- Dragă Claudiu, cititorii revistei noastre te cunosc din articolele de la paginile de Spiritualitate, din interviurile de actualitate de la pagina 3 şi, mai nou, din poveştile emoţionante de la Asul de inimă. Mai puţini ştiu, însă, că în spatele acestei plaje largi de abordări jurnalistice, stă o vastă experienţă în prima linie a presei cotidiene. Povesteşte-ne puţin despre căutările şi experienţele tale jurnalistice de până la momentul "Formula AS".
- Am intrat în presă acum 21 de ani, la vârsta marilor speranţe şi a nobilelor avânturi, cu gândul că prin aceasta pot schimba şi eu puţin lumea. În România era totul de re-făcut. Aveam doar 19 ani, scriam poezie şi eram îndrăgostit de rockul anilor '60. Ţineam corespondenţă literară, între alţii, şi cu d-l Cornel Galben, directorul celui mai important ziar băcăuan de atunci, "Deşteptarea", care mi-a şi publicat o serie de poeme. La îndemnul domniei sale, am scris primul reportaj, care mi-a schimbat viaţa. A apărut pe prima pagină a ziarului şi a avut mare succes, pentru că era scris din rărunchi, cu revoltă, despre umilirea zecilor de mii de oameni care, în acele vremuri, intrau în şomaj pe bandă rulantă, pentru că se închideau fabricile una după alta. Am devenit colaborator al cotidianului respectiv şi, foarte curând, reporter al unui ziar local proaspăt înfiinţat, "Ziua". Era copilăria presei democrate, un alt fel de presă decât se făcuse până atunci. Nimeni nu-ţi cerea vreo calificare ca să scrii, ci numai talent şi dăruire. Am învăţat meserie de la Liviu Avram, pe atunci redactorul şef al ziarului "Ziua", astăzi aflat în conducerea cotidianului "Adevărul". Şi am urcat repede, prea repede, cred, treptele ierarhice, în numai trei ani ajungând redactor-şef adjunct la "Ziua". Am fost jurnalist de investigaţii, şef de secţie, redactor-şef adjunct, redactor-şef şi director, în diferite perioade, al mai multor ziare şi reviste. Am construit şi condus un cotidian, "Ultima oră", şi un săptămânal, "Aşa", locale, şi patru lunare naţionale: "Crezul nostru", "Rost", "Atlasul lumii creştine" şi "Mişcarea". Am lucrat la cotidianele centrale "Evenimentul zilei", "Ziua", "Cotidianul", "Gardianul" şi "Jurnalul Naţional" şi am colaborat, timp de opt ani, la postul de radio "Europa Liberă". Aşadar, am avut o viaţă profesională foarte intensă, bogată, febrilă, cu multe provocări şi satisfacţii, până să fiu cooptat în echipa "Formula AS" - revista care marchează vârful carierei mele jurnalistice. Şi nu o spun de complezenţă, ci cu toată convingerea. Aici fac, la cel mai înalt nivel, ce am visat mereu: schimb puţin lumea, şi nu cu anasâna, ci cu frumosul pe care i-l re-descopăr în profunzimile sale cele mai puţin cercetate.
- În ultimii ani, în paralel cu munca la "Formula AS", ai condus Asociaţia Rost şi revista cu acelaşi nume, o foarte apreciată platformă de reacţie a dreptei creştine de la noi. Cum s-a cristalizat proiectul Rost? Care sunt viziunea şi misiunea lui?
- Am înfiinţat Asociaţia Rost în 2002. Ne-am propus să contribuim la resurecţia moral-spirituală a românilor, prin întoarcerea la tradiţie, la Dumnezeu, la valorile perene ale neamului românesc, prin cunoaşterea adevăratei noastre istorii şi recunoaşterea personalităţilor-reper. Asociaţia Rost se ambiţionează să schimbe mentalităţile colective moştenite din comunism şi să influenţeze actul politic spre binele public. O face prin diferite mijloace culturale şi de lobby, între care cel mai vizibil a fost revista "Rost", care după ce, în vara anului trecut, şi-a încetat apariţia pe hârtie, îşi continuă misiunea pe internet, la www.rostonline.ro.
- Recent, activitatea revistei "Rost" şi a platformei de Internet rostonline.ro au fost premiate în cadrul prestigioasei Gale a Premiilor Fundaţiei Aiud. Ce înseamnă acest premiu pentru gruparea Rost şi pentru tine personal?
- Motivaţia juriului e foarte frumoasă: "Pentru că a pornit cu noua generaţie în căutarea rostului pierdut". Mă onorează şi, în egală măsură, mă obligă. E recunoaşterea publică a unui efort cultural şi civic, de informare şi formare, care durează de peste un deceniu. Este un premiu cu atât mai important, cu cât vine din partea unor prieteni de idei şi de suflet, maestrul Dan Puric (preşedintele Fundaţiei Aiud), şi prof. univ. dr. Pavel Chirilă (director executiv), care ne cunosc bine, mie şi echipei mele, frământările, neîmplinirile şi izbânzile şi care, la rândul lor, lucrează pentru renaşterea morală şi spirituală a românilor.
- Cum se împacă munca de la "Formula AS", unde se practică un jurnalism accentuat literar, cu militantismul pe care implicarea în proiectul Rost îl impune adesea? Cum se acomodează talentul literar cu imperativele profilului de persoană publică? De unde găseşti resursele şi motivaţia de a lupta pe ambele fronturi?
- Presa românească s-a implicat mereu în devenirea societăţii. A făcut catehizare, educaţie, politică şi război, când a fost nevoie. Cauzele sunt multiple, dar nu e locul să le discutăm aici. Se vede că nu stau lucrurile altfel nici azi. Numai că astăzi puterea presei a slăbit, odată cu calitatea ei. Deci, mă aşez firesc în tradiţie. Şi când făceam presă de investigaţie la ziare cotidiene eram militant, în sensul că, dezvăluind acte de corupţie, contribuiam la asanarea morală a societăţii. Dacă presa este motivată de interesul public, interesul public nu este doar de a afla ce se întâmplă, ci şi de a ameliora viaţa unei societăţi. Cu atât mai mult mi se potriveşte ce fac la "Formula AS". Pe de altă parte, mi-am urmat mereu şi un alt vis, mai mare, acela de a scrie poezie şi proză. "Formula AS" mi-a deschis drumul şi spre proză, căci ocultivă în ambele sale ipostaze: ficţională (la "Asul de inimă") şi non-ficţională (în reportajele literare şi în anchetele sale). Iar d-na Sânziana Pop este cea care m-a încurajat şi ghidat să-mi torn poezia în proză. Există oameni în care coabitează perfect soldatul şi poetul. Cred că sunt unul dintre aceştia. Scriu literatură, atâta câtă scriu, numai în momente de graţie - dar atunci nu mai fac nimic altceva -, pentru ca apoi să-mi continui bătăliile pe tărâm social. Resursele mi le găsesc în chiar viul vieţii, în emoţia trăită dinaintea unei icoane bizantine sau a unui pom înflorit, într-o întâlnire binefăcătoare cu prietenii, în dragostea smerită pentru supravieţuitorii temniţelor comuniste, în indignarea legitimă faţă de nedreptate, în dorinţa de a avea cu ce mă mândri că sunt român...