Câinii intelectuali
"Atenție, se închid ușile! Urmează stația Beloruskaia, cu peronul pe partea dreaptă.” Câinele tolănit pe trei scaune tresare, coboară grăbit de pe banchetă și țâșnește în ultimul moment, strecurându-se printre ușile care se închid. Este stația de metrou moscovită care ajunge la gară, acolo unde patrupedul știe că ar putea avea parte de un mic dejun copios.
Cu siguranță, ați văzut asemenea scene în mijloacele de transport în comun; câte un maidanez transformat în pasager clandestin... Recent, savanții de la Universitatea Lomonosov din Moscova au realizat un studiu unic, în urma căruia au încercat să descopere dacă câinii vagabonzi folosesc metroul conștient, din motive raționale, și dacă da, încotro se îndreaptă ei. La finalul cercetării, profesorul în științe biologice Viktor Zuikov, coordonatorul studiului, a formulat o concluzie uimitoare: "Câinii nu pătrund la metrou pentru a se feri de frig sau de caniculă, și nici pentru a cerși mâncare. Câinii au nevoie de mijloacele de transport în comun pentru a se deplasa din punctul A în punctul B. Ei nu numai că știu să călătorească cu metroul, dar chiar au învățat numele stațiilor și coboară exact acolo unde trebuie. Una dintre cele mai frecventate rute este Iasenevo-Iugo Zapadnaia, acolo unde câinii coboară pentru a ajunge într-unul din cele mai mari parcuri ale Moscovei. I-am observat timp de mai multe săptămâni cum, ajungând la această stație, urcă treptele metroului și se îndreaptă către parc, acolo unde se pot juca în voie. O altă destinație a comunitarilor patrupezi este Beloruskaia, unde câinii coboară pentru a merge la gara centrală de vest, unde li se dă de mâncare. Cu certitudine, inteligența câinilor și a animalelor în general este cu mult mai mare decât am crezut până acum”.
La începutul secolului trecut, medicul și fiziologul rus Ivan Pavlov a lansat teoria reflexelor condiționate, prin care demonstra că acțiunile animalelor se bazează pe răspunsuri reflexe, care nu apar decât condiționat, în urma experiențelor anterioare ale animalului. Savantul rus considera că animalele nu au un comportament rațional, ci unul exclusiv condiționat de stimuli. Timp de aproape 100 de ani, această teorie nu a fost pusă sub semnul întrebării. În ultimii ani însă, oamenii de știință din lumea întreagă contestă ipoteza conform căreia animalele nu ar fi înzestrate cu inteligență și s-ar ghida numai după instincte. S-a demonstrat că, în special animalele care se află în imediata vecinătate a omului, câinii, șoarecii, delfinii, ciorile și chiar porcii, sunt capabile să facă raționamente și asocieri logice, să comunice cu omul și cu alte specii, să utilizeze instrumentele, să acționeze, în caz de pericol, în ajutorul altor ființe.
De curând, geneticienii americani au realizat o descoperire senzațională: "gena inteligenței”, responsabilă cu legăturile neuronale, a fost depistată și în ADN-ul animalelor. "Uluitor este faptul că în creierul anumitor animale se petrece o mutație. Datorită faptului că trăiesc în preajma omului și a marilor orașe, abilitățile cognitive ale unor specii de animale s-au modificat la un nivel genetic. Astfel, animalele pășesc astăzi pe o altă cale a evoluției. Mintea lor "sălbatică” se pregătește pentru o revoluție a intelectului”, susține Joe Tsien, profesor la Universitatea Princeton, din Statele Unite.
Cioara - o minte sclipitoare
O familie din orașul Ekaterinburg, aflat la poalele munților Ural, a reușit să surprindă de la fereastra apartamentului niște imagini inedite, care dovedesc cât de inventive și competitive pot fi... ciorile. Pe acoperișul casei de peste drum, o cioară, "înarmată” cu un capac de borcan se juca de-a săniușul. Potrivea capacul pe muchia acoperișului în așa fel încât să se poată sui pe sania improvizată. Apoi, așezată pe ea cu ambele piciorușe, își făcea vânt la vale, dând din aripi. Se mai întâmpla să dea peste o denivelare și să rămână blocată în zăpadă, dar, cu abilitate, zgâlțâia ușor capacul și săniușul se relua. Apoi se întorcea în zbor pe "culme”, cu echipamentul în cioc.
