Cum literaturile naţionale contemporane trebuie să aibă fiecare câte o "Mare Doamnă", în Canada acest titlu e atribuit poetei, romancierei şi eseistei Margaret Atwood. La 74 de ani, celebritatea ei a depăşit aria anglo-saxonă, atât prin numărul cărţilor publicate, dovedind o prodigioasă fertilitate a imaginaţiei, cât şi prin calitatea lor, atestată de premii importante (inclusiv Booker Prize). Capacitatea de a aborda (şi mixa) genuri şi stiluri variate, de la poem la frescă socială şi saga familială, de la incursiune ştiinţifică la ficţiune speculativă, de la analiză psihologică la utopie e cu adevărat uimitoare. Cu atât mai mult cu cât acest cameleonism literar e pus în construcţii solide şi atent elaborate, din care nu lipsesc intenţia parodică, umorul şi tezismul neostentativ, ceea ce atrage toate categoriile de cititori (şi amatorii de pulp fiction, şi degustătorii de subtilităţi sunt captivaţi deopotrivă, deşi din motive diferite). Romanul pe care vi-l recomand azi - foarte bine tradus şi cu numeroase note de subsol referitoare la istoria şi cultura canadiană - ilustrează cu brio viziunea scriitoarei asupra naturii umane şi virtuozitatea ei compoziţională. Subiectul reia un caz real - un dublu asasinat petrecut în Canada la mijlocul secolului XIX - pe care Margaret Atwood îl mai folosise într-o piesă de teatru, Servitoarea, în 1974. După decenii şi după ce s-a mai documentat cu o rigoare inculcată din copilărie de tatăl ei, care era om de ştiinţă, scriitoarea a fost tentată să reconstituie în spaţiul mai generos al romanului nu doar destinele protagoniştilor tragediei, ci şi întreaga ambianţă a Canadei din 1840-1885. Pentru asta a citit ziarele şi revistele epocii, mărturii şi studii, dar s-a lăsat impregnată şi de literatura victoriană şi din America acelui timp, ca să recompună o realitate revolută din suprapunerea diferitelor puncte de vedere. Eroina titulară, servitoarea de 16 ani Grace Marks, condamnată pe viaţă în 1843 pentru că şi-ar fi omorât stăpânul şi pe menajera-ibovnică a acestuia, cu ajutorul unui argat, James McDermott, nu e văzută nici prin prisma autorului omniscient, nici din perspectiva unui anumit personaj. Oamenii, spune implicit romanciera, văd acelaşi eveniment din unghiuri diferite şi de aceea adevărurile lor diferă, sunt relative, aparţin fiecare altui context psihologic, social, cultural. Pe care Margaret Atwood îl îmbogăţeşte adăugând personajelor atestate şi unele fictive, cu funcţie de revelator. Precum tânărul medic alienist Simon Jordan, venit după 16 ani de la procesul în cazul ei. Destinată iniţial pedepsei capitale, ca şi McDermott care fusese spânzurat, Grace Marks scăpase cu viaţă, fiind socotită nebună şi internată într-un azil. După ani de tratamente e considerată vindecată şi trimisă la închisoare, pentru continuarea ispăşirii perpetue. Există însă în oraşul Kingston unde se află puşcăria şi membri de vază ai comunităţii care o socotesc nevinovată şi se străduiesc să-i obţină graţierea. Margaret Atwood recreează cu măiestrie viaţa cotidiană a epocii din casele burgheze, din ospicii şi închisori, ecourile evenimentelor istorice în destinele oamenilor, condiţia femeii din diferitele categorii sociale, începuturile bâjbâitoare ale psihiatriei cu pionierii ei, fascinaţia societăţii înalte pentru ezoterisme. Multiplicarea perspectivei asupra crimei şi a criminalei, între "suntem ceea ce ne amintim" şi "suntem ceea ce