MARINA VOICA - "Nu ma sperie varsta. Sufleteste sunt tanara"

* Este atat de cunoscuta si de iubita, incat orice prezentare ar fi de prisos. O "marca" artistica de neconfundat, daruita cu frumusete, talent si lumina. Iradiaza, de altfel, si in convorbirea purtata la telefon *

- Nu ne-am auzit de mult, d-na Marina Voica. Ce mai faceti? Cum va gaseste venirea toamnei?

- Ma gaseste mergand la cumparaturi. Nu gatesc, dar raspund de cumparaturi si imi face mare placere. Mai ales acum, cand se apropie toamna si pietele explodeaza de miresme si de culori.

- Probabil ca si casa dvs., asezata intr-un rai de verdeata, arata la fel de frumos. O ingrijiti singura?

- E un intreg comando in preajma mea. Am doua doamne care se ocupa de curatenie si regulat imi fac casa sa straluceasca precum un pahar, am un domn care imi aranjeaza gradina, si alte persoane care vin atunci cand am nevoie de mici reparatii - pentru dalele de pe terasa, daca mi s-a subrezit balconul... Sunt un om cu cultul casei si de aceea ma ingrijesc atent ca totul sa fie mereu pus la punct. Eu fac lucrurile marunte: dichisesc paturile, sterg praful zilnic... Sunt poate excesiv de preocupata de curatenie si, in general, de casuta mea. In fiecare primavara, imi spun ca, acum ca vine vremea buna, nu mai fac nimic, o sa stau sa lenevesc pe sezlong, o sa citesc si-o sa dorm in zumzait de albine si ciripit de pasarele. Ca doar pentru asta m-am mutat aici, la Breaza! Da' de unde! Nu reusesc niciodata. N-am liniste, si pana la urma decid ca e neaparat necesar sa mai zugravesc o data sau sa-mi schimb gresia sau cine stie ce-mi mai da mie prin minte. Si iar imi chem echipa si ne punem pe treaba. (rade) Ideea e ca vreau sa ma simt confortabil, iar pentru confortul meu nu fac rabat de la calitate si nu sunt nici zgarcita cu banii... Numai in bucatarie trebuie sa recunosc ca sunt un dezastru. Asta e marea mea problema. Fiindca de mancat imi place sa mananc, dar de gatit nu stiu sa gatesc. Acum, tarziu, am zis ca trebuie sa incerc si eu sa ma descurc, ca n-oi fi mai prejos decat altii, dar, de fiecare data cand gatesc ceva, ma grabesc, n-am rabdare, si mancarea iese fara nici un gust. Asa ca, in cele mai multe zile, merg tot la restaurant. Imi si place. Am descoperit doua restaurante foarte cochete, unde se gateste extraordinar, si acolo ma refugiez. Gasesc acolo tot ce-mi place, inclusiv mititei si ciorba de burta. (rade)

- La cat de bine aratati, s-ar fi putut crede ca ati adoptat un regim de viata naturist.

- Ei, regim naturist! Sa mananc eu numai legume si seminte?! (rade) Sunt o carnivora inraita. Si mananc absolut tot ce poftesc, mananc cu pofta si destul de mult. Numai cu dulciurile nu ma prea omor. In schimb, sunt topita dupa castraveciori murati. I-as manca la orice.

- Daca nu mancarea, care e secretul aspectului dumneavoastra iradiant?

- Ines, esti amabila, dar realitatea e ca nu mai arat asa de bine. Varsta isi spune, totusi, cuvantul: am 75 de ani, impliniti acum, pe 3 septembrie. Am noroc insa ca sunt slabuta - am 46 de kilograme - si tot ce pun pe mine se aseaza frumos. In rest, probabil ca e chestie de gene.Am un ten cu culoare buna, asa ca vara, cand prind si putin bronz, nu mai folosesc deloc fond de ten sau pudra. Ma dau doar cu fard de obraz, ruj, un rimel si gata! Parul, pe care l-am mostenit de la tata, asa, cu firul foarte gros, mi-l spal si-l pun pe niste bigudiuri electrice, si altceva nu-i mai fac, ca nici n-as putea. Toata viata am avut aceeasi coafura, fiindca a fost singura care se preta la soiul meu de par. Si-asa a devenit ea marca mea. (rade) Nici de vopsit nu ma vopsesc. Mi-am pastrat negrul natural, cu ceva fire albe, care-s insa inerente, asa ca n-ar avea nici un sens sa le ascund. Si mi-am pastrat placerea cochetariei, a imbracatului frumos. Tot timpul zic ca nu-mi mai cumpar haine, ca am deja atat de multe, ca in curand o sa-mi mai trebuiasca inca o casa in care sa le depozitez, dar nu ma pot abtine. Cum ies in oras, ma trage ata sa intru in toate magazinele si invariabil mai gasesc ceva sa-mi cumpar. (rade) Mai importanta decat toate e insa starea interioara. Cand sunt vesela si bine dispusa, ma simt eu pe mine ca sclipind de tinerete. Iar varsta, in sine, nu ma sperie. Pentru ca, sufleteste, ma simt la fel de tanara. Ceea ce nu-mi place la varsta asta e ca imi arata ca se apropie timpul cand viata mi se va termina, iar eu ideea asta nu o accept. Urasc moartea. O urasc cu toata fiinta mea. Gandul asta imi da uneori nopti de insomnie. Dar apoi vine dimineata, ies in gradina, il iau in brate pe Vasea, pisicutul meu, si incep o noua zi...