Timp de secole, omul a fost convins că abilitatea de a făuri și utiliza instrumentele este o însușire ce îi aparține doar lui. În timp, studiile asupra lumii înconjurătoare au dovedit că există și alte specii care posedă această caracteristică. Deși despre inteligența ciorilor și a corbilor s-a vorbit încă din antichitate, cercetările recente au demonstrat lucruri uimitoare despre aceste păsări din familia Corvidaelor. După om, ele au cea mai echilibrată proporție dintre dimensiunea creierului și masa corporală, detașându-se de delfini și chiar de maimuțele antropoide. Capacitatea lor de adaptare la mediul urban este extrem de mare, sunt capabile să recunoască și să memoreze chipuri și voci umane, folosesc și chiar născocesc fel de fel de instrumente.
Ciorile au înțeles mai bine decât mulți oameni ce înseamnă culoarea roșie și cea verde, la o trecere de pietoni, utilizând semaforul în mod ingenios. Întâmplarea a fost observată în urmă cu câțiva ani, la Tokyo. O cioară care nu reușea inițial să spargă coaja unei nuci, a observat că o poate plasa pe autostradă, iar roțile mașinilor care vor trece peste fruct îl vor strivi, oferindu-i astfel miezul. Aștepta cu răbdare culoarea potrivită a semaforului, zbura rapid pe carosabil, poziționa nuca, după care se așeza pe cablul de deasupra intersecției. Stătea până ce avea iarăși undă verde și, aterizând din nou pe carosabil, ciugulea tacticos fărâmițele de nucă. Lucrul cel mai uimitor este că cioara a învățat imediat și care este banda de circulație a mașinilor de tonaj mai mic. Experiențele trecute i-au demonstrat că dacă pune nuca sub roțile unui camion, șansele de a mai găsi ceva din miez sunt aproape nule. Interesant este și faptul că, de atunci, toate suratele sale din regiune au adoptat această metodă.
Ciorile demonstrează nu doar că sunt foarte inteligente, dar că au și o memorie fantastică a chipurilor umane. Profesorii de la Universitatea Washington din Seattle au condus un experiment în urma căruia și-au propus să testeze reacția corvidelor atunci când existența lor este perturbată. Studenții, echipați cu plase speciale, au ieșit în campus, au prins câteva ciori, le-au măsurat, le-au cântărit și apoi le-au eliberat la câțiva kilometri distanță de complexul universitar. S-a dovedit însă că acțiunea oamenilor asupra lor a fost considerată "umilitoare” pentru păsări și, ca atare, au hotărât să se răzbune. În scurt timp, s-au întors în campus și, cu o răbdare de invidiat, i-au pândit exact pe acei studenți care le prinseseră anterior, făcându-le viața greu de suportat. Se învârteau deasupra lor și, în momentul potrivit, își făceau nevoile exact în capul lor. Povestea a durat câteva zile, până când ciorile au realizat probabil că studenții nu le vor mai face niciun rău. "Dincolo de partea amuzantă a experimentului, ni s-a demonstrat că aceste păsări sunt capabile de raționamente, au sentimente și o capacitate a creierului care le permite să rețină și să recunoască detalii aparent nesemnificative, cum ar fi fizionomia unui om”, a afirmat profesorul Jonathan Alberts, cercetător în cadrul Facultății de Biologie a Universității.
Vasiliok, porcul care se contemplă în oglindă
Până de curând, oamenii de știință credeau că singurul mamifer capabil să se recunoască în oglindă, conștient de propria persoană, este delfinul. În ultimii ani, cercetările au scos la iveală că și porcul deține o asemenea capacitate.
