- "Cele doua cuvinte", ultima melodie a trupei TAXI - lansata anul trecut, contine o ecuatie sentimentala cu multe necunoscute: "te iubesc". De ce a devenit iubirea asa de complicata in ziua de azi? Chiar credeti ca barbatii si femeile sunt asa cum spun psihologii, martieni si venusiene?
- Dandu-mi seama ca am o problema legata de exprimarea sentimentelor si stiind ca greseala recunoscuta e pe jumatate iertata, m-am gandit ca, daca recunosc, sotia mea n-o sa aiba incotro si-o sa fie obligata sa ma ierte pe jumatate. Sigur ca am fost extrem de bucuros sa constat ca nu sunt singurul in aceasta situatie. Si o sa-mi permit sa repet ceea ce am spus acum cativa ani: dragostea e simpla; doar noi, cand iubim, o complicam.
- La fel ca si Mos Craciun, pe care tocmai l-am celebrat, iubirea a devenit si ea consumista. E pretutindeni, dar taina ei s-a pierdut. Cum s-o intoarcem la ce a fost?
- Poate sunt eu iremediabil desprins de realitate, dar dati-mi voie sa cred ca iubirea (aia adevarata) n-are cum sa devina un bun de larg consum.
- Comportamentul public si muzica dvs. va recomanda ca pe un tip cerebral, campion mai degraba la glume decat la suspine. Chiar si ultima melodie dedicata iubirii e tratata cu mult umor. Cum se impaca rasul cu dragostea?
- Dac-as fi fost un tip cerebral, mi-as fi gestionat existenta (in masura in care acest lucru e posibil, desigur) dupa criterii legate strict de ratiune. Si nu e cazul. In ceea ce priveste rasul, recunosc, imi place sa rad. In primul rand de mine.
- Pe langa talentul muzical cu care ati fost harazit, sunteti si foarte inteligent. Nepotrivit de inteligent cu nivelul general al valorilor promovate de industria muzicala. Nu va simtiti singur printre ceilalti confrati?
- Raspunzand la-ntrebarea asta ar insemna sa fiu de acord cu alegatiile ce o preced. Si - sa ma scuzati - da' nu pot sa fiu.
- Relatia cu spectatorii e tot un fel de iubire. V-a interesat vreodata sa aflati din cine se compune publicul dvs.? Ce relatie aveti cu el? Faceti compromisuri, din cand in cand, la fel ca in dragoste
- M-am gandit de cateva ori ca ar fi interesant de aflat carei categorii de public ne adresam, cu precadere. Dar de fiecare data mi-am zis ca mult mai important e sa avem relatii directe si cat se poate de sincere cu cei care formeaza publicul nostru. Si cred ca doar ei sunt cei in masura sa ne judece si sa aprecieze daca am facut vreodata compromisuri.
- Muzica dvs. are o originalitate inconfundabila. De unde va inspirati? Cum ati compus, de pilda, "Stelele care cad", un hit al muzicii noastre usoare?
- E o mica poveste... Am compus melodia prin '87 - '88. Si am uitat-o. In 2005, Sorin Petrescu, un fost coleg de facultate (cu o memorie fantastica) mi-a spus: "Bai, Teo, ne cantai tu o piesa draguta, mai tii minte?". Si a fredonat-o. Mi-am amintit-o. Mi s-a parut si mie ca nu e rea si am decis s-o "pun in sertar". In 2006, am scris si textul. In memoria Laurei Stoica.
- Credeti in vesnicia iubirii? Nu va e teama ca intr-o zi va pieri?
- N-am incotro, trebuie sa cred, pentru ca mi-e foarte teama sa-mi fie teama.
- Anul 2011 e asezat sub patronajul planetei Venus, marea zeita a amorului. Ce-ar trebui sa se intample pentru ca, la capatul lui, sa va declarati fericit?
- Pai, sa ma suporte sotia in continuare si sa ne iubim sanatosi si sa ne iubim sanatos!
- Aveti vreun sfat de buna purtare pentru cei ce citesc acest interviu?
- Dupa ce termin eu de luat lectii, poate o sa m-apuc sa dau si sfaturi.
Carte de vizita trupa TAXI
* Darius Neagu (tobe),
* Kerezsi Csongor (chitara bas),
* Cantemir Neacsu (chitara electrica),
* Mugurel Coman (clape),
* Dan Teodorescu (voce, chitara acustica).
Ne-am infiintat in 1999. In linii mari, cam asta am putut pana acum: "Criogenia salveaza Romania", "Aici sunt banii dvs.", "Vishine", "Nu mai esti", "Jumatatea mea", "Luna", "Trag un claxon", "Mi-e dor si doare", "Comunitaru'", "Ea inca ma iubeste", "Oamenii politici", "Prea sus", "Agentu' 008", "Nebunia furtunii", "Americanofonia", "Clona", "Cineva, inaintea ta", "Invata-ma sa iubesc", "Ai inchis marea in ochi", "Te vad in toate femeile", "Stelele care cad", "Ploaie pe mare", "Dragostea ca o pereche de pantofi", "E criza", "Citez din Tupac", "Ba, treci la coada", "Cele doua cuvinte".
Site-ul oficial al trupei, www.trupataxi.ro, este momentan in lucru, dar daca vreti sa le scrieti membrilor formatiei, o puteti face pe Facebook: trupa TAXI.
Evenimente viitoare:
Trupa TAXI va canta la Cluj, in "Euphoria Music Hall", in data de 15 ianuarie 2011, de la ora 22.00, si la Iasi, in "Hunter's Pub" (Parcul Expozitiei), in 28 ianuarie, de la ora 21:00.