Şi scenele bucureştene înfloresc primăvara...
Un îndemn necesar pentru a fugi de oferta - cel mai adesea mediocră, dacă nu chiar penibilă - unor programe de "Divertisment" realizate de unele televiziuni. Ce-i drept, de la o vreme, spre lauda lui, Canalul TVR 2 ne oferă comori din sipetul de aur al ARHIVEI televiziunii publice, spectacole antologice, cu actori de zile mari, realizate de regizori de talie internaţională, cum ar fi Liviu Ciulei (vezi "Scrisoarea pierdută" - ca să nu dau decât un exemplu). Din fericire, în cazul ofertelor actuale de spectacole teatrale, ele sunt foarte tentante, cu atât mai mult cu cât, de la o vreme, spaţiul cultural al Capitalei s-a "umplut", ba chiar îmbogăţit cu o puzderie de mici teatre particulare, înfiinţate în cele mai neaşteptate locuri (ultimul fiind chiar vastul "salon" al aeroportului Henri Coandă!). Am scris "din fericire", pentru că în aceste mici focare de cultură îşi pot manifesta talentul actori şi regizori - absolvenţi recenţi ai Institutului de teatru ori artişti pensionari de mare valoare, dar care nu-şi mai găsesc locul în bugetul teatrelor "clasice" din Bucureşti.
Azi vă voi îndemna să vă duceţi să râdeţi la două dintre aceste spectacole, şi să cădeţi pe gânduri la al treilea.
Aşadar, dacă vreţi să muriţi de râs......Mergeţi la Teatrul Naţional, ca să vedeţi, la proaspăt înfrumuseţata sală Studio, spectacolul "Bârfe, zvonuri şi minciuni". Vă asigur că veţi râde în hohote (deşi piesa scrisă de Neil Simon prezintă şi unele situaţii tragice), pentru că însuşi celebrul dramaturg american a privit cu umor şi îngăduinţă realităţile înfăţişate de el în această piesă. Iar, la rândul lui, Ion Caramitru ("Hamlet"-ul nostru naţional), în calitate de regizor al spectacolului, a tratat cu multă fantezie, cu mult umor şi detaşare această "comedie de moravuri şi de caracter, desprinse din societatea americană de azi, pe care le putem întâlni şi în societatea românească".
Neil Simon scrie, aşadar, despre întâmplări comice - dacă nu ar fi tragice - din viaţa personală a vice-primarului New-York-ului, cel ce-şi doreşte să serbeze la el acasă zece ani de căsnicie alături de câţiva prieteni buni. Numai că ea, căsnicia, se dovedeşte a fi o catastrofă, prietenii cei buni sunt nişte trădători, care-şi pun coarne reciproc (nici eroul principal nefiind scutit de unele mici corniţe). La un moment dat, se aude şi o împuşcătură, dar... deh!, fiind vorba de o comedie, până la urmă nimeni nu moare, iar spectatorii se prăpădesc de râs, asistând la toate aceste voioase matrapazlâcuri. Sigur, râsul este "servit" de o excelentă distribuţie, din care aş cita câteva nume de mare rezonanţă: Monica Davidescu, Marius Bodochi, Cecilia Bârbora, Silviu Biriş, Rodica Ionescu, Armand Calotă, Oana Ioachim - cea care semnează şi excelenta versiune românească a piesei. Toate aceste trăsnăi şi fugăreli de tot hazul se petrec în decorurile şi costumele create de doi scenografi eminenţi, de talie internaţională: arh. Cătălin I. Arbore şi Liliana Cenean. Muzica aleasă de regizor ca să însoţească desfăşurarea acţiunii este jazzul de cea mai bună calitate. În deschiderea spectacolului auzim nici mai mult nici mai puţin decât fabulosul "New York, New York" lansat cândva de Liza Minelli...
