Un îndemn necesar pentru a fugi de oferta - cel mai adesea mediocră, dacă nu chiar penibilă - unor programe de "Divertisment" realizate de unele televiziuni. Ce-i drept, de la o vreme, spre lauda lui, Canalul TVR 2 ne oferă comori din sipetul de aur al ARHIVEI televiziunii publice, spectacole antologice, cu actori de zile mari, realizate de regizori de talie internațională, cum ar fi Liviu Ciulei (vezi "Scrisoarea pierdută" - ca să nu dau decât un exemplu). Din fericire, în cazul ofertelor actuale de spectacole teatrale, ele sunt foarte tentante, cu atât mai mult cu cât, de la o vreme, spațiul cultural al Capitalei s-a "umplut", ba chiar îmbogățit cu o puzderie de mici teatre particulare, înființate în cele mai neașteptate locuri (ultimul fiind chiar vastul "salon" al aeroportului Henri Coandă!). Am scris "din fericire", pentru că în aceste mici focare de cultură își pot manifesta talentul actori și regizori - absolvenți recenți ai Institutului de teatru ori artiști pensionari de mare valoare, dar care nu-și mai găsesc locul în bugetul teatrelor "clasice" din București.
Azi vă voi îndemna să vă duceți să râdeți la două dintre aceste spectacole, și să cădeți pe gânduri la al treilea.
Așadar, dacă vreți să muriți de râs...
...Mergeți la Teatrul Național, ca să vedeți, la proaspăt înfrumusețata sală Studio, spectacolul "Bârfe, zvonuri și minciuni". Vă asigur că veți râde în hohote (deși piesa scrisă de Neil Simon prezintă și unele situații tragice), pentru că însuși celebrul dramaturg american a privit cu umor și îngăduință realitățile înfățișate de el în această piesă. Iar, la rândul lui, Ion Caramitru ("Hamlet"-ul nostru național), în calitate de regizor al spectacolului, a tratat cu multă fantezie, cu mult umor și detașare această "comedie de moravuri și de caracter, desprinse din societatea americană de azi, pe care le putem întâlni și în societatea românească".
Neil Simon scrie, așadar, despre întâmplări comice - dacă nu ar fi tragice - din viața personală a vice-primarului New-York-ului, cel ce-și dorește să serbeze la el acasă zece ani de căsnicie alături de câțiva prieteni buni. Numai că ea, căsnicia, se dovedește a fi o catastrofă, prietenii cei buni sunt niște trădători, care-și pun coarne reciproc (nici eroul principal nefiind scutit de unele mici cornițe). La un moment dat, se aude și o împușcătură, dar... deh!, fiind vorba de o comedie, până la urmă nimeni nu moare, iar spectatorii se prăpădesc de râs, asistând la toate aceste voioase matrapazlâcuri. Sigur, râsul este "servit" de o excelentă distribuție, din care aș cita câteva nume de mare rezonanță: Monica Davidescu, Marius Bodochi, Cecilia Bârbora, Silviu Biriș, Rodica Ionescu, Armand Calotă, Oana Ioachim - cea care semnează și excelenta versiune românească a piesei. Toate aceste trăsnăi și fugăreli de tot hazul se petrec în decorurile și costumele create de doi scenografi eminenți, de talie internațională: arh. Cătălin I. Arbore și Liliana Cenean. Muzica aleasă de regizor ca să însoțească desfășurarea acțiunii este jazzul de cea mai bună calitate. În deschiderea spectacolului auzim nici mai mult nici mai puțin decât fabulosul "New York, New York" lansat cândva de Liza Minelli...
Un șfichi comic
La fel de antrenantă este și "Lecția de violoncel", oferită de cochetul Teatru Metropolis într-un alt spectacol-eveniment, dominat de la un capăt la altul de un remarcabil "șfichi" comic. Scriu abia în al doilea rând despre el, nu în ordinea calității, ci în ordinea în care am văzut spectacolele. Comedia aceasta, deosebit de antrenantă, este scrisă în cheia teatrului bulevardier parizian, de către o tânără și foarte talentată iubitoare de comedie pe nume Mona Radu. Ea declară în caietul program: "Am scris «Lecția de violoncel» anume pentru maestrul Beligan și pentru fiica lui, Lamia". Așadar, pe lângă toate calitățile inerente unei piese de tip... parizian (qui-pro-quo-uri, mici sau mari înșelătorii, bănuieli întemeiate, minciuni, lacrimi de crocodil, situații neprevăzute, îndrăgostiri, decepții), ea mai are ceva în plus: un personaj principal menit a fi interpretat de un actor genial, cu stea în frunte, unic în felul lui, nu numai în România: Radu Beligan. Dacă ar fi să-l urmărim doar pe el, cât timp durează spectacolul - și tot s-ar numi că petrecem clipe binecuvântate. Dar spectacolul gândit și realizat cu eleganță și mult talent de Felix Alexa mai are în distribuție, alături de Lamia Beligan, și actori de forță, precum Marius Manole și Tania Popa, iar într-un rol anume apare pe scenă chiar frumoasa și talentata autoare a piesei. Da. Alergați la Metropolis, ca să nu pierdeți această savuroasă, unică, "Lecție de violoncel".
Bătrânețe, haine grele
Cu totul altă stare sufletească îți induce un foarte impresionant spectacol pe care ni-l oferă teatrul "Teatrelli", aflat în celebra Piață Lahovary. La drept vorbind, nu numai numele teatrului e frumos (cu sunete italienizante, de parcă s-ar afla la Roma, pe lângă Piața Spaniei, la doi pași de "Caffé Greco"), ci și clădirea în care s-a adăpostit această, mai nouă, instituție de cultură: o casă veche boierească, superb renovată. Iar sala de teatru propriu-zisă este mărișoară, prevăzută cu mese pătrate, cu fotolii voluptuoase, în care să te afunzi, urmărind cu emoție spectacolul. Ba chiar sorbind pe tăcute un... Martini ori o bere, servite de personalul de la barul profesionist, aflat în fundul sălii...
Piesa e scrisă de unul dintre "stâlpii" Hollywoodului în materie de scenaristică, pe nume Ronald Hardwood. Printre ultimele victorii ale lui se află un Oscar obținut pentru scenariul care a stat la baza superbului film al lui Polansky - "Pianistul". Piesa "Quartet" surprinde efectele unei boli universal valabile - bătrânețea. "Boală" cumplită, care umilește atât omul obișnuit, țăranul sărac, cât și miliardarul atotputernic. Și pe care fiecare dintre noi o trăiește sau o va trăi după puteri. Dar ea, bătrânețea, îi ajunge din urmă și pe cei dăruiți de Dumnezeu cu câte un har anume. Mari artiști, mari scriitori, mari pictori. În cazul nostru, cvartetul este format de foști mari cântăreți de operă, dintre cei ce vor fi strălucit, copleșiti de glorie, pe scene ca Metropolitan de la New York sau "Alla Scala" din Milano. Sfâșietoare este reîntâlnirea acestor... "foști" într-un... azil de bătrâni. Nici măcar un azil de lux. Spectacolul este pus în scenă cu multă sensibilitate de Dan Tudor, iar interpreții sunt de mare clasă: Florina Cercel, Adela Mărculescu, Damian Crâșmaru, Costel Constantin. Din fericire, niciunul dintre acești mari actori ai scenei românești nu intră la categoria unor "foști". Ei sunt vii, sunt ai noștri, sunt în plină glorie a talentului lor. Duceți-vă să-i vedeți. Veți trăi un ceas de sărbătoare!