Vasiliok este, probabil, cel mai iubit și apreciat porc din lume. A avut norocul să se nască la ferma lui Rașid Iskanderov, care în urmă cu zece ani a pornit o afacere cu o fermă de porci. Pe parcurs, zootehnistul turkmen a realizat că porcii sunt animale foarte inteligente, au o memorie și o intuiție excelentă, răspund cu promptitudine la numele lor și înțeleg semnificația cuvintelor rostite de stăpân. Astfel, în scurt timp, zootehnistul a abandonat afacerea, iar ferma sa de porci s-a transformat într-un mic centru de studii. Rașid Iskanderov a hotărât că niciunul dintre animalele sale nu va mai fi sacrificat, ci va muri de bătrânețe. "Cu Vasiliok a fost o adevărată revelație. Deja de câțiva ani realizam experimentul cu oglinda pe ceilalți porci, pentru a vedea cu ochii mei dacă ei chiar se recunosc. Vasiliok era încă pui când s-a apropiat prima dată de imaginea ce se reflecta pe suprafața lucioasă. La început a fost puțin precaut, dar a realizat rapid că personajul ce se răsfrânge din oglindă este chiar el. Părea să se bucure, ori de câte ori îi aduceam obiectul "minune”, și imediat își lua o poziție demnă. Într-o zi, am aflat cât de deștept este Vasiliok al nostru. Stătea de ceva timp în fața oglinzii, analizându-se foarte atent. Se întorcea și își cerceta cu interes una din părțile laterale ale corpului. După câteva minute de studiu minuțios, s-a trântit pe spate și a început să își fricționeze spinarea de podea. Am intrat la el și când l-am răsucit, am constatat cu stupoare că Vasiliok descoperise în oglindă pe pielea sa paraziți și încerca să îi anihileze. Am fost atât de impresionat, încât l-am scos din țarcul său, iar acum Vasiliok este membru al familiei mele. Doarme în casă, mănâncă cu noi și este scos la plimbare de fetele mele. Eu cred că este cu mult mai inteligent decât un câine, pentru că Vasiliok ascultă muzică cu mare plăcere, răspunde la cuvintele noastre, s-a adaptat uluitor la traiul din casă și este extrem de afectuos și bine crescut. Poate că lumea mă consideră un ciudat, însă cum aș putea trimite la moarte o ființă rațională, o ființă care manifestă în mod vădit sentimente și acționează inteligent?!”, povestește Rașid Iskanderov, cel pentru care porcii nu vor mai fi niciodată doar simple animale de sacrificiu.
Unii cercetători susțin că porcul se află pe locul trei în clasamentul celor mai inteligente animale, după cimpanzeu și delfin. "Ca aspect, creierul porcului este similar cu cel al omului, diferă doar dimensiunea. Sunt puțini cei care știu că porcii sunt donatori de celule nervoase, care secretă dopamina absentă la bolnavii de Parkinson. Prezența circumvoluțiunilor și a cutelor sinuoase ale scoarței lor cerebrale sunt o dovadă incontestabilă a inteligenței lor”, susține Donald Broom, profesor la Universitatea Cambridge din Anglia, acolo unde, de câțiva ani, se desfășoară un studiu de anvergură asupra capacităților mentale ale porcilor.
Într-un experiment recent, desfășurat la aceeași universitate, porcii au ieșit învingători în confruntarea cu maimuțele și câinii, dovedind că pot rezolva diferite teste mai rapid chiar decât primatele. Animalele au fost învățate să folosească o minitelecomandă, cu două butoane, prin care acționau o bilă la stânga sau la dreapta. Sarcina de a conduce bila de culoare roșie până într-un câmp albastru a fost îndeplinită de către toate cele trei animale, însă cel mai rapid a fost porcul.
Delfinul - vraciul acvatic
Conform unor studii, în topul celor mai inteligente animale, delfinul ocupă locul doi, după cimpanzeu. Totuși, în ultimii ani, tot mai mulți savanți susțin că acest mamifer marin este, de fapt, cu mult superior maimuței antropoide. El manifestă o gamă foarte variată de emoții caracteristic umane, bucurie, încredere, onestitate, dragoste și altruism. Delfinul știe să se joace, să râdă, să plângă, îmbrățișează și rămâne fidel partenerului său. Asemănarea lui cu ființa umană nu se manifestă doar pe plan psihic și afectiv, ci și sub aspect anatomic. Delfinul, ca și omul, nu poate sta sub apă mult timp fără aer, are aproape același sistem vascular și o temperatură a corpului foarte apropiată de cea umană. Poate că de aceea, de secole, între om și delfin s-a stabilit o legătură deosebită.
