* La 15 kilometri de Bucuresti, in apropiere de lacul Saftica, intr-o oaza de verdeata si de aer curat, se afla un asezamant pentru persoane de varsta a treia, care ofera nu doar ingrijiri medicale, ci si mangaieri sufletesti *
Singuratatea, mai grea decat orice boala
- Doamna dr. Russu, cum v-a venit ideea infiintarii centrului One-to-One, destinat ingrijirii persoanelor in varsta?
- Sotul meu si cu mine avem in spate cincisprezece ani de experienta americana in nursing. Am lucrat in multe institutii de acest gen, destinate persoanelor de varsta a treia, atat ca medici, cat si in functie de conducere. Odata ajunsi acasa, in Romania, ne-am dat seama ca aici serviciile de ingrijire fizica si psihologica a persoanelor varstnice sunt practic inexistente si ne-am hotarat sa cream un astfel de loc in care sa le acordam celor interesati servicii specializate complete. Asa am dezvoltat acest centru de geriartrie, pentru persoane de varsta a treia, si am pus bazele unui "nursing home" - un concept american, dar adaptat conditiilor noastre. Deschis in anul 2007, asezamantul nostru asigura nu doar ingrijiri medicale menite sa imbunatateasca sanatatea si echilibrul fizic, ci si asistenta psihica, de care oamenii aflati la varsta a treia au atata nevoie. Ne straduim sa compensam lipsa de afectiune, oferindu-le permanent asistenta si acea caldura romaneasca familiala care in alte parti s-a pierdut. In majoritatea cazurilor, la noi, in Romania, un batran ajuns la 80-90 de ani, dupa ce si-a daruit intreaga viata copiilor, se vede ori lovit de boala, ori ramas ultimul supravietuitor din familie, ori cu copiii plecati departe de tara.
Si oricat de mare si frumoasa ar fi casa in care locuieste, singuratatea este mai grea decat orice boala. Astfel, noi ne-am gandit la aceasta alternativa: un centru pentru varsta a treia, in care omul poate sa vina sa stea pe termen scurt, mediu sau lung si in care sa descopere caldura unei familii, dar si ingrijirea medicala de care are nevoie, asigurata de specialisti. Rezidentii nostri au intotdeauna pe cineva care sa le fie alaturi, sa-i asculte si sa-i ajute sa depaseasca momentele grele. Sincer, am vazut aici multe zambete pe fetele unor oameni care n-au mai suras de ani de zile. Pentru noi, este o satisfactie imensa...
Specialistii sufletului
- Aveti un personal pregatit special pentru ingrijirea batranilor?
- "One-to-One", numele clinicii noastre, este un concept care inseamna "unul pentru unul". Este vorba de grija unui om pentru altul, de sprijinul acordat cuiva care vine aici pentru ca il doare ceva, pentru ca are suferinte acumulate in timp sau pentru ca a suferit o trauma - a cazut, si-a rupt un picior si este intr-o situatie disperata, se teme ca nu o sa mai mearga vreodata, dat fiind ca recuperarea este mai grea la o varsta inaintata. Medicul te opereaza, iti rezolva problema medicala acuta, dar urmeaza apoi un proces de recuperare lung si chinuitor. Echipa care este in jurul acelui om, in procesul de recuperare, este extrem de importanta. Si sa stiti ca nu sunt usor de gasit astfel de specialisti! Cu un batran trebuie sa ai mai multa rabdare decat cu un copil, sa ai foarte multa dragoste si umanitate in tine, sa il asculti cu atentie... Orice mangaiere sau atingere ii face mult bine; ii aduce aminte de familia care intotdeauna i-a fost aproape, de cei dragi care nu mai sunt. Avem o echipa medicala specializata in geriatrie, care acorda si suport emotional, care il implica activ pe omul in varsta in activitatile de rutina. Telul nostru este sa le redam batranilor mobilitatea, personalitatea de dinainte de "momentul zero", sa le redam increderea in fortele proprii si pofta de viata. Si chiar reusim!
- Ce facilitati medicale oferiti rezidentilor One-to-One?
