Aparitie miraculoasa
Era prin anii '20 ai secolului trecut cand, vestea ca intr-un catun din stepa ruseasca, pe fereastra unei case, isi facea aparitia chipul Maicii Domnului ajunsese si la Moscova. Intrigate (represiunile si persecutiile religioase erau pe atunci in toi), oficialitatile au trimis o comisie sa vada despre ce este vorba. Localnicii au confirmat: da, in fiecare zi, Maica Domnului aparea pe geamul ferestrei. Se intampla pe inserat, atunci cand pe drumul de langa casa trecea, intorcandu-se de la pasune, ciobanul cu turma lui de oi. Imediat ce se facea auzit clinchetul clopoteilor de la gatul mioarelor, fereastra incepea, parca, sa prinda viata, prin aparitia, intai abia perceptibila, apoi din ce in ce mai clara, a chipului Maicii Domnului. Satenii se obisnuisera deja cu miraculoasa si imbucuratoarea aparitie, asa ca se adunau, seara de seara, in casa cu pricina, pentru a celebra o minune asa de mare, cu rugaciuni si evlavie.
Hotarata sa rezolve "problema", comisia de la centru a analizat sticla: era curata, nici urma de vreo imagine pe ea. Desi n-au dat crezare celor relatate, au asteptat, totusi, pana spre seara. Din momentul in care au rasunat clopoteii de la grumazul oilor, vestindu-le apropierea, pe geam a inceput sa se contureze discret, dar destul de vizibil, o imagine. Cu cat se apropia turma de oi si sunetele de care era insotita erau tot mai puternice, cu atat devenea si chipul de pe fereastra mai clar, pentru ca in cele din urma sa spulbere orice urma de indoiala: imaginea de pe geamul ferestrei era a Maicii Domnului din Kazan, una dintre cele mai iubite icoane din Rusia. Dupa care, pe masura ce oile se departau, imaginea se tot estompa, disparand in cele din urma, la fel de misterios dupa cum aparuse. Scepticii trimisi de la "centru" au privit din nou geamul. Era curat. "De unde aveti sticla?", se repezi cu intrebarea unul dintre ei. Stapanul casei o luase dintr-un conac devastat si abandonat. "Si sticla unde era?", a continuat iscoditor interogatorul. "Acoperea o icoana". "E clar. Vopseaua s-a evaporat si a influentat sticla, a avut loc o reactie chimica. Imaginea apare cand soarele se apropie de asfintit si razele lui lumineaza sub un anumit unghi", explica el cu emfaza, fara a-i mai asculta pe localnicii care sustineau ca imaginea sfanta aparea si in zilele ploioase, cand astrul zilei era ascuns dupa nori. Sticla geamului cauzatoare de zvonuri perturbatoare a fost confiscata si, fara indoiala, distrusa. Localnicii au ramas insa pana azi cu convingerea ca au fost martorii unui miracol adevarat.
Maica Domnului de la Vedenskaia
("Chemare la smerenie")
In vara anului 1993, inchinandu-se in fata icoanelor din biserica manastirii "Vedenskaia" (Intrarea Maicii Domnului in Biserica) din Kiev, egumenul Damian a observat ca una dintre ele, care o infatisa pe Maica Domnului cu pruncul Iisus, se cam intunecase. I s-a parut ciudat, caci nu trecuse decat un an de cand fusese redata in buna stare manastirii, de schimonahia Teodora, care o pastrase ca pe o comoara, in toti anii cat biserica fusese inchisa. Deosebit de frumoasa, asezata intr-un chivot special facut pentru ea, icoana fusese pusa la loc de cinste, in stanga iconostasului. In urma observatiei facute de monahul Damian, s-a luat hotararea ca icoana sa fie restaurata. Indepartand in acest scop sticla chivotului, nu mica a fost mirarea celor prezenti, cand au observat ca, de fapt, icoana era la fel precum o stiau, tonalitatea culorilor fiind neschimbata, doar sticla ce-o acoperea nu mai era aceeasi. Pe luciul ei aparuse o dublura a Maicii Domnului din icoana, o imagine usor argintie, precum cea a negativului unui film. Un fenomen nemaiintalnit. Cum a fost posibil? S-a cerut parerea oamenilor de stiinta. Cu binecuvantarea mitropolitului, cercetatorii s-au lansat in descifrarea misterului.
Pornind de la ideea ca ar fi un fals, au analizat icoana, au examinat imaginea de pe sticla, au luat mostre de vopsea de pe cea dintai si particule din substanta depusa pe cea din urma si le-au studiat la microscop. Nici vorba de urma vreunei pensule! Imaginea aparuta in mod inexplicabil pe interiorul sticlei chivotului este nefacuta de mana omeneasca, a fost prima concluzie. N-a trecut mult timp si egumenul Damian ii invita din nou la manastire pe cercetatori. Pe noua sticla ce acoperea icoana, de data aceasta pusa la o distanta mai mare, se imprimase din nou chipul Maicii Domnului. Un an de zile le-a trebuit specialistilor ca, in urma unor analize amanuntite si a unor indelungi dezbateri pe marginea lor, sa-si decline competenta, afirmand ca, "deocamdata", stiinta nu poate explica fenomenul. Sticla pe care s-a imprimat chipul Maicii Domnului, considerata icoana nefacuta de mana omeneasca, a fost inramata si depusa, si ea, spre inchinare. Se spune ca cei care au ganduri tulburi, cu greu se pot apropia de ea, o forta necunoscuta respingandu-i si facandu-i sa scoata tipete ciudate. In 1995, Sfantul Sinod al Bisericii Ucrainene a hotarat ca cele doua icoane, Maica Domnului si "dublura" ei, sa fie trecute in randul icoanelor facatoare de minuni.
