Mari personalitati ale trecutului romanesc - Episcopul Iuliu Hossu

* Preot greco-catolic, inaltat pana la grad de episcop si cardinal, a intrat in istorie, la Alba Iulia, in 1918, unde a citit declaratia Marii Uniri. Luptator pentru eliberarea Ardealului de sub ocupatia ungureasca, a fost intemnitat la Sighet de comunisti si a murit in recluziune, batran si bolnav, la Manastirea Caldarusani *

Ochii mintii

Parintele Gheorghe Breharu, vicarul onorific greco-catolic de Gherla, sade in fata mea, pe un scaun, la un birou pe care se afla o carte. O deschide cu maini tremurande si o apropie de geam. Cruci si rozarii stau roata imprejur. Soarele din fereastra inveleste odaia in caldura unui sfant altar. "Ia zi-mi, ce scrie aici?", ma intreaba batranul preot, subliniind cu degetele zvelte, noduroase, un titlu ingrosat al unui capitol din cartea pe care el insusi a scris-o, demult, pe cand vederea inca il mai ajuta. Ma priveste cu ochi albastri, senini, asteptand confirmarea ca am ajuns la pagina pe care o cauta. "Iata, aici scrie despre Adunarea de la Alba Iulia", spune. Ochii parintelui se insenineaza si mai mult. Cu un gest ferm, imi arata imaginea din josul paginii, din stanga. "Fotografia asta a fost facuta la Alba Iulia, pe 1 Decembrie 1918. E o fotografie-eveniment! Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu, citind Declaratia de unire cu tara. Vezi, acolo, Prea Sfintitul e in prim-plan, inalt, intr-un palton lung, cu declaratia in maini, aplecat usor peste foaie. Pe cap trebuie sa aiba un joben elegant...", descrie parintele Breharu, cu ochii mintii, imaginea pe care eu o vad sub razele de lumina ce patrund prin fereastra. "Era un om aprig, dar avea in voce o caldura cum n-am mai pomenit in toata viata mea".
Parintele Breharu merge pe 94 de ani. Se misca tot mai greu - o duzina de carje agatate sus, pe un dulap, ii confirma infirmitatea, si nu mai poate citi de ani de zile. Dar mintea i-e neatinsa.Din cand in cand, in ciuda bolilor care-l chinuie, mai merge la biserica si le vorbeste enoriasilor sai din Gherla. E singurul in viata dintre preotii care au slujit in preajma Prea Sfintitului Iuliu Hossu, dupa Al Doilea Razboi Mondial.
Il stia de cand era mic pe tanarul si vrednicul episcop, auzise atatea si atatea lucruri minunate despre el Elev la liceul greco-catolic din Gherla, aflat pe atunci sub conducerea si grija episcopului, a fost vizitat, nu o data, la clasa, de Iuliu Hossu. Venea si se aseza pe un scaun langa catedra si ii asculta seniorial, fara sa schiteze vreun gest, vreme de o ora intreaga. Nu conta ca greseau sau ca se fastaceau de emotii la intalnirea cu el. Tanarul episcop privea fix spre clasa, cu ochii lui scrutatori, ca si cand asculta nu lectiile, rugaciunile si psalmii invataceilor, ci chemarea launtrica a acelor copii, imbracati in vesmintele impecabile ale scolii confesionale. "Abia la finalul orei ne lua pe cate unul la el si ne dadea sfaturi, ori ne iscodea despre problemele si framantarile noastre. Iar atunci cand ii vorbeam, revenea la nemiscarea aceea imperiala. Din cand in cand, sublinia cu un inganat usor pasajele esentiale din povestile noastre, semn ca, in nemiscarea sa, era prezent cu toata fiinta lui la intalnirea noastra", isi aminteste parintele Breharu.