uităm", lasă adevărul şi vina învăluite. Doctorul Jordan, care vede în noile teorii psihologice "o Lume Nouă interioară ce aşteaptă să fie descoperită" şi încearcă să desluşească în lumina lor personalitatea lui Grace, pastorul Verringer, cu perspectiva lui teologică, magicianul ambulant Jeremiah, cu şarlatanismele lui pseudoştiinţifice, adolescentul timid Jamie Walsh - cu toţii sunt atraşi de frumoasa Grace ca de fructul oprit. Iar ceea ce ea însăşi povesteşte şi gândeşte nu clarifică ambiguităţile. Victimă candidă, minte bolnavă, femeie manipulatoare, fiinţă resemnată să sufere? Amestecând astfel registrele, adăugând poveşti colaterale de viaţă, romanul seamănă premeditat cu acele cuverturi din petice numite quilturi, care configurează din bucăţi pestriţe un motiv simbolic. Nu degeaba, după 29 de ani de închisoare, când e în sfârşit graţiată, femeia îşi coase, din zdrenţe ale vechilor ei haine impregnate de amintiri, propriul quilt, având ca motiv Copacul Paradisului. În care, crede ea, Fructul Vieţii şi Fructul Binelui şi Răului sunt unul şi acelaşi.
SELECŢIA "FORMULA AS"
Margaret Atwood, "Alias Grace", traducere şi note de Nicoleta şi Florin Irimia, Editura Leda, Grupul editorial Corint (tel. 021/319.88.22), 672 p.
Cum literaturile naţionale contemporane trebuie să aibă fiecare câte o "Mare Doamnă", în Canada acest titlu e atribuit poetei, romancierei şi eseistei Margaret Atwood. La 74 de ani, celebritatea ei a depăşit aria anglo-saxonă, atât prin numărul cărţilor publicate, dovedind o prodigioasă fertilitate a imaginaţiei, cât şi prin calitatea lor, atestată de premii importante (inclusiv Booker Prize). Capacitatea de a aborda (şi mixa) genuri şi stiluri variate, de la poem la frescă socială şi saga familială, de la incursiune ştiinţifică la ficţiune speculativă, de la analiză psihologică la utopie e cu adevărat uimitoare. Cu atât mai mult cu cât acest cameleonism literar e pus în construcţii solide şi atent elaborate, din care nu lipsesc intenţia parodică, umorul şi tezismul neostentativ, ceea ce atrage toate categoriile de cititori (şi amatorii de pulp fiction, şi degustătorii de subtilităţi sunt captivaţi deopotrivă, deşi din motive diferite). Romanul pe care vi-l recomand azi - foarte bine tradus şi cu numeroase note de subsol referitoare la istoria şi cultura canadiană - ilustrează cu brio viziunea scriitoarei asupra naturii umane şi virtuozitatea ei compoziţională. Subiectul reia un caz real - un dublu asasinat petrecut în Canada la mijlocul secolului XIX - pe care Margaret Atwood îl mai folosise într-o piesă de teatru, Servitoarea, în 1974. După decenii şi după ce s-a mai documentat cu o rigoare inculcată din copilărie de tatăl ei, care era om de ştiinţă, scriitoarea a fost tentată să reconstituie în spaţiul mai generos al romanului nu doar destinele protagoniştilor tragediei, ci şi întreaga ambianţă a Canadei din 1840-1885. Pentru asta a citit ziarele şi revistele epocii, mărturii şi studii, dar s-a lăsat impregnată şi de literatura victoriană şi din America acelui timp, ca să recompună o realitate revolută din suprapunerea diferitelor puncte de vedere. Eroina titulară, servitoarea de 16 ani Grace Marks, condamnată pe viaţă în 1843 pentru că şi-ar fi omorât stăpânul şi pe menajera-ibovnică a acestuia, cu ajutorul unui argat, James McDermott, nu e văzută nici prin prisma autorului omniscient, nici din perspectiva unui anumit personaj. Oamenii, spune