- Functionam de trei ani, timp in care am avut circa 350 de rezidenti. Si toti au fost incantati de serviciile pe care le-au primit. Aici au zilnic parte de ingrijiri medicale speciale: masaje, fizioterapie, kinetoterapie si gimnastica medicala din partea specialistilor in domeniu, terapii recomandate de medici de specialitate, ingrijiri corespunzatoare varstei si gradului de suferinta cu care ajung la noi. Punem accent pe preventie in permanenta, astfel ca suntem cu un pas inainte de declansarea unei crize sau a unei probleme. Sunt rezidenti cu boli cardiovasculare care iau anticoagulante - medicatie uneori cu doua taisuri, si atunci monitorizarea se face zilnic, daca este nevoie, prin sistemul nostru medical cu circuit inchis, prin laboratorul propriu. Nu suntem spital, dar suntem dotati ca sa putem acorda primul ajutor in caz de nevoie. Avem generatoare de oxigen, defibrilatoare, ecograf, EKG, glucometru, holter pentru tensiune - tot ce inseamna monitorizarea zilnica a parametrilor vitali. Dispunem si de un sistem de monitorizare video (numai daca este necesar, cand exista un cat de mic potential de cadere), un sistem de supraveghere acustic (printr-un dispozitiv cu buton de alerta, pe care il poarta la mana), cu care poate chema urgent asistenta medicala. Orice rezident este la numai cateva secunde de asistentul si medicul de garda, care sunt in permanenta aici. Avem sapte asistente medicale, care le monitorizeaza functiile vitale, o echipa de kinetoterapie, care le incurajeaza fiecare miscare facuta in procesul de recuperare, ceea ce ii da omului putere. Suntem in permanenta legatura cu un neurolog, un cardiolog si alti medici de diferite discipline, implicati in ingrijirea persoanelor in varsta, iar daca avem nevoie urgent de un specialist, ii avem la indemana, din reteaua medicala a clinicii Bio-Medica. Ne folosim si de ambulantele Bio-Medica si, la nevoie, avem rezerve private in incinta unui spital.
Paradisul de pe malul lacului
- One-to-One ofera conditii de cinci stele, cu toate facilitatile de care ar putea avea nevoie o persoana de varsta a treia: camere moderne, numeroase spatii de socializare, pian, internet, o capela, o gradina superba, plina de flori, alei de plimbare pe malul lacului, chiar si un teren de minigolf! Toate acestea ar face fericit orice muritor, chiar si pe cei de varsta a treia...
- Am mostenit acest loc special, situat chiar pe malul lacului Saftica, unde aerul echivaleaza cu cel de la Breaza, fiind foarte bine ionizat. Aici, timp de 50 de ani, a fost o livada cu o suta de copaci; acum este o casa cu o suta de locuri, este un parc floral permanent, gandit sa bucure pe toata lumea, sa poti sa stai sub un copac si sa admiri natura, sa asculti broscutele cantand pe malul lacului acoperit de lotusi, sa vezi rasaritul sau apusul soarelui, sa regasesti trandafirii din coltul gradinii pe care i-ai lasat acasa, sa culegi cirese primavara... Este un loc foarte frumos, in care cine vine o data isi doreste sa revina.
- Exista un stil de viata "Nursing Home"?
- Avem grija ca toti sa se simta foarte bine la noi, sa nu le lipseasca confortul de acasa. Astfel, am aranjat camerele ca cele din hotelurile moderne: sunt calde, primitoare, confortabile, cu paturi medicale, care se pot manevra in functie de patologia fiecaruia, grup sanitar propriu, televizor, telefon, aer conditionat. Intreaga constructie a fost gandita ca un hotel, cu o sala de mese impozanta si cu locuri de recreere pline de farmec.
