FILIT - Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere de la Iaşi

Trebuie să mărturisesc de la bun în­­ceput: nu mai că­lă­torisem ni­cio­dată la Iaşi.

Dar gândul la cele cinci zile pe care urma să le petrec printre scriitori şi cărţi, într-un oraş atât de frumos, mi-a fost destul ca să intru, cu mult înainte, în febra aşteptării. Aveam, de altfel, toate mo­tivele să fiu nerăb­dătoare. Încă din vară, când festiva­lul era departe de start, toată lumea literară şuşotea des­pre cât de gro­zav o să fie, cât de mare, cât de profesionist, cât de aşa şi pe dincolo, încât niciun iubitor de literatură care se respectă nu ar trebui să-l rateze. Cine a văzut filmu­le­ţul de promovare a festivalului înţelege ce vreau să spun - 60 de secunde regizate de Radu Jude, mustind de umor, în care defilează personaje celebre ale litera­turii de peste tot. O abordare occidentală, care ne asigu­ra, când nimeni nu mai credea, că literatura română va abandona în sfârşit hainele ponosite de provincie, ca să îmbrace rochia de gală pe care o merita de mult. FILIT ne promitea, în doar cinci zile de des­făşurare, zeci de evenimente, 200 de invitaţi din ţară şi de peste hotare, nenumărate lansări de carte, lecturi, dezbateri, expoziţii şi concerte.
Un festin pus cap la cap cu minuţie de trei scriitori ieşeni (Dan Lungu, Florin Lăzărescu, Lucian Dan Teo­dorovici) şi devenit posibil datorită generozităţii Consi­liului Judeţean, care a alocat acestui eveniment un buget uriaş, de 500.000 de euro.

***

De la Bucureşti, trenul de Iaşi a plecat la prânz, adunând în vagoanele lui pluşate scriitori şi jurnalişti, bucuroşi de revedere şi de vecinătatea de scaun. Şi aşa, printre foşnetele ziarelor şi ale paginilor din carte, a înaintat, timp de şapte ore exacte, tăind în două dealu­rile blânde, mărginite de tufe de măceş şi porumbar. Toam­na, Moldova e incredibil de frumoasă, aveam să aflu asta abia acum, bucurându-mă, ca atâţia alţii, că vre­­mea ţine şi ea cu festivalul şi a programat de mier­curi până duminică doar 20 de grade, soare şi cer al­bastru.

***

La Iaşi, câteva zeci de locaţii te aşteptau cu eveni­mente de tot felul, încât s-a dovedit o adevărată încer­care să decizi unde şi când să fii prezent. Un cort uriaş, ridicat în centrul oraşului, chiar în faţa Palatului Cul­turii, adăpostea şi biroul de presă, şi sala în care se ţi­neau cele mai multe lecturi. Acolo, în încăperea tape­tată cu superbele portrete de scriitori ale fotografului Mircea Struţeanu, puteai vedea defilând zilnic pe unii dintre cei mai cunoscuţi autori români şi străini: pe Petru Cimpoeşu şi românizatul Jan Koneffke (de când s-a căsătorit cu o româncă, scriitorul german îşi împar­te timpul între Viena, Bucureşti şi Măne­ciu), pe Filip Florian şi pe Attila Bartis (unul din cei mai importanţi şi mai traduşi prozatori din Ungaria), pe Ioana Pârvu­lescu şi pe mereu ele­ganta Adriana Bittel, pe prozatorul Ovidiu Nimi­gean şi pe bulgarul Georgi Gospodinov, pe inconfun­dabilul poet Ion Mureşan (la a cărui lectură sala a fost plină ochi) şi pe englezul Andrew Cowan (al cărui roman de debut, Porcul, a câştigat nenu­mărate premii literare), pe mult aşteptatul Ştefan Agopian (care a stârnit hohote de râs, la poves­tirile lui erotice) şi pe rusul Andrei Kurkov (cu celebrul său roman Moartea Pinguinului, tradus în 35 de ţări). Şi lista ar putea con­ti­nua, fiindcă scriitorii care şi-au dat întâlnire la FILIT au fost mult mai mulţi, iar bucuria publicului pe mă­sură.