Un şfichi comicLa fel de antrenantă este şi "Lecţia de violoncel", oferită de cochetul Teatru Metropolis într-un alt spectacol-eveniment, dominat de la un capăt la altul de un remarcabil "şfichi" comic. Scriu abia în al doilea rând despre el, nu în ordinea calităţii, ci în ordinea în care am văzut spectacolele. Comedia aceasta, deosebit de antrenantă, este scrisă în cheia teatrului bulevardier parizian, de către o tânără şi foarte talentată iubitoare de comedie pe nume Mona Radu. Ea declară în caietul program: "Am scris «Lecţia de violoncel» anume pentru maestrul Beligan şi pentru fiica lui, Lamia". Aşadar, pe lângă toate calităţile inerente unei piese de tip... parizian (qui-pro-quo-uri, mici sau mari înşelătorii, bănuieli întemeiate, minciuni, lacrimi de crocodil, situaţii neprevăzute, îndrăgostiri, decepţii), ea mai are ceva în plus: un personaj principal menit a fi interpretat de un actor genial, cu stea în frunte, unic în felul lui, nu numai în România: Radu Beligan. Dacă ar fi să-l urmărim doar pe el, cât timp durează spectacolul - şi tot s-ar numi că petrecem clipe binecuvântate. Dar spectacolul gândit şi realizat cu eleganţă şi mult talent de Felix Alexa mai are în distribuţie, alături de Lamia Beligan, şi actori de forţă, precum Marius Manole şi Tania Popa, iar într-un rol anume apare pe scenă chiar frumoasa şi talentata autoare a piesei. Da. Alergaţi la Metropolis, ca să nu pierdeţi această savuroasă, unică, "Lecţie de violoncel".
Bătrâneţe, haine greleCu totul altă stare sufletească îţi induce un foarte impresionant spectacol pe care ni-l oferă teatrul "Teatrelli", aflat în celebra Piaţă Lahovary. La drept vorbind, nu numai numele teatrului e frumos (cu sunete italienizante, de parcă s-ar afla la Roma, pe lângă Piaţa Spaniei, la doi paşi de "Caffé Greco"), ci şi clădirea în care s-a adăpostit această, mai nouă, instituţie de cultură: o casă veche boierească, superb renovată. Iar sala de teatru propriu-zisă este mărişoară, prevăzută cu mese pătrate, cu fotolii voluptuoase, în care să te afunzi, urmărind cu emoţie spectacolul. Ba chiar sorbind pe tăcute un... Martini ori o bere, servite de personalul de la barul profesionist, aflat în fundul sălii...
Piesa e scrisă de unul dintre "stâlpii" Hollywoodului în materie de scenaristică, pe nume Ronald Hardwood. Printre ultimele victorii ale lui se află un Oscar obţinut pentru scenariul care a stat la baza superbului film al lui Polansky - "Pianistul". Piesa "Quartet" surprinde efectele unei boli universal valabile - bătrâneţea. "Boală" cumplită, care umileşte atât omul obişnuit, ţăranul sărac, cât şi miliardarul atotputernic. Şi pe care fiecare dintre noi o trăieşte sau o va trăi după puteri. Dar ea, bătrâneţea, îi ajunge din urmă şi pe cei dăruiţi de Dumnezeu cu câte un har anume. Mari artişti, mari scriitori, mari pictori. În cazul nostru, cvartetul este format de foşti mari cântăreţi
de operă, dintre cei ce vor fi strălucit, copleşiti de glorie, pe scene ca Metropolitan de la New York sau "Alla Scala" din Milano. Sfâşietoare este reîntâlnirea acestor... "foşti" într-un... azil de bătrâni. Nici măcar un azil de lux. Spectacolul este pus în scenă cu multă sensibilitate de Dan Tudor, iar interpreţii sunt de mare clasă: Florina Cercel, Adela Mărculescu, Damian Crâşmaru, Costel Constantin. Din fericire, niciunul dintre aceşti mari actori ai scenei româneşti nu intră la categoria unor "foşti". Ei sunt vii, sunt ai noştri, sunt în plină glorie a talentului lor. Duceţi-vă să-i vedeţi. Veţi trăi un ceas de sărbătoare!
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
