Câinii intelectuali
"Atenţie, se închid uşile! Urmează staţia Beloruskaia, cu peronul pe partea dreaptă.” Câinele tolănit pe trei scaune tresare, coboară grăbit de pe banchetă şi ţâşneşte în ultimul moment, strecurându-se printre uşile care se închid. Este staţia de metrou moscovită care ajunge la gară, acolo unde patrupedul ştie că ar putea avea parte de un mic dejun copios.
Cu siguranţă, aţi văzut asemenea scene în mijloacele de transport în comun; câte un maidanez transformat în pasager clandestin... Recent, savanţii de la Universitatea Lomonosov din Moscova au realizat un studiu unic, în urma căruia au încercat să descopere dacă câinii vagabonzi folosesc metroul conştient, din motive raţionale, şi dacă da, încotro se îndreaptă ei. La finalul cercetării, profesorul în ştiinţe biologice Viktor Zuikov, coordonatorul studiului, a formulat o concluzie uimitoare: "Câinii nu pătrund la metrou pentru a se feri de frig sau de caniculă, şi nici pentru a cerşi mâncare. Câinii au nevoie de mijloacele de transport în comun pentru a se deplasa din punctul A în punctul B. Ei nu numai că ştiu să călătorească cu metroul, dar chiar au învăţat numele staţiilor şi coboară exact acolo unde trebuie. Una dintre cele mai frecventate rute este Iasenevo-Iugo Zapadnaia, acolo unde câinii coboară pentru a ajunge într-unul din cele mai mari parcuri ale Moscovei. I-am observat timp de mai multe săptămâni cum, ajungând la această staţie, urcă treptele metroului şi se îndreaptă către parc, acolo unde se pot juca în voie. O altă destinaţie a comunitarilor patrupezi este Beloruskaia, unde câinii coboară pentru a merge la gara centrală de vest, unde li se dă de mâncare. Cu certitudine, inteligenţa câinilor şi a animalelor în general este cu mult mai mare decât am crezut până acum”.
De curând, geneticienii americani au realizat o descoperire senzaţională: "gena inteligenţei”, responsabilă cu legăturile neuronale, a fost depistată şi în ADN-ul animalelor. "Uluitor este faptul că în creierul anumitor animale se petrece o mutaţie. Datorită faptului că trăiesc în preajma omului şi a marilor oraşe, abilităţile cognitive ale unor specii de animale s-au modificat la un nivel genetic. Astfel, animalele păşesc astăzi pe o altă cale a evoluţiei. Mintea lor "sălbatică” se pregăteşte pentru o revoluţie a intelectului”, susţine Joe Tsien, profesor la Universitatea Princeton, din Statele Unite.
Cioara - o minte sclipitoare
O familie din oraşul Ekaterinburg, aflat la poalele munţilor Ural, a reuşit să surprindă de la fereastra apartamentului nişte imagini inedite, care dovedesc cât de inventive şi competitive pot fi... ciorile. Pe acoperişul casei de peste drum, o cioară, "înarmată” cu un capac de borcan se juca de-a săniuşul. Potrivea capacul pe muchia acoperişului în aşa fel încât să se poată sui pe sania improvizată.
Timp de secole, omul a fost convins că abilitatea de a făuri şi utiliza instrumentele este o însuşire ce îi aparţine doar lui. În timp, studiile asupra lumii înconjurătoare au dovedit că există şi alte specii care posedă această caracteristică. Deşi despre inteligenţa ciorilor şi a corbilor s-a vorbit încă din antichitate, cercetările recente au demonstrat lucruri uimitoare despre aceste păsări din familia Corvidaelor. După om, ele au cea mai echilibrată proporţie dintre dimensiunea creierului şi masa corporală, detaşându-se de delfini şi chiar de maimuţele antropoide. Capacitatea lor de adaptare la mediul urban este extrem de mare, sunt capabile să recunoască şi să memoreze chipuri şi voci umane, folosesc şi chiar născocesc fel de fel de instrumente.
