Etalonul Bucuresti

Dupa trecerea armistitiului de Paste, politicienii s-au aruncat cu sarg in batalia electorala.

Campania mocnita de pana acum e pe cale sa se sfarseasca. Din 11 mai, candidatii vor lupta pe fata cu tot "armamentul" din dotare. Unii vor promite marea cu sarea, altii vor face "obisnuitele" cadouri pentru alegeri. Vor pierde oricum cetatenii, care - deocamdata - nu pot fi obligati legal sa iasa la vot. Reactia de detasare a electoratului fata de singurul act prin care isi poate exprima real optiunea este explicabila. De mai bine de douazeci de ani, "alesii" si-au uitat promisiunile, imediat dupa ce au ajuns in demnitatile vizate. Unii le-au folosit chiar pentru a se capatui si pentru a-si "aranja" rudele si clientii. Lacrimile varsate inaintea alegerilor sunt "lacrimi de crocodil", la fel de reale ca si noile promisiuni. Absenteismul masiv este, asadar, explicabil. Cum explicabila este si deruta cetatenilor mai putin informati, gata sa creada in promisiunile cele mai aberante ale unor farsori politici ori pescuitori in ape tulburi. Candidatii, se stie, "spun lucruri trasnite". Sunt cetateni care, spre deosebire de spusele copiilor, le accepta, participa ca "actori", se "arunca in lupta", fara sa realizeze ca "beneficiarii" ii manipuleaza, le impun optiuni, in fapt, inacceptabile.
Imaginea cea mai clara a acestei lumi de balci apare la Bucuresti. Dupa caderea comunismului, capitala a avut parte de foarte putini edili veritabili, dornici sa ii refaca aura de "mic Paris" de odinioara si, concomitent, sa asigure o viata confortabila locuitorilor. In peste douazeci de ani, Bucurestiul a luat-o "in jos", cu constructii haotice pe spatiile verzi sau pe locurile unor cladiri istorice lasate special in paragina, cu asfaltari si reasfaltari de mantuiaa, cu o circulatie sufocanta si poluatoare la maximum, cu violente si jafuri stradale in crestere etc. Pana si "marile proiecte", incepute sub presiunea situatiei si garantate cu imprumuturi externe ori fonduri europene, au devenit surse de imbogatire pentru diversii edili, care si le-au transmis de la un mandat la altul, de la o firma de executie ("apropiata"), la alta. Bucurestiul este un oras ce-si neaga traditiile si trecutul, ce-si distruge - sub diverse pretexte - patrimoniul si habitatul. Nu e de mirare ca orasul este ocolit de turisti, iar putinii straini care ajung pe malurile Dambovitei pleaca anuntand ca nu vor mai reveni niciodata.
Cine se bate pentru administrarea Bucurestiului? Pe de o parte, primarul in functiune, Sorin Oprescu, de data asta, aliat pe fata cu USL (alianta dominata de PSD, vechea lui dragoste), si Silviu Prigoana, desemnat de PDL pentru "calitati" strict asemanatoare cu cele ale principalului adversar. Amandoi sunt, altfel spus, spontani in mistocareala, mari in promisiuni, cu prietenii solide in "mediul de afaceri". Sorin Oprescu, ales data trecuta printr-un truc ce i-a conferit aparenta de "independent", are avantajul finalizarii (cu preturi mult mai umflate) a unor proiecte incepute de altii, si al stabilirii unor extrem de solide relatii clientelare cu firme si companii urbane dispuse sa cotizeze pentru mentinerea la Primarie a "nasului". Dezvaluirea angajarii sale politice in USL aproape nu mai conteaza. El este oricum cotat mai bine decat Silviu Prigoana, solutia "de avarie" a organizatiei Bucuresti a PDL-ului, care are dezavantajul ca, desi este "copia in oglinda" a primarului in functiune, nu poate finaliza decat proiecte virtuale. Despre candidatii celorlalte formatiuni, aproape nu ar trebui sa mai vorbim. PPDD ("partidul OTV-ului") nu aduce decat spectacolele in care frustrarile si teama de anonimat ii face pe sustinatori sa se simta importanti si implicati. Promisiunile candidatului acestui "partid de stransura" sunt nu numai populiste, ci si utopice. PNG-ul lui Gigi Becali nu mai are "zvacul" de altadata pentru ca, in contextul crizei (si al nereusitelor echipei de fotbal Steaua), fondurile "patronului" s-au diminuat. PRM-ul a devenit o "nisa exotica", discursurile flamboaiante si gaunoase ale liderului sau pierzandu-si, datorita repetitivitatii, orice interes. Sunt, desigur, bucuresteni dornici de spectacolele de circ provocate de reprezentantii partidelor numite, dar - cei mai multi - aspira spre o administratie realmente serioasa si eficienta, care sa limiteze abuzurile si jafurile publice, arbitrariul si coruptia edilitara, proiectele fara acoperire. Absenteismul acestora va fi tragic, pentru ca va lasa orasul la mana unei gasti politice oarecare.
Fenomenul pare a fi justificat si de candidaturile la primariile de sector. In genere, partidele s-au "resemnat" sa confirme candidaturile acelor primari in functiune care, prin oarece eficienta sau printr-o anume abilitate in manuirea fondurilor, s-au instapanit pe zonele lor. Cu exceptia sectorului 1, in care "dictatorul Antonescu", seful PNL-ului, a vrut sa-si arate (interesat) muschii, la toate celelalte sectoare vor fi realesi, probabil, vechii primari. Chiar si la sectorul IV, unde oportunistul "Piedone" si-a jucat fara scrupule preferinta ideologica, se pare ca optiunile sunt deja arondate. Ceea ce indica, mai degraba, o resemnare a bucurestenilor, cei mai informati si mai critici cetateni in raport cu sistemul politic impus, dupa caderea lui Ceausescu, de "mostenitorii" comunismului. Daca pana acum patru ani, cetatenii orasului respingeau (chiar si cand tara ii vota "cu entuziasm"), de fiecare data, pe candidatii partidului in care a naparlit PCR-ul (FSN, FDSN, PDSR, PSD), de data asta ei par obositi si dezinteresati, lasandu-i pe reprezentantii diverselor grupuri de interes sa-si continue carierele in primarii sau consilii municipale, unde vor aplica zicala "daca nu curge, pica!".
Situatia Bucurestiului este importanta pentru ca, in perspectiva "parlamentarelor", da un puternic semnal tarii in ansamblu. In lipsa unei alternative coerente la sistemul politic in functiune, batalia se va da intre PDL, ca unic reprezentant al "dreptei", PNL-ul pierzandu-si prin vointa "de fier" a conducatorului sau identitatea, si USL, ca uniune de centru-stanga. Uzura si "rotirea" acelorasi figuri (gata sa evolueze si la stanga si la dreapta) fac cele doua grupari neatractive. Societatea civila, cu exceptia Bucurestiului, nu a reusit, in ciuda zvonurilor, declaratiilor publice, propunerilor politice, sa produca insa altceva.
La Bucuresti a aparut, ca un "cavaler solitar", opus real sistemului, un candidat, Nicusor Dan, ale carui proiecte ar merita chiar studiate. Fara sustinere mediatica masiva, fara fonduri, ii va fi greu sa se lupte intr-o batalie aparent transata. Capitala a fost intotdeauna cu un pas inaintea tarii. S-ar putea, daca societatea civila chiar s-ar trezi, sa o faca si de data aceasta.