implicit romanciera, văd acelaşi eveniment din unghiuri diferite şi de aceea adevărurile lor diferă, sunt relative, aparţin fiecare altui context psihologic, social, cultural. Pe care Margaret Atwood îl îmbogăţeşte adăugând personajelor atestate şi unele fictive, cu funcţie de revelator. Precum tânărul medic alienist Simon Jordan, venit după 16 ani de la procesul în cazul ei. Destinată iniţial pedepsei capitale, ca şi McDermott care fusese spânzurat, Grace Marks scăpase cu viaţă, fiind socotită nebună şi internată într-un azil. După ani de tratamente e considerată vindecată şi trimisă la închisoare, pentru continuarea ispăşirii perpetue. Există însă în oraşul Kingston unde se află puşcăria şi membri de vază ai comunităţii care o socotesc nevinovată şi se străduiesc să-i obţină graţierea. Margaret Atwood recreează cu măiestrie viaţa cotidiană a epocii din casele burgheze, din ospicii şi închisori, ecourile evenimentelor istorice în destinele oamenilor, condiţia femeii din diferitele categorii sociale, începuturile bâjbâitoare ale psihiatriei cu pionierii ei, fascinaţia societăţii înalte pentru ezoterisme. Multiplicarea perspectivei asupra crimei şi a criminalei, între "suntem ceea ce ne amintim" şi "suntem ceea ce uităm", lasă adevărul şi vina învăluite. Doctorul Jordan, care vede în noile teorii psihologice "o Lume Nouă interioară ce aşteaptă să fie descoperită" şi încearcă să desluşească în lumina lor personalitatea lui Grace, pastorul Verringer, cu perspectiva lui teologică, magicianul ambulant Jeremiah, cu şarlatanismele lui pseudoştiinţifice, adolescentul timid Jamie Walsh - cu toţii sunt atraşi de frumoasa Grace ca de fructul oprit. Iar ceea ce ea însăşi povesteşte şi gândeşte nu clarifică ambiguităţile. Victimă candidă, minte bolnavă, femeie manipulatoare, fiinţă resemnată să sufere? Amestecând astfel registrele, adăugând poveşti colaterale de viaţă, romanul seamănă premeditat cu acele cuverturi din petice numite quilturi, care configurează din bucăţi pestriţe un motiv simbolic. Nu degeaba, după 29 de ani de închisoare, când e în sfârşit graţiată, femeia îşi coase, din zdrenţe ale vechilor ei haine impregnate de amintiri, propriul quilt, având ca motiv Copacul Paradisului. În care, crede ea, Fructul Vieţii şi Fructul Binelui şi Răului sunt unul şi acelaşi.
Cum literaturile naţionale contemporane trebuie să aibă fiecare câte o "Mare Doamnă", în Canada acest titlu e atribuit poetei, romancierei şi eseistei Margaret Atwood. La 74 de ani, celebritatea ei a depăşit aria anglo-saxonă, atât prin numărul cărţilor publicate, dovedind o prodigioasă fertilitate a imaginaţiei, cât şi prin calitatea lor, atestată de premii importante (inclusiv Booker Prize). Capacitatea de a aborda (şi mixa) genuri şi stiluri variate, de la poem la frescă socială şi saga familială, de la incursiune ştiinţifică la ficţiune speculativă, de la analiză psihologică la utopie e cu adevărat uimitoare. Cu atât mai mult cu cât acest cameleonism literar e pus în construcţii solide şi atent elaborate, din care nu lipsesc intenţia parodică, umorul şi tezismul neostentativ, ceea ce atrage toate categoriile de cititori (şi amatorii de pulp fiction, şi degustătorii de subtilităţi sunt captivaţi deopotrivă, deşi din motive diferite). Romanul pe care vi-l recomand azi - foarte bine tradus şi cu numeroase note de subsol referitoare la istoria şi cultura canadiană - ilustrează cu brio viziunea scriitoarei