"Ascultati, romani fericiti, buna vestire a unirii noastre cu tara"

Vicarul Gheorghe Breharu are un cult pentru fostul mare episcop unit si-i soarbe cuvintele ori de cate ori cineva binevoieste sa i le mai citeasca o data. "Citeste-mi, rogu-te, cuvintele Prea Sfintitului de la Alba Iulia...", ma roaga si pe mine. Ultima data, cuvintele episcopului i le-a citit sotia, "Dumnezeu sa o ierte!". Au trecut 7 ani de atunci.
Luptator neinfricat pentru drepturile romanilor si pentru unirea cu tara, episcopul Iuliu Hossu a avut marea cinste de a da citire Declaratiei de la Alba Iulia. Orator de exceptie, inaltul prelat a invelit Rezolutia Adunarii Nationale intr-un discurs memorabil, ale carui ecouri sunt si azi vii in memoria colectiva a urmasilor zecilor de mii de transilvaneni hotarati sa se uneasca cu tara. In fata unor inalte oficialitati militare, a episcopului ortodox de Caransebes, Miron Cristea, si a numerosi batrani tarani ardeleni, trimisi de prin satele de unde se trageau sa tina sus, la Alba Iulia, steagul tricolor, episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu, are prezenta nobila a unui premier britanic interbelic. In fotografia pe care parintele Breharu nu o mai poate vedea clar, de ani de zile, dar ale carei cele mai fine detalii le stie pe de rost, toti cei prezenti ii sorb cuvintele, aidoma batranului vicar din Gherla: "Fratilor, ceasul plinirii vremii este acesta, cand Dumnezeu Atotputernicul rosteste prin poporul Sau credincios, dreptatea Sa, insetata de veacuri. Astazi, prin hotararea noastra, se infaptuieste Romania Mare: Ne unim pe veci cu Tara-Mama, Romania! Va reamintiti cand, prin sutele de spitale, in zilele de intuneric, va vesteam ca: "Va invinge dreptatea!". A biruit dreptatea! Acesta-i ceasul dreptatii lui Dumnezeu si al rasplatirii lui pentru nedreptatile veacurilor, purtate de un neam cu credinta in Dumnezeu si cu nadejde in dreptatea Lui. Suferintele voastre se imbraca in lumina, cum revarsa in clipa aceasta soarele asupra noastra lumina sa, cu binecuvantare.Cuvintele Domnului se plinesc aici, intru plinirea dreptatii dumnezeiesti. "Multi au dorit sa vada ce vedeti voi si n-au vazut, si sa auda ce auziti voi si n-au auzit. Ochii vostri sunt fericiti ca vad, si urechile voastre sunt fericite ca aud!". Vad ziua intregirii neamului si aud buna vestire a dreptatii lui Dumnezeu. Ascultati, romani fericiti, buna vestire a unirii noastre pe veci cu Tara-Mama, Romania".
Dupa citirea declaratiei propriu-zise, Iuliu Hossu le-a marturisit celor stransi la Alba Iulia: "Fericit am rostit hotararea judecatii lui Dumnezeu prin reprezentantii a toata suflarea romaneasca. Fericiti voi, care ati pecetluit pe veci unirea cu Tara-Mama. O viata intreaga veti marturisi cu mandrie: "Si eu am fost la Alba Iulia!". Voi sunteti marea armata a sufletelor alese ale neamului nostru. Cantarea noastra de biruinta sa fie cantarea neamului pe calea lunga si grea a veacurilor: "Dreptatea Ta, Doamne, e dreptate in veac, si cuvantul tau este adevarul!". Dreptate si adevar la temelia Romaniei intregite. "Marire intru cele de sus lui Dumnezeu. Pe pamant pace. Ziua invierii, sa ne luminam popoare". Traiasca Romania Mare, una si in veci nedespartita! Amin".
"Amin!", repeta parintele Breharu, rezemandu-se, cocarjat, de spatarul scaunului de la birou. L-au umplut, inca o data, cuvintele mentorului sau, episcopul Iuliu Hossu. "Numai cuvintele astea sa le fi scris toata viata lui, si tot ar fi fost, pentru neamul romanesc, un om mare", sopteste parintele.