Ciorile au înţeles mai bine decât mulţi oameni ce înseamnă culoarea roşie şi cea verde, la o trecere de pietoni, utilizând semaforul în mod ingenios. Întâmplarea a fost observată în urmă cu câţiva ani, la Tokyo. O cioară care nu reuşea iniţial să spargă coaja unei nuci, a observat că o poate plasa pe autostradă, iar roţile maşinilor care vor trece peste fruct îl vor strivi, oferindu-i astfel miezul. Aştepta cu răbdare culoarea potrivită a semaforului, zbura rapid pe carosabil, poziţiona nuca, după care se aşeza pe cablul de deasupra intersecţiei. Stătea până ce avea iarăşi undă verde şi, aterizând din nou pe carosabil, ciugulea tacticos fărâmiţele de nucă. Lucrul cel mai uimitor este că cioara a învăţat imediat şi care este banda de circulaţie a maşinilor de tonaj mai mic. Experienţele trecute i-au demonstrat că dacă pune nuca sub roţile unui camion, şansele de a mai găsi ceva din miez sunt aproape nule. Interesant este şi faptul că, de atunci, toate suratele sale din regiune au adoptat această metodă.
Ciorile demonstrează nu doar că sunt foarte inteligente, dar că au şi o memorie fantastică a chipurilor umane. Profesorii de la Universitatea Washington din Seattle au condus un experiment în urma căruia şi-au propus să testeze reacţia corvidelor atunci când existenţa lor este perturbată. Studenţii, echipaţi cu plase speciale, au ieşit în campus, au prins câteva ciori, le-au măsurat, le-au cântărit şi apoi le-au eliberat la câţiva kilometri distanţă de complexul universitar. S-a dovedit însă că acţiunea oamenilor asupra lor a fost considerată "umilitoare” pentru păsări şi, ca atare, au hotărât să se răzbune. În scurt timp, s-au întors în campus şi, cu o răbdare de invidiat, i-au pândit exact pe acei studenţi care le prinseseră anterior, făcându-le viaţa greu de suportat. Se învârteau deasupra lor şi, în momentul potrivit, îşi făceau nevoile exact în capul lor. Povestea a durat câteva zile, până când ciorile au realizat probabil că studenţii nu le vor mai face niciun rău. "Dincolo de partea amuzantă a experimentului, ni s-a demonstrat că aceste păsări sunt capabile de raţionamente, au sentimente şi o capacitate a creierului care le permite să reţină şi să recunoască detalii aparent nesemnificative, cum ar fi fizionomia unui om”, a afirmat profesorul Jonathan Alberts, cercetător în cadrul Facultăţii de Biologie a Universităţii.
Vasiliok, porcul care se contemplă în oglindă
Până de curând, oamenii de ştiinţă credeau că singurul mamifer capabil să se recunoască în oglindă, conştient de propria persoană, este delfinul. În ultimii ani, cercetările au scos la iveală că şi porcul deţine o asemenea capacitate.
Vasiliok este, probabil, cel mai iubit şi apreciat porc din lume. A avut norocul să se nască la ferma lui Raşid Iskanderov, care în urmă cu zece ani a pornit o afacere cu o fermă de porci. Pe parcurs, zootehnistul turkmen a realizat că porcii sunt animale foarte inteligente, au o memorie şi o intuiţie excelentă, răspund cu promptitudine la numele lor şi înţeleg semnificaţia cuvintelor rostite de stăpân. Astfel, în scurt timp, zootehnistul a abandonat afacerea, iar ferma sa de porci s-a transformat într-un mic centru de studii. Raşid Iskanderov a hotărât că niciunul dintre animalele sale nu va mai fi sacrificat, ci va muri de bătrâneţe. "Cu Vasiliok a fost o adevărată revelaţie. Deja de câţiva ani realizam experimentul cu oglinda pe ceilalţi porci, pentru a vedea cu ochii mei dacă ei chiar se recunosc. Vasiliok era încă pui când s-a apropiat prima dată de imaginea ce se reflecta pe suprafaţa lucioasă. La început a fost puţin precaut, dar a realizat rapid că personajul ce se răsfrânge din oglindă este chiar el. Părea să se bucure, ori de câte ori îi aduceam obiectul "minune”, şi imediat îşi lua o poziţie demnă. Într-o zi, am aflat cât de deştept este Vasiliok al nostru. Stătea de ceva timp în faţa oglinzii, analizându-se foarte atent. Se întorcea şi îşi cerceta cu interes una din părţile laterale ale corpului.
