Colegul de la Hollywood - TUDOR PETRUT

"Romania e marea mea dragoste, dar eu sunt american"

Va spune ceva numele Tudor Petrut? Cateva puncte de reper, in caz ca memoria va joaca feste: este nepotul faimosului actor Emanoil Petrut, alaturi de care a evoluat intr-un rol secundar in filmul "Femeia din Ursa Mare", in anul 1982. Tot el, Tudor Petrut, a dat lovitura pe piata cinematografiei romanesti cu rolul lui Serban, in filmul "Liceenii", alaturi de Stefan Banica Jr. si Oana Sarbu, un film care a facut furori la vremea respectiva si continua, chiar si in ziua de azi, sa atraga noi fani. In prezent, traieste in America si, desi nu a cucerit Hollywood-ul, este OK! Profesor la un liceu din Los Angeles, unde preda algebra, Tudor Petrut apare intr-o reclama de mare succes, difuzata pe posturile principale TV din SUA si care i-a adus o popularitate uriasa. Stiti, doar, visul american! Dupa 25 de ani de la rolul sau in "Liceenii", se pare ca materia predata de profesoara de matematica Isoscel (Tamara Buciuceanu) i-a ramas bine intiparita in minte si, iata, peste ani, Tudor Petrut devine el insusi un "Isoscel", un "Isoscel" made in USA!

Elevul ajuns profesor

- Da-mi voie sa fac un salt in timp si sa ma opresc la momentul "Liceenii", anul 1987. Ce a insemnat pentru tine acest film, in care ai interpretat rolul lui Serban? Ii mai porti ranchiuna lui Mihai (Stefan Banica), pentru ca ti-a suflat-o (in film, bineinteles) pe Dana (Oana Sarbu)?

- De fapt, cu Stefan Banica Jr. am fost si suntem ca fratii, deci - din partea mea, sa le ia el pe toate (rade), mai ales ca le si canta, le si danseaza... Fara ranchiuna, ci cu amintiri placute si impliniri profesionale, "Liceenii" ne-a lansat pe noi toti, tineri pe-atunci, si ne-a oferit oportunitati. Prin film si personajul Serban, eu am calatorit mult prin intreaga tara, am cunoscut o multime de oameni, am ascultat povestile lor. Pana si acum, dupa atatia ani, inca mai cunosc romani stabiliti in California, care vorbesc cu drag despre filmul adolescentei lor. E ceva, daca nu ne-au uitat dupa atata timp.

- Derulam putin filmul vietii si ne oprim la momentul 1990, anul in care ai luat decizia sa emigrezi in SUA. De ce aceasta hotarare, si care a fost primul tau impact cu America?

- M-am casatorit cu o americanca si s-a nascut Alexandru. Am hotarat ca este mai bine pentru copil sa creasca in SUA, mai ales in perioada de tranzitie prin care trecea societatea est-europeana a vremii. Apoi s-a nascut Stefan, cimentand americanizarea mea, ca parinte responsabil. Chiar daca am divortat, am ramas alaturi de baieti. In ce priveste impactul cu tara tuturor posibilitatilor, el a fost destul de usor, pentru ca vorbeam limba, si pentru ca eram familiarizat cu cultura americana.

- Ce ai facut dupa ce ai ajuns in SUA? Ai incercat lozul cel norocos pe la Hollywood, ca sa-ti urmezi cariera de actor?

- Dupa ce am lucrat la filmul "Bram Stocker's Dracula", al legendarului Francis Coppola, am crezut ca Hollywood-ul este usor de cucerit. Am montat un spectacol de teatru in Los Angeles, am semnat un contract cu un agent literar, pentru cele cateva scenarii de film pe care le-am scris dintr-o suflare (dupa ce au gestat ani la rand in memorie). Am revenit in tara, unde ca regizor de teatru am montat doua musicaluri si alte cinci spectacole diferite, in doi ani. Pana cand am realizat ca inainte de gloria artistica, din ce in ce mai indepartata de realitate, eu trebuie sa supravietuiesc in California. Asa am ajuns la algebra. Am inceput ca suplinitor, am absolvit a doua specializare la California State University at Long Beach, si de un deceniu, predau la un liceu local. Stabilitatea unei slujbe bine platite, cu program flexibil, m-a ajutat nu numai sa ma realizez financiar, ci mi-a oferit timpul si energia sa ma ocup de cariera mea. Cu pasi marunti, imi incerc din nou norocul, in imbietoarea jungla hollywoodiana.