Urme de pasi si flori

Parintele Breharu l-a cunoscut pe episcopul Iuliu Hossu la Gherla, intre razboaie.Episcopul era senator de drept in Parlamentul Romaniei si avea o reputatie fantastica in epoca. Cand slujea in Gherla si mergea, duminica dimineata, la prima ora, de la sediul episcopal spre catedrala greco-catolica, orasul intreg incremenea de admiratie, la geamurile caselor sau pe trotuarele orasului. Prea Sfintitul pasea egal, zvelt si netulburat, asa cum si-l aminteau pana mai ieri toti batranii dintr-o generatie cu vicarul Breharu. Au murit toti, rand pe rand. Parintele Breharu le-a slujit el insusi la capatai, rugandu-l pe Domnul sa-i primeasca la Dansul. Acum, e singurul martor si marturisitor al prezentei pline de har a episcopului in oraselul din judetul Cluj in care acesta si-a inceput lucrarea sa pastoreasca.
E o vara linistita in Gherla. Un vanticel cald mangaie afectuos ramurile pomilor ce strajuiesc stradutele inguste din centrul baroc. Batranul vicar se intoarce catre fereastra care da catre via din spatele casei. Tace o clipa, iar privirea i se umple de soare. Apoi, isi plimba ochii plini de lumina de-a lungul intregii camere, pana la peretele cu icoane si tablouri vechi de deasupra patului. E un intreg ceremonial in gestul acesta, atat de simplu. Ca si cum Prea Sfintitul Iuliu Hossu ar trece aievea, in stralucitoare straie arhieresti, pe stradutele cochete ale asezarii. Iar fericirea muta a parintelui vicar e chiar semnul admiratiei pe care, alaturi de toti gherlenii, Gheorghe Breharu o traise in anii '30 fata de episcop.
Cum sa nu-l iubeasca lumea pe Iuliu Hossu? In Primul Razboi fusese alinatorul durerilor ostasilor aruncati in lupta de conducerea imperiului. Concentrat ca preot de razboi, militase inca de atunci, printre soldatii romani de pe front, pentru unirea cu tara. Intre timp, decesul episcopului Vasile Hossu il facuse sa se intoarca la Gherla, unde i-a urmat acestuia, in fruntea Episcopiei. Se intampla in martie 1917. Episcopul Hossu avea pe atunci doar 31 de ani! De mai bine de 7 ani, insa, era doctor in Filosofie si in Teologie, dupa absolvirea la Roma a Colegiului De Propaganda Fide.
In tumultul de la sfarsitul Primului Razboi Mondial, Iuliu Hossu ii mobilizase pe credinciosii din eparhia sa sa sprijine Marea Unire si sa nu se mai supuna autoritatii austro-ungare! In 1918, cine daca nu episcopul Hossu stransese in fata casei episcopale intreaga suflare romaneasca din Gherla si din imprejurimi, pe care el insusi a condus-o la Alba Iulia, cu mesajul dorintei de unire cu Romania? Apoi, mai important decat toate, episcopul Iuliu Hossu era omul care citise Rezolutiunea Adunarii Nationale de la Alba Iulia. Prea Sfintitul in persoana!
Episcopul Hossu pastorea peste 600.000 de suflete, inca dinainte de Marea Unire. O clipa nu statea locului. Batea Transilvania de la Cluj si Gherla, pana la Bixad si Moisei, si de la Lupsa muntilor Apuseni, pana la Casei sau Fizes, in Satu Mare. De altfel, Prea Sfintitul Iuliu Hossu avea aceasta reputatie unica de "episcop al vizitatiilor canonice". In 1938, dupa doua decenii in fruntea Episcopiei de Cluj-Gherla, trecuse de mult peste o mie de vizite in aria pe care o pastorea ca inalt ierarh. Nu era an de la Dumnezeu sa nu treaca, macar o data, pe la toate manastirile din Episcopie. Toata lumea stia asta. Era manat de un veritabil har apostolic si, spun cei ce l-au cunoscut, "dorea sa cunoasca totul, sa vada totul, sa inteleaga mai bine atat bucuriile, cat si durerile membrilor comunitatii pe care o pastorea".
"Episcopului Hossu i se datoreaza reinvierea pelerinajelor la manastirile din Transilvania. Dupa 1921, Prea Sfintitul a prezidat pelerinaje devenite celebre, precum cele de la Bixad, de Sfintii Apostoli Petru si Pavel, la Nicula, de Sfanta Marie Mare, sau la Moisei, de Sfanta Marie Mica. Importanta pelerinajului de la Nicula, din zilele noastre, e meritul lui Iuliu Hossu. Pe vremea lui, se adunau, in anii '40, pana la 50.000 de oameni, ca sa se roage la icoana facatoare de minuni", isi aminteste parintele vicar. Batranul preot scotoceste intr-unul din sertarele biroului sau de lucru. Scoate o carticica invelita in coperti rosii, cu insemnele papalitatii. Acolo "tine bine" cateva documente dragi sufletului sau. Printre ele, decupajul din ziar al unei fotografii din anii '40, in care Prea Sfintitul Hossu le vorbeste inflacarat credinciosilor veniti din intreaga episcopie, la Nicula. Puhoi de oameni, nu-i loc sa arunci un ac, iar episcopul e acolo, printre ei, vorbindu-le, ca intotdeauna in clipele grele, despre iubirea de Dumnezeu si iubirea de Neam si de Tara. "Peste tot pe unde mergea, povesteau apoi credinciosii, starpea uneltirile diavolului, incetau ura si pizma. Se vestejeau buruienile patimilor si cresteau florile virtutii", imi spune batranul vicar, cu ochi senini. Un mare profesor spusese vorbele astea despre Prea Sfintitul Hossu, demult, chiar in anii '40. Sunt prea frumoase ca vicarul sa le fi uitat de atunci...

