- Problema gazelor de şist este din categoria celor în care se luptă militantismul extrem al ecologiştilor şi lăcomia inconştientă a guvernelor, ceea ce face foarte dificilă stabilirea adevărului. În Statele Unite, unde exploatarea gazelor de şist a luat avânt în ultimii ani, controversa ştiinţifică a adus în prim plan minţi strălucite de la marile universităţi americane şi tot nu s-a ajuns la un consens în privinţa efectelor extracţiei gazelor de şist asupra mediului. În final, Agenţia pentru protecţia mediului înconjurător (EPA) a conchis că eventualele efecte negative sunt remediabile. Personal, nu am încredere nici în guverne, nici în ecologişti. Guvernele, mai ales ale noastre, sunt lacome şi fără scrupule, dar şi ecologiştii sunt motivaţi ideologic şi de multe ori argumentele lor ştiinţifice au fost spulberate, fie de oamenii de ştiinţă, fie de realitate. Nimeni nu mai citeşte acum previziunile lor de acum 30 de ani, de pildă, dar, dacă ar face-o, ar vedea că marile dezastre anunţate atunci nu s-au produs. Pe de altă parte, îmi amintesc cum, pe la începutul anilor '90, Greenpeace a declanşat o campanie furibundă împotriva scufundării unei platforme petroliere scoase din uz şi a forţat o soluţie care a făcut mult mai rău oceanului planetar decât cea preconizată iniţial de compania Shell. Ecologiştii au şi ei o agendă politică şi e bine să nu uităm acest lucru. Să revenim însă la gazele noastre. Exploatarea gazelor de şist în Statele Unite s-a intensificat în perioada de criză, când s-au impus economii la toate capitolele de cheltuieli şi mai ales în domeniul energiei. Din acest punct de vedere, obiectivul a fost atins, căci apariţia unei noi surse de energie a dus la scăderea considerabilă a preţului energiei cel puţin pe piaţa americană, fapt ce vine în sprijinul argumentului avansat de premierul Victor Ponta, privind substituirea gazelor ruseşti, foarte scumpe, cu gaze de şist din producţie internă. Nu ştim care vor fi costurile exploatării, dar probabil vor fi acoperite de compania Chevron, dacă va considera că zăcămintele merită investiţia, ceea ce deocamdată nu ştim. Licenţa obţinută de Chevron este doar pentru explorare, nu şi pentru exploatare. Problema cea mare şi grea este cea a responsabilităţii guvernamentale, căci este în puterea guvernului de a decide, atunci când va fi cazul să se treacă la exploatarea eventualelor resurse de gaze de şist, în ce condiţii acceptă extracţia. Deocamdată, ministrul mediului a anunţat că nu se va fora nici în localităţi, nici în apropierea lor, nici în ariile protejate. Ar trebui ca negocierile cu Chevron să vizeze şi tehnologia folosită, astfel ca ea să dăuneze cât mai puţin, căci am aflat că există şi procedee tehnologice mai sigure decât injectarea unor mari cantităţi de apă amestecată cu produse chimice toxice. Aici e aici - şi tare mă tem că nu ne putem baza nici pe responsabilitatea politicienilor români, nici pe rezistenţa lor la presiunile unor mari companii americane - cum nu au rezistat nici în faţa presiunilor Gazprom.
- De ce spune aşa de categoric "NU" Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, proiectului de regionalizare a ţării?
- UDMR s-a opus dintotdeauna regionalizării, sabotând practic propunerile formulate în acest sens de preşedintele Băsescu în perioada guvernului Boc. Motivaţia este legată de pierderea puterii pe plan local, prin diluarea influenţei liderilor judeţeni maghiari în urma înglobării judeţelor majoritar maghiare în regiuni mai extinse teritorial. Este limpede că raportul dintre maghiari şi români s-ar schimba, iar în unele zone în care maghiarii sunt acum majoritari, cum ar fi judeţele secuieşti, ei ar putea deveni minoritari, dacă aceste judeţe intră în componenţa unei regiuni mai mari, cu capitala la Braşov, ceea ce ar duce şi la o reprezentare politică redusă. Mai mult, accesul la resursele bugetului şi la fondurile europene s-ar diminua şi el pe măsură. Acesta este de altfel şi motivul pentru care preşedintele le-a propus maghiarilor păstrarea unei regiuni distincte, formate din judeţele Harghita şi Covasna, în formula 8+1. Nici cu această soluţie însă nu au fost de acord atunci liderii UDMR, argumentând că ea nu rezolvă problema maghiarilor din alte judeţe, cum ar fi Mureş şi Cluj, unde maghiarii reprezintă acum cca 50% şi respectiv 20% din populaţie, procente care s-ar schimba dramatic în cazul includerii acestor judeţe într-o regiune mai mare, cu mai mulţi români. Liderii UDMR se temeau atunci că maghiarii din afara secuimii îi vor acuza de trădare şi de privilegiere a secuilor. Nu putem ignora nici presiunile pe care le are de înfruntat UDMR din partea partidului lui Laszlo Tokes şi a altor grupări nemulţumite de monopolul politic al formaţiunii conduse de Kelemen Hunor asupra maghiarimii din România. Totodată, UDMR invocă un articol din Carta regiunilor, care prevede că guvernele nu pot modifica raporturile dintre majoritari şi minoritari prin schimbarea împărţirii teritoriale. Tot UE este însă cea care a recomandat organizarea unor regiuni mai extinse teritorial, pentru mai buna absorbţie a fondurilor europene, căci de aici a pornit totul. În consecinţă, nu cred că UE va critica regionalizarea, doar pentru că schimbă raporturile dintre români şi maghiari, în anumite colţuri ale ţării. Opoziţia UDMR faţă de regionalizare ţine deci exclusiv de interesul menţinerii puterii şi influenţei liderilor maghiari. Dincolo de aceste considerente, liderii UDMR au reuşit să formuleze totuşi unele critici pertinente la adresa proiectului regionalizării: în primul rând, nici măcar nu ştim în ce constă el iar, în al doilea rând, varianta USL introduce, de fapt, un nou nivel administrativ între judeţe şi guvernul central, ceea ce va spori birocraţia şi puterea baronilor locali, căci nu poporul, ci ei înşişi vor alege conducerea regiunilor. Sincer, mi-aş fi dorit ca aceste critici să fi fost formulate de partidele noastre de opoziţie sau de societatea civilă. Dar opoziţia se distruge prin lupte interne şi colaboraţionism cu puterea, iar societatea civilă este pe jumătate adormită şi pe jumătate vândută USL. Speranţe mari în privinţa unei blocări a acestui proiect păgubos pentru noi nu se întrezăresc, cel puţin deocamdată.