asupra naturii umane şi virtuozitatea ei compoziţională. Subiectul reia un caz real - un dublu asasinat petrecut în Canada la mijlocul secolului XIX - pe care Margaret Atwood îl mai folosise într-o piesă de teatru, Servitoarea, în 1974. După decenii şi după ce s-a mai documentat cu o rigoare inculcată din copilărie de tatăl ei, care era om de ştiinţă, scriitoarea a fost tentată să reconstituie în spaţiul mai generos al romanului nu doar destinele protagoniştilor tragediei, ci şi întreaga ambianţă a Canadei din 1840-1885. Pentru asta a citit ziarele şi revistele epocii, mărturii şi studii, dar s-a lăsat impregnată şi de literatura victoriană şi din America acelui timp, ca să recompună o realitate revolută din suprapunerea diferitelor puncte de vedere. Eroina titulară, servitoarea de 16 ani Grace Marks, condamnată pe viaţă în 1843 pentru că şi-ar fi omorât stăpânul şi pe menajera-ibovnică a acestuia, cu ajutorul unui argat, James McDermott, nu e văzută nici prin prisma autorului omniscient, nici din perspectiva unui anumit personaj. Oamenii, spune implicit romanciera, văd acelaşi eveniment din unghiuri diferite şi de aceea adevărurile lor diferă, sunt relative, aparţin fiecare altui context psihologic, social, cultural. Pe care Margaret Atwood îl îmbogăţeşte adăugând personajelor atestate şi unele fictive, cu funcţie de revelator. Precum tânărul medic alienist Simon Jordan, venit după 16 ani de la procesul în cazul ei. Destinată iniţial pedepsei capitale, ca şi McDermott care fusese spânzurat, Grace Marks scăpase cu viaţă, fiind socotită nebună şi internată într-un azil. După ani de tratamente e considerată vindecată şi trimisă la închisoare, pentru continuarea ispăşirii perpetue. Există însă în oraşul Kingston unde se află puşcăria şi membri de vază ai comunităţii care o socotesc nevinovată şi se străduiesc să-i obţină graţierea. Margaret Atwood recreează cu măiestrie viaţa cotidiană a epocii din casele burgheze, din ospicii şi închisori, ecourile evenimentelor istorice în destinele oamenilor, condiţia femeii din diferitele categorii sociale, începuturile bâjbâitoare ale psihiatriei cu pionierii ei, fascinaţia societăţii înalte pentru ezoterisme. Multiplicarea perspectivei asupra crimei şi a criminalei, între "suntem ceea ce ne amintim" şi "suntem ceea ce uităm", lasă adevărul şi vina învăluite. Doctorul Jordan, care vede în noile teorii psihologice "o Lume Nouă interioară ce aşteaptă să fie descoperită" şi încearcă să desluşească în lumina lor personalitatea lui Grace, pastorul Verringer, cu perspectiva lui teologică, magicianul ambulant Jeremiah, cu şarlatanismele lui pseudoştiinţifice, adolescentul timid Jamie Walsh - cu toţii sunt atraşi de frumoasa Grace ca de fructul oprit. Iar ceea ce ea însăşi povesteşte şi gândeşte nu clarifică ambiguităţile. Victimă candidă, minte bolnavă, femeie manipulatoare, fiinţă resemnată să sufere? Amestecând astfel registrele, adăugând poveşti colaterale de viaţă, romanul seamănă premeditat cu acele cuverturi din petice numite quilturi, care configurează din bucăţi pestriţe un motiv simbolic. Nu degeaba, după 29 de ani de închisoare, când e în sfârşit graţiată, femeia îşi coase, din zdrenţe ale vechilor ei haine impregnate de amintiri, propriul quilt, având ca motiv Copacul Paradisului. În care, crede ea, Fructul Vieţii şi Fructul Binelui şi Răului sunt unul şi acelaşi.
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