***

Unul din cele mai aşteptate momente ale săptă­mânii, pentru care festivalul rezervase cu generozitate seara de vineri, ar fi trebuit să fie întâlnirea publicului român cu deţinătoarea Premiului Nobel 2009, scriitoa­rea germană de origine română Herta Müller. Românii nu au mai avut însă parte de prezenţa ei. Cu doar câteva zile înainte de startul festivalului, un comunicat de presă ne anunţa, cu părere de rău, că Herta Müller sufe­rise o operaţie de urgenţă şi e spitalizată într-un orăşel din Germania. Dar cine s-a temut că fără prezenţa Her­tei festivalul îşi va pierde piesa de rezistenţă s-a înşe­lat. Cei dezamăgiţi de absenţa unui Nobel s-au bucurat în schimb de prezenţa unui Premiu Goncourt. Teatrul Naţional şi-a deschis porţile sâmbătă seara, pentru a-l întâmpina, alături de moderatorul Cristian Tudor Po­pescu şi de gazda TVR, Cătălin Sava, pe celebrul scriitor francez, François Weyergans. Născut în Belgia, dintr-un tată scriitor şi critic de film, François Weyer­gans a ales să se formeze la Institutul de Înalte Studii Cinematografice din Paris. Abia după ce, în calitate de regizor, a realizat peste 20 şi ceva de scurt şi lungme­traje, a virat brusc spre literatură, dedicându-se defini­tiv scrisului. Deţinătorul unui Premiu Goncourt şi al unui Premiu Renaudot, François Weyergans avea toate ingredientele scriitorului cu morgă: eleganţa excesivă, vârsta înaintată şi un scaun mult râvnit în Academia Franceză. Cu discuţiile de pe scena Teatrului de la Iaşi, Weyergans a cucerit însă inima celor din sală, care au putut descoperi un scriitor mult mai cald şi cu mai mul­tă prezenţă de spirit decât se aşteptau. A fost surpriza serii şi pentru cei mai tineri, care nu-i citiseră nicio carte, cum, probabil, va fi şi pentru telespectatorii care vor putea urmări filmarea la o oră de vârf.

***

Dar FILIT a fost, încă de la început, gândit şi ca un festival de traducere, care să adune laolaltă profesio­niştii din domeniu, să-i provoace la dezbateri cu publi­cul, să mijlocească întâlnirea cu editori şi autori. Fără traduceri, scriitorii români nu pot ieşi în lume, un amă­nunt simplu, dar foarte impor­tant, de care organi­zatorii au ţinut seama încă de la început. Mai puţin atractive pentru pu­blicul obişnuit, întâlnirile la care au participat Laure Hinckel, Jan Cornelius, Bruno Mazzo­ni şi alţii asemeni lor au fost însă fundamen­tale pentru promo­varea scriitorilor români şi, mai ales, pentru a-i încuraja pe traducătorii români să nu abandoneze o meserie atât de lovită de vicisitudini în ultimii ani.

***

Literatura se împacă bine cu muzica, mai ales atunci când cei care o fac pe ultima sunt ei înşişi pe jumătate poeţi. Ada Milea, Anca Hanu, Cristi Rigman şi Bobo Burlăcianu au oferit vineri seară un spectacol acustic excep­ţional, cu melodii adaptate după poemele din volumul Cartea Alcool, de Ion Mureşan. S-a lăsat cu atât de multe aplauze, încât cei patru au fost nevoiţi să se întoarcă de trei ori pe scenă.

