefii se pot îmbunătăţi simţitor la începutul lunii, cu condiţia să vorbiţi puţin şi la obiect şi să nu daţi niciun semn că le contestaţi autoritatea.
DRAGOSTE: V-am sfătui să aveţi răbdare cu nemulţumirile partenerului şi să încercaţi să vedeţi cum arată situaţia din perspectiva acestuia, până pe 21, deoarece după această dată situaţia se poate stabiliza.
SĂNĂTATE: Braţele şi picioarele vă pot necăji pe 11-12 şi apoi din nou pe 18.
TAUR
Vorbiţi, dar mai şi ascultaţi
Discuţiile purtate pe 3 pot scoate la iveală probleme vechi, pe care le-aţi crezut uitate sau depăşite. E bine să fiţi sinceri în opiniile dvs., dar să daţi cuvenita ascultare şi interlocutorilor, căci aceştia s-ar putea retrage definitiv din viaţa dvs., dacă simt că nu reuşiţi să le înţelegeţi punctul de vedere. O dispută privitoare la autoritate, care se poate isca în jurul datei de 11, poate fi evitată, dacă daţi dovadă de receptivitate. Nu vă lăsaţi mânaţi de orgoliu! Dacă izbutiţi să treceţi cu bine peste aceste două zile, vă puteţi alege cu o răsplată sub forma creşterii prestigiului dvs. Stăpânirea de sine şi deschiderea de care daţi dovadă vă pot aduce respectul unor oameni puternici. Şi relaţiile cu străinătatea vă pot aduce satisfacţii, dacă respectaţi aceste avertismente. Pe 11, 12 şi 18 v-am sfătui să nu puneţi la inimă ceea ce unii dintre prietenii dvs. mai tineri spun fără să gândească.
BANI: Nici sfaturile primite de la prieteni în legătură cu banii nu sunt cele mai bune în zilele menţionate mai sus, dar în restul intervalului (8-29) e indicat să negociaţi şi să semnaţi contracte.
CARIERĂ: Informaţiile primite de la o prietenă de la serviciu, în jurul datei de 16, vă pot fi foarte utile, pe 21, pentru a restabili relaţii de lucru corecte cu colaboratorii dvs.
DRAGOSTE: Cu bunăvoinţă, pe 3, şi respect, pe 6, relaţia de cuplu se poate reechilibra.
SĂNĂTATE: Gleznele, gambele şi rinichii pot prezenta probleme, la mijlocul lunii. Durerile de cap încep să fie mai rare şi mai slabe, după 21.
GEMENI
Crize pasionale
Viaţa dvs. socială se desfăşoară altfel decât v-aţi imaginat în aprilie. Vă puteţi împrieteni cu persoane ieşite din comun sau care provin dintr-un mediu diferit de al dvs. Ori e posibil ca împrejurările în care vă cunoaşteţi să fie cu totul neaşteptate. Sunt experienţe pe care merită să le trăiţi, dar ar fi recomandabil să păstraţi o oarecare distanţă faţă de aceste personaje originale, căci atracţia iniţală poate să se risipească destul de curând. Guvernatorul dvs., Mercur, îşi face rondul anual prin semnul dvs. între 8 şi 29, deci sunteţi în formă, atât la capitolul comunicare, cât şi la capitolul reflexe. Dar sunt şi câteva zile în care întâmpină obstacole, respectiv 11,12 şi 18, când e mai bine să ascultaţi şi să întrebaţi, decât să vorbiţi.
BANI: Eventualele pierderi suferite de la începutul acestui an pot fi recuperate, cu condiţia să vă abţineţi de la acţiuni pripite, la mijlocul lunii, în special pe 15 şi 16, când se poate manifesta şi o tendinţă de-a face cheltuieli impulsive.
CARIERĂ: Rivalităţile se ascut şi nu înţelegeţi de ce. Încercaţi să vă daţi seama cine vă lucrează din culise şi veţi putea depăşi obstacolele în cea de-a doua parte a lunii.
DRAGOSTE: Crizele pasionale continuă până pe 21, din pricina lui Marte retrograd. Relaţiile care rezistă acestui asalt se vor armoniza după această dată.
SĂNĂTATE: În primele zile vă pot necăji umerii, dar în a doua parte a lunii, afecţiunile cronice se pot ameliora.
RAC
Energie constructivă
Marele benefic Jupiter, care trece prin zodia dvs. este susţinut luna aceasta de marele malefic Saturn. Această combinaţie energetică este una constructivă. Aveţi o perspectivă corectă şi moderat-optimistă asupra viitorului. Puteţi lucra într-un ritm susţinut şi calitatea muncii dvs. nu lasă cu nimic de dorit. Atitudinea ponderată vă permite rezolvarea problemelor concrete cu luciditate şi eficacitate. Cu prietenii tineri ar trebui să evitaţi certurile, pe 3. Acestea pot apărea dacă dvs. sau ei sunteţi prea rigizi în opinii. În jurul datei de 11, disputele se pot isca pe tema exprimării autorităţii sau creativităţii personale. Între 8 şi 29 veţi avea tendinţa de-a fi mai retraşi, de-a vă preocupa de chestiuni mai puţin lumeşti.
