Opt nume sonore din lumea fotbalului românesc au fost condamnate, toate, la închisoare cu executare şi la plata unor despăgubiri totalizând peste 10 milioane de dolari. Decizia pronunţată de cele două judecătoare este cu atât mai semnificativă, cu cât vizează personaje de prim-plan ale scenei publice româneşti din ultimele două decenii: un mare om de afaceri, fost vicepremier al ţării - George Copos, un fost mare internaţional român, căpitan al echipei naţionale şi al Barcelonei şi virtual preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal după alegerile ce urmau să aibă loc a doua zi după pronunţarea sentinţei - este vorba despre Gheorghe Popescu, managerul general al campioanei Steaua Bucureşti şi mâna dreaptă a lui Gigi Becali - Mihai Stoica, apoi o întreagă reţea de oameni de afaceri care au ocupat sau ocupă funcţii de conducere în importante cluburi de fotbal, precum Cristian Borcea, Gheorghe Neţoiu sau Jean Pădureanu. Pe lângă ei, influenţii agenţi de jucători Ioan şi Victor Becali, verii lui Gigi Becali.
Personaje unul şi unul, oameni care, vreme de 20 de ani, au făcut legea în România, fără teama că altă lege, cea dreaptă, s-ar putea întoarce contra lor. Angrenaţi în afaceri de culise, cu aparenţe, dar şi cu apucături tipic mafiote, mulţi dintre cei condamnaţi de Curtea de Apel în "Dosarul Transferurilor" au fost victimele prejudecăţii, des întâlnite în mediile politice şi de afaceri în care se învârteau, că având bani şi relaţii, nimic rău nu ţi se poate întâmpla. Ani de zile - iar asta acoperă doar cazurile cuprinse între cele 444 de pagini ale rechizitoriului prezentat de procurorii DNA - aceşti oameni au fentat statul român, cluburile pe care le conduceau sau cluburi partenere, cu bani de ordinul milioanelor de euro, declarând sume de transfer mai mici decât cele reale. În vreme ce "oamenii de fotbal" s-au îmbogăţit, cluburile au sărăcit sau au ajuns la faliment. Ceea ce surprinde sentinţa celor două curajoase judecătoare e doar gămălia din vârful unui aisberg: e vorba de doar 12 transferuri, efectuate între 1998 şi 2005. Ce o fi fost înainte, în harababura lui 1990, când s-a transferat în exterior întreaga "Generaţie de Aur"? Ce o fi fost după? Cât s-o fi furat la transferurile interne, în cumetria generalizată din fotbalul românesc? Asta nu mai ştim. Căci probele cele mai grele din "Dosarul Transferurilor" nu vin din ţară; vin de la cluburile din străinătate, care au declarat procurorilor noştri sumele reale ale transferurilor.
Ce ştim sigur e că peste 10 milioane de dolari s-au furat în cazurile instrumentate de DNA şi validate de verdictul Curţii de Apel. Înmulţiţi cu 10, înmulţiţi cu 100, înmulţiţi cu 1.000, extrapolaţi ce se întâmplă în fotbal la scara întregii economii din ultimii 25 de ani şi veţi avea, cât de vag, intuiţia prăpădului peste care aceşti oameni condamnaţi pe 4 martie tronau seniorial, plini de ei şi siguri că nimic nu li se poate întâmpla. Au făcut scene în sala de judecată, le-au jignit şi umilit pe judecătoare, s-au agitat să-şi spele imaginea la televizor, punând presiune pe actul de justiţie, au sfidat, până în ultimul moment, evidenţa celor 20.000 de pagini depuse la dosar. Tocmai de aceea, soluţia din "Dosarul Transferurilor" este una istorică. Mai mult, poate, decât în cazul Năstase, unde mai puteai bănui poliţe politice, decizia celor două judecătoare este un mare semn de speranţă. Iată că în România nu te mai poţi căţăra deasupra legii, după bunul plac!
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
