Cand avocatul Raymond Poincare, unul dintre presedintii Frantei de la inceputul secolului trecut, spunea ca Romania este locul de la portile Orientului "ou tout est pris a la legere" (unde totul e luat in deradere), facea referire, in primul rand, la Sulina. Tocmai de aceea, poate, presedintele de azi al Romaniei a ales Sulina pentru a vorbi despre "starea natiunii". Ca batran lup de mare, domnia sa crede ca, la marginea de rasarit a tarii, acolo unde Dunarea incearca de milioane de ani sa "indulceasca" saramura Pontului Euxin, iti poti permite sa vorbesti orice, lejer si chiar periculos. Scapat probabil de sub "tutela" consilierilor, presedintele s-a gandit sa planga iarasi pe umerii companiei Rosia Montana Gold Corporation, exact cu aceleasi lacrimi cu care plangea primarul Basescu in 2003. Diferenta este de responsabilitate: una e sa versi lacrimi ca primar, si alta este sa te exprimi ca sef al unui stat membru al UE. Incurcarea acestor planuri ii aduce imense deservicii de imagine si o lipsa de credibilitate fara precedent presedintelui nostru. Nu poti sa-ti asumi, in 2009, Raportul Comisiei Prezidentiale pentru Patrimoniu, in care iei nota de catastrofalul proiect minier si de pericolele sale pentru siguranta nationala asa cum a facut, iar doi ani dupa aceea, sa-ti anulezi semnatura si sa faci vorbire sloboda, adresata, de fapt, Bursei din Toronto, unde este listata compania RMGC, despre beneficiile aceluiasi proiect. Fara sa se gandeasca la consecinte, presedintele declara: "Cred ca proiectul Rosia Montana trebuie facut. Romania are nevoie de el, cu conditia sa fie renegociate conditiile de partajare a beneficiilor". Domnul Basescu Traian uita ca, la fel ca in cazul Petrom, contractul RMGC cu statul roman, reprezentat de functionari corupti, cu greu poate fi modificat. Nu se mai poate negocia nimic. Practic, Romania mai detine astazi doar 0,6% din aurul de la Rosia Montana! Pentru ce pledeaza domnul presedinte? Oare de ce nu aduce proiectul RMGC la analiza in Consiliul Suprem de Aparare a Tarii? La Rosia Montana avem un caz de tradare a intereselor nationale! In locul presedintelui, la Cotroceni, nu la Sulina, as atentiona Serviciile Secrete, intrucat cineva (un grup?) din structurile statului doreste sa provoace scurgerea a 330 de tone de aur si 1700 de tone de argint catre entitati economice straine! Ajutor, domnule presedinte! Va cer, ca cetatean roman, sa ma aparati, sa-i depistati si pedepsiti pe vanzatorii avutiei celor 22 de milioane de romani!
Premierul Emil Boc ii da replica presedintelui: "Nu sunt un fan al acestui proiect!"
Spre lauda lui, guvernul nu pune, insa, un ramasag atat de categoric pe acest proiect. Premierul Emil Boc, care n-a fost niciodata la Sulina, a declarat sec ca nu sustine aceasta investitie, nu este un "fan" al ei. "Dupa parerea mea", a spus domnul Boc, "beneficiul statului nu este suficient in cadrul proiectului negociat in momentul de fata cu intreprinzatorii. Astept si alte concluzii, pe ceea ce inseamna componenta de mediu". Si presedintele Academiei, Ionel Haiduc, pune niste conditii care sunt ignorate de domnul Basescu. Academicianul cere ca "Exploatarea sa nu fie la suprafata, ci sa fie in galerie, cum s-a intamplat pana acum. Conditiile financiare din contract sa fie pe baza de acord de impartire a productiei, asa cum se intampla la nivel international. Si, nu in ultimul rand, sa fie folosita o tehnologie fara cianura". Declaratiile "de vara" ale presedintelui nu au mirat-o nici pe europarlamentarul Renate Weber, intrucat politicienii din opozitie l-au acuzat de mai multe ori pe seful statului de legaturi cu RMGC. "Presedintele se simte "cu musca pe caciula"", a spus doamna Weber. "PDL a fost intotdeauna cel care a sustinut acest proiect... Cred ca PDL are o datorie, cu ghilimele sau fara ghilimele, fata de Rosia Montana Gold Corporation". Caz greu pentru palatul Cotroceni, rezolvat printr-o declaratie "a la Sulina", dar si mai greu pentru televiziunile mogulilor, carora Gold Corporation le-a inchis gura cu sume imense pe publicitate. Sa vezi si sa nu crezi: Realitatea TV si Antena 3 sunt de aceeasi parte a baricadei cu Traian Basescu! Mai frate!