- Mare bucurie sa va salutam pe pamant romanesc, dupa o absenta de doi ani de zile. Ce vant de primavara va aduce la Bucuresti?
- Romania a fost si va ramane intotdeauna tara sufletului meu, locul din care m-am inaltat in viata de artista, dar si in cea personala. Desi am izbutit sa ma realizez in lumea cea larga, cu inima am ramas totdeauna aici. Sentimental, n-am plecat niciodata. Romania e sipetul meu cu amintiri, dar si o permanenta provocare profesionala. De aceasta data, m-a adus acasa un concurs international de canto, din al carui juriu am fost invitata sa fac parte, un concurs in memoria maestrului Petre Stefanescu Goanga, un mare cantaret roman, pe care am avut norocul si onoarea sa-l cunosc ca foarte tanara studenta. Asadar, am raspuns cu si mai mare bucurie acestei solicitari a Operei Romane si a directorului ei, Catalin Arbore, pe care, de-altfel, il pretuiesc foarte mult. Este un om inteligent, talentat si care respecta enorm traditia si cantaretii romani. Din acest motiv a si initiat aceste concursuri internationale, dedicate memoriei unor colosale voci romanesti. Initiativa lui mi se pare absolut laudabila. Dupa cum stii, anul trecut, in noiembrie, opera din Bucuresti m-a omagiat si pe mine, printr-o seara absolut emotionanta, mai ales ca spectacolul dat in onoarea mea a fost "Madame Butterfly", rol de mare succes in cariera mea, pe care l-am interpretat, nu doar in strainatate, ci si aici, in Romania.
- Stiu ca activitatea pedagogica va preocupa in mod deosebit si sunteti o profesoara extrem de atasata de studentii ei. Cum ii gasiti pe invataceii romani?
- Sunt incantata sa vad ca scoala romaneasca de canto renaste, tinerele talente pot, din nou, sa-si deschida aripile, au la dispozitie mai multe oportunitati de afirmare. Singura strangere de inima mi-o da gandul ca tocmai acum, cand romanii au luat din nou avant, in strainatate lucrurile nu stau deloc roz si este mult mai greu sa-ti cladesti o cariera. Teatrele isi reduc personalul, cantaretii sunt mult mai numerosi ca inainte, eliberarea blocului de est a adus pe piata muzicii lirice multe rusoaice, ca sa nu mai vorbesc de coreence! Coreenii sunt foarte bine pregatiti si numerosi. Asadar, competitia e acerba, dar asta nu trebuie sa-i demoralizeze pe tinerii nostri. Nu cantitatea, ci calitatea conteaza!
- Locuiti in Grecia, o tara lovita in plin de criza. Ati fost si dvs. afectata de ea?
- Vestea dezastrului ne-a lovit pe toti in moalele capului. Auzeam si vedeam declaratiile autoritatilor, dar parca nu ne venea sa credem. A fost un soc la nivel de societate. Apoi a urmat o perioada destul de tulbure, era multa confuzie, nimeni nu prea stia ce sa faca sau ce avea sa urmeze. Atunci au inceput demonstratiile de pe strazi, mitingurile... Acum, insa, dupa un an de zile, eu una pot sa spun ca vad o ameliorare a situatiei. Regimul Papandreou a facut si face eforturi mari pentru iesirea din marasm, totul in baza unui plan corect, atent controlat de Uniunea Europeana. Si, repet, se pare ca mergem spre bine. Oricum, pe mine, personal, criza nu m-a afectat dramatic. Nu s-a pus problema sa nu mai am cu ce sa-mi cumpar painea, laptele, legumele sau benzina. Singura pierdere, dar o pierdere temporara, a fost o suma mare de bani, pe care am avut-o investita intr-o societate de asigurari. Societatea respectiva a dat faliment, dar investitiile erau garantate de stat, asa ca, desi cu o oarecare intarziere, sunt convinsa ca-mi voi recupera banii. In rest, mie criza asta chiar mi-a facut bine. Am realizat ca societatea noastra s-a deformat ingrozitor in ultimul secol, din pricina acestei furii a consumismului, si ca si eu ma lasasem sedusa de acest drog al cumparaturilor fara noima. Am descoperit ca am in dulap, de ani de zile, haine nou-noute, pe care nu le-am purtat niciodata, dar, cu toate astea, continuam sa-mi cumpar permanent altele; mi-am dat seama ca aveam cosmetice si parfumuri cat sa-mi ajunga inca 5 ani, si totusi, aproape week-end de week-end, imi mai cumparam un parfum, un fond de ten, un rimel... Asadar, cumparam numai de dragul de-a cumpara. Ei, criza mi-a luminat mintile si acum cumpar doar ca sa folosesc, nu ca sa depozitez. Iata cum am devenit eu cumpatata! (rade)
"Viata merge mai departe"
- Continuu sa predau, sa dau concerte, calatoresc de placere, dar si pentru diverse concursuri internationale din ale caror jurii sunt invitata sa fac parte, voi reveni si in Romania, in septembrie, pentru festivalul George Enescu si, poate chiar si mai devreme, pentru un proiect la care tin foarte mult: un recital pe care am intentia sa-l sustin la Ateneul Roman si pe care doresc sa-l si organizez, impreuna cu Grigore Constantinescu, o personalitate de exceptie si un om minunat, de care ma leaga o prietenie de ani de zile... Insa, pentru mine, cel mai important eveniment din ultima vreme a fost faptul ca am devenit bunica.