***

Dacă serile se încheiau, în general, cu mu­zică, dimi­neţile erau pentru cafea şi întâl­niri cu cei tineri. Iaşiul s-a întrecut încă o dată pe sine, pentru că tinerii moldoveni interesaţi de literatură sunt, pur şi simplu, mai organi­zaţi ca-n alte părţi. Trei licee de vârf din judeţ şi olim­picii lor naţionali şi internaţionali au înfiinţat şi creat o revistă de cultură care, în plus, arată şi grafic excep­ţional. Că Alecart e citită, urmărită şi are ecou s-a văzut mai ales în reuşita întâlnirilor organi­zate de ea. Nicăieri la FILIT nu a fost mai multă lume ca la dezbaterile cu scriitori, propuse de redactorii ei. Nicăieri prezenţa nu a fost mai vie, întrebările mai per­cutante şi interesul mai mare.

***

Am mai trăit o bucurie la Iaşi, aceea de a vedea că-n seara dedicată poeziei (programată să înceapă târziu, aproape de miezul nopţii), cortul FILIT era plin de lu­me, mai ales de tineri. Un maraton care a adus îm­pre­ună 27 de poeţi şi a dovedit, în ciuda predicţiilor fata­liste, că poezia nu şi-a pierdut nicidecum cititorii.

***

Ar fi aproape imposibil să amintesc tot ce s-a în­tâm­plat în cele câteva zile. Timpul a trecut aproape pe nesimţite, întâlnirile oficiale s-au succedat cu repezi­ciune, iar bucuriile literare s-au înfrăţit cu celelalte, pur omeneşti: plăcerea de a te plimba prin Copou, bucuria de a-ţi întâlni colegii de breaslă, de a cunoaşte oameni noi sau de a revedea prieteni de o mie de ani.
Am întâlnit la FILIT oameni sosiţi de peste tot: de la Cluj, de la Bucureşti, de la Braşov, din Piatra Neamţ, din Suceava şi din Republica Moldova. Oameni simpli, atraşi de bucuria de a fi în preajma scriitorilor. Am în­tâlnit şi şoferi de taxi, puşi la curent cu toate eveni­mentele literare. Am intrat în cafenele în care eram întâmpinaţi pe mese de cotidianele locale, ale căror pagini debordau tot de FILIT şi de ce se întâmplase cu o zi înainte. Şi am înţeles că, pentru ieşeni, festivalul acesta a fost chiar mai mult decât o sărbătoare a cărţii. S-au solidarizat cu el, a fost mândria lor. Au văzut, în ce s-a întâmplat, gestul mult aşteptat ce a redat oraşului onoa­rea de a fi oraş cultural, reaşezându-l pe harta cul­turală a Europei, aşa cum Tiff-ul a aşezat definitiv Clu­jul, iar Festivalul Enescu a aşezat Bucureştiul.

Gabriela Adameşteanu - Scriitor invitat
"Un festival de nivel internaţional"

Aş vrea, înainte de toate, să-i amintesc aici pe Ho­ria Roman Patapievici şi pe colegii săi, pentru că fără programele lor de la ICR nu am fi avut atâtea cărţi tra­duse, iar Lucian Dan Teodorovici, Dan Lungu, Flo­rin Lăzărescu, ca şi mine şi alţi colegi, nu am fi ajuns niciodată la aceste festivaluri. Iată cum, în doar câţiva ani, au venit fructele iniţiativelor lor. La Iaşi, festivalul nu a fost cu nimic mai prejos decât rudele lui occiden­tale. Am avut parte de o atmosferă extraordinară. Mi-a amintit de zilele petrecute la Mantova - un orăşel ita­lienesc care timp de o lună de zile trăieşte efectiv de pe urma acelui festival, demonstrând că şi cultura poate fi exploatată economic. Cât durează acolo festi­valul, o febră extraordinară cuprinde toată provincia. Firmele se grăbesc să subvenţioneze, turismul merge bine, se vinde, se cumpără, librăriile sunt deschise până noaptea târziu. Şi la Iaşi, festivalul a schimbat pentru câteva zile faţa oraşului. Organizarea a decurs impeca­bil, invi­taţii s-au simţit bine, toată lumea a părut să se bucure de întâlnirea aceasta extraordinară cu literatura şi lu­mea ei. E un dar extrem de ge­ne­ros, pe care ni l-au fă­cut nouă, tuturor, cei trei orga­nizatori. La urma urmei, s-ar fi putut limita la bursele lor în Oc­cident şi la scrierea propriilor cărţi. Or, ei au dovedit că pre­feră să facă ceva pentru colegii lor, pentru oraşul lor şi pentru ţara lor.

