Primavara pe ulita satului

* Exista oameni prea-fericiti care se mai intorc in casa copilariei. O casa de tara, plina de miresme si amintiri. Doua mari interprete ale muzicii populare din Transilvania, una din Salaj, alta din Bistrita Nasaud, ne povestesc cum vine primavara in satul lor *

Sava Negrean-Brudascu
"In satul meu, in casa parintilor mei, am rostul intreg"

- Va numarati printre fericitii care mai au o radacina acasa, in satul copilariei. Pentru ce ar trebui sa va pizmuim in mod special?

- Pentru bucuria care ma cuprinde deodata ce ajung in Buciumi, satul meu din judetul Salaj. Ma asteapta in poarta casei parintesti, pe care am refacut-o in memoria si din respect pentru parintii mei. Ca un noroc, casa e incadrata intre doua biserici, si pentru mine este o bucurie imensa ca in fiecare dimineata sa le vad turlele scanteietoare si crucile din varf, sa aud clopotele si toaca, sa vad oamenii duminica, scurgandu-se de pe toate ulitele spre biserica. Apoi, ma bucura si firescul vietii care s-a pierdut la oras. Rasaritul soarelui, roua care sclipeste pe iarba, glasurile copiilor care se joaca pe ulita. Si imi mai place sa adulmec cu nesat aroma de paine calda, abia scoasa din cuptor. Astea sunt lucruri care nu se pot pretalui in aur, sunt bucurii ale sufletului, care te incarca de o mare putere si te fac sa fii mult mai bun decat esti, cu fiecare zi care ti se ofera.
Ies afara din casuta mea si fac ochii roata, si mi se pare ca toate sunt la locul lor, asa ca odinioara, in copilarie. Imi pare rau ca nu mai vad pe drum mai multe care trase de bivoli. Multimea lor facea fala satului nostru. Si ma doare sufletul sa vad, mergand pe ulitele satului, ca o casa este locuita, iar doua-trei la rand parasite, fie ca stapanii lor au plecat intr-o alta lume, fie ca au plecat intr-o alta tara. In ceea ce ma priveste, incerc sa ma pun cu toate puterile mele impotriva acestui mare pericol al instrainarii de obarsie. In satul meu, in casa parintilor mei, am rostul intreg si ma straduiesc sa-l pastrez asa precum au facut si ei o viata intreaga: sa lucru pamantul, gradina, livada, sa cresc vite si pasari, sa fie ograda plina de viata, de strigatele fiecarei vietati, pre limba ei.

- A ajuns primavara la Buciumi? S-a starnit forfota pregatirilor pentru Pasti?

- A dat Dumnezeu vreme buna si am putut sa aram o parte din pamant, e numai bun pentru a fi semanat, am putut sa sap si gradinuta de langa casa.Pomii sunt curatati, mai trebuie stropiti cu var, pregatiti sa-si imbrace crengutele in flori. Stiu ca de Pasti totul va fi infrunzit si inflorit si toata natura va sarbatori, alaturi de noi, crestinii, taina Invierii. Asta e primavara ce-o vedem, minunat ar fi sa o si simtim in suflete, ca pe o primenire. Multumim Bunului Dumnezeu, ne-am cam infricosat cu atata amar de zapada, dar iata ca a venit si primavara peste noi! Si ne-am mai descretit fruntile, macar de lumina soarelui, daca motive de bucurie nu prea gasim uitandu-ne la ce se intampla in lumea asta. Traversam Postul Mare acum, si gasesc ca nu-i putin lucru sa ai credinta in Dumnezeu. Asta ne tine pe noi, romanii, asta e taria noastra, in tot ceea ce facem, fiecare la locul sau, ori toti laolalta, ca natie. E o perioada de curatire a locului, a timpului, a sufletelor. Postul, laolalta cu blandetea, bunatatea si rugaciunea temeinica, fac taria spiritului, ne alunga departe spaimele si angoasele. Eu zic mereu ca pe langa facultatea de filologie, am avut norocul s-o fac, cu mult inainte, pe cea a celor sapte ani de-acasa. Aceea in care inveti sa fii om truditor pentru painea cea de toate zilele, sa ai bunatate si credinta in Dumnezeu, dar si drag de neamul si de pamantul tau, de patrie: patriotism, adica! "Profesori" mi-au fost parintii mei si batranii neamului meu de plugari, ei au stiut ca valorile acestea, odata invatate si asumate, ne sprijina si ne fac puternici pentru toata viata. Aceleasi valori le-am transmis si eu, la randul meu, copiilor si acum, iata, nepotilor mei. De acasa am invatat si cantecul, dar n-am invatat sa fiu "artista", nici nu visam sa ajung asa ceva. Totul a venit cu timpul si cu multa, multa munca. Daca ar fi sa se munceasca 25 de ore din 24, eu as fi cea care ar spune "prezent". Nu am avut in toata cariera mea nici un concediu, nici o vacanta, toata viata mea am muncit, luptand uneori pe mai multe "fronturi" deodata, ca un Geaman nelinistit ce sunt.

- Ce va ganditi sa mai daruiti publicului?

- Daca voi fi sanatoasa, in acest an, am de gand sa reintineresc si cantecele mele mai vechi. Sa le readuc in atentie pe cele dintru inceput, cantece batranesti, adevarate perle ale muzicii din Salaj. Le-am reinregistrat cu o alta orchestratie si cu glasul meu de acum, care e mai matur si cu alte nuante decat cel de tinerete. Si-mi pare ca aceste cantece au acum o alta putere, un alt fior artistic. Le voi pune pe un album care, trag nadejde, va aparea spre toamna, si-l voi oferi publicului, ca un alt crampei din viata mea.