Însă abilitatea lui specială, de-a dreptul fenomenală, este dorința și capacitatea de a salva și chiar de a vindeca oamenii. Efectele benefice ale delfinilor asupra copiilor bolnavi au fost descoperite încă din 1978, de către cercetătorii din Marea Britanie, însă nici până astăzi nu se cunoaște exact prin ce metodă reușesc mamiferele marine să influențeze în mod aproape miraculos sănătatea omului. Printr-un simț necunoscut, delfinii recunosc în special copiii cu tulburări neurologice grave, ca autism, sindromul Down sau paralizie cerebrală, apropiindu-se de ei protector. În preajma delfinilor, copiii bolnavi capătă efectiv viață, se deschid către lume, devin mai siguri, mai activi și mai comunicativi. Delfino-terapia are o influență complexă asupra copilului, îmbunătățindu-i nu doar condiția fizică, ci mai ales pe cea psiho-emoțională.
Primul pas al metodei este ca cei doi, copilul și delfinul, să facă cunoștință. Terapeutul, care asistă clipă de clipă la interacțiunea dintre ei, recomandă, în funcție de situație, atingerea delfinului cu mâinile, dacă micuțul pacient suferă de o tulburare a activității motorii la membrele superioare sau la picioare. "Fiecare caz este aparte, nu există un tratament standard, ci totul se adaptează la pacient. Eu, ca medic, trebuie să observ nevoile și dorințele copilului și să adopt apoi metoda potrivită”, afirmă Pavel Gordienko, medic pediatru delfino-terapeut.
De cele mai multe ori, efectele sunt de-a dreptul uluitoare. Când omul interacționează cu delfinul, creierul secretă o mare cantitate de endorfină, molecula fericirii, hormon care ajută la echilibrarea emisferelor creierului. Endorfinele cresc imunitatea organismului și joacă un rol important în procesele de memorie, învățare și cunoaștere. Ultrasunetele emise de delfini ca rezultat al ecolocației influențează pozitiv organismul uman, realizând un masaj la nivel celular, îmbunătățind penetrabilitatea membranelor celulare, permițând, astfel, ingredientelor active să pătrundă mai ușor. Ultrasunetele propagate de delfini sunt de patru ori mai puternice decât cele emise de aparatele din medicina modernă.
Annia și delfinul Sașa
Delfinul, cu zâmbetul său întipărit pe chip din naștere, jucăuș și vesel, stârnește simpatie și dorința de a-l cunoaște. Astfel, copilul se apropie cu ușurință de el, iese treptat din universul său lăuntric și se deschide lumii.
În orașul Sevastopol, Ucraina, în cadrul Oceanarium-ului de Stat, există una dintre cele mai mari clinici de delfino-terapie din Europa. Aici, an de an, din toate colțurile lumii, vin sute de familii cu copii suferinzi de diferite dizabilități psihice. Și, an de an, tot mai mulți copii pleacă acasă mai deschiși, mai veseli, mai dornici să interacționeze cu lumea înconjurătoare.