- Cum vă explicaţi că am reuşit să avem un festival uriaş la Iaşi, dar n-a fost posibil pâ­nă acum nici la Bucureşti, nici la Cluj?

- Prima explicaţie e că doar la Iaşi s-a găsit la nivelul autori­tăţilor locale acea minte care a înţeles miza economică şi de imagine a unui festival, a avut încredere în nişte organizatori şi a dat suficient de mulţi bani în­cât festivalul să iasă atât de bine, de la prima ediţie. Iar a doua este calitatea oamenilor din această zonă şi interesul lor deosebit pentru literatură. Am întâlnit acolo elevi olimpici la diverse specialităţi realiste, care puteau citi o carte cu uneltele unui critic literar. M-au uluit cu pertinenţa întrebărilor lor. Au umplut o sală de cinema­tograf, fără să-i oblige nimeni sau să-i momească ni­meni cu note mari. Iaşiul are tineri extrem de buni, de inteligenţi, de curioşi şi deloc snobi. La întâlnirea mea cu ei, atmosfera a fost extrem de spontană, ba chiar am fost nevoiţi să oprim discuţiile când încă mai aveam 20 de mâini ridicate pe sus. Jean Mattern, directorul colecţiei "Du Monde Entier" a Editurii Gallimard din Franţa, a recunoscut că aşa ceva nu a mai văzut. Cum să nu fii optimist în ce priveşte literatura şi cultura? În timp ce o ţară întreagă se lamentează că nu se mai citeşte, că literatura e pe moarte, uite că la Iaşi o echipă mică a putut face lucruri de nivel internaţional.

Florin Lăzărescu - Scriitor, organizator principal
"Ieşenii au recâştigat mândria de a fi ieşeni"

- Filit a pornit de la o mână de oameni, toţi scriitori. Or, scri­itorii, în general, nu sunt chiar faimoşi pentru calităţile lor orga­ni­zatorice. De unde curajul să vă implicaţi într-un proiect de ase­menea anvergură?

- Nu suntem chiar aşa boemi cum s-ar putea crede şi nici nu ne-am apucat din senin de proiecte culturale. Eu am coor­donat vreo cinci ani promovarea şi relaţiile publice la Editura Polirom, Lucian Dan Teodo­rovici a fost ani buni redacto­rul şef al aceleiaşi edituri şi este de zece ani coordo­na­torul celei mai cunos­cute colecţii de proză din literatura română contemporană, iar Dan Lun­gu, managerul fes­tivalului, e directorul Muzeului Litera­tu­rii Ro­mâne Iaşi şi pro­fesor de sociologie, şi ştie multe des­pre rela­ţiile interumane, des­pre cum trebuie orga­ni­zată o echipă. Toţi trei am mai desfă­şurat proiec­te culturale, unele chiar în comun, toţi trei am avut, de-a lungul timpului, nenu­mă­rate ocazii să vedem pe viu, în afara graniţelor, cum se face un eveniment de amploare. Nu ne-am pro­pus să inventăm roata, ci, pur şi simplu, să facem şi noi una care să se învârtă ca lumea, la noi în ţară, în oraşul pe care-l iubim.

- Acum, că FILIT şi-a închis porţile, puteţi spune că a meritat efortul şi sacri­ficiul?

