- Dragă Claudiu, cititorii revistei noastre te cunosc din articolele de la paginile de Spiritualitate, din interviurile de actualitate de la pagina 3 și, mai nou, din poveștile emoționante de la Asul de inimă. Mai puțini știu, însă, că în spatele acestei plaje largi de abordări jurnalistice, stă o vastă experiență în prima linie a presei cotidiene. Povestește-ne puțin despre căutările și experiențele tale jurnalistice de până la momentul "Formula AS".
- Am intrat în presă acum 21 de ani, la vârsta marilor speranțe și a nobilelor avânturi, cu gândul că prin aceasta pot schimba și eu puțin lumea. În România era totul de re-făcut. Aveam doar 19 ani, scriam poezie și eram îndrăgostit de rockul anilor '60. Țineam corespondență literară, între alții, și cu d-l Cornel Galben, directorul celui mai important ziar băcăuan de atunci, "Deșteptarea", care mi-a și publicat o serie de poeme. La îndemnul domniei sale, am scris primul reportaj, care mi-a schimbat viața. A apărut pe prima pagină a ziarului și a avut mare succes, pentru că era scris din rărunchi, cu revoltă, despre umilirea zecilor de mii de oameni care, în acele vremuri, intrau în șomaj pe bandă rulantă, pentru că se închideau fabricile una după alta. Am devenit colaborator al cotidianului respectiv și, foarte curând, reporter al unui ziar local proaspăt înființat, "Ziua". Era copilăria presei democrate, un alt fel de presă decât se făcuse până atunci. Nimeni nu-ți cerea vreo calificare ca să scrii, ci numai talent și dăruire. Am învățat meserie de la Liviu Avram, pe atunci redactorul șef al ziarului "Ziua", astăzi aflat în conducerea cotidianului "Adevărul". Și am urcat repede, prea repede, cred, treptele ierarhice, în numai trei ani ajungând redactor-șef adjunct la "Ziua". Am fost jurnalist de investigații, șef de secție, redactor-șef adjunct, redactor-șef și director, în diferite perioade, al mai multor ziare și reviste. Am construit și condus un cotidian, "Ultima oră", și un săptămânal, "Așa", locale, și patru lunare naționale: "Crezul nostru", "Rost", "Atlasul lumii creștine" și "Mișcarea". Am lucrat la cotidianele centrale "Evenimentul zilei", "Ziua", "Cotidianul", "Gardianul" și "Jurnalul Național" și am colaborat, timp de opt ani, la postul de radio "Europa Liberă". Așadar, am avut o viață profesională foarte intensă, bogată, febrilă, cu multe provocări și satisfacții, până să fiu cooptat în echipa "Formula AS" - revista care marchează vârful carierei mele jurnalistice. Și nu o spun de complezență, ci cu toată convingerea. Aici fac, la cel mai înalt nivel, ce am visat mereu: schimb puțin lumea, și nu cu anasâna, ci cu frumosul pe care i-l re-descopăr în profunzimile sale cele mai puțin cercetate.
- În ultimii ani, în paralel cu munca la "Formula AS", ai condus Asociația Rost și revista cu același nume, o foarte apreciată platformă de reacție a dreptei creștine de la noi. Cum s-a cristalizat proiectul Rost? Care sunt viziunea și misiunea lui?
- Am înființat Asociația Rost în 2002. Ne-am propus să contribuim la resurecția moral-spirituală a românilor, prin întoarcerea la tradiție, la Dumnezeu, la valorile perene ale neamului românesc, prin cunoașterea adevăratei noastre istorii și recunoașterea personalităților-reper. Asociația Rost se ambiționează să schimbe mentalitățile colective moștenite din comunism și să influențeze actul politic spre binele public. O face prin diferite mijloace culturale și de lobby, între care cel mai vizibil a fost revista "Rost", care după ce, în vara anului trecut, și-a încetat apariția pe hârtie, își continuă misiunea pe internet, la www.rostonline.ro.
- Recent, activitatea revistei "Rost" și a platformei de Internet rostonline.ro au fost premiate în cadrul prestigioasei Gale a Premiilor Fundației Aiud. Ce înseamnă acest premiu pentru gruparea Rost și pentru tine personal?
- Motivația juriului e foarte frumoasă: "Pentru că a pornit cu noua generație în căutarea rostului pierdut". Mă onorează și, în egală măsură, mă obligă. E recunoașterea publică a unui efort cultural și civic, de informare și formare, care durează de peste un deceniu. Este un premiu cu atât mai important, cu cât vine din partea unor prieteni de idei și de suflet, maestrul Dan Puric (președintele Fundației Aiud), și prof. univ. dr. Pavel Chirilă (director executiv), care ne cunosc bine, mie și echipei mele, frământările, neîmplinirile și izbânzile și care, la rândul lor, lucrează pentru renașterea morală și spirituală a românilor.
- Cum se împacă munca de la "Formula AS", unde se practică un jurnalism accentuat literar, cu militantismul pe care implicarea în proiectul Rost îl impune adesea? Cum se acomodează talentul literar cu imperativele profilului de persoană publică? De unde găsești resursele și motivația de a lupta pe ambele fronturi?
- Presa românească s-a implicat mereu în devenirea societății. A făcut catehizare, educație, politică și război, când a fost nevoie. Cauzele sunt multiple, dar nu e locul să le discutăm aici. Se vede că nu stau lucrurile altfel nici azi. Numai că astăzi puterea presei a slăbit, odată cu calitatea ei. Deci, mă așez firesc în tradiție. Și când făceam presă de investigație la ziare cotidiene eram militant, în sensul că, dezvăluind acte de corupție, contribuiam la asanarea morală a societății. Dacă presa este motivată de interesul public, interesul public nu este doar de a afla ce se întâmplă, ci și de a ameliora viața unei societăți. Cu atât mai mult mi se potrivește ce fac la "Formula AS". Pe de altă parte, mi-am urmat mereu și un alt vis, mai mare, acela de a scrie poezie și proză. "Formula AS" mi-a deschis drumul și spre proză, căci o cultivă în ambele sale ipostaze: ficțională (la "Asul de inimă") și non-ficțională (în reportajele literare și în anchetele sale). Iar d-na Sânziana Pop este cea care m-a încurajat și ghidat să-mi torn poezia în proză. Există oameni în care coabitează perfect soldatul și poetul. Cred că sunt unul dintre aceștia. Scriu literatură, atâta câtă scriu, numai în momente de grație - dar atunci nu mai fac nimic altceva -, pentru ca apoi să-mi continui bătăliile pe tărâm social. Resursele mi le găsesc în chiar viul vieții, în emoția trăită dinaintea unei icoane bizantine sau a unui pom înflorit, într-o întâlnire binefăcătoare cu prietenii, în dragostea smerită pentru supraviețuitorii temnițelor comuniste, în indignarea legitimă față de nedreptate, în dorința de a avea cu ce mă mândri că sunt român...