Așa s-a întâmplat și cu Annia, o fetiță care s-a născut cu sindromul Asperger, o afecțiune care ține de autism și se manifestă prin tulburări de comunicare, dificultăți de concentrare și de interacțiune cu mediul. "Annia a ajuns să facă delfino-terapie în modul cel mai straniu. În urmă cu doi ani, într-o dimineață, s-a trezit, s-a așezat la măsuța ei și a început să deseneze delfini. Am tot întrebat-o de unde cunoaște aceste animale, dar nu mi-a răspuns. De obicei, stătea ferecată în lumea ei, fără puterea de a ieși de acolo. Abia către seară mi-a spus că i-a văzut în vis, că delfinii sunt prietenii ei și că o cheamă. În zilele ce au urmat a început să ne roage să o ducem la întâlnire cu delfinii. Într-un final, am venit aici, la Oceanarium. Ne-am așezat pe marginea bazinului și, deodată, din apă a ieșit un cap umed și zâmbitor care a atins-o pe mânuță pe Annia. Fetița a țipat de bucurie și de atunci ea și delfinul Sașa sunt cei mai buni prieteni. Au trecut doi ani, și acum Annia a devenit mult mai sociabilă și mai comunicativă, e veselă și interacționează ușor, mai ales cu tot ceea ce vine de la delfini. S-a liniștit, a început să gândească adecvat fiecărei situații, a căpătat dorința de a cunoaște lumea înconjurătoare. Nu știu dacă delfinul a ales-o pe ea sau invers, dar sunt convinsă că între ei a existat, încă dinainte de a se cunoaște fizic, o legătură puternică, o legătură la nivel subconștient”, povestește mama micuței Annia.
Câinele și urangutanul - doi prieteni pe viață
Relațiile de prietenie dintre animalele de specii diferite sunt un fenomen care uimește și fascinează. Singura explicație pe care oamenii de știință au putut să o ofere a fost că asemenea legături se leagă doar între animalele care se simt abandonate, în special cele ținute în captivitate, în grădinile zoologice sau la circuri.
Suryia și Roscoe sunt prieteni de șase ani. Ei s-au cunoscut la Institutul Tigers al Speciilor Rare și Amenințate, din Myrtle Beach, Carolina de Sud (Statele Unite). Se poate spune că a fost "dragoste la prima vedere”. Roscoe, un câine de vânătoare din rasa Bluetick, a fost găsit abandonat de către angajații institutului, care l-au luat imediat și l-au adus "acasă”, printre celelalte animale. De îndată ce a trecut pragul institutului, câinele a fost întâmpinat și luat în primire de către urangutanul Suryia. "De cum l-a zărit, Suryia a alergat către el și aproape i-a sărit în spinare. Au început imediat să se joace, să alerge, să se rostogolească în iarbă, de parcă se cunoșteau de când lumea. Scena era total neobișnuită pentru că, de obicei, câinii se tem de primate. De atunci, sunt nedespărțiți, împreună dorm, mănâncă, se joacă, se plimbă. Roscoe l-a învățat pe Suryia să înoate, ceea ce este uluitor, pentru că primatelor le este frică de apă. Iar urangutanul nostru nu numai că intră în apă cu prietenul său, dar pare să îi placă grozav de tare!”, povestește profesorul Bhagavan Antle, directorul institutului. "Într-o zi, am aflat că cineva din regiune a pierdut un câine cu semnalmentele lui Roscoe, așa că l-am luat, i-am pus lesa și l-am dus în oraș. Din păcate, Roscoe nu era câinele căutat, dar atunci m-am gândit că ar fi mai bine pentru el să îl las la centrul de animale pierdute din localitate. Poate că cineva îl caută și numai la un asemenea centru îl va putea găsi. Dar chiar în aceeași zi, către seară, în parcul rezervației a apărut Roscoe, obosit și însetat după drumul lung de câțiva kilometri. Îndată ce a sosit, s-a repezit către Suryia și a început să îl lingă cu afecțiune. Iar urangutanul, spre uimirea tuturor, i-a adus castronașul său de apă pentru a-și putea potoli setea. Era absolut incredibil! Spre amuzamentul tuturor, Suryia a învățat să îl scoată pe Roscoe la plimbare, în lesă. A văzut cum procedează angajații și, într-o zi, a luat lesa lui Roscoe și a început să se plimbe țanțoș cu el prin grădină. Tot ceea ce fac împreună o fac cu mare plăcere. Chiar și atunci când lenevesc, se țin în brațe. Eu cred că între ei, într-o altă viață, a existat o legătură extrem de puternică”.
Prietenia dintre specii diferite de mamifere, deși este un fenomen destul de rar, demonstrează că animalele nu sunt simple ființe necugetătoare, mânate doar de instincte. Ele gândesc, simt și acționează. Și poate că nu animalul este cel care nu știe să se exprime, ci omul cel incapabil de a-l înțelege.