Cornelia Ardelean Archiudean
"Iubesc primavara! M-am nascut de echinoctiu, cand natura exploda"

- Am pornit o investigatie pe urmele primaverii la sat. Zona de unde sunteti, Bistrita-Nasaud, l-a inspirat in cele mai frumoase din poeziile sale pe George Cosbuc. Mai exista, oare, raiul descris de poet? Ce va bucura inima acum, in miez de primavara?

- Tocmai am fost la vernisajul unei expozitii de fotografii inspirate de lumea satului, realizate de un preot cu mare har, dar si cu simt artistic, din Agries. Am cantat o priceasna acolo, pentru ca suntem in post, si l-am felicitat din adancul sufletului pe parintele Timoftei Gaurean, un slujitor al lui Dumnezeu, dar si un inspirat fotograf. Am vazut niste imagini atat de minunate, cu batrani imbracati in port romanesc, cu case vechi, cu peisaje superbe, luate in toate anotimpurile si la toate ceasurile, cu o lumina mereu schimbatoare si din belsug revarsata peste frumusetile locurilor, incat mi-am umplut sufletul de bucurie, de pace, de liniste. Fotografiile m-au trimis cu gandul la primaverile copilariei din satul meu natal, Ocnita. Oamenii simteau semnele tainice ale reinvierii naturii si se bucurau de ele, isi primeneau sufletul si-i multumeau lui Dumnezeu ca dupa o iarna grea, viata a renascut.

- Ce amintiri va mai incalzesc sufletul din anii de atunci? Cum se pregatea satul pentru marea sarbatoare a Pastilor?

- Dupa ce se ducea zapada si se incalzea afara, femeile scoteau tot din casa, razboiul de tesut cu stativele, le puneau la adapost, la un loc scutit, varuiau casele pe dinauntru si pe dinafara, scuturau toalele si spalau lepedeiele. La inceputul postului, "arineau", adica frecau cu arin, cu nisip si lesie vasele, ca sa le curete, si toata lumea postea, mai putin copiii mici, femeile insarcinate si oamenii bolnavi. In fiecare sambata a postului, pana in Saptamana Mare, se duceau pomenile pentru cei plecati din lume, iar cineva tanar din familie ducea de sufletul lor apa proaspata, cate trei galeti pe zi, luate de la fantana "Buna", acasa, la oamenii batrani si neputinciosi. Tot pana la sfarsitul lui martie se curatau pomii, gradina si viile, se "paruia" via (adica se refaceau parii de sustinere), se taia, se legau coardele cu rachita galbena impletita, apoi se sapa. Pana la Pasti, fetele isi coseau cu modele tinute in secret, create de mamele lor pe caiete cu patratele si insemnate cu cruciulite, in culori domoale, camasile cu care urmau sa iasa in ziua de Inviere, la biserica. In padurea din apropierea casei noastre apareau primele flori ale primaverii: cocoseii, adica toporasii. Apoi, viorelele si "florile Pastelui". E obiceiul ca primul buchet de cocosei cules din padure sa il invarti in jurul capului, in sensul mersului ceasornicului, spunand de trei ori un descantec pentru eventualele dureri de cap: "Cocosei, dragii mei, atunci sa ma ieie pe mine durerea de cap, cand iti mere voi la locul vostru!".Imi mai amintesc cum primavara tata dregea gardurile si impletea lese din rude subtirele, aduse din padure, ori din nuiele, aduse dintr-un crang cu spini de langa vii. De-acolo scoteam noi, copiii, tot primavara, inainte sa apara orice alte fructe, niste radacini dulci, ca niste cartofi mici, numite de unguri "kicsi-baraboy". De Bunavestire incepea cucul sa cheme, si toata lumea astepta cu drag cantecul lui, era pasarea care purta dorul si vestea de dragoste. Foarte multe cantece am despre cuc. Cantecul lui vesteste cresterea ierbii, iti da speranta de viata mai buna, mai usoara. Apoi, veneau randunelele si berzele. Imi amintesc de o casa aflata in apropierea casei noastre parintesti, cu acoperisul de paie, care multa vreme nu a fost stricata de proprietari, chiar daca era darapanata si ei nu mai sedeau acolo, pentru ca pe acoperisul ei avea cuibul o familie de berze. Era pacat sa le strici cuibul si era o mare binecuvantare pe casa unde isi facea cuibul o barza. Cam prin aprilie, cand iarba crestea bine, femeile scoteau panza tesuta din canepa la ghilit, la albit, adica: o fierbeau cu lesie, apoi o limpezeau in multe ape, o bateau cu maiul, o intindeau la soare. Imi e foarte draga primavara, poate si pentru ca m-am nascut in momentul izbucnirii ei cu toate fortele, la echinoctiu, pe 20 martie, in satul meu din Bistrita-Nasaud. Dar si pentru ca toata natura renaste si simti, daca te opresti putin si observi in jurul tau, cum se dezleaga energiile pamantului, urcand navalnic si in noi, insuflandu-ne putere, dorinta de viata.

- Anul asta, in martie, ati aniversat 60 de ani...

- Anii la care am ajuns prin vrerea lui Dumnezeu, zilele pe care mi le-a dat sunt, de fapt, cel mai frumos cadou! Nu constientizam ce dar minunat este viata, pana nu trecem pe langa moarte. Mie asa mi s-a intamplat, de aceea sunt recunoscatoare si bucuroasa ca am ajuns varsta aceasta, ca am familia in jurul meu, ca am o cariera artistica implinita. Sunt mandra ca am pastrat neatinse melodiile pe care le cant, asa cum le-am mostenit din strabuni, culese de mine din vatra satului, ani si ani de-a randul.