- Cum ti se pare comunitatea romaneasca din SUA? Dupa opinia mea, la nivel de solidaritate, inca jucam in ligi inferioare. Ce parere ai?

- Viata comunitara romaneasca e din ce in ce mai efervescenta, mai ales dupa infuzia de tineri specialisti din ultimul deceniu. In buna traditie, insa, romanii sunt impartiti in biserici si bisericute. Multi dintre intelectualii romani, artisti plastici, scriitori, profesori universitari, s-au impus in viata cultural artistica locala, dar nu au inca recunoasterea si respectul necesar din partea conationalilor. Cred ca asta trebuie sa invatam in primul rand, cum sa ne promovam valorile. Sigur, exista asociatii de romani care incearca sa coordoneze viata comunitara, dar majoritatea fundatiilor si asociatiilor sufera de lipsa de fonduri. Ducem lipsa de filantropi.

Marea dragoste

- Cum arata o zi din viata ta?

- Din cauza distantelor, imi petrec mult timp in masina, ascultand comentarii politice. La televizor nu ma prea uit, decat la fotbal. Merg la meciurile de hochei ale echipei locale, Anaheim Ducks, destul de des. Citesc ziarul in fiecare zi si cate o carte de istorie, speculatie sau politica. Mi-e greu sa ma strang de pe drumuri ca sa scriu. Am patru scenarii neterminate si un serial TV. Iar daca imi doresc ceva in timpul liber, este sa joc fotbal mai des. Cu toate ca imbatranesc, mai pot trage cate un sut la vinclu.

- Si tu, si eu, purtam in noi nostalgii romanesti. Te-ai mai intoarce in Romania definitiv?

- Am realizat la un moment dat, cu tristete, un adevar fundamental. Dupa douazeci de ani in care am trait intens in California, am calatorit extensiv in America de Nord, am votat pro sau contra in diversele alegeri, m-am vazut la televizor, pe mai toate canalele... ma simt american, localnic cum ar veni, un emigrant, care a avut noroc pe pamantul fagaduintei. Vorbim cu totii romaneste, scriu si citesc si inregistrez radio in romaneste, imi reprezint tara natala cu cinste si onoare. Ma prezint ca roman, oriunde am ocazia. Ma mandresc ca roman, de fiecare data. Dar casa mea si sotia mea si copiii mei si verii mei sunt aici. Si parintii mei, Sanda si George, ne viziteaza cat se poate de des. Romania este marea mea dragoste. Si, ca in viata, si nu ca in film, am pierdut sansa sa fiu alaturi, vesnic, de marea mea dragoste.

- Reclama pe care o faci pentru o importanta companie americana de Credit Card ti-a adus o adevarata celebritate. Apari pe cele mai cunoscute posturi TV. De altfel, a si fost aleasa in "Top 10 Commercials of 2010". Cum ai obtinut acest rol?

- N-am crezut niciodata ca o sa ajung in reclame, si nu m-a preocupat cariera mea actoriceasca. E plin si prea-plin si supra-plin de actori si aspiranti in Hollywood. Printr-un complex de imprejurari, pentru ca se cautau est-europeni cu accent exotic, am fost invitat la proba de filmare. M-am hotarat sa ma prezint, numai ca sa vad cum functioneaza sistemul. Si-am fost ales. Ma bucur ca este o campanie de succes. Peggy, personajul reclamei, este foarte popular, si sunt fericit de fiecare data cand lumea ma opreste oriunde as fi, pentru poze sau autograf.

- Ce proiecte de viitor ai?

- Pentru ca sunt, totusi, regizor de meserie, incerc pe toate fronturile posibile sa intru in productie cu unul din scenariile pe care le-am scris. De fapt, toate cosmarurile mele de la Hollywood sunt legate de scenarii. De film. Si totusi, cel mai mult mi-e dor de scena de teatru. Din pacate, in capitala filmului, teatrul este ca o ruda saraca. Nu are impact.

- Si, la final, un mesaj...

- Pentru mai tinerii nostri romani din toate colturile lumii, am mesajul de a fi temeinici si curajosi. Prin efort si cu sudoare, cu puterea de a trece peste momente grele, cu o farama de noroc, avem o sansa sa ne implinin pana si cele mai imposibile vise. Indiferent de domeniu. Daca spune cineva ca el poate ajunge pe micul ecran in America, multi din jur zambesc condescendent. Ei bine, eu ma vad zilnic la televizor in America si rad sanatos. Atat le doresc tuturor, sa mearga inainte.