- Reacţiile de după prima ediţie au depăşit cu mult chiar şi aşteptările noastre, care nu erau deloc mărunte. Când invitaţii străini declară că s-au simţit ca la orice alt mare fes­ti­val occidental, când invitaţii români spun că nu au mai văzut şi nici nu au crezut că e posibil aşa ceva în România, când simţi că un oraş întreg vibrează odată cu acest festi­val, n-are rost să mai vorbim de sa­crificii, chiar dacă volu­mul de muncă a fost cu adevă­rat uriaş şi suntem epuizaţi. În plus, am câştigat o mare expe­rienţă pentru a creşte festi­valul în anii următori. Publi­cul a cunoscut bucuria de a întâlni la un loc zeci de per­so­nalităţi culturale de talie euro­peană. Iar ieşenii - unii chiar ne-au oprit pe stradă şi ne-au spus asta - au recâştigat mândria de a fi ieşean. În pri­vinţa pier­derilor - şi vorbesc doar în nume personal - mă tem să nu fi pierdut vreo doi amici care, din secunda în care ne-am apucat de lucru şi până a început festivalul, au repetat încontinuu că ne vom face de râs. (râde)

- Aproape toţi invitaţii au fost impresionaţi de căldura şi profesionalismul vo­lun­­ta­rilor implicaţi. E un model de lucru care se poate dovedi şi riscant. Să fie tinerii ieşeni mai devotaţi culturii decât alţii?

- Când ai aproape 200 de in­vi­taţi, nu te poţi descurca fără vo­luntari. Din fericire, interesul pen­tru a fi voluntar la acest festi­val s-a dove­dit enorm. Au fost peste 300 de candidaturi, chiar şi din afa­ra Iaşiului, am avut de un­de alege cu atenţie. Şi da, contam pe competenţa ieşenilor şi pe bu­curia lor de a da o mână de ajutor, pentru a fi în preajma unor scri­itori. Nu-mi permit să judec ce se întâmplă în alte părţi, dar pot spu­­ne că în Iaşi poţi găsi întot­dea­una oameni entuziaşti să spri­jine pro­iecte care merită. Volun­ta­rii noş­tri s-au comportat exem­plar.

- Putem spera ca anul ur­mă­tor să avem la Iaşi o ediţie a doua de aceeaşi amploare?

- La anul va fi şi trebuie să fie o ediţie şi mai bună. Partea cea mai grea, punerea festivalului pe picioare, a trecut. Consiliul Jude­ţean Iaşi, reprezen­tat de preşe­dintele Cristian Adomni­ţei, şi-a anunţat public sprijinul financiar pentru cel puţin patru ediţii. Vom avea ace­laşi buget, adică un bu­get generos, cu care putem rea­liza ceva. Avem deja girul Băncii Naţionale a Româ­niei şi câţiva sponsori mari din zona privată. Încă înainte să se încheie festi­valul, Reprezen­tanţa Comi­siei Europene în România s-a oferit să inclu­dă de-acum înainte desfăşurarea FILIT sub înaltul ei patro­naj, suportând şi o parte din chel­tuielile de organizare. E o veste cu adevărat extra­or­dinară. Dacă festivalul acesta a reuşit să con­vingă şi când era doar o poveste frumoasă pe hârtie, acum, când a demonstrat că e viu, sănătos şi voinic, nu văd cum ar putea să nu mai fie susţinut.


Festivalul în cifre

* 5 zile
* 500.000 euro buget
* 200 de invitaţi din 17 ţări
* 100 de jurnalişti acreditaţi
* 50 de parteneri media
* 20 de oameni în carul de reportaj al TVR
* 2 radiouri care au transmis live
* 50 de invitaţi în direct la RFI
* 20 de interviuri la Radio România Cultural
* 100 de minute în prime time la TVR
* 800 mp construiţi în faţa Palatului Culturii
* 20 de locaţii în tot oraşul
* 80 de evenimente
* 15.000 de persoane - publicul total estimat.