"Credinta noastra este viata noastra"

S-a intalnit de atatea ori cu Prea Sfintitul! In copilarie, cand, in drum spre biserica, se tragea cuviincios pe marginea trotuarului, ca sa-l lase pe episcop sa o ia inainte. In anii scolii confesionale de la Gherla, cand inaltul ierarh venea sa vada daca invata bine si daca au conditii cum se cade. Apoi, episcopul insusi il hirotonise ca preot si tot el il indrumase, parinteste, sa se ocupe, ca profesor, de educatia viitorilor preoti greco-catolici, chiar la liceul pe care il absolvise.
S-a intalnit de atatea ori cu Prea Sfintitul, dar nicicand emotia nu a fost mai mare ca in toamna lui 1941. Tanarul Gheorghe Breharu era student la Roma, la Colegiul De Propaganda Fide. In tara, vremurile erau tulburi, iar oastea pastorita de episcopul Iuliu Hossu cazuse, cu doar un an inainte, sub asuprirea Ungariei hortiste. Prea Sfintitul avea in grija peste un milion de suflete. Era singurul inalt prelat cu autoritate in fata regimul maghiar si cu libertate de miscare prin intreaga Transilvanie de Nord. Multi oameni "de buna credinta" l-au sfatuit pe episcop sa se refugieze din fata ocupatiei, dar Iuliu Hossu le raspundea cu forta si tactul sau imperturbabile: "Raman alaturi de credinciosii mei sa le impartasesc soarta. Credinta noastra este viata noastra". Iar preotilor care sovaiau, macinati de amenintarile hortiste, le spunea astfel: "Daca pe Dealul Feleacului vi s-ar arata Domnul, ca odinioara lui Petru, ce ati face?". Numai ca abuzurile la adresa romanilor erau tot mai grave cu zi ce trecea. Ii intampinase la Cluj, cu un curaj nebunesc, atat pe premierul maghiar Teleki, cat si pe regentul Horthy, protestand vehement impotriva crimelor de la Ip, Treznea si Huedin. Dar sicanele nu conteneau, asa ca episcopul s-a prezentat, in toamna lui 1941, in fata Papei Pius al XII-lea. Atunci, la Roma, l-a intalnit din nou teologul Gheorghe Breharu pe marele episcop. Iuliu Hossu a tinut neaparat sa-i vada pe tinerii care studiau la Roma. "Era foarte mahnit, mi-l aduc si acum aminte. Ne-a imbratisat, ne-a binecuvantat, ne-a spus cuvinte calde, de imbarbatare, dar se vedea ca ducea cu el durerea celor din tara si ca era preocupat de negocierile pe care urma sa le aiba cu Papa", povesteste vicarul. Abatut apare episcopul si in fotografia pe care si-a facut-o la Roma, cu Vaticanul in fundal, alaturi de dragii lui "studinti" transilvaneni. O fotografie-document, de care parintele Breharu nu se desparte nici in ruptul capului. O fotografie transformata in carte postala, pe care tanarul student i-a trimis-o in graba mare, in toamna lui '41, scumpei lui logodnice din tara. "Eu in stanga sunt, primul din stanga, iar in jurul Prea Sfintitului sunt fostii mei colegi. Unul a ajuns inalt ierarh ortodox, dupa Al Doilea Razboi Mondial, altul a ajuns mare episcop la Roma... S-au prapadit cu totii, dragul meu, numai eu am mai ramas", imi marturiseste preotul nonagenar. Pipaie cu degetele asperitatile hartiei fotografice de moda veche, ca si cum, in lipsa vazului, amintirile s-ar fi incrustat acolo, cu anii, laolalta cu sepia melancoliei.

