Ca în fiecare an, în marile piețe ale Capitalei se petrec desfășurări uriașe de forțe, un adevărat desant de legume și fructe, de zacuști și dulcețuri, de brânzeturi, poposite din stânele de la munte, de pastramă, must și tot ce se naște din mâna gospodarilor de la sat. În ritmurile muzicii populare, zeci de mii de vizitatori își încarcă sacoșele cu gogoșari, vinete și castraveți, făcând mici pauze pentru o bere și o porție de sarmale poposite, cu mămăliga alături, tocmai din Maramureș.
Gutuile românești din Dărăști, Giurgiu, nu sunt prea arătoase, au noduri și sunt mici, pipernicite, nealtoite. Dar ce gust! Aroma lor îți amintește de copilărie, de camera bunicilor, unde fructele ca niște globuri aurii înmiresmau aerul încins de soba albă, văruită în fiecare ajun de Crăciun. Galbenul lor pătrunzător "luminează" ca un far împrejurimile, împrăștie un aer de bună dispoziție printre vizitatori. Tânărul horticultor Constantin Adrian are numai 16 ani și se laudă că el le-a cules din livada bunicilor. Dacă, deocamdată, lucrează în familie, se gândește să-și planteze propria livadă și să ajungă un fermier vestit. "Nu vreau să trăiesc în altă parte, decât la țară", spune adolescentul cu hotărâre. "Viața mea o vreau printre pomi și vii, de dimineața până seara, până la adânci bătrâneți. Mai e mult până atunci, cine știe ce-mi rezervă viața, dar pornesc de la gândul ăsta: nu plec de la țară! Acolo e casa și viața mea!".
Un alt pomicultor, cunoscut în târguri pentru țuica de prună vândută în sticle "artistice", într-o mare varietate de forme și mărimi, este gospodarul Emil Florescu din Cuca Măcăii, Argeș. Proprietar peste 5 hectare și jumătate de livadă ecologică, atestată în dealurile Cotmenei, participant cu multe premii la târguri internaționale, între care celebrul "Terra Madre" din Torino, Florescu este tipul țăranului român dintotdeauna: muncește cât e soarele pe cer, crește vite, oi și păsări, aleargă la târguri cu o Dacia 1300 ieșită din timp, doarme puțin și, cum se spune, nu-și vede capul de griji. Și el a pornit în viață ghidat de bunici, mai exact de "tata mare" Gheorghe Schiteanu, zis Ială. Cândva, Emil Florescu a lucrat într-o uzină, dar când a văzut că s-a dus vremea uzinelor, s-a întors la Cuca Măcăii și "s-a lăsat" printre pomicultori, la meseria tinereții. Buți, cazane, butoaie, altoi, lădițe - acestea sunt instrumentele cu care lucrează astăzi. E fericit că România a intrat în UE. "Zbaterea noastră n-a fost degeaba", spune. "Intrarea în Uniunea Europeană a stopat comercializarea alcoolului ilegal, iar aceste târguri au apărut după o înțelegere cu UE. Prin ele, noi, producătorii tradiționali, putem valorifica producția noastră în mod civilizat, european".
Dulceață de... măsline cu portocale și migdale, ca la Ploiești
Ce-ați spune dacă v-ar îmbia cineva cu dulceață de măsline? Dar nu numai măsline, ci și portocale și migdale. Dulceață de măsline cu portocale și migdale! Fermierii care au pus pe piață astfel de bunătăți exotice nu sunt din Grecia, cum s-ar putea crede, ci din Brebu, Prahova. Ema Boghici și mătușa ei, Elisabeta, au avut îndrăzneala să inoveze, să încerce toate combinațiile posibile. Mulți privitori își fac cruce. Au venit la târg și pentru că au auzit că o familie din Prahova vinde dulcețuri de legume. Cum or fi la gust? Iată câteva dulcețuri de care n-ați mai auzit: varză de Bruxelles cu chimen; soc și morcov cu cătină; dovleac cu cătină; țelină cu mere; roșii coapte cu mentă; castraveți cu ananas cu miez de floarea soarelui; ardei iute cu gogoșari; bame cu nuci; dovlecei cu stafide. Dintre toate, am gustat-o pe cea de ardei iute cu gogoșari. Un regal de arome, un "sos" perfect pentru friptura la tavă.
Dacă sunteți în căutarea unor produse ciobănești de oaie și capră, căutați-l pe copilul Cristi Mușetean din familia Mocanilor, trăitor în satul Șimon, al Branului. La 16 ani, băiatul coboară din munte, unde este șef peste păstori, cu desaga plină de pastramă, telemea, caș, burdufuri, cârnați, afumături. Poartă cu mândrie clopul ciobănesc și are o direcție clară în viață: cum va împlini 18 ani, cum va accesa 75.000 de euro, bani gratuiți de la UE, pentru a-și încherba o turmă. Nu-i bai, familia lui are și acum vreo 350 de oițe și peste 150 de capre, dar numai atunci când ești tu însuți stăpân pe mânzările tale poți spune că ai intrat în rândul lumii... Iar Cristi nu dorește să fie un cioban analfabet, ci unul cu multă școală. Acum e în clasa a X-a, la Colegiul "Emil Racoviță" din Brașov, iar mâine, poimâine, va urma chiar o facultate din domeniul agriculturii de munte. "România de mâine va avea mare nevoie de noi, cei din munte", spune sigur pe sine Cristian al Mocanilor.
Dar România de mâine va avea nevoie și de mierea produsă de Daniel Căpitanu, prin firma "Fagurele Cu Miere" (FagureleCuMiere.ro). Dacă e ceva care-l diferențiază de miile de alți producători de miere, atunci e vorba de produse neprelucrate, neprocesate, nemodificate termic sau chimic. Între zecile de borcane atrăgătoare, am găsit o nestemată: "Miere de tei cu coriandru, de Dobrogea". Are o vorbă Daniel Căpitanu: "Vindem miere numai celor cărora le pasă ce mănâncă".
Din îndepărtata comună Stănceni, din satul Tocileni, din apropierea Botoșanilor, vin la București Elena Timofte și Ioan Bosânceanu, însoțiți de Cristina Constantin, maestră în cofetărie, recunoscută pentru plăcintele poale-n brâu și cozonac domnesc până în Israel, Italia și Spania.
Familia Laszlo Varga din Corund cioplește obiecte din fag, ca la Harghita. Au moștenit meșteșugul din bătrâni și sunt clienți obișnuiți ai târgurilor bucureștene. "Bucureșteni de târg" sunt și soții Iano Nemet și Josef Timea, meșteri pielari din Oradea (firma Szoty Ori), care au traversat țara de la nord la sud ca niște artiști rătăcitori, cu haine, veste, genți și tot felul de obiecte din piele făcute de mâna lor.
Zilele Recoltei au ținut... zece zile. Să aibă tot omul timp să-și facă aprovizionarea de iarnă. Dar și niscaiva plăceri! Să treacă, spre exemplu, pe la mustărie, unde zeama strugurilor e stoarsă în fața publicului și strugurii tămâioși de Pietroasele cad la comandă sub presă. Zece lei litrul, cinci lei paharul. Radu Pop din Focșani mă asigură, rotind cu greu tamburul presei de must: "Ceea ce facem noi aici e ca la mama acasă. Bunătățuri de toamnă, pentru care așteptăm să ne lăudați".