SANREMO 2013

Uitat de mulţi, împins în umbră de festivaluri mai gălăgioase, SANREMO, competiţia supremă a muzicii italiene, a ajuns, totuşi, la a 63-a ediţie

Tradiţie şi fast

E imposibil ca, uitându-te la Sanremo (eu nu m-am despărţit cinci zile de televizor), să nu faci comparaţie cu festivalurile româneşti. Nu voi face nicio trimitere directă, doar că am rămas cu gustul amar al rudei să­race, care priveşte pe furiş, pe fereastră, la ospăţul din sala de bal a castelului... Fastul a fost nota dominantă a competiţiei, de la început până la sfârşit: eleganţă scenică, stil, lumini, lume avizată, iubitoare de muzică (în primele rânduri stau întotdeauna oficialităţi locale, realizatori şi prezentatori renumiţi ai emisiunilor de marcă de la posturile importante de televiziune ita­liene, dar şi juriul, ce a avut în com­po­nenţă, printre alţii, pe Nicoletta Manto­vani, văduva renumitului tenor Luciano Pavarotti). Şi flori, multe flori, lău­date de însuşi primarul oraşu­lui Sanremo, ceea ce a făcut ca de-a doua zi să le crească preţul la bursă... În ciuda anotim­pului rece, mulţi fani ai muzicii au aşteptat afară, la in­trarea în celebrul Tea­tru ARISTON, să-şi vadă pe viu idolii - mon­ştri sacri sau doar tineri interpreţi, abia lansaţi la concursuri gen "X Fac­tor". Italienii sunt "ne­buni" după mu­zica lor uşoară, ştiu me­lo­diile pe de rost, nu o dată sala cântă împreună cu inter­pretul, semn că muzica e sufletul lor!
Aşa suflet, aşa ofertă! Nimic din ce s-a petrecut la Sanremo nu a fost în exces, nimic n-a fost ales ori făcut la întâmplare, a fost un festival construit îndelung. Totul s-a petre­cut conform unor sondaje de opinie şi unui studiu de piaţă întreprinse cu mult înainte. În fiecare zi a festivalului s-au făcut calcule de audienţă. Am re­mar­cat cu câtă seriozitate, chiar încrâncenare, s-au des­fă­şurat primele discuţii şi ce prompte au fost reacţiile din mass-media italiană, în care s-au întors pe toate feţe­le fiecare gest, glumă sau pas făcute de interpreţi, in­vitaţi, prezentatori....
În ce-i priveşte pe aceştia din urmă, Luciana Litti­zzetto (actriţă) şi Fabio Fazio (realizator TV şi imita­tor) au fost "căutat-populari", guralivi şi colocviali, au bâr­fit ca la coadă, au spus glume, lumea a râs cu la­crimi, s-au certat, au gafat, au fost sensibili... Priza lor la pu­blic şi la critici a fost răsunătoare, încât li s-a propus, deja, să prezinte şi ediţia de anul viitor...

Iubire şi pace

În ce-i priveşte pe in­ter­­preţi, în concurs, la ca­te­go­ria "consacraţi", au in­trat 14 so­lişti, duete sau for­ma­ţii, iar la categoria "ti­ne­ret", opt inter­preţi, abia cunos­cuţi. Melo­diile ori­ginale au fost com­puse de autori ita­lieni şi au fost pre­zentate în primă au­di­ţie absolută.
Ce-i drept, nici anver­gura participanţilor, nici cea a pre­zentatorilor nu a se­mănat prea mult cu edi­ţiile din anii de glo­rie ai Fes­tivalului de la Sanre­mo, când Domenico Mo­dugno, Gigliola Cinquetti, Bobby Solo, Sergio En­drigo, A­driano Celentano, Toto Cu­tugno, Ricchi e Poveri, Iva Zanicchi, Eros Ramazzotti, Giani Moran­di, Umberto Tozzi, Massi­mo Ranieri, Ana Oxa, Fausto Leali sau I Pooh câştigau ediţie după edi­ţie, oferind lumii întregi melodii nemuritoare.
Fiecare interpret sau trupă a avut de interpretat câte două melodii, care au fost votate, iar a treia zi, când s-au făcut cunoscute rezultatele votului, a rămas în con­curs doar o melodie, cea cu punctajul mai mare. Melo­dia aleasă a mai fost interpretată o dată, live. Şi, uite-aşa, fiecare inter­pret, indiferent de catego­ria pe care a reprezentat-o, a cântat până în ulti­mul mo­ment, adică până în seara galei. Orchestra, dispusă extrem de intere­sant, cu faţa la public, pe un plan inclinat, închi­puit ca o scară ce urcă, a avut la fiecare melodie câte un alt dirijor(!). Cân­te­cele au oscilat între li­nii melodice cu tentă clară de şlagăr, dar şi com­poziţii în care textul era re­levant. Mesajul trans­mis ar fi, poate, o altă carac­teristică a acestui fes­tival. Dragostea, fidelitatea, pacea lumii, grija pen­­tru năpăstuiţii sorţii, dar şi con­cilierea, lupta împo­triva agresării femeilor s-au regăsit, fie în textele melodiilor, fie în replici­le prezentatorilor, fie în discursurile invitaţilor, fie în dansul celor 52 de fe­mei conduse de Luciana Littizzetto, ca-ntr-un manifest pentru întreaga omenire.

Câştigătorii

Premiile au fost următoarele: premiul pentru sec­ţiunea tineret a fost câştigat de Antonio Maggio (năs­cut în 1986) pentru me­lo­­dia "Mi servirebbe sape­re", o melodie antre­nantă şi primită cu ovaţii de în­treg publicul din sală. Ma­rele premiu al festi­va­lului i-a revenit lui Marco Men­goni (născut de Cră­ciun, în 1988, câştigător în 2010 al concursului "X Fac­tor") care a ridicat, şi el, sala în pi­cioa­re, prin in­terpre­tarea de excepţie a melo­diei cu care va ieşi câşti­gă­tor, "L'essenzia­le". Cu o tun­soare şi-un look uşor re­tro, emo­ţio­nat până la extrem, Mar­co i-a convins cu am­bi­tusul vocii şi farme­cul personal pe cei care l-au votat, s-o facă cu toată inima. Trofeul îi va fi înmânat de chiar pri­marul ora­şului. Locu­rile 2 şi 3 au revenit tru­pelor "Elio e le Storie Tese" (premiul cri­ticii) şi "I Moda".

Invitaţii

Ca la orice festival care se respectă, şi Sanremo a avut, în fiecare seară, invitaţi de marcă (cu excepţia tru­pei "Ricchi e Poveri", care nu a putut fi prezen­tă, din pricina decesului, chiar în prima zi a festivalu­lui, al fiului unuia din compo­nenţii trupei): Toto Cu­tugno,Carla Bruni, Al Bano (care a şi primit un trofeu pentru întreaga sa carieră), diri­jorul englez Daniel Har­ding (directorul Filarmo­nicii Scala din Milano), balerinul Lutz Forster, pianista de 16 ani Birdy (un mare talent, un fenomen muzical), ex-fotbalistul Ro­berto Baggio, iar în ultima seară, a fost prezent şi An­drea Bocelli (care a cântat "La voce del' silenzio", acom­paniat la pian de fiul său cel mare, Amos, în vârstă de 18 ani).
În concluzie, un Sanremo fastuos, bogat în nume ce­lebre şi muzică bună, dar mai ales în bucurie şi emo­ţie.