Prapadul

A doua zi le-a dat intalnire la prima ora. S-au prezentat cu totii la patru ace, gatuiti de emotie. Episcopul avea sa-i duca in vizita la Papa. "A fost un moment inaltator. Prea Sfintitul Hossu ne-a prezentat pe fiecare, iar Papa ne-a binecuvantat", imi spune cu glas stins parintele Breharu. Dar adevarata revelatie a momentului nu aceasta a fost. "Dupa ce ne-a prezentat, Prea Sfintitul Hossu a ingenuncheat la pamant, alaturi de noi, la picioarele Papei Pius. Om mai mandru si mai vertical ca el nu era, asa ca eu, cu mintea mea de atunci, pur si simplu am fost socat, pentru ca nu mi-l puteam imagina ingenuncheat. Il mai vazusem o singura data facand o reverenta in fata Regelui Carol al II-lea, si atunci mi se paruse foarte ciudat, ca si cum mai normal ar fi fost ca regele sa faca o reverenta in fata Prea Sfintitului", se mira si acum batranul vicar."Ingenuncherea in fata Papei a fost o mare lectie pentru mine. A fost lectia umilintei si a respectului, pe care sunt fericit ca am invatat-o atunci de la Iuliu Hossu insusi si pe care nu am uitat-o toata viata", adauga parintele Breharu.
Dar Vaticanul a fost, pentru marele luptator in sutana, inceputul sfarsitului. In septembrie 1943, i-a vizitat personal pe ranitii si mutilatii de razboi romani din spitalele din Budapesta, i-a vizitat si pe romanii concentrati in lagare de munca, si peste tot a dat de marturiile pline de emotie ale transilvanenilor care il cunosteau inca din anii gloriosi ai Marii Uniri. Apoi a urmat prapadul. Dupa 1944, odata cu instaurarea regimului comunist si la directivele agresive ale Moscovei, a inceput lupta pentru desfiintarea Bisericii Greco-Catolice. In 1948, Iuliu Hossu s-a intalnit de doua ori cu Petru Groza, dar nu a putut fi convins sa renunte la credinta sa, nici cand i s-a oferit Mitropolia Ortodoxa a Moldovei, nici cand a fost amenintat cu un dosar fabricat de Securitate. "Credinta noastra este viata noastra", i-a raspuns Iuliu Hossu lui Petru Groza, la fel cum ii raspunsese si lui Horthy Miklos.
A fost intemnitat la Sighet alaturi de ceilalti episcopi greco-catolici, si supus unui regim de exterminare, careia i-au cazut victime, in timp, si alti mari prelati, Valeriu Traian Frentiu, Ioan Suciu si Tit Liviu Chinezu. In '55, episcopii supravietuitori, Iuliu Hossu si Alexandru Rusu, sunt scosi din inchisoare si luati cu binisorul. Petru Groza se revede cu ei, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat intre timp. Cum insa episcopii sunt refractari la noua politica comunista, Iuliu Hossu e mutat la manastirea Caldarusani, unde i se impune un regim de izolare. Ramane acolo pana la sfarsitul vietii, in 1970. In 1969, a refuzat invitatia de a merge la Roma, pentru a primi din partea Papei titlul de cardinal. Se temea ca, odata ajuns acolo, nu s-ar mai fi putut intoarce in tara dupa aceea. Asa ca Papa l-a numit cardinal in secret, "in pectore", ca sa nu ii faca probleme in tara, fapt facut public abia in 1973. Marele patriot ardelean devenise primul cardinal roman din istorie!