BANI: Perioada de introvertire ar putea să vă fie de folos şi practic, fiindcă pe parcursul ei vă pot veni idei cu privire la activităţi aducătoare de câştig material. Ori vă puteţi documenta serios asupra unor situaţii financiare, ceea ce v-ar sluji de minune, începând cu 30.
CARIERĂ: Pe 11,12 şi 18 se poate să fiţi surprinşi aflând că unele dificultăţi pe care le întâmpinaţi în carieră au fost provocate de intrigi. Vestea bună e că după 29 le veţi putea contracara.
DRAGOSTE: Poveştile de dragoste evoluează frumos: se consolidează, fără a-şi pierde prospeţimea.
SĂNĂTATE: În intervalul 8-29, dar mai cu seamă pe 11,12 şi 18, e bine să aveţi grijă de umeri, dar şi de aparatul respirator superior.
LEU
Iubiri fulgerătoare
Începutul de lună se poate dovedi destul de solicitant pentru dvs., din pricina acumulării unor probleme casnice ori familiale. E posibil să fie vorba despre decizii care au tot fost amânate, referitoare la o persoană mai în vârstă din familie, ori despre lucrări de consolidare, care ar trebui efectuate în casă. Oricare ar fi scenariul, circumstanţele vă obligă să treceţi la fapte. La mijlocul lunii e posibil să plecaţi pe neaşteptate la drum, la invitaţia unui prieten din străinătate sau să deveniţi atât de pasionaţi de un domeniu al cunoaşterii, cum ar fi de exemplu psihologia, sociologia sau artele, încât să vă dedicaţi serios acestui studiu. Unii dintre dvs. şi-ar putea lăsa baltă cariera, pentru a se întoarce pe băncile facultăţii.
BANI: Ar fi de dorit să nu semnaţi acte bancare sau acte referitoare la afaceri ori investiţii, în zilele de 12,13 şi 18.
CARIERĂ: Vedeţi cum vă poziţionaţi faţă de şefii dvs., pe 3 şi pe 11. Pe 3 poate fi vorba despre o deficienţă în comunicare, pe 11 ar trebui să vă feriţi să daţi impresia că le desconsideraţi autoritatea.
DRAGOSTE: Leii care călătoresc se pot îndrăgosti într-o clipă, la mijlocul lunii, când conjuncţia dintre Venus şi Uranus ne duce cu gândul la o dragoste fulgerătoare.
SĂNĂTATE: Ficatul dvs. funcţionează mai bine şi aveţi mai multă putere în picioare, în cea de-a doua parte a lunii. Zona uro-genitală este încă predispusă la infecţii.
FECIOARĂ
Onoraţi promisiunile
BANI: Cel puţin până pe data de 21 ar fi bine să vă ţineţi departe de orice activitate cu caracter financiar. Puteţi arunca în schimb o privire retrospectivă asupra deciziilor care v-au adus în acest punct.
CARIERĂ: Tranzitul lui Mercur prin Gemeni favorizează comunicarea cu şefii şi vă dă claritatea mentală necesară pentru a distinge corect opţiunile de viitor, dar nu pe 11, 12 sau 18.
DRAGOSTE: Aceleaşi zile de 11, 12 şi 18 pot fi însoţite de tulburări ale vieţii de cuplu. În dragoste puteţi avea o revelaţie, pe 4.
SĂNĂTATE: În jurul datei de 16 puteţi avea o stare neobişnuită de bine, pe toate planurile.
BALANŢĂ
Cocktail energetic
Planeta guvernatoare a zodiei dvs., micul benefic Venus, pleacă în exil, între 4 şi 29. Asta înseamnă că în acest interval va trece prin Berbec, zodia cea mai îndepărtată de semnul dvs. E uşor de înţeles că delicata şi diplomata Venus nu se simte acasă pe câmpul de luptă al lui Marte. Şi pentru că micul malefic Marte este şi el în exil în zodia dvs, pe care o parcurge acum, cele două planete se vor găsi faţă-n faţă pe 15, dar niciuna dintre ele nu va fi în formă. Rezultatul confruntării este complicat şi de energia imprevizibă a lui Uranus, care ne poate da prieteniile peste cap, dacă cedăm unor atracţii fizice resimţite doar pe moment. Un alt mod de exprimare al acestui "cocktail" energetic este cultivarea originalităţii cu orice preţ.