- Minunata dumneavoastra gradina ce mai face? Urmeaza si ea cursul vremii? S-au schimbat culorile, se simte deja ca vine toamna?

- Draga mea gradina! In primavara asta am pus doi lilieci, mici-mici de tot, si mi-era teama ca n-or sa se prinda. Dar asa de bine le-a mers, ca au si inflorit si mi-au daruit niste buchetele albe incantatoare. M-am bucurat ca un copil cand le-am vazut. Am mai plantat, cu cativa ani in urma, si un visin, care s-a facut tare voinic si ma rasfata in fiecare an cu niste visine delicioase, pe care nici nu mai am rabdare sa le duc in casa, ci le mananc direct cocotata pe scara, printre ramuri. (rade) Am o gradina de vis, pe care o iubesc tare-tare mult si care, da, urmeaza si ea cursul vremii. Acum, ca vine toamna, explodeaza in toate culorile anotimpului. Florile de toamna sunt preferatele mele. Am si crizanteme, si hortensii, si dalii...

- Venirea toamnei se abate si peste sufletul dvs. sau inima va e plina, inca, de soarele verii?

- Vine toamna, da, dar in inima mea, ea e lipsita de frisonul temerilor. Dintotdeauna am iubit toamna. La fel ca Puskin. O iubesc fiindca e asa de plina de culori calde. Dupa vipia toropitoare a verii, toata natura imi pare ca se linisteste, ca se aseaza intr-o matca domoala, care parca-ti picura balsam si-n suflet. Si o iubesc, pentru ca toamna inseamna ultimele zile de preaplin al firii dintr-un an si, tocmai fiindca sunt ultimele, ele sunt si cele mai pretioase.

- Si cum va petreceti zilele acestea pretioase de toamna?

- Incerc cat mai mult sa lenevesc, fiindca leneveala eu o percep ca pe o odihna psihica, e o forma deliberata de a te detasa de orice inseamna obligatie, de orice inseamna munca. Eu urasc cuvantul munca. Am avut noroc la viata mea ca tot ceea ce am facut, cariera mea, a fost placere, nu munca. Altfel nu stiu cum as fi scos-o la capat. (rade) Apoi, cand stau acasa, imi petrec mult timp la computer. Mi-am lansat acum doua luni propriul site (www.marinavoica.ro), pe care l-am conceput singura, am cont pe Facebook, unde am peste 400 de prieteni, oameni de la care primesc niste mesaje si comentarii atat de frumoase... E incredibil! Internet-ul asta e o inventie extraordinara. Apoi, totusi, eu sunt cantareata, asa ca muzica nu-mi da pace. Compun in continuare si inregistrez. Am gasit un studio formidabil la Comarnic, aproape de mine, si acolo imi inregistrez piesele. Si, nu in ultimul rand, am ramas o cititoare avida. Acum, de pilda, citesc o carte despre istoria Romaniei, care mi se pare fascinanta, pentru ca nu e doar bine scrisa, dar e si extrem de bine documentata. Asa am aflat o sumedenie de lucruri noi despre trecutul Romaniei. Sa nu uitam ca eu am crescut si mi-am facut scoala in Rusia, asa ca istoria Romaniei inca e, pentru mine, un subiect pasionant.

- Se spune ca omul fara planuri de viitor se usuca interior. Care ar fi cadoul perfect pentru ziua dumneavoastra?

- Planul meu cel mare este sa realizez un spectacol de proportii, un show pe care il am pregatit pana in cele mai mici detalii. As fi vrut sa-l fac acum, pentru ziua mea, dar, pe de o parte, nu e perioada tocmai potrivita, fiindca oamenii nu s-au intors inca din vacante, iar, pe de alta parte, intampin greutati la nivelul finantarii. Din pacate, depind de sponsori. Fara ajutor din exterior nu pot realiza spectacolul. Asa ca, daca ar fi sa numesc cadoul perfect pentru mine, acesta ar fi: un cont suficient de bine garnisit incat sa fiu independenta artistic.