Unii cercetători susţin că porcul se află pe locul trei în clasamentul celor mai inteligente animale, după cimpanzeu şi delfin. "Ca aspect, creierul porcului este similar cu cel al omului, diferă doar dimensiunea. Sunt puţini cei care ştiu că porcii sunt donatori de celule nervoase, care secretă dopamina absentă la bolnavii de Parkinson. Prezenţa circumvoluţiunilor şi a cutelor sinuoase ale scoarţei lor cerebrale sunt o dovadă incontestabilă a inteligenţei lor”, susţine Donald Broom, profesor la Universitatea Cambridge din Anglia, acolo unde, de câţiva ani, se desfăşoară un studiu de anvergură asupra capacităţilor mentale ale porcilor.
Într-un experiment recent, desfăşurat la aceeaşi universitate, porcii au ieşit învingători în confruntarea cu maimuţele şi câinii, dovedind că pot rezolva diferite teste mai rapid chiar decât primatele. Animalele au fost învăţate să folosească o minitelecomandă, cu două butoane, prin care acţionau o bilă la stânga sau la dreapta. Sarcina de a conduce bila de culoare roşie până într-un câmp albastru a fost îndeplinită de către toate cele trei animale, însă cel mai rapid a fost porcul.
Delfinul - vraciul acvatic
Conform unor studii, în topul celor mai inteligente animale, delfinul ocupă locul doi, după cimpanzeu. Totuşi, în ultimii ani, tot mai mulţi savanţi susţin că acest mamifer marin este, de fapt, cu mult superior maimuţei antropoide. El manifestă o gamă foarte variată de emoţii caracteristic umane, bucurie, încredere, onestitate, dragoste şi altruism. Delfinul ştie să se joace, să râdă, să plângă, îmbrăţişează şi rămâne fidel partenerului său. Asemănarea lui cu fiinţa umană nu se manifestă doar pe plan psihic şi afectiv, ci şi sub aspect anatomic. Delfinul, ca şi omul, nu poate sta sub apă mult timp fără aer, are aproape acelaşi sistem vascular şi o temperatură a corpului foarte apropiată de cea umană. Poate că de aceea, de secole, între om şi delfin s-a stabilit o legătură deosebită.
Însă abilitatea lui specială, de-a dreptul fenomenală, este dorinţa şi capacitatea de a salva şi chiar de a vindeca oamenii. Efectele benefice ale delfinilor asupra copiilor bolnavi au fost descoperite încă din 1978, de către cercetătorii din Marea Britanie, însă nici până astăzi nu se cunoaşte exact prin ce metodă reuşesc mamiferele marine să influenţeze în mod aproape miraculos sănătatea omului. Printr-un simţ necunoscut, delfinii recunosc în special copiii cu tulburări neurologice grave, ca autism, sindromul Down sau paralizie cerebrală, apropiindu-se de ei protector. În preajma delfinilor, copiii bolnavi capătă efectiv viaţă, se deschid către lume, devin mai siguri, mai activi şi mai comunicativi. Delfino-terapia are o influenţă complexă asupra copilului, îmbunătăţindu-i nu doar condiţia fizică, ci mai ales pe cea psiho-emoţională.
Primul pas al metodei este ca cei doi, copilul şi delfinul, să facă cunoştinţă. Terapeutul, care asistă clipă de clipă la interacţiunea dintre ei, recomandă, în funcţie de situaţie, atingerea delfinului cu mâinile, dacă micuţul pacient suferă de o tulburare a activităţii motorii la membrele superioare sau la picioare. "Fiecare caz este aparte, nu există un tratament standard, ci totul se adaptează la pacient. Eu, ca medic, trebuie să observ nevoile şi dorinţele copilului şi să adopt apoi metoda potrivită”, afirmă Pavel Gordienko, medic pediatru delfino-terapeut.
