OTILIA ŢEPOSU
"Cu siguranţă, anul acesta, aflat sub imperiul cifrei şapte, va fi un an bun"
Sunt născută sub puterea magică a cifrei şapte, aşa că mi se potriveşte ca o mănuşă întrebarea legată de anul în care am intrat de curând. Ca o mănuşă de bal, pe care dimineaţa o găseşti uitată pe speteaza unui scaun de grădină, uşor acoperită de rouă.
Cu siguranţă, anul acesta aflat sub imperiul cifrei şapte va fi un an bun, căci şaptele nu e sever şi morocănos ca treiul, nu e distrat şi insensibil ca cinciul, ori leneş ca şasele care doarme, doarme, ca un motan ce-şi acoperă ochii cu coada. Şaptele nu e riguros ca unu, dar nici static, sever şi serios ca patru, care-ţi dă fiori. Din şirul cifrelor sub care se ordonează viaţa noastră, cu vrute şi nevrute, cu bune şi rele, cu vesele şi triste, au mai rămas pe dinafară doiul cel hăbăuc, căci aleargă mereu să-şi caute tovarăş, optul, rigid şi incoruptibil, ca un infinit întors, şi nouăle cam tainic şi tenebros, dar oarecum marţial, totuşi, în statura lui de lord uşor afumat de un whiskey irlandez.
Aşadar, şaptele rămâne singurul născut cu căiţă, adică, singurul norocos între toţi tovarăşii săi de numărătoare, şi cred că asta i se trage de tare demult, de-atunci, de la începutul lumii, când Bunul Dumnezeu a hotărât ca ziua a şaptea a facerii să fie a odihnei şi a sărbătorii. A recapitulărilor necesare, spre clarificarea minţii, a judecării şi analizei făcutelor şi nefăcutelor din zilele trudnice, din zilele obişnuite, acelea de rând.
Ştiu că nu se poate ca tot anul aflat sub puterea lui şapte, ca de altfel toţi anii pe care-i trăim, să fie o sărbătoare continuă, dar ştiu şi-mi place să cred că stă în puterea minţii mele, că depinde de mine, în mare măsură, ca să transform plumbul unei zile în aur, să scot din cărbune diamantele, să aleg dintre ceţuri nesfârşite lumina firavă a unui lujer de primăvară, să scurm cenuşa ca să aprind din nou o scânteie.
Aşadar, cred că anul acesta va fi un an bun, norocos, dacă Dumnezeu ne va da puterea să trăim cum se cuvine şi să trecem, să depăşim cu înţelepciune, toate aceste jocuri ale numerelor care ne înconjoară la tot pasul, ca să vedem, dincolo de ele, întreaga Lui măreţie şi să putem rămâne ancoraţi la chemarea şi la ţărmul Său.
VETA BIRIŞ, interpretă de muzică populară
"Vreau să cânt şi să mă iubească lumea"
DENISA COMĂNESCU, poetă, editor, autoarea colecţiei "Raftul Denisei", de la Humanitas Fiction
"Mă încred în cifra 7"
Fiecare an începe pentru mine cu aceeaşi promisiune, reiterată cu aceeaşi convingere de moment - scrierea unui nou volum de versuri. De cum începe anul, vin surprizele. De obicei le presimt, le amuşinez, mă bucur dinainte de ivirea lor. Anul acesta nu am fost pregătită pentru surprize - cred că pe jumătate le-am ignorat cu bună-ştiinţă, iar pe jumătate, n-am mai crezut în apariţia lor. Dar iată, în decurs de două săptămâni, cel puţin două lucruri m-au trezit din rutina călduţă în care mă complăceam. Amândouă ţin de profesiunea mea de editor. În noiembrie trecut, citisem şi mă impresionase romanul "Le quatrième mur", al scriitorului francez Sorj Chalandon, care a primit atât "Prix Goncourt des lycéens", cât şi primul premiu Goncourt românesc, votat de studenţi din mai multe universităţi din ţară (Bucureşti, Cluj, Iaşi etc.), sub umbrela Institutului Francez. Un roman convingător, scris foarte bine, despre utopia unui tânăr francez de a pune în scenă "Antigona" lui Jean Anouilh, la Beirut, în 1982, în timpul războiului din Liban, cu actori amatori din ambele tabere. În primele zile ale lui 2014, am făcut oferta de achiziţionare a licenţei şi vestea bună este că Institutul Francez îl va invita pe Sorj Chalandon la Târgul Internaţional de carte Bookfest de la finele lui mai, când romanul său, "Al patrulea zid", va apărea tradus în colecţia "Raftul Denisei", pe care o coordonez. Şi cum o bucurie nu vine niciodată singură, săptămâna trecută un telefon primit de la Institutul Cervantes m-a făcut să ţopăi: scriitoarea catalană Care Santos va veni la Bucureşti, la mijlocul lunii martie. I-am publicat, în toamna trecută, romanul "Încăperi ferecate", în traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari, o naraţiune puternică, despre destinul secret al unei celebre familii. Acestea sunt semnele bune ale noului an. Concret, pe plan editorial, pentru mine, 2014 a debutat sub magia unui mare roman apărut la "Humanitas Fiction": "Baladele usturoiului din Paradis", semnat de scriitorul chinez Mo Yan, deţinător al Premiului Nobel pentru Literatură 2012 şi transpus în limba română de Luminiţa Bălan. De la începutul anului, nu am scris încă nici un poem. Dar mă încred în cifra 7.
BEATRICE RANCEA, balerină, actriţă, regizor, manager la Opera Naţională Română din Iaşi
"Pentru noi, pentru mine, pentru Opera din Iaşi, va fi un an foarte bun"
Dacă până acum am avut tot timpul înţelegere din partea soţului meu (actorul Doru Rancea), care a fost de acord să vin la Iaşi, îmi doresc ca şi anul acesta să fie la fel de deschis şi de indulgent, având în vedere că ne petrecem destul de puţin timp împreună. El vine la Iaşi doar atunci când îi permite timpul, pentru că are, la rândul lui, spectacole. Cu toate astea, suntem în armonie şi la fel de fericiţi ca şi până acum, alături - evident - de căţeii noştri. Mă bucur că am reuşit să-i aduc de la Bucureşti. Până la urmă, am reuşit să-l conving pe soţul meu să ne mutăm în Iaşi şi astfel am animalele lângă mine, căci tare greu aveam grijă de ele de la distanţă. Cred că am o energie pozitivă şi datorită lor, a dragostei cu care mă întâmpină atunci când ajung acasă. Acum avem 21 de căţei (doi dintre ei sunt proaspăt înfiaţi de-aici, din Iaşi) şi îmi doresc ca şi ei să aibă un an bun, să fie sănătoşi. 21 e divizibil cu 7, aşa că norocul sper să ne surâdă şi din acest punct de vedere. Deci, să fim optimişti. Anul 2014 va fi cu siguranţă un an foarte bun.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