Taina din decembrie 1989

Tanar, ferm, cu ochii pironiti departe, intocmai cum si-l aminteste vicarul Breharu din anii scolii confesionale, asa arata Iuliu Hossu in bustul din marmura alba care-i cinsteste memoria in micutul muzeu "Iuliu Hossu" din Gherla. Portretul oficial al fostului episcop de Cluj-Gherla, o pictura superba, incadrata in tricolor, e si el acolo. In rest, in decorul unui mobilier de epoca, sunt, peste tot, obiectele personale si de cult care i-au apartinut Prea Sfintitului. Reverenda, mitrele, luminoasele straie episcopale, toate sunt acolo, ingrijite de doamna Georgeta Pop, sotia regretatului preot greco-catolic Gavril Pop. Decedat in 2007, fostul protopop al Gherlei, Gavril Pop, fusese unul dintre apropiatii vicarului Gheorghe Breharu.
Pasionat colectionar de icoane si de obiecte bisericesti, parintele Gavril Pop a reusit sa recupereze, imediat dupa Revolutie, o buna parte din obiectele ce-i apartinusera inaltului prelat si sa puna la punct un muzeu care sa aminteasca de personalitatea lui Iuliu Hossu. Parintele Pop se simtea foarte legat de episcopul Iuliu Hossu. Manat de curaj si de credinta, tanarul student Gavril Pop l-a cautat pe Iuliu Hossu la Caldarusani, la finele anilor '60. Era intr-o excursie cu scoala pe la manastirile ortodoxe din Sud si, odata ajuns acolo, s-a interesat cum l-ar putea vizita pe fostul episcop. S-a lovit la inceput de rigiditatea dictata de regim, dar, insistand, a primit acceptul de a vorbi la geam cu parintele Hossu."Cine esti tu, baiete?", l-a intrebat cu vocea stinsa cel care, cu jumatate de veac in urma, facea sa rasune Alba Iulia cu discursul sau tunator. "Cand a auzit ca e din Gherla, Iuliu Hossu a inceput sa planga. Zicea sotul ca ii curgeau lacrimile siroaie pe obraji! Apoi a transmis salutari preotilor din Gherla, si un mesaj de dragoste catre toti gherlenii. L-a binecuvantat pe Gavril si s-a retras", imi spune, cu lacrimi in ochi, doamna Georgeta Pop. Aceasta a fost marea taina pe care Gavril Pop a tinut-o pentru sine, vreme de trei decenii, si pe care i-a spus-o doar sotiei sale, in decembrie 1989, in chiar noaptea in care s-a dat decretul prin care greco-catolicismul isi reintra in drepturi in Romania.

Intalnirea cu Iuliu Hossu l-a marcat pe Gavril Pop. Falnicul episcop despre care ii vorbisera oamenii din Gherla era plapand ca o umbra. "Nu avea mai mult de 36 de kilograme", repeta, indurerata ca o mama, doamna Pop. Dar, chiar si asa, plapand si slab, Iuliu Hossu statea drept in fereastra. Vertical, asa cum si-l imaginase dintotdeauna batranul vicar Breharu.