De cele mai multe ori, efectele sunt de-a dreptul uluitoare. Când omul interacţionează cu delfinul, creierul secretă o mare cantitate de endorfină, molecula fericirii, hormon care ajută la echilibrarea emisferelor creierului. Endorfinele cresc imunitatea organismului şi joacă un rol important în procesele de memorie, învăţare şi cunoaştere. Ultrasunetele emise de delfini ca rezultat al ecolocaţiei influenţează pozitiv organismul uman, realizând un masaj la nivel celular, îmbunătăţind penetrabilitatea membranelor celulare, permiţând, astfel, ingredientelor active să pătrundă mai uşor. Ultrasunetele propagate de delfini sunt de patru ori mai puternice decât cele emise de aparatele din medicina modernă.
Annia şi delfinul Saşa
Delfinul, cu zâmbetul său întipărit pe chip din naştere, jucăuş şi vesel, stârneşte simpatie şi dorinţa de a-l cunoaşte. Astfel, copilul se apropie cu uşurinţă de el, iese treptat din universul său lăuntric şi se deschide lumii.
În oraşul Sevastopol, Ucraina, în cadrul Oceanarium-ului de Stat, există una dintre cele mai mari clinici de delfino-terapie din Europa. Aici, an de an, din toate colţurile lumii, vin sute de familii cu copii suferinzi de diferite dizabilităţi psihice. Şi, an de an, tot mai mulţi copii pleacă acasă mai deschişi, mai veseli, mai dornici să interacţioneze cu lumea înconjurătoare.
Aşa s-a întâmplat şi cu Annia, o fetiţă care s-a născut cu sindromul Asperger, o afecţiune care ţine de autism şi se manifestă prin tulburări de comunicare, dificultăţi de concentrare şi de interacţiune cu mediul. "Annia a ajuns să facă delfino-terapie în modul cel mai straniu. În urmă cu doi ani, într-o dimineaţă, s-a trezit, s-a aşezat la măsuţa ei şi a început să deseneze delfini. Am tot întrebat-o de unde cunoaşte aceste animale, dar nu mi-a răspuns. De obicei, stătea ferecată în lumea ei, fără puterea de a ieşi de acolo. Abia către seară mi-a spus că i-a văzut în vis, că delfinii sunt prietenii ei şi că o cheamă. În zilele ce au urmat a început să ne roage să o ducem la întâlnire cu delfinii. Într-un final, am venit aici, la Oceanarium. Ne-am aşezat pe marginea bazinului şi, deodată, din apă a ieşit un cap umed şi zâmbitor care a atins-o pe mânuţă pe Annia. Fetiţa a ţipat de bucurie şi de atunci ea şi delfinul Saşa sunt cei mai buni prieteni. Au trecut doi ani, şi acum Annia a devenit mult mai sociabilă şi mai comunicativă, e veselă şi interacţionează uşor, mai ales cu tot ceea ce vine de la delfini. S-a liniştit, a început să gândească adecvat fiecărei situaţii, a căpătat dorinţa de a cunoaşte lumea înconjurătoare. Nu ştiu dacă delfinul a ales-o pe ea sau invers, dar sunt convinsă că între ei a existat, încă dinainte de a se cunoaşte fizic, o legătură puternică, o legătură la nivel subconştient”, povesteşte mama micuţei Annia.
Câinele şi urangutanul - doi prieteni pe viaţă
Relaţiile de prietenie dintre animalele de specii diferite sunt un fenomen care uimeşte şi fascinează. Singura explicaţie pe care oamenii de ştiinţă au putut să o ofere a fost că asemenea legături se leagă doar între animalele care se simt abandonate, în special cele ţinute în captivitate, în grădinile zoologice sau la circuri.
Suryia şi Roscoe sunt prieteni de şase ani. Ei s-au cunoscut la Institutul Tigers al Speciilor Rare şi Ameninţate, din Myrtle Beach, Carolina de Sud (Statele Unite). Se poate spune că a fost "dragoste la prima vedere”. Roscoe, un câine de vânătoare din rasa Bluetick, a fost găsit abandonat de către angajaţii institutului, care l-au luat imediat şi l-au adus "acasă”, printre celelalte animale.
Prietenia dintre specii diferite de mamifere, deşi este un fenomen destul de rar, demonstrează că animalele nu sunt simple fiinţe necugetătoare, mânate doar de instincte. Ele gândesc, simt şi acţionează. Şi poate că nu animalul este cel care nu ştie să se exprime, ci omul cel incapabil de a-l înţelege.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