"Bucurestiul, un al doilea camin"
- Si ce fel de bunica sunteti, doamna Krilovici? Genul romantic, care-si rasfata nepotii si le citeste povesti, sau genul sever?
- Nici una, nici alta. Eu mi-am crescut copiii independenti si n-o sa incep tocmai acum sa dau buzna peste ei. (rade) Alexandra, fiica mea, este un om inteligent, care se documenteaza, e la curent cu mersul lumii si, cel mai important, este o mama care vrea sa-si creasca puiul asa cum considera ea de cuviinta. Si bine face. Asa ca eu le ofer si ei, si Chiarei, toata dragostea mea. O ajut pe Alexandra in felurile in care imi cere ea, dar nu ma duc pe capul ei sa-i dau sfaturi si s-o agasez cu tot felul de idei de-ale mele, care poate ca nu coincid neaparat cu ale ei. Si da-mi voie sa ma folosesc de prilejul asta ca sa ma mai laud cu ceva: Alexandra este din nou insarcinata, asa ca, la sfarsitul lui mai, voi deveni bunica pentru a doua oara. Abia astept!
- In precedentul dvs. interviu acordat revistei "Formula AS", imi spuneati ca v-a incoltit in minte ideea unui nou domiciliu in Romania. Ati abandonat acest plan?
- Din contra. Ma gandesc din ce in ce mai intens la asta. De stabilit aici n-as putea, fiindca am in Grecia copiii, iar vietile lor sunt acolo. Insa un al doilea camin aici, in Bucuresti, cred ca este posibil. De-altfel, ideea asta legata de o oarecare schimbare, o am de ceva timp. Vezi, casa mea din Atena e foarte frumoasa, foarte mare, e plina de amintiri, de fotografiile parintilor mei, de mobilele mele aduse din Romania... Casa mea din Atena e o viata, e trecutul si e prezentul meu, dar poate ca e prea "multa", ca sa mai fie si un viitor. Totusi, trebuie sa-mi fac planul cu grija, ca sa nu dau gres. Si-apoi, sa-ti mai spun ceva: mi-ar placea ca atunci cand as veni in Romania, avand din nou o casa a mea aici, sa fiu in continuare utila. N-as putea sa ma intorc doar asa, in vilegiatura. Am un temperament mult prea frenetic. (rade) Si mai e ceva: Romania e, asa cum pomeneam si mai devreme, tara sufletului meu, tara in care s-au nascut parintii mei, tara in care eu m-am nascut si-n care m-am format si tara in care am fost si sunt iubita. Deci, indubitabil, eu sunt a Romaniei, dar am reusit, in timp, sa fiu si a Greciei. Si grecii ma iubesc si ma considera "Marina noastra". Iar eu ma mandresc cu acest statut, fiindca mai rar, oamenii cu cariere internationale izbutesc sa prinda radacini in vreun loc. Asa ca idealul asta ar fi: un cuib acolo, un cuib aici, si eu facand naveta intre ele. (rade)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
