Strămoşii noştri credeau cu tărie în puterea magică a părului, socotindu-l o punte de legătură cu Universul. Tocmai de aceea, femeile purtau părul lung, împletit în cosiţe, iar copiii nu erau tunşi până la vârsta de şapte ani. Peste veacuri, medicina modernă a confirmat adevărul acestor "superstiţii": podoaba capilară umană reprezintă o adevărată bază de date, o arhivă cu informaţii esenţiale. Prin analiza firului de păr se poate determina nu doar starea de sănătate a persoanei căreia îi aparţine, dar se pot stabili şi personalitatea, obiceiurile, chiar statutul său social. Conform unor teorii, părul are memorie, putând influenţa nu doar caracterul omului, ci şi soarta lui.
Samson al Rusiei
"Să nu tăiaţi părul blond şi nici pe cel castaniu sau chiar cărunt, căci înţelepciunea pe care Domnul v-a hărăzit-o o veţi pierde şi sănătatea vi se va şubrezi!" - astfel se povăţuieşte într-una din cele mai vechi scrieri rămase de la slavii răsăriteni, în "Pravila Rusă", ce datează din secolul al XI-lea. În vremuri demult apuse, oamenii nu se abăteau de la slova tradiţiei, iar cutumele erau respectate aproape cu sfinţenie. În secolul al XXI-lea, când totul se învârte în jurul ştiinţei şi al tehnologiei, puţini sunt cei care mai ţin seamă de asemenea îndrumări izvorâte din înţelepciunea populară. Elena Hlebnikova însă nu este o femeie obişnuită. Născută într-o familie cu vechi rădăcini ruseşti, ea îşi lasă viaţa călăuzită de pravilele şi datinile ancestrale, considerate astăzi simple superstiţii primitive.
"De când ne ştim în neamul nostru, atât bărbaţii, cât mai ales femeile, au purtat mereu părul lung. Soţii şi fiii noştri nu se vor tunde niciodată scurt, chiar dacă astăzi unii oameni ne consideră ciudaţi. Când am dat naştere primului meu băiat, în 1989, şi am văzut că este complet chel, m-am gândit că firul tradiţiei noastre se va rupe. Lipsit de păr, cu ochii mici, negri, uşor oblici, băieţelul meu îmi amintea de înfăţişarea unui călugăr Shaolin. Timpul mi-a dovedit că impresia mea fusese eronată. La câteva luni, părul lui a început să crească brusc şi, în scurt timp, el părea mai mult o fetiţă. Până şi medicul pediatru a fost uluit de părul negru, des, lucios, care creştea pe creştetul copilului, într-o claie sârmoasă. Deşi aş fi respectat fără tăgadă tradiţia familiei de
Înzestrat cu o forţă fizică aproape supranaturală, Bruce Hlebnikov a bătut încă din copilărie record după record, intrând în Guinness Book pentru cel mai puternic copil din lume. Destinul său a fost poate influenţat şi de numele pe care îl poartă. Mama lui, o admiratoare a legendarului maestru în arte marţiale, Bruce Lee, hotărâse încă din tinereţe că primul său fiu va purta numele celebrului luptător. Urmând, se pare, calea tainică a karmei numelui, băieţelul a început din fragedă copilărie să-şi uluiască familia. La vârsta de patru ani, sub privirile înspăimântate ale părinţilor, a zdrobit cu mânuţa sa un clit cu plăci din faianţă, fără să capete nici măcar o zgârietură. Atunci a fost prima dată când Bruce le-a spus părinţilor că vrea să facă karate, şi deja în anul următor a primit centura galbenă de Wushu, devenind cel mai tânăr campion al Rusiei. La cinci ani, a călcat cu picioarele goale pe cuie şi sticlă, iar la doar opt anişori, băieţelul a urcat desculţ, în fugă, scările turnului Ostankino, care are o înălţime de 540 de metri, într-un timp record: 20 de minute. Pe când avea zece ani, "băiatul-fenomen" şi-a legat de păr două maşini şi le-a tras după el. Câţiva ani mai târziu, a uluit întreaga planetă, târând în urma lui un vapor de 105 tone, folosindu-şi părul pe post de odgon. Astăzi, Bruce Hlebnikov este cel mai puternic bărbat din Rusia şi printre primii din lume.