BANI: Evitaţi să vă asociaţi cu cineva cu care nu vă înţelegeţi, doar pentru că dispune de banii de care aveţi nevoie. După o lungă perioadă de stagnare, veniturile dvs. directe pot să crească.
CARIERĂ: În a doua parte a lunii puteţi primi aprecieri la care probabil nici nu mai speraţi şi e posibilă şi o promovare bine-meritată.
DRAGOSTE: Viaţa conjugală e plină de contradicţii, când unul face avansuri, celălalt dă un pas înapoi, într-un ritm de atracţie-respingere greu de înţeles, darămite de controlat.
SĂNĂTATE: 11,12 şi 18 sunt zilele în care picioarele sunt sensibile şi limfa de-abia mai circulă.
SCORPION
Iluminări
În fine, a sosit luna în care scăpaţi de o parte dintre tensiunile, care s-au tot acumulat în ultimele luni, cât timp micul malefic Marte, unul dintre guvernatorii zodiei dvs., cât şi marele malefic Saturn, în zodia dvs. s-au aflat în mişcare retrogradă. Această nefericită coordonare v-a blocat energia redutabilă şi v-a făcut să rezolvaţi cu mai multă greutate şi mai puţină eficienţă problemele din viaţa dvs. Mai mult, aţi fost, probabil fără să ştiţi, la cheremul inamicilor dvs. din umbră. Dar Marte revine în mişcare directă pe 21 şi vă redă capacitatea de-a lua decizii bune, legate de viitor. Tot în cea de-a doua parte a lunii, severul Saturn se însoţeşte cu Jupiter pentru a vă conferi un plus de prestigiu, eventual cu ajutorul relaţiilor dvs. din străinătate sau permiţându-vă să vă puneţi în valoare cunoştinţele.
BANI: Afaceri de mai multe feluri pot fi agreate şi semnate în intervalul 8-29, excepţie făcând doar zilele de 11, 12 şi 18.
CARIERĂ: Unele dintre proiectele în care credeaţi că v-aţi investit zadarnic timpul - şi nu numai - se pot relua şi pot duce la un statut mai înalt. O idee mai năstruşnică, care vă poate veni la mijlocul lunii, se poate dovedi inspirată.
DRAGOSTE: Partenerul dvs. vă poate enerva pe 3 şi pe 11 şi, la un moment dat, puteţi izbucni, ceea ce nu este de dorit.
SĂNĂTATE: Sunteţi dezenergizaţi, dar nervoşi, până pe 21, după care vă reveniţi, încet-încet.
SĂGETĂTOR
Protecţie zodiacală
Marelui benefic, Jupiter, guvernatorul semnului dvs., îi merge bine luna asta, ceea ce se va răsfrânge desigur şi asupra dvs. Maiestuoasa planetă portocalie se înţelege bine cu eficientul Saturn, marele malefic al astrologiei tradiţionale, şi împreună pot pune la cale şi executa planuri bine gândite, pe termen lung. Deci, ar fi important să vă clarificaţi cât mai devreme luna asta obiectivele pe termen lung şi să faceţi, de preferinţă în cea de-a doua parte a lunii, primii paşi pentru a vă concretiza aspiraţiile. Gândiţi-vă şi la proiectele în care v-aţi lansat, dar care nu au putut fi finalizate la vremea respectivă, deoarece contextul de acum permite reluarea unor planuri la care aţi lucrat, ale căror rezultate s-au lăsat aşteptate. Persoanele care v-au bârfit până acum nu vor mai putea să vă facă rău, deoarece îşi pierd credibilitatea sau îşi dau de gol intenţiile.
BANI: În primele zile ale lunii există cea mai mare probabilitate să vă crească veniturile directe, iar în a doua parte a lui mai puteţi să vă canalizaţi investiţiile foarte bine, poate în urma unor ponturi primite în secret.
CARIERĂ: O serie de obstacole care vă ţineau pe loc în carieră pot fi ocolite sau dispar în a doua parte a lunii.
DRAGOSTE: Comunicarea e vie şi plăcută în cuplu, între 8 şi 29, mai puţin însă pe 11,12 şi 18, când discuţiile pot degenera.
SĂNĂTATE: Bolile cronice, mai ales cele ale sistemului osos şi al pielii se pot ameliora în a doua parte a lunii.
CAPRICORN
Schimbări în bine
Micul benefic Venus vă vizitează domiciliul şi/sau familia, între 8 şi 29. Aici s-au petrecut tot felul de lucruri greu de controlat, încă din 2012, fie că a fost vorba de mutări făcute în pripă, fie că natura relaţiilor familiale s-a schimbat. Venus cea diplomată vine să facă pace, dar nu-l poate face să dispară pe Uranus, cel responsabil de multiplele întorsături de situaţii. Ce poate să facă însă este să aducă schimbări surprinzătoare în bine. Mai precis, poate contribui la crearea unor circumstanţe favorabile, dar păstrarea relaţiilor în bună stare de funcţionare depinde în continuare de eforturile persoanelor implicate. Un rol hotărâtor îl pot juca prietenii, mai ales cei vechi şi de nădejde.