Mucenicii imparatesti de la Ekaterinburg
Incepand cu 1990, mass-media din Rusia informa frecvent despre unele fenomene inexplicabile in spatiul ortodoxiei ruse, motiv pentru care s-a considerat oportuna alcatuirea unui grup de experti, subordonat Patriarhiei din Moscova, care sa le examineze. In 2002, comisiei i-au fost trimise spre examinare Icoana Mucenicilor Imparatesti din biserica "Nasterea Domnului" din Ekaterinburg, impreuna cu sticla chivotului pe care aparea distinct imaginea icoanei. S-a intreprins o cercetare fara precedent, la care si-au adus contributia specialisti din diverse domenii: fizica, criminalistica, energie nucleara, arta fotografica, fizica atomica, biologie, restauratori de opere de arta. Si s-au convins ca substanta depusa pe sticla chivotului nu se regaseste, nici in materialul de suport pe care a fost pictata icoana, nici in vopselele folosite, nici in lacul protector ce le acopera. "Reactia poate fi admisa, ramane insa de neinteles de ce apare IMAGINEA", marturisea intr-un interviu Pavel Florenski, presedintele acestui organism. "Daca ar fi avut loc un proces de evaporare-condensare, sticla s-ar fi acoperit cu un strat uniform. Pe cand asa, apare o imagine anume, foarte clara. Nu s-a gasit nici o explicatie".
Secretul unui pin
Un alt "fenomen neobisnuit", de care s-a ocupat comisia de experti din Moscova, trecandu-l tot in randul celor "miraculoase", a fost semnalat de catre Iuri Koshelev, in urma unei intamplari petrecute in gospodaria lui.
Era in 1996, intr-o zi friguroasa de noiembrie, mult diferita de oricare alta, dupa cum avea sa se dovedeasca. Iuri umpluse de ceva timp cuptorul cu lemne si le daduse foc. Cu vatraiul in mana, banuind ca ar fi momentul sa imprastie carbunii incinsi, deschise usa cuptorului. Palalaie mare, cum era si de asteptat. L-a surprins insa faptul ca o bucata de lemn nu se lasase nicicum atinsa de flacari, ca celelalte. "De ce oare?", s-a intrebat el nedumerit. Lua lopata si-o scoase afara sa vada ce anume a impiedicat-o sa arda. A inmarmurit: lipita de bucata de lemn, facand corp comun cu ea, se afla o icoana. Cu gesturi precaute, ca sa nu sfarame ceva, a sters-o cu grija cu un prosop. Stralucea, de parca n-ar fi fost scoasa din cuptorul cuprins de flacari. O mica icoana de alama, de doar 9 pe 10 cm, infatisand-o pe Maica Domnului. Se cuibarise atat de bine in structura lemnului, incat Iuri n-o observase cand despicase butucii, taisul toporului alunecand pe langa ea. Partasa la neobisnuita intamplare, sotia lui Iuri a scotocit prin toata stiva de lemne si a gasit, spre surprinderea ei, si cealalta bucata de lemn in care fusese inchisa icoana, anume, chiar partea de care fusese lipit chipul Maicii Domnului. A fost usor de recunoscut, caci chipul de pe icoana se imprimase in cele mai mici detalii in structura lemnului.
Asa un eveniment, petrecut chiar sub ochii lui, nu putea fi tainuit, s-a gandit Iuri. Mai ales ca si-a amintit si ce-i spusese in copilarie evlavioasa lui mama: "Cand gasesti o icoana, se cuvine s-o daruiesti unui sfant lacas". Ducand icoana la Manastirea Yuriev, nu departe de Novgorod, omul a avut parte de o noua surpriza: icoana gasita de el era, de fapt, Icoana Maicii Domnului "Rugul aprins". Abia atunci a inteles Iuri de ce nu s-a lasat bucata de lemn mistuita de foc. Din inalta pretuire, icoanei i s-a facut un chivot special si a fost depusa, spre inchinare, in biserica manastirii. O valoare deosebita se considera a avea si bucata de lemn pe care s-a imprimat imaginea Maicii Domnului, considerata "icoana nefacuta de mana omeneasca". Si aceasta este pusa intr-un chivot si asezata la loc de cinste, in biserica din Iuja.
Cum a ajuns icoana in cuptorul lui Iuri? Cumparase busteanul de la un depozit. Se stia ca era trunchiul unui pin batran, ce crescuse pe locul unde candva fusese un cimitir, in perimetrul caruia, in 1920, se construise o capela. Dupa doar 4 ani, capela a fost daramata, iar cimitirul facut una cu pamantul. Pinul, vlastar tanar pe atunci, scapase ca prin minune. Peste cateva decenii, in timpul unei furtuni, a fost lovit de fulger, din care cauza se uscase apoi, si a fost taiat. Cum a ajuns icoana in trunchiul pinului? Se spune ca atunci cand a fost distrusa capela, cineva ar fi fixat icoana in arbore. Cu o intelepciune mai presus de cea a multor oameni, pinul a imbratisat icoana ca pe o pretioasa comoara, ascunzand-o privirilor hulpave ale vanatorilor de icoane, pentru a le-o reda apoi credinciosilor, care au atata nevoie de semne ceresti.