Foarte importanta este si hrana rezidentilor. Gatim zilnic trei mese principale, in bucataria proprie. La bucatarie avem personal cu inalta calificare: bucatar, cofetar si dieteticieni care stabilesc meniuri individualizate pentru fiecare, in functie de afectiunile de care sufera: diabetic, hiposodat, hipocaloric, hipolipidic etc. Intotdeauna avem grija ca dieta sa fie atractiva, hranitoare, sa fie preventiva (sa nu uitam ca vorbim de varsta a treia), sa fie usoara, iar alimentele sa fie mereu proaspete. Oferim si gustari intre mese, fructe, sucuri proaspete din fructe, dar organizam si mese festive. Aniversarile sunt momente speciale la One-to-One, iar fiecare rezident stie ca de ziua de nastere are un tort personalizat, in functie de gusturile si pretentiile fiecaruia. Si cea mai mare bucurie este momentul cand 20-30 de oameni il felicita si ii canta "La Multi Ani!", astfel incat sa se simta cu adevarat special... Orice om tratat cu atentia cuvenita se simte deosebit, special... Astfel ii creste respectul de sine, pe care poate anii i l-au cam sters. Indiferent de fosta profesie a rezidentilor nostri (ingineri, profesori, doctori, simpli muncitori sau femei casnice), fiecare a fost in viata parinte, a crescut copii, i-a educat, a facut sacrificii in viata. Astfel incat fiecare dintre ei, pentru noi, este un om special. Iar sentimentul ca esti tratat ca o persoana speciala iti trezeste dorinta de viata si bucuria de a trai.
- Dintre toate ingredientele folosite, care credeti ca este cel mai reusit?
- Noi punem accent pe pozitiv, le dam speranta oamenilor si ei infloresc, atat fizic, cat si psihic. Revin la tonusul din tinerete, chiar daca acum au 90 de ani. Este uimitor sa vezi cum un om care nu a iesit din casa de un an de zile vrea sa vada un film in sala noastra de cinema, ori sa participe la o actiune comuna, care-i face placere. In fiecare dupa-amiaza, la ora 17, ne intalnim in club si abordam o tematica speciala: geografica, istorica, botanica etc. Redescoperim lumea, ne aducem aminte ce stiam despre un subiect sau altul si actualizam informatiile cu cele mai noi date si descoperiri. Privim emisiuni si filme documentare, pe care le discutam apoi... Oamenii in varsta sunt adevarate comori, iar daca le dai sansa sa-ti impartaseasca din cunostintele lor, infloresc, ies la suprafata.
Este important sa le valorificam toate punctele forte. Asta ii face sa se simta utili si le asigura si exercitiul mintii, foarte necesar la aceasta varsta.
Unii dintre ei stau mult pe internet, ca sa vorbeasca cu nepotii de peste mari si tari, altii joaca sah, citesc sau se plimba in aer curat. Organizam serate muzicale, ore de pictura, de dans, dar alocam timp si pentru gradinarit sau pentru minigolf, atunci cand conditiile meteo ne permit. Oricum, nimeni nu se plictiseste - asta e sigur! Iar pentru ca vin sarbatorile, pe care oamenii de varsta rezidentilor nostri le respecta cu sfintenie, si multi dintre ei nu se pot deplasa pana la biserica, il aducem in capela noastra pe preotul paroh din Saftica, care face slujbe foarte frumoase si a inceput sa ne cunoasca deja rezidentii, pe care-i spovedeste si impartaseste regulat.
- Cu siguranta ca aceste oferte de exceptie au si un pret...
- Costurile pentru toate serviciile pe care le oferim (asistenta permanenta, cazare hoteliera in camere cu doua paturi, masa, asistenta medicala, tot programul de recuperare pentru o persoana) se ridica la 1000 de euro, pretul de baza, pentru o luna de zile. Nivelul de ingrijire de care are nevoie o persoana este insa cel mai concludent, pentru a stabili pretul exact.
ONE-TO-ONE NURSING HOME functioneaza in loc. Saftica, Calea Bucuresti nr. 7. Detalii despre servicii la www. nursing.ro, tel. 021/350.50.02, 0731/01.86.04, e-mail: office@nursing.ro
11.01.2012, 08:58Marga Asuras
Dar cate persoane au acces la astfel de servicii avand in vedere nivelul nostru de trai?
cine nu si-ar dori sa isi stie parintele in siguranta la 80-90 de ani? intrebarea este:CU CE?
cu pensia de mizerie pe care o plateste satul nostru dupa o viata de munca?
nu are sens sa mai dezvolt subiectul,vor avea parte de acest "rai" numai privilegiatii sortii care au "sustinatori materiali" sau pensii "de elita"......