Supranumit Samson al Rusiei, Bruce susţine că secretul forţei sale neobişnuite stă în părul său, care are o lungime de 140 de centimetri. De altfel, el a intrat în Cartea Recordurilor şi pentru podoaba capilară, grosimea firului său de păr fiind de cinci ori mai mare decât cea a unui om obişnuit. "E un dar de la Dumnezeu! Fiecare dintre noi este înzestrat de Sus cu capacităţi de-a dreptul miraculoase, doar că omul, desprinzându-se de legătura cu divinitatea, îşi pierde aceste forţe. Crezul meu care vine din moşi-strămoşi este că această legătură tainică se realizează prin părul cu care am fost înzestraţi".
Firele sorţii
În timpuri străvechi, în Rusia exista tradiţia conform căreia părul copiilor nu trebuia tăiat până la vârsta de şapte ani. Conştiinţa lor nu era încă formată, părul slujind ca instrument de acumulare de informaţii şi cunoştinţe primite de la forţe
În toate religiile lumii există practici şi ritualuri legate de păr. Budiştii se rad în cap, lepădându-se astfel de viaţa anterioară; în religia sikh, practicată în India, părul lung simbolizează credinţa şi acceptarea voinţei lui Dumnezeu, în vreme ce, în hinduism, credincioşii îşi rad părul, lăsându-şi doar o şuviţă de care vor fi ridicaţi la cer de zeul Krishna. Pe teritoriul Africii, masaii din est au darul de a aduce ploaia, doar dacă poartă părul lung şi barbă, iar preoţii din triburile Africii de vest consideră că părul este lăcaşul Fiinţei Supreme. Pe tărâmul pieilor roşii, scalpul reprezenta o modalitate de a poseda sufletul morţilor. În credinţa amerindienilor, se spunea că sufletul migrează către pielea capului, căci se ştie faptul că părul continuă să crească o perioadă chiar şi după moarte.
Întreaga poveste Sally o aflase de la soţul ei, care lucra ca psiholog în cadrul unui spital unde erau trataţi veteranii de război ce luptaseră în Vietnam, care sufereau de sindromul de stres post-traumatic.
"Îmi amintesc seara în care soţul meu a venit acasă cu un teanc gros de dosare la subraţ. Chipul său părea vădit îngrijorat. Deşi era un bărbat foarte volubil, în acea seară era foarte tăcut. Abia a doua zi îmi destăinui că dosarele pe care le adusese acasă conţin sute de pagini cu mărturii ale foştilor luptători, despre studiile comandate de guvernul american. Conform declaraţiilor veteranilor, în timpul războiului din Vietnam, trupe speciale din cadrul departamentului de război primiseră misiunea de a scotoci toate rezervaţiile amerindienilor, în căutarea acelor indivizi care deţin abilităţi extrasenzoriale. Indienii Hopi, dintre toţi amerindienii, erau recunoscuţi ca fiind cei mai buni vânători, cu capacităţi în depistarea inamicului, pe căi numai de ei ştiute. Indivizii selecţionaţi erau adevăraţi experţi în tehnici de urmărire şi de supravieţuire. Ei au fost rapid înrolaţi în armata americană şi expediaţi, cu direcţia Saigon, în Vietnamul de sud. Însă imediat după înregimentare, indienii, dintr-un motiv aparent straniu, au început să-şi piardă abilităţile. Oricare le-ar fi fost puterile în rezervaţiile de unde fuseseră scoşi, acestea păreau să fi dispărut complet, noii recruţi eşuând misiune după misiune. În scurt timp, au fost introduşi într-un program de testare, pentru a se stabili cauza acestor eşecuri. S-a descoperit că, odată cu înrolarea şi tunderea părului lor, conform regulamentului militar, indienii au pierdut accesul la lumea extrasenzorială. Părul lor lung, folosit ca aparat de emisie-recepţie, nu le mai putea transmite informaţii despre inamic, nu mai putea citi semnele subtile pe care Universul le transmitea. Cel de-al şaselea simţ cu care fuseseră înzestraţi din naştere dispăruse complet.
Pentru a proba uimitoarea concluzie, la baza secretă de cercetare au fost aduşi noi recruţi, cărora însă le-a fost permis să-şi păstreze părul lung. Atât soldaţii tunşi milităreşte, cât şi cei care purtau plete, au fost supuşi la zeci de teste identice. Probă după probă, indianul cu părul lung obţinea rezultate remarcabile, pe când cel tuns scurt nu reuşea să treacă testele nici cu un scor
După ce a citit arhiva de mărturii ale veteranilor, soţul meu şi-a schimbat complet modul de viaţă: şi-a lăsat părul lung şi barbă. În plus, a reuşit să-i convingă şi pe alţi angajaţi ai spitalului de importanţa vitală a părului, de forţa sa energetică uriaşă, de rolul lui magic".
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