BANI: E posibil să aveţi parte de o adevărată pleaşcă la mijlocul lunii, dar există şi riscul să pierdeţi banii la fel de repede, cum îi câştigaţi. Nu vă lăsaţi antrenaţi în speculaţii.
CARIERĂ: Porniţi de la premisa că nu trebuie să dovediţi nimic nimănui şi că trebuie să vă respectaţi doar standardele autoimpuse. Respectaţi fără a crâcni deciziile şefilor, până pe 21.
DRAGOSTE: Compania prietenilor dvs. are un efect cum nu se poate mai bun asupra relaţiei de cuplu şi vă ajută să treceţi peste reticenţele care s-au reinstalat în sufletul dvs. la jumătatea lunii trecute.
SĂNĂTATE: Mercur vă face sprinteni şi dornici de mişcare, între 8 şi 29, dar nu vă solicitaţi prea tare umerii.
VĂRSĂTOR
Viaţă în familie
Deoarece se pare că veţi petrece destul timp în familie luna aceasta, ar fi bine să evitaţi certurile cu juniorii familiei, pe 3, şi cu seniorii, în jurul datei de 11. În rest, momentele alături de rude pot fi plăcute, în prima parte a lunii. Dacă aveţi de făcut reparaţii prin casă, nu le programaţi pe 3. Dacă aveţi de făcut lucrări de consolidare, 11 este o zi nepotrivită. Venus vă trezeşte dorul de ducă, în perioada 6-29, când nu doriţi sub nicio formă să staţi în casă sau să petreceţi timpul singuri, doar că la mijlocul lunii, în special pe 16 şi pe 8, v-am sfătui să nu vă însoţiţi cu persoane mai agitate şi nici să şofaţi. Ar fi riscant să vă lăsaţi antrenaţi de anturaj în activităţi generatoare de adrenalină.
BANI: În cea de-a doua parte a lunii se pot întruni condiţiile necesare pentru a recupera nişte pierderi şi încă ceva în plus.
CARIERĂ: Dacă reuşiţi să nu vă contraziceţi cu şefii pe 3 şi să nu le contestaţi autoritatea pe 11, în cea de-a doua parte a lunii se poate ca aceştia să renunţe la obiecţiile pe care le aveau faţă de ideea că meritaţi o promovare. Mai ales că vă bucuraţi şi de popularitate în rândul colegilor.
DRAGOSTE: Aceia dintre dvs. care sunt în căutarea unor noi relaţii s-ar putea să aibă de unde alege, în intervalul cuprins între 8 şi 29. Dar există şi zile în care aţi putea face alegeri nepotrivite, respectiv 11,12 şi 18.
SĂNĂTATE: Tonusul dvs. e bun, mai ales în cea de-a doua parte a lunii.
PEŞTI
Stabilitate emoţională
Semnul dvs. zodiacal este privit cu bunăvoinţă de planete, judecând după aspectele blânde cu care acestea vă împresoară. Atât marele benefic Jupiter, cât şi marele malefic Saturn, vin să vă stabilizeze emoţional şi să vă ajute să depăşiţi traumele suferite în ultimii doi ani. Vă vine mai uşor să vă distanţaţi de suferinţe şi de trecut. Activităţile practice sunt cele mai folositoare pentru a vă face să mergeţi mai departe. Activităţile familiale vă ţin ocupaţi între 8 şi 29 şi în cea mai mare parte a timpului vă simţiţi bine, doar pe 12,13 şi 18 ar fi mai bine să vă petreceţi altfel timpul liber.
BANI: Pe la mijlocul lunii se întruneşte un aspect care poate anunţa o creştere neaşteptată a veniturilor dvs. directe, dar trebuie să fiţi atenţi şi conştiincioşi pentru a transforma şansa oferită în ceva de durată.
CARIERĂ: Ar fi greşit să vă bazaţi pe noroc, dar la fel de greşit ar fi să nu îl exploataţi, când acesta se iveşte în viaţa dvs. 16 şi 18 pot fi zile decisive.
DRAGOSTE: Treceţi prin multe emoţii diverse, asupra cărora nu aveţi întotdeauna control. Pe parcursul celei de-a doua jumătăţi a lui mai, veţi putea câştiga încredere în viitorul unei poveşti de dragoste, care v-a pus de mai multe ori răbdarea la încercare, în ultimul timp.
SĂNĂTATE: La începutul lunii, drumurile scurte pot fi obositoare sau chiar riscante pentru sănătate. Pe sfârşit de lună, eforturile casnice sunt de evitat.